Psalmul 54 – Gustul amar al trădării

Psalmul 54 – Gustul amar al trădării

Către mai-marele cântăreților. De cântat cu instrumente cu coarde. O cântare a lui David. Făcută când au venit zifiții să spună lui Saul: „Știți că David șade ascuns printre noi?”

1. „Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău și fă-mi dreptate prin puterea Ta.
2. Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule, ia aminte la cuvintele gurii mele.
3. Căci niște străini s-au sculat împotriva mea, niște oameni asupritori vor să-mi ia viața; ei nu se gândesc la Dumnezeu.
4. Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu!
5. Răul se va întoarce asupra potrivnicilor mei; nimicește-i în credincioșia Ta!
6. Atunci Îți voi aduce jertfe de bunăvoie, voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este binevoitor;
7. căci El mă izbăvește din toate necazurile, și cu ochii mei îmi văd împlinită dorința privitoare la vrăjmașii mei.”

O întoarcere în trecut

     Asemenea altor psalmi ai lui David, Psalmul 54 ne introduce în atmosfera tensionată și dramatică din cea mai grea perioadă din viața  „cântărețului plăcut al lui Israel” ( vezi 2 Samuel 23,1 ). Urmărit zi și noapte de umbra sabiei lui Saul, David devine un fugar în propria țară, viața lui atârnând de un simplu fir de păianjen. Și aceasta fără să aibă nici cea mai mică vină.

În orice clipă, trădarea unora sau altora dintre cei care ar fi trebuit să-i fie alături și la bine și la rău, ar fi putut să-l scoată definitiv de pe scena vieții. Doar ocrotirea lui Dumnezeu și încrederea că într-o zi va răsări soarele și pe strada lui l-au ajutat pe psalmist să supraviețuiască în acei ani tulburi, plini de tensiune, nesiguranță și descurajare.

Contextul istoric care stă la baza scrierii acestui psalm este sugerat chiar de preambul: „O cântare a lui David. Făcută când au venit zifiții să spună lui Saul: „Știți că David șade ascuns printre noi?”

1 Samuel ne introduce în miezul fierbinte al evenimentelor acelor zile, oferindu-ne câteva detalii care ne sunt de mare ajutor în înțelegerea mesajului Psalmului 54: „Zifiții s-au suit la Saul, la Ghibea, și au zis: „Nu-i David ascuns între noi, în locuri întărite, în pădure, pe dealul Hachila, care este la miazăzi de pustie? Pogoară-te, dar, împărate, fiindcă aceasta este toată dorința sufletului tău; lasă pe noi dacă e vorba să-l dăm în mâinile împăratului” ( 1 Samuel 23,19.20 ).

Saul primește vestea adusă de zifiți ca pe un balon de oxigen, oferindu-le binecuvântarea sa: „Saul a zis: „Domnul să vă binecuvânteze că aveți milă de mine” ( vers. 21 ). Apoi Saul îi însărcinează pe bravii trădători să cerceteze terenul și să-l informeze cu privire la locul exact în care se afla David. Lucrurile evoluează dramatic pentru David, care, „fugea repede ca să scape de Saul” ( vers. 26 ). În pofida tuturor măsurilor de precauție, David se vede încercuit de armata regelui și doar intervenția miraculoasă a providenței divine îl salvează de la o pieire sigură.

Când citim acest psalm „la rece”, în fotoliile noastre confortabile, cu greu putem înțelege tensiunea sufletească a psalmistului din acele clipe. De aceea, Psalmii sunt înțeleși pe deplin doar de aceia care trec prin situații de viață asemănătoare cu ale autorilor lor.

Te-ai simțit vreodată trădat de cei pe care-i considerai prieteni? Ai ajuns în situații limită în care viața ta s-a aflat pe marginea unei prăpăstii ce era gata să te înghită? Ai strigat către Dumnezeu pentru izbăvire în astfel de momente și ai văzut mâna Lui intervenind miraculos?

Dacă răspunsul este da, atunci cu siguranță că vei înțelege nu doar mesajul Psalmului 54, ci mai ales trăirile celui care l-a scris pentru posteritate.

