Budismul
Generalitati
Aparut in secolul al VI-lea i.Chr. in tinuturile nordice ale Indiei, la poalele muntilor Himalaya, budismul este astazi una din cele mai mari religii ale lumii. Desi s-a nascut in India, budismul este astazi mai putin prezent in subcontinentul indian, insa isi gaseste apogeul in tarile Asiei de Est, mai ales in China si Japonia, dar si in tari ca Ceylon, Birmania, Siam, Tibet si Mongolia.
Desi la inceputurile sale era o invatatura unitara, ulterior budismul s-a scindat in doua scoli mari, numite Marele Vehicul si Micul Vehicul. Marele Vehicul are un numar mare de adepti, insa s-a indepartat de invataturile lui Buddha. Pentru acestia, Buddha este un mantuitor divin, membru al trinitatii budiste, caruia ii dedica un cult divin. Aceasta scoala este raspandita mai ales in tarile din nord, in China si Japonia.
Spre deosebire de Marele Vehicul, scoala Micul Vehicul s-a dezvoltat in tarile din sud, considerandu-l pe Buddha doar initiatorul noii filosofii de viata, fara insa sa-l divinizeze.
Astazi budismul castiga din ce in ce mai mult teren in Occident, nu doar datorita unor asemanari cu morala crestina, cat mai ales pentru faptul ca filosofia pe care o predica este foarte atragatoare pentru multi oameni de stiinta. Buddha nu credea in Dumnezeu, in rugaciuni si ritualuri, ceea ce le convine evolutionistilor din zilele noastre.
Budismul este o religie fara zei si fara ritualuri. Este o religie negativista si pesimista, care descurajeaza initiativele individuale si se concentreaza cu precadere asupra comportamentului uman. De aceea, in esenta, budismul este mai degraba o doctrina morala decat o religie. Totusi, mai ales in primele secole d.Chr., el a evoluat semnificativ.
“Iluminatul”sau fondator a inceput sa fie venerat de adeptii sai ca fiind divin. Celor credinciosi li s-a promis un loc in care vor fi rasplatiti pentru credinta lor, in timp ce cei necredinciosi sunt avertizati ca vor fi pedepsiti. Cu timpul, au aparut o multime de elemente de cult: lumanari, tamaie, apa sfintita, venerarea moastelor, celibatul preotilor, canonizarea sfintilor, etc.
Ceea ce initial era o simpla filosofie concentrata pe comportamentul uman, in timp a devenit una din cele mai mari religii ale lumii, care a schimbat mult cursul istoriei omenirii.
“Iluminatul”
Cercetatorii care s-au ocupat cu viata lui Buddha au ajuns la concluzia ca “Iluminatul” a fost un om deosebit de inteligent, cu o vointa de fier, dar in acelasi timp un om foarte amabil si seducator.
Legendele care au aparut in jurul persoanei sale vorbesc despre o nastere miraculoasa in sanul unei familii regale din nordul Indiei. Desi sunt voci care neaga existenta reala a lui Buddha, exista totusi suficiente dovezi istorice si arheologice care o confirma.
Buddha ( “Cel ce se trezeste la cunosterea perfecta a adevarului” ), pe numele sau adevarat Siddhartha Gautama, s-a nascut intr-o familie princiara a clanului Gautama care locuia la nord de orasul Benares. Scrierile canonice vorbesc despre o tinerete fericita si lipsita de griji a viitorului “Iluminat”:
“Eram rasfatat,o, calugarilor, foarte rasfatat, extrem de rasfatat – va spune Buddha mai tarziu. La casa tatalui meu erau helestee acoperite de lotusi albastri, rosii si albi. Toti infloreau pentru mine. Nu foloseam decat lemnul de santal de Benares, iar hainele mele erau din stofa de Benares. Zi si noapte, o umbrela alba, deschisa deasupra capului meu, ma apara de frig, caldura, praf si roua. Aveam trei palate, unul pentru anotimpul friguros, unul pentru vara, altul pentru anotimpul ploilor. Petreceam cele patru luni ploioase in acest palat din urma, inconjurat de baiadere si nu ieseam deloc.”
La varsta de 16 ani, ca premiu pentru o victorie obtinuta la un concurs de tras cu arcul, Buddha a primit dreptul sa se casatoreasca cu verisoara sa de sange Iashodhara. S-a casatorit cu aceasta probabil la varsta de 19 ani, dupa care au urmat zece ani de viata de huzur in palatele princiare daruite de tatal sau.
