Crede inteligent !

Crede inteligent !

     “Crede si nu cerceta” ?

     Era seara zilei invierii – prima zi a saptamanii. De frica de a nu fi arestati pentru faptul de a fi simpatizat cu invataturile lui Iisus, ucenicii se baricadasera in dosul usilor incuiate. Erau doar zece dintre ei, caci Toma, nu stim din ce motive, nu se afla acolo.

E greu sa ne imaginam starea de spirit care domnea in acea incapere. Ucenicii inca nu iesisera din socul si dezamagirea produsa de scenele rastignirii Domnului lor. Erau inca debusolati si nu stiau cum sa se raporteze la cele intamplate.

Mai mult decat atat, stirea adusa de cateva femei care afirmau ca vazusera o vedenie de ingeri la mormantul lui Iisus si care le-ar fi spus ca Acesta este viu, apoi marturia Mariei Magdalena ca L-ar fi vazut pe Domnul in acea dimineata, dar si marturia data de Petru si Ioan ca mormantul lui Iisus era gol, le-a marit si mai mult ucenicilor starea de confuzie. “Caci”, scrie mai tarziu apostolul Ioan, “tot nu pricepeau ca, dupa Scripturi, Iisus trebuia sa invieze din morti” ( Ioan 20, 9 ).

Pe cand discutau si se intrebau cu privire la cele petrecute, incercand sa lege intr-un singur manunchi logic toate cele intamplate in ultimele zile, “Iisus a statut in mijlocul lor si le-a zis: “Pace voua !” ( Ioan 20, 19 ).

Nu stim ce reactie au avut ucenicii in acele momente, insa amintindu-ne de o alta aparitie inopinata a Domnului lor, in timpul unei furtuni puternice pe Marea Galileii, cand ucenicii au crezut ca este o naluca ( Matei 14, 26 ) si au inceput sa tipe, nu ne este greu sa ne imaginam ce s-a intamplat in acea imprejurare. Potrivit unei superstitii din acel timp, vederea unei naluci prevestea moartea.

Raportul Scripturii ne precizeaza ca Toma a lipsit de la acea intalnire. Entuziasmati de faptul ca-L vazusera pe Domnul inviat, ei au incercat sa dezmorteasca si sufletul marelui absent de la acea fericita intalnire, spunandu-i: “Am vazut pe Domnul” ( Ioan 20,25 ).

Toma ramane rece. La fel de rece si indiferent ca si cum ai fi dat aceasta veste unui stalp de beton sau unei broaste testoase: “Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede” – a replicat el plin de hotarare ( Ioan 20, 25 ).

Ceea ce a urmat, stim cu totii: “Dupa opt zile, ucenicii lui Iisus erau iarasi in casa; si era si Toma impreuna cu ei. Pe cand erau usile inchise, a venit Iisus, a statut in mijloc si le-a zis: “Pace voua !” Apoi a zis lui Toma: “Adu-ti degetul incoace si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana si pune-o in coasta Mea; si nu fii necredincios, ci credincios ! Drept raspuns, Toma i-a zis: “Domnul meu si Dumnezeul meu !” “Tomo”, i-a zis Iisus, “pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut si au crezut” ( Ioan 20, 26-29 ).

Intamplarea aceasta a fost exploatata din plin de dusmanii crestinismului, care au gasit in cuvintele Mantuitorului un argument in favoarea ideii ca Biserica cere din partea credinciosilor sai o credinta oarba, neconditionata. Din acest dialog intre Domnul Iisus si Toma, s-a nascut si binecunoscutul dicton pseudo-crestin “Crede si nu cerceta !” despre care, din nefericire, secole de-a randul s-a crezut ca este o emanatie a Bisericii cu scopul de a manipula, prin ignoranta, masele de oameni.