Un strigăt după ajutor

     Trădarea locuitorilor din deșertul Zif, din sudul Iudeii ( la 7 km sud-est de Hebron ), i-a produs psalmistului o durere imensă. În doar câteva versete, Psalmul 54, considerat un model ideal pentru viața de rugăciune, concentrează toate trăirile sufletești, toate temerile și sentimentele unui om prigonit de vrăjmașii săi, dar și bucuria profundă generată de încrederea în Dumnezeu.

Fiind caracterizat de concizie, Psalmul 54 începe prin invocarea plină de căldură a Numelui lui Dumnezeu, pe care David Îl considera singurul judecător drept și singurul prieten adevărat, care vine în ajutorul celor prigoniți.

     „Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău, și fă-mi dreptate, prin puterea Ta! Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule, ia aminte la cuvintele gurii mele!” ( vers. 1.2 )

Deși atitudinea zifiților este condamnabilă și lipsită de orice scuză, David are o reacție surprinzătoare. Ne-am fi așteptat ca în astfel de momente tensionate, când nedreptatea care i se făcea striga până la cer, iar viața lui atârna într-un singur fir, David să aibă niște reacții firești, omenești, de răzbunare și blesteme adresate trădătorilor săi.

Totuși, David gândește altfel în aceste momente. Deși traversează o criză majoră a vieții sale, el nu reacționează având o perspectiva lumească, ci dovedește că are o gândire pozitivă, verticală. David privește în sus, spre Dumnezeu. Să nu uităm că în acele momente el nu era singur. Erau cu el circa șase sute de oameni, la fel de oprimați ca și el, oameni care-l puteau apăra pe liderul lor în orice împrejurare.

Cu toate acestea, David nu-și pune încrederea în brațul lor de carne, ci în Dumnezeu. Uneori ne întrebăm: De ce Dumnezeu, în ciuda căderilor lui David, îl numește „om după inima Mea” ( vezi 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 )? Un posibil răspuns îl aflăm din atitudinea lui în astfel de împrejurări critice. Chiar dacă viața sa a avut și căderi, unele chiar spectaculoase, totuși trendul ei a fost pozitiv. Încrederea lui în Dumnezeu nu l-a părăsit nici chiar atunci când se afla murdărit din cap până în picioare în „mocirla” păcatului, în „groapa pieirii” ( Psalmul 40,2 ).

Gustul amar al trădării unora dintre cei care ar fi trebuit să-i fie alături nu l-a putut determina pe psalmist să se îndoiască de dragostea Dumnezeului său. Chiar dacă oamenii l-au trădat, David știa că în cer există un Dumnezeu care nu își trădează și nu își părăsește niciodată copiii. Căci chiar „dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu se poate tăgădui singur” ( 2 Timotei 2,13 ).

Principiul bumerangului

     „Căci niște străini s-au sculat împotriva mea, niște oameni asupritori vor să-mi ia viața; ei nu se gândesc la Dumnezeu. Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu” ( vers. 3.4 ).

Unii comentatori ai Psalmilor neagă faptul că David s-ar referi aici la zifiți, deoarece ei nu erau străini, ci făceau parte din poporul Israel. De ce totuși el îi numește „străini” pe acești oameni? Probabil avem de-a face cu o ironie. Din cauza trădării, David nu-i mai considera conaționali, ci „străini”.

Însă indiferent cine sunt cei vizați de psalmist, pentru noi este important să reținem principiul evocat de el. Fără să fie răzbunător și cu sufletul plin de amărăciunea trădării, David enunță un principiu al dreptății divine: „Răul se va întoarce asupra protivnicilor mei; nimicește-i în credincioșia Ta!” ( vers. 5 ).

Prin ochii credinței, David vede ziua în care Dumnezeu va trage linie și va întocmi nota de plată în dreptul fiecărui om care a trăit pe pământ. Chiar dacă acum, în aparență nimeni nu ține seama de toate nedreptățile care au loc în lume, va veni ziua în care, asemenea unui bumerang, răul se va întoarce asupra celor ce l-au îndrăgit și l-au cultivat.

