Psalmul 53 – Ateism și credința

Psalmul 53 – Ateism și credința

Către mai-marele cântăreților. De cântat la flaut. O cântare a lui David

  1. „Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu ” S-au stricat oamenii, au săvârșit fărădelegi urâte, nu este niciunul care să facă binele.
  2. Dumnezeu Se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput și să caute pe Dumnezeu.
  3. Dar toți s-au rătăcit, toți s-au stricat; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
  4. Și-au pierdut oare mintea cei ce săvârșesc nelegiuirea, de mănâncă pe poporul Meu, cum mănâncă pâinea, și nu cheamă pe Dumnezeu?
  5. Atunci vor tremura de spaimă fără să fie vreo pricină de spaimă; Dumnezeu va risipi oasele celor ce tabără împotriva ta, îi vei face de rușine, căci Dumnezeu i-a lepădat.
  6. O, cine va face să pornească din Sion izbăvirea lui Israel? Când va aduce Dumnezeu înapoi pe prinșii de război ai poporului Său, Iacov se va veseli și Israel se va bucura.”

„Repetitio est mater studiorum” ( „Repetiția este mama învățăturii” )

     Psalmul 53 este copia aproape identică a Psalmului 14. Diferențele între cele două imnuri sunt minore, lăsând impresia că cei răspunzători cu culegerea și arhivarea psalmilor au făcut o greșeală elementară. Neștiind ce s-a întâmplat în realitate, putem doar presupune că David ar fi trimis către mai marele cântăreților ambele variante ale psalmului ( 14 și 53 ), din cel din urmă scoțând versetul 6: „Râdeți voi de nădejdea celui nenorocit, dar scăparea lui este la Domnul”. Văzând micile diferențe între cele două variante, responsabilul muzical al templului a publicat ambele variante ca fiind de sine stătătoare.

Însă dincolo de aceste posibile explicații tehnice cu privire la existența a doi psalmi aproape identici, nu ar trebui să neglijăm un alt aspect important, legat de modul de lucru al lui Dumnezeu cu oamenii.

Putem întâlni acest model de lucru în diferite momente ale istoriei sacre, unul dintre ele fiind legat de tălmăcirea viselor lui faraon de către Iosif. Fiind chemat înaintea suveranului egiptean, Iosif îi tâlcuiește acestuia cele două vise misterioase, care-i puseseră în mare încurcătură pe magii și înțelepții Egiptului.

Apoi Iosif afirmă ceva foarte important despre modul de lucru al lui Dumnezeu: „Cât privește faptul că faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu și că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire” ( Geneza 41,16 ). Așadar, când Dumnezeu repetă un mesaj trimis unui om sau unui grup de oameni, înseamnă că acel mesaj este deosebit de important și el nu trebuie privit cu superficialitate.

Priviți din această perspectivă, Psalmii 14 și 53 ne pun în fața unui mesaj repetat, care este un adevărat semnal de alarmă pentru o lume care pe zi ce trece devine tot mai sceptică și secularizată, o lume care, după ce a întors spatele Creatorului său, acum se îndepărtează tot mai mult de izvorul fericirii și al mântuirii sale.

Limbajul Psalmului 53, ca și cel folosit în Psalmul 14, este dur, iar aprecierile pe care le face psalmistul cu privire la întreaga omenire nu sunt deloc măgulitoare. Dar ce alte cuvinte poți folosi când vezi nebunia necredinței și a secularismului la tot pasul? Cum poți îndulci mesajul când stricăciunea morală cuprinde ca un cancer toate aspectele vieții omului?

Când Creatorul este scos din propria Sa Creație

     Asemenea fratelui sau geamăn (Psalmul 14), Psalmul 53 este atipic. Fără nicio altă introducere, David intră direct în subiect, abordând o temă foarte actuală: problema ateismului.

„Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu.” S-au stricat oamenii, au săvârșit fărădelegi urâte, nu este niciunul care să facă binele” ( vers. 1).

Nu știm cât de actual era acest mesaj pe vremea autorului, însă astăzi el se potrivește ca o mănușă pe mână cu starea spirituală a omenirii. Afirmația psalmistului ne șochează cu atât mai mult cu cât în cultura noastră nebunia este înțeleasă că fiind doar o dereglare mentală, de cele mai multe ori incurabilă.

Concepția biblică este însă diferită în această privință, atribuind nebuniei o paletă mult mai largă de înțelesuri și manifestări. Dacă luăm în considerare doar învățătura Pildei bogatului căruia i-a rodit țarina ( vezi Luca 12, 16‑21 ), înțelegem că acel om bogat nu era deloc un dereglat mintal care necesita tratament urgent. Dimpotrivă, bogatul ne apare ca un antreprenor de succes, ale cărui afaceri prosperau de la un an la altul și care, probabil, culegea laudele și invidia concetățenilor săi.

