„Mântuirea vine de la iudei”
„Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci mântuirea vine de la iudei”.
Ioan 4,22
Poporul Israel este unic între popoarele lumii. Deși nașterea sa ca popor a avut loc în condiții vitrege și cu dureri mari (crunta robie egipteană, urmată de școala dură a pustiei), „nașterea” totuși s-a produs, „copilul” a crescut și a prosperat.
Deși s-a născut în mijlocul unor popoare politeiste, închinătoare la idoli, poporul Israel a fost încă de la nașterea lui un popor monoteist. În ciuda unei istorii milenare zbuciumate, în care s-a încercat în repetate rânduri anihilarea lor ca popor, evreii au supraviețuit, fiind un model de tenacitate. Deși multe alte popoare, mult mai mari și mai puternice decât el, au dispărut definitiv de pe scena lumii, poporul evreu există și astăzi, chiar dacă secole de-a rândul a fost un popor fără patrie.
Deși inițial evreii au fost un popor de sclavi, fără educația, privilegiile și cultura altor popoare, astăzi cel mai mare număr de premii Nobel le aparțin. Și, deși s-a născut în sărăcia lucie a robiei faraonilor egipteni, astăzi acest popor conduce finanțele lumii.
Este foarte adevărat că această unicitate i-a făcut pe unii dintre ei aroganți, privindu-i de sus pe cei ce nu aparțin poporului lor. Este la fel de adevărat că unii evrei au devenit atei, neputându-și explica de ce Dumnezeu a îngăduit să li se întâmple atâtea atrocități, ca în cazul holocaustului din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, în care se apreciază că au murit circa șase milioane de evrei.
Dacă unii dintre ei (puțini sau mulți) au devenit aroganți și sceptici, aceasta este problema lor personală. În ciuda acestei stări de lucruri, poporul Israel rămâne un popor unic din perspectiva mântuirii. Și acest lucru este adevărat nu pentru că îl afirmă unii admiratori sau îl contestă unii dușmani ai acestui popor, ci pentru că Însuși Iisus Christos, Mântuitorul lumii, a afirmat: „Mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4,22).
Nu găsim scris nicăieri în Evanghelii că Mântuitorul ar fi făcut o astfel de declarație în fața unui iudeu. Poate și pentru a nu le hrăni aroganța, oricum destul de pronunțată. Iisus a făcut însă o astfel de afirmație în fața unei samaritene, a unui reprezentant al neamurilor pământului, pentru a ne învăța pe toți, fie iudei, fie neamuri, că mântuirea nu este o „tocană ecumenică de învățături omenești”, așa cum afirmă într-un comentariu evanghelistul Dwight K. Nelson, ci un set de adevăruri revelate de Dumnezeu.
Iisus a vrut să ne învețe că nu „toate drumurile duc la Roma” și că, într-adevăr, contează ce crezi și din ce biserică și religie faci parte. În aceste puține cuvinte, Iisus a vrut să ne învețe odată pentru totdeauna să nu ne bazăm nici pe religia strămoșească, nici pe tradițiile locale sau naționale, nici pe vechimea sau notorietatea unei biserici sau alteia.
Ceea ce a vrut să spună Iisus este atât de bine sintetizat de apostolul Pavel în Epistola lui către efeseni: „Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți” (Efeseni 4,4‑6).
Cu alte cuvinte: Există o singură cale a mântuirii, iar această cale trebuie căutată la iudei, nu în altă parte. Dar în ce sens trebuie să înțelegem că mântuirea vine de la iudei? Înseamnă aceasta că neamurile trebuie să accepte orice tradiție iudaică și orice învățătură rabinică? Nicidecum!
Mântuitorul Însuși, care a dus un adevărat război împotriva a tot ce însemna pe vremea aceea tradiție și învățătură omenească, adăugate nelegitim Scripturii, nu putea să Se contrazică pe Sine îndemnându-ne să le acceptăm ca și criterii de mântuire. Evangheliile ne prezintă poziția clară pe care a avut-o Iisus în fața a tot ce era de origine omenească în religia evreilor:
„Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești”, spune Iisus. Și tot El adaugă: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină” (Matei 15,9.13). Așadar, când Iisus a afirmat că mântuirea vine de la iudei, era exclus ca El să se refere la tradiția iudaică. Atunci care este sensul afirmației Sale?