Buddha a gustat din plin din bucuriile vietii in aceasta perioada fericita. Tatal sau avea grija sa-si fereasca fiul ca sa nu vada adevarata fatza a lumii, cu suferintele si umbrele ei. Ori de cate ori Buddha pleca din palatele sale pentru a iesi in lume, tatal sau avea grija sa-i indeparteze din cale pe toti oamenii nenorociti, bolnavi si batrani, pentru ca fiul sau sa nu vada partea intunecata a vietii.
Legenda spune ca, in ciuda precautiilor tatalui sau, Buddha a vazut totusi cate ceva din relele lumii noastre: un batran, un mort, un bolnav si un ascet. Aceasta intalnire l-a marcat profund pe tanarul Buddha, desi atat tatal, cat si sotia au incercat sa-i alunge gandurile.
Probabil ca aceste ganduri l-au determinat sa ia hotararea radicala de a-si parasi familia si casa parinteasca, pentru a cunoaste lumea. La varsta de 30 de ani, in Buddha se trezea dorinta de a salva lumea. E aceeasi varsta la care Zoroastru isi impunea doctrina in Persia cu o suta de ani mai inainte, aceeasi varsta la care Mahavira, intemeietorul jainismului in India, a renuntat la viata in lume cu patru decenii mai inainte, si aceeasi varsta la care Iisus si-a inceput misiunea pamanteasca cu cinci veacuri mai tarziu.
Nu stim care au fost adevaratele motive care l-au determinat pe Buddha sa-si paraseasca familia dupa zece ani de casnicie fericita, in culmea prosperitatii si tocmai in saptamana in care sotia sa i-a daruit primul copil, pe Rahula. Cert este ca in mijlocul vietii tihnite pe care o ducea, Buddha simtea zadarnicia tuturor lucrurilor si ca viata lui de pana in acel moment nu avea niciun sens.
Legenda spune ca, vazandu-si sotia si fiul dormind pe patul plin cu flori de iasomie, Buddha a inteles ca mica faptura ar putea sa fie o piedica in dorinta sa de a cunoaste lumea si ar putea sa-l tina legat de palat si familie. In acea noapte, Buddha a plecat fara zgomot din palatul sau si, sub ploaia de iunie, s-a suit pe cal, indepartandu-se in negura noptii.
Este cunoscut faptul ca momentele in care barbatul este cel mai predispus sa-si paraseasca sotia sunt cele care preced sau urmeaza imediat nasterii unui copil. De aici si obiceiul unor triburi salbatice de a-l tine legat pe barbatul a carui sotie trebuie sa nasca.
Legenda spune ca, in acea noapte, lui Buddha i s-ar fi aratat Mara, demonul indian, care i-a promis domnia intregii lumi daca se va intoarce la viata sa tihnita din sanul familiei. Buddha a ramas insa neinduplecat.
Fugit de acasa, Buddha a galopat pana in zori. Apoi si-a taiat parul cu ajutorul sabiei, s-a dezbracat de hainele sale de print, pe care le-a dat slujitorului sau pentru a le inapoia tatalui sau, iar el s-a imbracat cu o haina galbena, transformandu-se intr-un calugar ratacitor. Avea asupra lui doar cutia de cersit, un brici, o curea, un ac si un filtru pentru apa.
In pribegia sa, Buddha s-a indreptat spre est, strabatand trei regate. Pentru un timp, a practicat ascetismul, supunandu-si trupul la torturi severe. Uneori incerca sa mediteze retinandu-si respiratia, alteori strangea din dinti pana ce transpira de durere. Uneori se hranea cu zeama simpla de mazare, fasole sau linte si doar atat cat incapea in causul palmelor.
Erau zile in care se hranea doar cu seminte, in timp ce in alte zile hrana lui era alcatuita doar din excremente. Purta vesminte din par de cal, isi smulgea firele de par si in unele zile hrana sa era alcatuita doar dintr-un singur bob de orez.
Erau nopti in care “Iluminatul” se culca pe maracini, in timp ce ziua statea in picioare ore in sir, lasand sa se adune pe trupul sau atata praf si murdarie incat trupul sau ajungea sa semene cu un trunchi de copac batran. In unele nopti dormea in mijlocul cadavrelor putrezite de animale. Cei cinci discipoli care il insoteau il admirau pentru ascetismul sau, condiderandu-l pe Buddha un sfant.