Cu toate acestea, Dumnezeu îl numește „nebun” pe acest om aflat în culmea succesului. De ce? Pentru că succesul și bogăția l-au orbit în așa măsură încât Dumnezeu a fost scos din ecuația vieții sale.

Dacă citim cu atenție pilda, vom observa că în viața acestui om Dumnezeu nu e prezent ca o Persoană vie, ci poate doar ca o idee. El nu are nevoie de sfatul divin nici când face planul de afaceri, nici când îl aduce la îndeplinire, și cu atât mai puțin când culege roadele propriilor sale demersuri inteligente. Ceea ce este de remarcat aici este faptul că un astfel de om, deosebit de înțelept în felul lumii, este considerat nebun de către cer.

Cartea Proverbelor ne oferă mai multe definiții ale nebuniei în sensul ei cel mai larg:

„Calea nebunului este fără prihană în ochii lui” ( Proverbe 12,15 )

„Nebunul îndată își dă pe față mânia” ( Proverbe 12, 16 )

„Nesocotitul disprețuiește învățătura tatălui său” ( Proverbe 15,5 )

„Vorbele nebunului aduc ceartă” ( Proverbe 18,6 )

„Nebunului nu-i este de învățătură, ci vrea să arate ce știe el” ( Proverbe 18,2 )

„Gândul unui nebun nu este decât păcat” ( Proverbe 24,9 )

„Nebunul își arată toată patima” ( Proverbe 29,11 )

Iată câte „tulpini” are virusul nebuniei umane există în lume, fără ca măcar să fim conștienți de gravitatea bolii!

„Sunt un ateu liniștit. Mulțumesc lui Dumnezeu!”

     Din perspectivă biblică și spirituală, lumea este plină de o anumită „nebunie” nediagnosticată de medicii specialiști, dar care nu scapă ochiului atotpătrunzător al Marelui Medic.

De dincolo de „zidurile” Cetății Sfinte, de pe tronul Împărăției Sale veșnice, „Dumnezeu se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput și să caute pe Dumnezeu” ( vers. 2 ).

Rezultatul căutării Sale este însă dureros, sfârșind cu o întrebare retorică: „Dar toți s-au rătăcit, toți s-au stricat; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Și-au pierdut oare mintea cei ce săvârșesc nelegiuirea, de mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea și nu cheamă pe Dumnezeu?” ( vers. 3.4 )

Din rațiuni numai de El știute, nebunul nu își exteriorizează întotdeauna necredința. O anumită formă de religiozitate dă bine în unele situații și de aceea masca religiei este adesea folosită de unii dintre noi.

Însă psalmistul dă masca jos, surprinzându-l pe omul sceptic dialogând cu sine însuși: „Nu este Dumnezeu”. Concluzia lui este însă absurdă. Biblia spune cu totul altceva, Creația spune altceva, istoria și conștiința umană spun altceva.

Ideologia celui ce neagă existența lui Dumnezeu este înșelătoare și condamnabilă prin consecințele ei în viața oamenilor:

     – „S-au stricat oamenii, au săvârșit fărădelegi urâte, nu este niciunul care să facă binele” ( vers. 1 )

     – „Dar toți s-au rătăcit, toți s-au stricat” ( vers. 3 )

Scoaterea lui Dumnezeu din ecuația vieții nu poate duce decât la putrefacție spirituală și înstrăinare a omului față de propria sa identitate. Negarea existenței lui Dumnezeu este privită de psalmist ca o rătăcire în plină zi și în propria casă. Rătăcirea începe în minte, apoi se manifestă în vicii care-l dezumanizează și îl înstrăinează pe om de Creatorul său.

Trăim într-o lume cu tot mai multe legi și standarde, însă oamenii Îl scot pe Dumnezeu din școli, literatură, artă, media, familie și chiar din… biserică. De ce? Pentru că un Dumnezeu sfânt și drept este incomod pentru natura umană decăzută. Oare nu este o ironie faptul că Diavolul nu este ateu ( vezi Iacov 2,19 up. ), în timp ce unii oameni sunt? Într-adevăr, așa cum spunea Petre Țuțea: „Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.”

Ziua regretelor

     „Atunci vor tremura de spaimă, fără să fie vreo pricină de spaimă; Dumnezeu va risipi oasele celor ce tăbărăsc împotriva Ta, îi vei face de rușine, căci Dumnezeu i-a lepădat” ( vers. 5 )

Poate că astăzi cei stăpâniți de „nebunia” ateismului sunt ironici și batjocoritori la adresa celor ce cred. Pentru cei ce iau Biblia în serios, acest lucru este profetic. Cu aproape două mii de ani în urmă, apostolul Petru scria: „Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor și vor zice: „Unde este făgăduința revenirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii. Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei” ( 2 Petru 3, 3‑5 ).