Nu se poate nega faptul ca, mai ales in timpul Evului Mediu, cand oamenilor li se interzicea sa posede si sa citeasca Scripturile sub amenintarea rugurilor Inchizitiei, nu a fost folosit acest dicton. De asemenea, nu se poate nega faptul ca si astazi unele fetze bisericesti incearca sa se foloseasca de ignoranta cu privire la adevarurile Bibliei pentru a tine “turma” sub control. Insa, daca unii pastori ai Bisericii au gresit si inca mai gresesc in aceasta privinta, aceasta nu inseamna ca Biserica lui Christos are la temelie o asemenea invatatura.

De fapt, “Crede si nu cerceta !” este un dicton care-i apartine unui aprig dusman al crestinismului primar: Iulius Celsus, un filozof neo-platonician care a trait in Roma in secolul al doilea. Celsus a luptat din rasputeri impotriva credintei crestine, ridiculizand modul in care oamenii simpli erau convertiti la crestinism. Mai tarziu, Origen a combatut filozofia lui Celsus intr-o lucrare intitulata “Contra Celsus”, in care citeaza din lucrarile acestuia. Dar oare cat adevar si cata falsitate exista in cele patru cuvinte devenite celebre: “Crede si nu cerceta !”?

 

     Cerceteaza si crede !

Celebrul dicton al lui Celsus: “Crede si nu cerceta !” reprezinta unul din varfurile de lance ale ateismului in lupta impotriva credintei, in general, si a crestinismului, in special. Daca acest indemn ar apartine Bibliei sau Bisericii, el nu ar insemna altceva decat o invitatie la naivitate si credulitate, la inghitirea fara discernamant a oricarei informatii, invataturi, teorii, dogme sau filozofii ca apartinand Evangheliei lui Christos. Din fericire, Biblia nu contine un asemenea dicton si nici vreo formulare asemanatoare.

     “Bine, bine”, va zice cineva, “dar cum ramane cu replica data de Iisus ucenicului Sau neincrezator ? Nu este acelasi lucru ? Cand Mantuitorul ii spune lui Toma: “Ferice de cei ce n-au vazut si au crezut” ( Ioan 20,29 ), mesajul nu este identic cu “Crede si nu cerceta “ ?

Nu ! Nu este identic ! Si iata de ce afirm acest lucru:

La prima intalnire cu ucenicii Sai, in seara zilei invierii, dupa ce Iisus li se arata in mod neasteptat, spunandu-le: “Pace voua !”, El face un lucru care rastoarna cu susul in jos falsa teorie ca trebuie sa crezi neconditionat, fara sa cercetezi, daca vrei sa fii un adevarat copil al lui Dumnezeu.

Cu siguranta ca la aparitia Sa neasteptata in mijlocul lor, cand ei stiau bine cu cate zavoare incuiasera usile incaperii, i-a inspaimantat. S-au ingrozit ca si in ocazia in care L-au vazut pe Domnul lor umbland pe Marea Galileii noaptea, in mijlocul valurilor infuriate, crezand ca vad o naluca.

Salutul “Pace voua!”, cu care i-a intampinat Iisus nu a fost suficient ca sa le calmeze spiritele si sa le inlature frica. Pentru a-i linisti si a-i face sa creada ca cel care li se arata este chiar El, Domnul lor, Iisus mai face ceva: “Si dupa ce a zis aceste vorbe, le-a aratat mainile si coasta Sa” ( Ioan 20,20 ).

De ce oare Iisus, in loc sa-i mustre pentru necredinta lor, le-a oferit dovezi ca cel care se afla in fatza lor era chiar El, Cel inviat ? De ce nu i-a incurajat pe ucenici sa creada orbeste, fara sa cerceteze si fara sa aiba dovezi in sprijinul credintei lor ?

Raportul biblic ne spune ca doar dupa ce ucenicii au vazut semnele rastignirii pe trupul Mantuitorului, doar atunci L-au recunoscut cu adevarat, au crezut si s-au bucurat ( vers. 20 ). Dupa opt zile de la acea fericita intalnire, scena se repeta, insa de data aceasta doar in dreptul lui Toma.

