Matei 19,24: Cămila și urechea acului

Matei 19,24: Cămila și urechea acului

„Va mai spun iarăși că este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.”

Afirmația lui Iisus, făcută la finalul dialogului cu tânărul evreu bogat, cu siguranță că i-a șocat pe ascultătorii Săi, inclusiv pe ucenici. Potrivit lui Marcu, de trei ori a subliniat Iisus ideea că un bogat va putea intra cu greu în Împărăția lui Dumnezeu:

„Iisus S-a uitat împrejurul Lui și a zis ucenicilor Săi: „Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au avuții!” Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui. Iisus a luat din nou cuvântul și le-a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu!” (Marcu 10,23‑25).

Este evident faptul că Iisus S-a folosit de o hiperbolă, de o exagerare voită, cu scopul de a atrage atenția ascultătorilor Săi asupra unei lecții de viață deosebit de importante: bogăția poate fi o piedică în calea mântuirii unui om, dacă acesta își pune încrederea în ea și nu este dispus să renunțe la bogății atunci când Dumnezeu îi cere acest lucru.

Însă dacă mântuirea unui om bogat pare omenește imposibilă, la Dumnezeu totul este posibil, cu condiția ca bogatul să-și schimbe atitudinea față de bogăția sa. Din nefericire pentru el, tânărul evreu bogat nu a fost capabil să renunțe la bogățiile lui, alegând să-și lege inima și fericirea mai mult de acestea decât de Dumnezeu.

Se pare că hiperbola folosită de Iisus este inspirată dintr-un aforism care circula în acea vreme în Palestina. Dovadă acestui fapt o găsim în Talmudul Babilonian, în care este amintit un aforism asemănător celui folosit de Iisus. În Talmud este scris că visele „nu-i descoperă cuiva vreun palmier din aur, sau vreun elefant care trece prin urechile acului.”

Se presupune că evreii din Palestina au înlocuit elefantul, un animal întâlnit în Orientul Îndepărtat, cu cămila, un animal întâlnit în zona Orientului Apropiat, dând naștere unui aforism care se pare ca circula pe vremea Mântuitorului.

Afirmația lui Iisus a provocat numeroase controverse între cercetători, care au încercat să identifice sensurile corecte ale cuvântului „cămilă” și ale expresiei „urechea acului”. Unii cercetători biblici au sugerat că expresia „urechea acului” nu s-ar referi la acul de cusut, ci la o ușă de mici dimensiuni, numită în felul acesta, fixată într-una din porțile de acces în Ierusalim (unii susțin că e vorba de poarta de acces spre templu).

După lăsarea întunericului, porțile cetății fiind închise, rămânea doar o singură posibilitate de a intra în cetate: prin această ușă de mici dimensiuni. Ușa fiind însă mică, era aproape imposibil ca o cămilă încărcată cu poveri să poată trece prin ea. Mai întâi, cămila trebuia descărcată de poveri, dar chiar și așa era dificil să treacă prin mica deschizătură, riscând să rămână înțepenită. Cei care susțin această interpretare văd în descărcarea cămilei de poveri necesitatea ca cei bogați să renunțe la povara bogățiilor lor, dacă vor să intre în Împărăția lui Dumnezeu.

Problema pe care o ridică această interpretare este aceea că nu este susținută de arheologie. Nu există nicio mărturie care să ateste că pe vremea Mântuitorului porțile Ierusalimului aveau o astfel de ușa de mici dimensiuni. Dacă a existat cu adevărat o astfel de ușă, ea trebuie să fi fost ulterioară epocii Noului Testament, datând cel mai probabil din perioada Evului Mediu. Pe vremea lui Iisus, această ușă mică, considerată de unii ca fiind sensul expresiei „urechea acului”, nu exista nici măcar că idee.

Alți cercetători merg pe firul următorului raționament: dacă acul la care face referire Iisus nu este o ușă îngustă, fixată în poarta cetății, ci este chiar acul de cusut, ce legătură relațională și logică poate exista între un ac și o cămilă? Se pare că nu există nicio legătură.

Cercetătorii care studiază limba în care a predicat Iisus – aramaica – au observat că termenul „gamla”, folosit de Iisus, și pe care Dumitru Cornilescu l-a tradus cu „cămilă”, mai are încă două înțelesuri: „frânghie” (funie groasă) și „bârnă”.

Dacă „acul” și „cămila” nu fac o combinație semantică logică, la fel se poate spune și despre combinația dintre „ac” și „bârnă”. De aceea, singura combinație logică și acceptabilă este cea dintre „ac” și „frânghie”. Dar cum poate fi introdusă o frânghie prin urechea unui ac de cusut?

Este adevărat că între sculele aflate în casa unui gospodar din acea vreme se aflau și acele de cusut, care erau de trei feluri: ace fine, folosite la broderii și cusături fine, ace medii, folosite la cusutul hainelor, și ace mari, lungi de 12‑18 cm, având urechea foarte largă, prin care se puteau trece fire mai groase. Putea totuși o frânghie să treacă prin urechea unui asemenea ac, chiar dacă aceasta era mare? Foarte greu și numai cu condiția ca frânghia să fie desfăcută în fâșii mai subțiri.

Lecția dată de Iisus este evidentă: poate intra un bogat în Împărăția cerurilor? Răspunsul Mântuitorului este clar: „Da, se poate!” „La oameni, lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință” (Matei 19,26). Dacă nu ar fi posibil ca un bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu, atunci Avraam, Isaac, Iacov, Iov, David și mulți alții nu ar avea nicio șansă.

Da, un bogat poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu, însă cu o condiție: dacă „funia” vieții lui se desface în fâșii subțiri, debarasându-se de tot ce îi poate periclita mântuirea (patimi, iubire de bani, plăceri păcătoase, egoism, lăcomie, mândrie, etc.). Din nefericire, iubirea de bani și de avere le îngroașă unor oameni atât de mult „funia” vieții, încât nu vor putea intra niciodată pe „poarta cea strâmtă” a mântuirii.

Lori Balogh