Dar care a fost rezultatul practicilor sale ascetice ? Buddha a slabit inspaimantator, pana acolo incat i se vedeau coastele, ochii ii straluceau in orbitele infundate si nu se mai putea tine pe picioare. Insa la un moment dat el a constientizat ca aceste torturi si practici ascetice nu erau o cale care duceau la iluminare. Atunci s-a hotarat sa duca un trai sanatos, evitand imbuibarea si ascetismul deopotriva. Mai tarziu, Buddha a regretat anii de torturi ascetice, recunoascand ca, facand astfel, el incercase zadarnic sa “lege aerul cu noduri”.
Insa, de indata ce Buddha si-a reluat stilul sanatos de viata, cei cinci discipoli l-au parasit dezamagiti, caci ei nu mai vedeau in el un sfant ca pana atunci. Plecarea discipolilor l-a determinat pe Buddha sa ia o decizie severa: s-a asezat sub un smochin, hotarat sa nu plece de acolo pana ce nu va primi revelatia absoluta. Legenda spune ca el a stat sub smochin patru sau sapte saptamani, pana cand, intr-o noapte, a avut marea revelatie.
Raspandirea noii doctrine
In ce a constat marea revelatie pe care Buddha a avut-o sub smochin ? E vorba de o descoperiere de o simplitate covasitoare: cauza oricarei suferinte este dorinta. Cand inceteaza dorinta, dispare si suferinta, locul lor fiind luat de liniste.
Acest gand nou, care era nou atat pentru Buddha cat si pentru lume, il va urmari toata viata. Mai tarziu, Buddha va declara: “Eliberat, am avut deplina intelegere a libertatii mele. Nestiinta era distrusa, stiinta se nascuse, intunericul a fost risipit, lumina a aparut.”
Dupa “iluminare”, se povesteste ca doi negustori care treceau prin acel loc, i-au dat lui Buddha putin orez si un fagure cu miere, dupa care ei au devenit primii adepti ai noii doctrine. Au urmat apoi anii propovaduirii inavataturilor sale. La Benares, i-a cautat pe cei cinci discipoli care-l parasisera, recastigandu-i pentru cauza sa. Prima predica cunoscuta a “Iluminatului” continea patru adevaruri fundamentale ale budismului, avand la baza descoperirile facute sub smochin. Acestea sunt cunoscute ca “cele patru adevaruri sublime”:
1) Orice viata inseamna suferinta
2) Izvorul suferintei este dorinta.
3) Izbavirea de suferinta se obtine prin incetarea dorintei.
4) Calea izbavirii de suferinta consta in “cele opt increngaturi”: privire drepta, judecata dreapta, vorbire dreapta, purtare dreapta, indeletnicire dreapta, fapte drepte, memorie dreapta si meditatie dreapta.
Buddha a inceput sa-si raspandeasca doctrina de la varsta de 35-36 de ani si nu a incetat pana la 80 de ani, varsta la care a murit. A avut peste 60 de discipoli pe care i-a trimis in lume cu misiunea de a vesti calea eliberarii: “Plecati din mila pentru lume, pentru binele zeilor si al oamenilor ! Nu mergeti cate doi pe acelasi drum ! Propovaduiti doctrina cea vestita ! Faceti cunoscuta viata sfanta, perfecta, exemplara !”
Pe tot parcursul vietii, Buddha a condus personal propovaduirea noii doctrine. In anotimpul ploios, se retragea pentru meditatie si pregatirea predicilor, pe care urma sa le prezinte in timpul verii. Se pare ca in timpul calatoriilor sale, Buddha a ajuns din nou la familia sa, reusind sa-si converteasca sotia si copilul la noua doctrina.
Buddha a fost un bun orator si un stralucit misionar, atacand toate celelalte doctrine pe care le considera mincinoase. Predicile sale erau condimentate cu ilustratii, povestiri si chiar vorbe de duh. Este cunoscut cazul unei femei care i-a cerut “Iluminatului” un medicament care sa-i readuca fiul decedat la viata. Buddha i-a spus: “Ai facut bine ca ai venit la mine pentru acest medicament. Du-te intai in oras si fa rost de boabe de mustar de la o familie in care moartea n-a patruns niciodata.” Negasind nicio familie care sa nu fi fost atinsa de moarte, femeia si-a inmormantat fiul, apoi a devenit adepta noii doctrine.
“Iluminatul” nu-si facea griji pentru ziua de maine si se multumea cu hrana pe care i-o ofereau admiratorii. Meregea din loc in loc insotit de discipolii sai favoriti si urmat de o mare masa de credinciosi. Intr-o ocazie, si-a intrigat discipolii, acceptand sa manance in casa unei curtezane.