Iisus priveste la sufletul indoielnic al ucenicului Sau si stie ca credinta acestuia are nevoie de dovezi palpabile, inteligente. De aceea, in loc sa-l mustre cu asprime ca a pus la indoiala marturia tovarasilor sai cu privire la invierea Sa, Mantuitorul ii face lui Toma aceeasi invitatie la cercetare ca si celorlalti ucenici cu opt zile mai inainte: “Adu-ti degetul incoace si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana si pune-o in coasta Mea; si nu fii necredincios, ci credincios” ( Ioan 21, 27 ).

Observati cum procedeaza Iisus in cazul ucenicilor, in general, si al lui Toma, in special ? Intai le ofera dovezile invierii Sale, intai le prezinta argumente pentru credinta lor si abia apoi ii avertizeaza sa nu fie necredinciosi, ci credinciosi. Daca Toma, impreuna cu ceilalti ucenici ar fi ramas la fel de inflexibili in necredinta lor si dupa ce Domnul Iisus le-a prezentat dovezile invierii Sale, atunci atitudinea lor nu ar mai fi avut nicio justificare.

Dar cum putem interpreta cuvintele Mantuitorului adresate lui Toma in acea imprejurare: “Tomo, pentru ca M-ai vazut ai crezut. Ferice de cei care n-au vazut si au crezut” ( Ioan 20, 29 ). Oare Toma este mustrat pentru ca nu avusese incredere in marturia tovarasilor sai care-L vazusera pe Domnul Iisus in viata ? Putin probabil. De fapt, Toma nu era de acord sa aiba o credinta de mana a doua. El dorea ocredinta solida, bazata pe dovezi. Spunandu-i lui Toma aceste cuvinte, Iisus i-a mustrat pe toti ucenicii din toate timpurile care nu au incredere in cuvintele Lui.

De cate ori nu le spusese Domnul ucenicilor Sai ca va muri si a treia zi va invia ? Doar in Evanghelia lui Matei gasim trei astfel de ocazii: Matei 16,21; 17, 22.23; 20, 17-19. Si totusi, in ciuda atator descoperiri si avertismente, ei au trebuit sa treaca prin crunta dezamagire a crucii si prin ceata indoielilor cu privire la inviere. Daca L-ar fi crezut “orbeste” pe Domnul atunci cand le vorbea despre moartea si invierea Sa, ar mai fi trecut ei prin furtunile sufletesti ale acelor zile ? Dar ce inseamna sa crezi “orbeste” in cuvintele lui Iisus ?

 

     Credinta “oarba”… bazata pe dovezi

In mod paradoxal, a crede “orbeste” in cuvintele Mantuitorului inseamna a cauta dovezi pentru a crede in El. Iar aceste dovezi ne-au fost date cu imbelsugare in Scripturi. De ce ucencii au trebuit sa treaca prin atatea framantari, dezamagiri si indoieli cu ocazia mortii si invierii Mantuitorului ? Pentru ca nu L-au crezut “orbeste” cand le vorbea cu mult timp inainte despre acest eveniment ? Nu, ci pentru ca ei pierdusera din vedere dovezile scripturistice ( profetiile mesianice ) care vorbeau despre acest eveniment.

Acolo, in Scripturile Vechiului Testament, se aflau profetii mesianice care ar fi trebuit sa fie cercetate si cunoscute de toti asteptatorii lui Mesia. Acolo se aflau dovezile inteligente pe care trebuia sa se intemeieze credinta lor in Iisus, Fiul lui Dumnezeu.

Pe calea spre Emaus, in dupa-amiaza aceleiasi zile a invierii, Mantuitorul S-a apropiat de doi ucenici la fel de debusolati si descurajati ca toti ceilalti din apropierea Domnului. Domnul ar fi putut sa li se descopere direct: “Uitati-va la Mine ! Eu sunt Iisus cel inviat. Credeti-Ma pe cuvant !” Sau, El ar fi putut sa le arate si lor semnele rastignirii de pe trupul Sau.