Făcând această afirmație, Domnul Iisus nu a fost nicidecum arogant, ci onest. El era iudeu din punct de vedere al naturii Sale umane. Însă El nu era doar Fiul omului, ci și Fiul lui Dumnezeu. Când îngerul lui Dumnezeu i s-a descoperit în vis lui Iosif, încurajându-l să ia la sine pe Maria, deși aceasta era însărcinată, i-a spus acesteia: „Ea va naște un fiu și-i vei pune numele Iisus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1,21).
Așadar Iisus, Fiul Mariei și, în același timp, Fiul lui Dumnezeu, S-a născut pe pământ pentru a deveni Mântuitorul lumii. Acesta este primul și cel mai direct sens al afirmației: „mântuirea vine de la iudei”. Iisus, care era iudeu după trup, dar Fiu al lui Dumnezeu după spirit, a devenit Mântuitorul lumii. Cu adevărat, în Iisus și prin El, mântuirea vine doar de la iudei.
Cel de-al doilea sens al afirmației lui Iisus are în vedere planul lui Dumnezeu de a încredința poporului Său din vechime întregul tezaur al adevărului mântuitor. Când Domnul Iisus S-a adresat femeii samaritene, El ar fi putut vorbi pe ocolite, spunându-i acesteia că oamenii nu trebuie să se îngrijoreze de diferențele de doctrină care există în religiile lor, că nu contează din ce religie sau biserică faci parte și că singurul lucru important de știut este acela că Dumnezeu ne iubește. Însă Iisus nu a vorbit în felul acesta. Dimpotrivă, a privit-o pe femeia samariteană drept în ochi, spunându-i cât se poate de clar: Iudeii dețin tezaurul adevărului mântuitor.
Dar care era acel tezaur? Pe vremea Mântuitorului, desigur, nu exista Noul Testament, ci doar scrierile Vechiului Testament, față de care El a dovedit un atașament deosebit. O scurtă privire statistică asupra celor patru Evanghelii ne va întări convingerea că Iisus a crezut în autoritatea Scripturilor Vechiului Testament, le-a confirmat autenticitatea și le-a recunoscut originea divină:
– În Evanghelii întâlnim de zece ori întrebarea pe care Iisus o adresa adesea ascultătorilor Săi: „N-ați auzit?” Când punea o astfel de întrebare, este evident că El se referea la Scripturile Vechiului Testament, nu la alte lucrări.
– De douăzeci de ori întâlnim în Evanghelii expresia: „Stă scris”, rostită de Mântuitorul.
– O zecime dintre cuvintele Sale au fost luate din Scripturile Vechiului Testament, iar 180 de versete dintre cele 1800, care redau cuvântările Sale, sunt fie citate din Vechiul Testament, fie aluzii directe la acestea.
– În Evanghelii, întâlnim 23 de evenimente din Vechiul Testament a căror autoritate a fost confirmată de Iisus (Creația, Potopul, uciderea lui Abel, distrugerea Sodomei, lucrarea lui Iona, profețiile lui Daniel, etc.).
Afirmația lui Iisus ca „mântuirea vine de la iudei”, referindu-se la faptul că în Scripturile Vechiului Testament iudeii dețineau întregul tezaur al adevărului, ar trebui să le dea de gândit creștinilor din zilele noastre, care minimalizează importanța Vechiului Testament, dând atenție doar Noului Testament.
Dacă Iisus a avut dreptate spunând că mântuirea vine de la iudei, atunci logica ne îndeamnă să ajungem la următoarea concluzie: Oricare ar fi adevărurile pe care Dumnezeu le-a încredințat poporului evreu prin intermediul Scripturilor Vechiului Testament, acestea ar trebui să fie îmbrățișate și de creștinii Noului Testament care caută mântuirea. Respingând sau neglijând Vechiul Testament, creștinii de azi resping sau neglijează de fapt acele adevăruri care îi pot conduce la mântuire.
Care sunt adevărurile Vechiului Testament care stau la baza adevăratei credințe în singurul și adevăratului Dumnezeu?
1) Monoteismul
Într-o lume eminamente politeistă, poporului evreu i s-a încredințat marele adevăr al existenței unui singur Dumnezeu adevărat: „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul tău este singurul Domn!” (Deuteronomul 6,4). Fără acest adevăr, creștinismul nu ar mai fi ceea ce este astăzi.
2) Adevărul despre Creație
În timp ce popoarele din acea vreme aveau tot felul de mituri și legende prostești cu privire la originea vieții și Universului, poporului evreu i s-a încredințat revelația despre crearea lumii prin cuvântul unui Creator iubitor, atotputernic, sfânt și drept.