Invatatura cea noua era transmisa intr-un mod inedit: Buddha mergea din oras in oras. La intrarea intr-o locxalitate, alegea locul de popas intr-o gradina, padure sau pe malul unui rau. Dupa-amiaza era consacrata meditatiei, iar seara se tineau predicile. Invatatura era predata sub forma unor intrebari in maniera lui Socrate, a unor parabole, discutii sau formulari scurte ale doctrinei.
Budismul si-a castigat popularitatea mai ales in randul saracilor, maestrul insusi ducand o viata modesta, desi provenea dintr-o familie princiara bogata. In cei circa 40 de ani de misionarism, Buddha a atras numerosi adepti si a format nu numar mare de calugari predicatori care au propovaduit mai departe noua doctrina. Cel care a continuat si sustinut noua invatatura a fost regele Asoka, care a trait doua secole mai tarziu.
Buddha a refuzat mult timp sa primeasca femei intre discipolii sai. Pe insasi matusa lui, Mahapajati, care-i fusese doica, Buddha a refuzat-o de trei ori sa intre intre discipolii sai. In final a acceptat-o cu mare greutate, oferindu-i un rol minor in comunitate si spunand cu tristete: “De acum inainte, religia noastra nu va mai dura multa vreme. Caci, dupa cum in casele cu multe femei si barbati putini hotii patrund cu usurinta, la fel nici religia in care au fost primite multe femei nu va dura.”
Aflandu-se pe patul de moarte si fiind intrebat de discipolul sau apropiat, Ananda, cu privire la atitudinea fatza de femei, Buddha i-a raspuns:
– “Care trebuie sa fie atitudinea fatza de femei ?
– Sa nu le vedem, Ananda…
– Dar daca le vedem, care trebuie sa fie atitudinea noastra ?
– Sa nu le vorbim, Ananda…
– Si ce sa faca cel ce le vorbeste ?
– Sa fie atent, Ananda…”
Moartea “Iluminatului” a survenit in mijlocul discipolilor sai dupa ce mancase prea multa carne de porc. Dupa trei nopti de chin, Buddha murit, ultimele sale cuvinte fiind: “Va spun voua, calugarilor, ca tot ce se compune din mai multe elemente este trecator. Luptati cu inflacarare !”
Trupul lui Buddha a fost incinerat, iar oasele sale au fost pastrate in locuri devenite sfinte, fiind mai intai venerate, apoi adorate. Cel care era impotriva oricarui cult, devenise el insusi zeu.
Doctrina budista
Un element caracteristic budismului este faptul ca el promite izbavirea de suferinta nu prin interventia unei divinitati exterioare, ci printr-o disciplina spirituala personala. Doctrina budista promite o mantuire mai degraba prin psihologie, decat prin teologie, caci notiunile de zeu, cult, demon si rugaciune nu au nicio importanta.
Budismul este mai degraba o morala decat o religie, predicand stapanirea de sine si invingerea raului prin bine, iubire si compasiune. Pentru comunitatea budista, singura forma de cult consta in doua intruniri anuale ale comunitatii dintr-o regiune, ocazie in care se citesc texte budiste, se fac spovedanii publice si au loc pelerinaje la locurile sfinte.
Morala budista este deosebit de simpla. Omul care doreste sa mearga pe calea vitutii trebuie sa respecte cinci norme morale:
– Sa nu ucida nicio vietuitoare
– Sa nu ia ce nu i se da
– Sa nu minta
– Sa nu consume bauturi fermentate
– Sa respecte regulile castitatii
O parte importanta a doctrinei budiste o reprezinta teoria transmigrarii ( reincarnarea ), care sustine ca fiecare om a trait alte vieti anterioare, iar dupa moarte va trai de asemenea alte vieti. Buddha a adaugat acestei credinte ideea ca un om care urmeaza calea celor opt increngaturi va ajunge la pacea Nirvanei ( o stare de fericire realizata prin eliberarea de grijile vietii ).
Teoria reincarnarii l-a ajutat pe Buddha sa explice multe din problemele delicate pe care le ridica viata. Astfel, o nenorocire care-l loveste pe un om bun este explicata prin greselile infaptuite de acel om in vietile anterioare, iar faptul ca un om rau nu este pedepsit in aceasta viata este explicat prin pedepsirea lui in vietile viitoare.
Budismul dispretuieste trupul, pe care-l considera “un maldar dezgustator de carnuri, acest invelis cu noua deschizaturi”. Este dispretuita si viata de familie, iar femeia este privita ca fiind o fiinta inferioara. In acelasi timp, budismul condamna barierele de casta, clasa si etnie, promovand mantuirea tuturor oamenilor: compatrioti si straini, femei si barbati, regi si sclavi.