Insa Mantuitorul ii mustra pentru lipsa lor de intelepciune: “O, nepriceputilor si zabavnici cu inima, cand este vorba sa credeti tot ce au spus prorocii !” ( Luca 24, 25 ). Apoi, ca sa-i ajute sa creada in invierea Sa si sa dobandeasca o credinta inteligenta, le reaminteste profetiile mesianice,  din cartile lui Moise si cartile profetice ( Luca 24,27 ).

Era aceasta o credinta “oarba” ? Nicidecum ! Credinta pe care o doreste Iisus din partea oamenilor este o credinta inteligenta, bazata pe dovezi scripturistice, pe un “asa sta scris”.

Un comementariu inspirat spune: “El ( Iisus ) voia ca adevarul sa prinda radacini puternice in mintea lor pentru ca era sustinut nu numai de marturia Sa personala, ci si de dovezile incontestabile dedicate simbolurilor si prefigurarilor din Legea ceremoniala si profetiile Vechiului Testament. Era necesar ca urmasii lui Christos sa aiba o credinta inteligenta nu numai spre binele lor, ci si pentru a fi in stare sa-L prezinte lumii pe Christos.” ( E. G. White,Tragedia veacurilor, p. 287 )

Ucenicii au inteles lectia. Ei nu au inteles ca de acum inainte toti urmasii lui Christos trebuie sa se inregimenteze in dosul unui dicton ca cel rostit de filozoful roman Celsus: “Crede si nu cerceta!”. Dimpotriva, ucenicii au simtit nevoia de a transmite posteritatii dovezi in sprijinul credintei, cat mai multe dovezi. Si aceasta, pentru ca credinta urmasilor lui Christos sa nu fie oarba, ci inteligenta.

Iata cum rezuma batranul apostol Ioan, spre sfarsitul vietii si lucrarii Sale, aceasta mare nevoie a omului de a-si construi o credinta bazata pe dovezi: “Ce era de la inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si pipait cu mainile noastre cu privire la Cuvantul vietii, pentru ca viata a fost aratata si noi am vazut-o si marturisim despre ea, si va vestim viata vesnica, viata care era la Tatal si care ne-a fost aratata, deci ce am vazut si am auzit, aceea va vestim si voua, ca si voi sa aveti partasie cu noi. Si partasia noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau” ( 1 Ioan 1,1-3 ).

Cine scrie aceste lucruri ? Unul care a crezut “orbeste”, fara discernamant tot ce i s-a spus ? Nicidecum, ci unul care a vazut cu ochii sai, a auzit cu urechile sale si a pipait cu mainile sale realitatile mantuirii.

In dimineata invierii, cand Petru si Ioan au alergat la mormantul lui Iisus, despre care auzisera ca e gol de la Maria Magdalena, raportul Scripturii ne spune despre Ioan: “Atunci celalalt ucenic, care ajunsese cel dintai la mormant, a intrat si el; si a vazut si a crezut” ( Ioan 20,8 ). Cand esti in fatza mormantului gol al lui Iisus, cum sa nu mai crezi in invierea Lui ?

 

     Crede si… cerceteaza

Consecintele nefaste ale atitudinii de a crede orice, fara discernamant, se vad in toate domeniile vietii. Oameni creduli pierd sume mari de bani doar pentru ca cineva le spune la telefon ca o ruda a avut un accident de masina si trebuie sa-i trimita urgent ajutor. Altii se grabesc la ofiterul starii civile sau la altarul bisericii doar pentru ca cineva le-a spus “Te iubesc !”, promitandu-le dragoste eterna.

Unii se tem sa-si continue o calatorie daca o pisica neagra le-a taiat calea. Si asta doar pentru ca au inghitit fara discernamant o superstitie inventata de o minte bolnava. Din nefericire, nici crestinismul nu a scapat de plaga  credulitatii si naivitatii. Multi cred un lucru sau altul doar pentru ca s-au nascut crestini, doar pentru ca s-au nascut intr-o religie sau alta si doar pentru ca li s-a spus sa creada sau sa nu creada un anumit lucru.