3) Adevărul despre moarte
Într-o lume intoxicată de minciuna șarpelui din Eden, care îi asigura pe primii noștri părinți: „Hotărât că nu veți muri!” (vezi Geneza 3,4), poporului evreu i s-a încredințat adevărul despre starea omului în moarte: o stare de inconștiență, un „somn” din care omul va fi trezit la înviere.
4) Decalogul
Într-o lume în care fiecare popor își hotăra propriile standarde morale, unele mai aspre, iar altele mai lejere, poporului evreu i s-a încredințat Decalogul – marea Constituție a cerului. Cele zece precepte simple, cunoscute și sub numele de „Cele Zece Porunci”, cuprind întregul domeniu moral, ridicând standardele la nivelul cerut de sfințenia lui Dumnezeu.
5) Adevărul despre sanctuar
Într-o lume păgână, în care fiecare zeitate își avea propriul său sanctuar, în care foarte adesea se aduceau sacrificii umane și se practica prostituția sacră, poporului evreu i s-a descoperit rolul și funcția sanctuarului pământesc. Acesta era oglindirea sanctuarului ceresc, având rolul de a-i educa pe oameni cu privire la Planul de Mântuire. Sanctuarul era o revelație a sacrificiului divin în Persoana Fiului lui Dumnezeu – Mielul lui Dumnezeu venit ca să ridice păcatul lumii (vezi Ioan 1,29).
6) Adevărul despre un stil de viață sănătos
Într-o lume total ignoranta cu privire la ce este sănătos și nesănătos în alimentație și stil de viață, poporului evreu i s-au descoperit principiile unei alimentații sănătoase și ale unei vieți trăite spre slava lui Dumnezeu.
7) Adevărul despre marea luptă dintre Dumnezeu și Satana
În timp ce popoarele păgâne din jur credeau în zei care se luptau și se ucideau între ei, fiind plini de aceleași vicii ca și pământenii, poporului evreu i s-a descoperit adevărul despre un Dumnezeu sfânt, drept și neprihănit, a cărui autoritate a fost contestată de Lucifer, una dintre creaturile Sale. Cartea lui Iov ne introduce în atmosfera acestei lupte milenare dintre Dumnezeu și Satana, dintre bine și rău, iar profeții Vechiului Testament ne vorbesc despre biruința finală și deplină a binelui asupra răului.
8) Spiritul Profeției
În lumea păgână din jur, mișunau tot felul de profeți falși. În timpul acesta, poporului evreu i s-a dat adevăratul dar al profeției, prin care poporul a fost mereu mustrat și călăuzit pe calea cea bună de Însuși Dumnezeu. Chiar existența Scripturilor este rezultatul Spiritului Profeției manifestat în oameni. Dacă am elimina din Vechiul Testament toate cărțile scrise de profeți, nu ar mai rămâne nimic.
9) Adevărul despre Sabat
Într-o lume care uitase adevărul despre Creație și originea vieții pe pământ, poporului evreu i s-a încredințat Sabatul zilei a șaptea, ca memorial al Creației. Această zi de odihnă și închinare avea menirea să păstreze permanent în mintea oamenilor adevărul despre Creație și Creator.
10) Adevărul despre venirea lui Mesia, Mântuitorul lumii
Poporului evreu i s-a încredințat adevărul despre cele două veniri ale lui Mesia: prima, pentru a Se aduce ca jertfă pentru păcat, și a doua, pentru a aduce răsplătirea celor ce L-au primit ca Domn și Mântuitor în viața lor.
Acestea și încă multe alte adevăruri au constituit marele tezaur pe care Dumnezeu l-a încredințat poporului Său din vechime cu scopul de a fi o mare binecuvântare pentru toate popoarele. Iată motivul pentru care Mântuitorul spunea cu atâta onestitate: „Mântuirea vine de la iudei”.
Nu pentru că iudeii ar fi mântuitorii lumii, ci pentru că lor li s-au încredințat adevărurile mântuirii. Și, mai ales, pentru că Iisus, Fiul lui Dumnezeu, în calitate de Fiu al omului, S-a născut iudeu.
Dacă toate aceste adevăruri i-au putut conduce pe oameni la mântuire, de ce nu ar fi ele la fel de eficiente și astăzi? De ce să căutăm mântuirea în altă parte? Căci este scris: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4,12).
Lori Balogh