Da, acum e vremea lor, e timpul întunericului. Însă va veni ziua în care acești oameni vor tremura de spaimă când vor constata că au trăit în rătăcire. Oameni că Darwin, Marx, Lenin, Stalin și alții atinși de microbul scepticismului vor constata că Dumnezeu nu e produsul imaginației omenești, ci este cea mai mare Realitate.

Însă nebunia nu este doar o boală a ateilor, ci și a tuturor acelora care, deși nu neagă existența lui Dumnezeu, refuză să construiască o relație cu El. Încercând să-l definească pe ateu, Franklin P. Jones spunea că „ateul este omul care crede că Dumnezeu nu va face nimic pentru a-i tulbura necredința”.

O traducere literală a versetului 1 sună în felul următor: „Nebunul zice în inima lui: „Nu este El Yahweh”. Psalmistul se referă la acea categorie de oameni care, deși nu neagă existența lui Dumnezeu, resping revelația Sa și calcă în picioare Cuvântul Său. Nu este oare irațional să știi că deasupra întregii Creații există o Ființă suverană și atotputernica, și totuși să-I întorci spatele cu indiferență?

„Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit; ci s-au dedat la gânduri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit.” ( Romani 1, 21.22 )

Iată de ce lumea aceasta nu are niciun viitor. Iată de ce Dumnezeu va trebui să spună într-o zi: „Destul! Stop și de la capăt!”

„Am fost ateu, dar mi-a trecut”

     Deși Psalmul 53 începe și continuă într-o notă dramatică, finalul lui este luminos. Dumnezeu promite că-i va aduce înapoi pe „prinșii de război ai poporului Său, Iacov se va veseli și Israel se va bucura” ( vers. 6 ).

În marele război cosmic între bine și rău, între Dumnezeu și Satana, există o mulțime de oameni cu statutul de „prinși de război”, prizonieri ai marelui vrăjmaș, dar și al propriilor lor alegeri iraționale. Din fericire, deși nebunia fizică este nevindecabilă, cea spirituală poate fi tratată.

Istoria mântuirii cunoaște o mulțime de exemple de oameni prinși altă dată în lanțurile „nebuniei” necredinței și păcatului, dar care s-au „vindecat” pe deplin. Secretul metamorfozei? Schimbarea „ochelarilor” prin care privim natura, lumea și istoria.

Dacă încerci să cauți în orizontul tău îngust un moș cu barbă, simpatic uneori, însă alteori gata să arunce cu fulgere asupra celor antipatici Lui, nu-L vei găsi niciodată pe adevăratul Dumnezeu. Vei rosti aceleași cuvinte iresponsabile ca astronautului Gagarin după ce a înconjurat Pământul de câteva ori: „L-am căutat pe Dumnezeu prin Cosmos, dar nu L-am găsit”.

Dumnezeu nu este un obiect sau un fenomen pe care omul de știință îl poate pune sub microscopul științei pentru a-l studia. „Dumnezeu este Duh” ( vezi Ioan 4,24 ), este o Ființă spirituală pe care nu o putem percepe prin limitele naturii noastre decăzute. De aceea, El S-a revelat pe Sine ființelor create, lăsându-ne nenumărate dovezi ale implicării Sale în istoria omenirii și în viața personală a fiecărui om.

Însă aceste dovezi trebuie căutate cu o inimă deschisă, liberi de preconcepții și gata de a accepta adevărul, oricât ne-ar costa acest lucru. „În adevăr”, spunea marele apostol Pavel, „însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți” ( Romani 1,20 ).

Richard Wurmbrand, după o viață întreagă de slujire a lui Dumnezeu și a oamenilor, a constatat că „puțini sunt ateii care rămân necredincioși pe patul de moarte”. Dacă ești atins de microbul „nebuniei” necredinței, nu aștepta să te vindeci pe pragul mormântului! Acum este timpul să-ți schimbi atitudinea și să privești cu atenție ceea ce vezi în natură, în istoria lumii, dar și în propria ta istorie și propria ta conștiință.

Dacă vei face lucrul acesta, cu siguranță că Îl vei găsi pe Dumnezeul cel viu și adevărat, căci El Însuși a promis: „Mă veți chema și veți pleca; Mă veți ruga și vă voi asculta. Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, și voi aduce înapoi pe prinșii voștri de război…” ( Ieremia 29, 12‑14 ).

Și atunci, de ce să fim „o frunză-n vânt care nu-și recunoaște copacul” ( Octavian Lupașcu )?

Lori Balogh

 

 

This entry was posted in Psalmii and tagged , . Bookmark the permalink.

One Response to Psalmul 53 – Ateism și credința

  1. Ateismul este alegerea omului neinstruit, cel care gandeste crede in Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.