Ideea unei divinitati anterioare care a creat lumea este considerata o erezie pentru budism. In viziunea budista, natura este un lung sir de nasteri si distrugeri, de cauze si efecte care se succed. Mitul paligenezei sustine ca un ciclu cosmic este urmat de alt ciclu cosmic, intr-o perpetua succesiune. In fiecare ciclu, distrugerea are loc de 56 de ori prin foc, de 7 ori prin apa si o singura data prin vant.
Distrugerea prin vant este cea mai mare, caci in urma ei nu ramane niciun atom in Univers, ci doar un spatiu gol si intunecat. Apoi se starneste un alt vant cumplit, care aduce ploaia, in urma careia apar torente uriase, apoi se naste un ocean imens, iar apele acestuia, retragandu-se, fac loc treptat locasului ceresc si pamantesc.
Cu privire la ideea de destin, atat de prezent in hinduism, in religia grecilor si in islamism, budismul o respinge categoric.
Buddha a refuzat sa raspunda intrebarii daca lumea are un inceput sau daca ea va avea un sfarsit, daca trupul este distinct de suflet sau daca cele doua se confunda, daca exista o rasplata in cer pentru cei drepti sau daca nu exista. El a refuzat sa se ocupe de astfel de subiecte pe care le considera “o jungla” in care niciodata nu poti gasi intelegere si pace, ci doar resentimente. Parerea lui Buddha era ca zeii insisi, daca ar exista, nu ar putea raspunde la astfel de intrebari.
De aceea, budismul se concentreaza asupra comportamentului uman, indemnandu-i pe credinciosi: “Raspundeti maniei cu bunatate, si raului cu bine… Nicaieri ura nu este distrusa prin ura; ura insa este invinsa de dragoste.”
Buddha i-a tratat cu dispret pe preoti, pe care-i numea “tipari lunecosi”, care-ti scapa din mana mereu. Desi nu a condamnat pe fatza castele, el spunea ca in doctrina lui au loc toti oamenii din toate categoriile. Respingea orice cult, jertfele de animale aduse zeilor, mantrele, precum si rugaciunile inaltate zeilor. Astfel, budismul devine o religie fara dogme si cler.
Desi Buddha nu a interzis categoric cultul zeilor, pe el acest cult il facea sa zambeasca, spunand: “Este curata nebunie sa crezi ca o alta persoana ne poate aduce fericirea sau ca ne poate face nefericiti.”
“Iluminatul” nu le promite adeptilor sai credinciosi cerul, dar nici nu-i ameninta cu infernal pe cei care nu accepta doctrina sa. In teologia budista nu este loc pentru Dumnezeu. Lumea nu este considerata opera vreunei zeitati, iar morala nu este expresia vointei divinitatii. Pentru un budist nu exista nimic in afara lucrurilor pe care le putem cunoaste prin simturile noastre.
Partea slaba a filosofiei budiste este legata de suflet. Budismul nu accepta existenta unui suflet, ceea ce intra in contradictie cu credinta in transmigratie. Daca nu exista suflet, atunci cine se reincarneaza ? Cum mai este posibila renasterea in care se credea ?
Singurul lucru din hinduism de care Buddha nu s-a indoit niciodata a fost “roata renasterilor” si legea Karma, invataturi pe care le-a acceptat ca pe niste axiome. Singurul gand al “Iluminatului” a fost acela de a scapa de sirul lung al reincarnarilor repetate, ajungand la Nirvana, apoi la anihilarea completa. De fapt, mantuirea in filosofia budista inseamna anihilare.
Scrieri budiste
Acestea pot fi grupate in trei parti numite si “cosuri” ( “pitaka” ). Ansamblul lor formeaza “Tripitaka” sau “Cele Trei Cosuri”. Prima parte contine predicile lui Buddha, a doua contine recomandari pentru budistii de rang superior, iar a treia parte este o dezvoltare metafizica.
Tiparirea scrierilor budiste este in curs de realizare si ar putea duce la aparitia celei mai mari carti din lume. Cuvintele lui Buddha sunt considetare revelatie divina.
Lori Balogh
Bibliografie:
1) Ovidiu Dramba, Istoria culturii si civilizatiei, vol. I, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985, p. 276-279
2) Will Durant, Civilizatii istorisite, vol. II, Ed. Prietenii Cartii, Bucuresti, 2002, p. 152-171
3) Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, vol. I, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975
4) C. F. Potter, Fondatori de mari religii, Ed. Prietenii Cartii, Bucuresti, 2000
5) Atlasul religiilor lumii, Ed. Hammond, Bucuresti, 2009