Aceasta este credinta oarba, credinta care nu are la baza convingeri dobandite in urma cercetarii personale, ci doar simple prejudecati. Din nefericire, credinta celor mai multi crestini se aseamana cu niste case ale caror temelii sunt pe nisip. Sau, mai bine zis, case fara nicio temelie. Si totul porneste de la o premiza gresita: credinta, daca este credinta, nu trebuie sa se bazeze pe dovezi. Daca cineva cere dovezi pentru a crede, se considera in mod gresit ca aceea nu e credinta adevarata, ci scepticism.

Asadar, se ridica intrebarea: Ce fel de credinta cere Dumnezeu de la noi ? Ne cere El sa credem orbeste, fara nicio dovada ? Daca cerem si cautam dovezi pentru credinta noastra, inseamna ca nu credem ? Unde este granita dintre credinta si necredinta ?

In Faptele apostolilor, autorul ne prezinta un model de crestinism ideal: cel al credinciosilor din Berea. Despre acestia ni se spune: “Iudeii acestia aveau o inima mai aleasa decat cei din Tesalonic. Au primit Cuvantul cu toata ravna si cercetau Scripturile ca sa vada daca ce li se spunea este asa” ( Fapte 17,11 ).

Exista un amanunt care ne atrage atentia in acest scurt raport misionar: credinciosii din Berea “aveau o inima mai aleasa”. De ce ? Din urmatoarele doua motive:

1) “Au primit Cuvantul cu toata ravna”, adica au crezut cele predicate de Pavel. Ei nu au ramas ca stanca de neclintit in fatza dovezilor prezentate de apostol, ci au fost deschisi fatza de un adevar pe care nu-l cunoscusera. Dar ei nu s-au oprit aici, ci

      2) “Cercetau Scripturile in fiecare zi, ca sa vada daca ce li se spunea este asa.”  Adica n-au inghitit fara discernamant tot ce li se spunea, n-au dovedit nici credulitate, nici naivitate, ci au cautat dovezile pe care si-au intemeiat convingerile. De aceea, spune raportul inspirat al Scripturii, acesti credinciosi aveau o inima mai aleasa decat altii. Pentru ca ei doreau sa creada inteligent, nu orbeste.

     Dar ce inseamna a crede inteligent ?

1)  In primul rand, credinta inteligenta inseamna a nu te rezuma doar la o serie de reguli rigide si irationale, ci a avea un sistem coerent de convingeri personale, bazate pe dovezi biblice.

2) In al doilea rand, o credinta inteligenta inseamna o credinta care creste continuu, pe masura ce adevarul este mai mult cercetat si inteles.

In aceasta privinta, inteleptul Solomon, cel care a gustat din plin din placerea studiului si al cercetarii, afirma: “Cararea celor neprihaniti este ca lumina stralucitoare a carei stralucire merge mereu crescand pana la miezul zilei” ( Proverbe 4,18 ).

3) Si, in al treilea rand, o credinta inteligenta inseamna sa armonizam toate invataturile pe care le primim cu modul in care Il cunoastem pe Dumnezeu. Intre invataturile si informatiile primite pe taram religios si cunoasterea caracterului lui Dumnezeu trebuie sa existe o armonie perfecta. Iata doar trei exemple:

– Exista armonie intre invatatura despre un iad, in care pacatosii sunt chinuiti vesnic, cu ceea ce descopera Biblia cu privire la caracterul drept si iubitor al lui Dumnezeu ? Daca nu exista armonie, o credinta inteligenta trebuie sa respinga o astfel de invatatura.

– Exista armonie intre invatatura predicata de unii crestini potrivit careia un om, odata ce a fost mantuit, va ramane mantuit indiferent de viata pe care o va duce, cu caracterul drept al lui Dumnezeu ? Daca nu exista armonie, o credinta inteligenta trebuie sa respinga o asemenea invatatura.