În lumina dreptății divine absolute, fiecare om va trebui să se întâlnească cu binele sau răul pe care l-a săvârșit în această viață. „Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Christos, pentru ca fiecare să-și primească răsplată după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” ( 2 Corinteni 5,10 ).

Acest gând era o mângâiere pentru psalmist și a fost o mângâiere pentru toți cei prigoniți pe nedrept de-a lungul istoriei luptei dintre bine și rău. Însă acest adevăr trebuie să ne pună pe gânduri. Va veni o zi în care ne vom întâlni cu binele sau răul pe care l-am făcut în viață. Dacă întâlnirea cu binele va fi o surpriză plăcută, întâlnirea cu răul pe care l-am săvârșit nu va fi de dorit. Și aceasta în cazul în care nu îl vom fi mărturisit și nu vom fi fost iertați prin harul lui Dumnezeu. Căci este scris: „Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună” ( Osea 8,7 pp. ).

Ziua izbăvirii

     Cu ochii credinței, David vede dincolo de împrejurările protivnice ale momentului și privește la ziua în care va fi izbăvit de toate temerile și primejdiile cu care se confrunta acum. El știe că într-o zi Dumnezeu îl va lua de mână și-l va elibera din starea de stres, de dispreț și de apăsare în care se zbate. David nu fixează un timp al eliberării sale și nu-L somează pe Dumnezeu când să intervină în acest sens. El e însă sigur de un lucru: Dumnezeu îi cunoaște durerea și știe cel mai bine care este timpul optim pentru a interveni.

Privind la acel timp, când David tânjește să ducă o viață normală, trăită în siguranță și demnitate, el face o juruința Domnului: „Atunci Îți voi aduce jertfe de bunăvoie, voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este binevoitor; căci El mă izbăvește din toate necazurile și cu ochii mei îmi văd împlinită dorința privitoare la vrăjmașii mei” ( vers. 6.7 ).

Acea zi a venit în viața psalmistului, iar el a fost luat de mâna divină și așezat în mijlocul unor binecuvântări și privilegii neașteptate.

Pentru noi, cei care trăim la mii de ani distanță de experiența psalmistului, mesajul este clar: Dacă Dumnezeu l-a salvat pe David din mijlocul dramaticelor încercări prin care a trecut, El poate să ne salveze și pe noi. Dumnezeu nu S-a schimbat. El este „Același: ieri, azi și în veci” ( Evrei 13,8 ), rămânând la fel de sensibil la durerile noastre ca și în timpurile biblice, și la fel de dispus să întindă brațul Său salvator către sufletele zdrobite și smerite.

     „Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite” ( Isaia 57,15 ).

Poate că treci chiar acum printr-o criză majoră a vieții tale. Poate că ești bolnav, chinuit de o suferință îndelungată și fără tratament; poate te-ai prăbușit financiar sau ți-ai ruinat familia. Poate ești persecutat pe nedrept pentru credința ta de membrii familiei, de rudele tale sau de societate.

Nu învinui pe nimeni pentru necazurile tale! Nu dori răul nimănui și nu cultiva setea de răzbunare împotriva celor ce ți-au făcut rău! Ridică-ți ochii spre Dumnezeu și ai încredere în El! Așteaptă în tăcere ajutorul Lui și cu siguranță că ziua izbăvirii va sosi în viața ta.

Dacă, dimpotrivă, ești unul care aruncă cu noroi în alții, dacă ești unul dintre cei care își prigonește aproapele pe nedrept, nu uita că viața aceasta nu este la întâmplare. Viața ta, ca a oricărui om care se naște pe pământ, este condusă de principii stabilite de Creator.

De aceea, nu uita că răul pe care-l faci, îl cultivi și îl plănuiești azi, se va întoarce într-o zi împotriva ta. Asemenea bumerangului… Azi, cât încă mai este har pentru toți păcătoșii, schimbă-ți atitudinea! Decât în tabăra celor mulți, dar fără Dumnezeu, mai bine în tabăra celor puțini, dar care Îl au pe Dumnezeu de partea lor. Alegerea îți aparține..

Lori Balogh