– Exista armonie intre invatatura raspandita de unii crestini, potrivit careia zilele Creatiei nu au fost zile literale, ci perioade lungi de timp, cu ceea ce ne invata Biblia de spre atotputernicia lui Dumnezeu ? Daca nu exista armonie, o credinta inteligenta trebuie sa respinga o asemenea invatatura.

Exemplele pot continua… Daca adevaratul crestinism a avut o putere irezistibila inca de la inceputul existentei lui, aceasta s-a datorat faptului ca el a pus accent pe logica interna a Bibliei. A fi crestin nu inseamna sa ne lasam creierul la o parte atunci cand intram in contact cu Creatorul nostru, cu Biblia si Biserica Sa. A fi crestin nu inseamna renuntare la ratiune, la cercetare, la cautarea de dovezi si argumente in sprijinul unei invataturi sau alteia. Credinta si cercetarea sunt interdependente, sustinandu-se una pe cealalta.

Insasi definitia credintei presupune o permanenta cautare reciproca intre om si Creatorul sau, intre omul finit si Dumnezeul infinit. Credinta inteligenta ne indeamna sa cercetam continuu dovezile in sprijinul ei, dupa cum savantul care crede intr-o ipoteza stiintifica cerceteaza continuu pentru a dovedi ca acea ipoteza este un adevar.

Credinta veritabila nu descurajeaza cercetarea, insa incurajeaza cercetarea cu smerenie. “Crede si nu cerceta !” este scuza ignorantului si motivatia lenesului, iar cei care se conduc in viata dupa “busola” unei credinte oarbe, risca la orice pas sa preia o minciuna drept adevar, un viciu drept o virtute si o inselaciune drept o minune.

De aceea, Biblia este plina de indemnuri la cercetare, la cautarea de noi dovezi care sa stea la temelia credintei si convingerilor noastre:

“Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun “ ( 1 Tesaloniceni 5,21 )

     “Prea iubitilor, sa nu dati crezare oricarui duh, ci cercetati duhurile daca sunt de la Dumnezeu, caci in lume au iesit multi proroci mincinosi” ( 1 Ioan 4,1 ).

“Mi-am pus inima sa cercetez si sa adancesc cu intelepciune tot ce se intampla sub ceruri; iata o indeletnicire plina de truda la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor” ( Eclesiastul 1,13 ).

     “Cereti si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide. Caci oricine cere, capata; cine cauta, gaseste si celui ce bate i se deschide” ( Matei 7,7.8 ).

In concluzie, daca vrei sa ai o credinta adevarata, dupa voia lui Dumnezeu, crede inteligent ! Nu crede un lucru doar pentru ca ti l-a spus un prieten, un necunoscut care bate la usa ta, un pastor sau un preot ! Verifica daca acel lucru este sustinut sau nu de Scriptura. Credinta ta nu trebuie sa se bazeze pe un “asa zice omul”, indiferent cine este acesta, ci pe un “asa zice Dumnezeu.”

Nu crede un lucru doar pentru ca asa l-ai mostenit de la mosii si stramosii tai ! Prin ea insasi, traditia nu este o garantie a adevarului. Credinta ta nu trebuie sa se bazeze pe prejudecati, ci pe convingeri personale, cladite pe studiul personal al Cuvantului lui Dumnezeu.

Nu crede un lucru doar pentru ca asa au spus teologii lumii. Multi din teologii moderni au “te-ologit” crestinismul curat, indepartandu-i pe oameni de izvorul adevarului. Credinta ta trebuie sa se bazeze pe spusele celui mai mare Teolog al tuturor timpurilor: Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.

Aceasta inseamna sa crezi inteligent. Iar rasplata pe care Dumnezeu o va da unei astfel de credinte va fi mare.

“Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea” ( Romani 2,7 ).

Lori Balogh