Învierea morților

Învierea morților

Dintre toate religiile existente, creștinismul este singura religie care pretinde că fondatorul ei este în viață. Mormintele lui Buda, Confucius, Mahomed, Avraam și mulți alții sunt pline. Singurul mormânt gol este al lui Iisus Christos.

Practic, creștinismul a fost întemeiat nu doar pe învățăturile morale lăsate de Iisus și apostolii Săi, ci și pe un fapt real: învierea din morți a Fiului lui Dumnezeu. Toți marii întemeietori de religii au lăsat posterității învățături morale, însă doar Iisus Christos a ieșit din mormânt, biruind moartea prin viață.

Dacă acest fapt, pe care creștinii veritabili îl consideră real, ar putea fi combătut, întreaga credință creștină s-ar prăbuși, din ea rămânând doar un set de învățături morale, însă fără sens și finalitate. Înțelegând importanța învierii în marele edificiu al credinței creștine, apostolul Pavel exclamă în prima sa epistolă adresată credincioșilor din Corint:

„Și, dacă n-a înviat Christos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică și zadarnică este și credința voastră. Ba încă noi suntem descoperiți și ca martori mincinoși ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Christos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morții nu învie.

Căci dacă nu învie morții, nici Christos n-a înviat. Și, dacă n-a înviat Christos, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre și, prin urmare, și cei ce au adormit în Christos sunt pierduți. Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Christos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii” (1 Corinteni 15,14‑19).

Crezul creștin, repetat la finalul liturghiei, spune în finalul său: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să vie. Amin!” Însă câți creștini mai cred cu adevărat în învierea morților? Dacă cineva consideră că această întrebare este fără sens, îl rog să facă un sondaj printre cunoscuți, vecini și prieteni, întrebându-i dacă ei cred în învierea morților. Veți fi surprinși de numărul mic de creștini care mai cred în acest adevăr al Scripturilor.

În pofida a ceea ce au citit din Cuvântul lui Dumnezeu (aceia care au citit!) și contrar a ceea ce mărturisesc când recită „Crezul” la biserică, atunci când se află pe pragul mormântului cuiva drag, credința în înviere este inexistentă pentru tot mai mulți creștini. Însăși sintagma „loc de veci” vrea să combată învățătura biblică cu privire la faptul că această moarte este temporară și că ea va fi urmată de înviere: fie a celor drepți, fie a celor nedrepți.

De-a lungul istoriei creștinismului au existat erezii care au combătut adevărul învierii din morți. Încă de pe vremea apostolilor au existat unii care au combătut învățătura despre înviere, afirmând că învierea în trup ar fi fantezistă. Apostolul Pavel dezbate pe larg această temă, în special în prima sa Epistolă către corinteni (mai ales cap.15). Același apostol a fost nevoit să combată și învățăturile greșite despre înviere care circulau în comunitatea din Tesalonic (1 Tesaloniceni 4,13‑18), dar și învățătura falsă alimentată de „Imeneu și Filet, care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a și venit învierea și răstoarnă credința unora” (2 Timotei 2,17.18).

Dintre învățăturile cele mai nocive despre înviere, care au început să circule în creștinism începând cu secolul al II-lea, se numără docetismul. Apărut în Efes, în jurul anului 100 d.Ch., datorită unui gnostic pe nume Kenrith, această erezie susținea că orice materie este rea în sine, în timp ce spiritul este bun. Ținând cont de această învățătură, docetiștii respingeau întruparea Domnului Christos, afirmând că întruparea L-ar fi întinat. Ei considerau că înfățișarea Sa omenească era doar o iluzie, prin urmare învierea Lui era inutilă. În zilele noastre, unii teologi încearcă să spiritualizeze ideea de înviere a lui Christos, afirmând că mai importantă decât învierea obiectivă a lui Iisus este învierea Sa în inimile noastre.

În ciuda tuturor ereziilor mai vechi sau mai recente, eu cred în învierea morților. Nu, eu nu cred că mormântul este un „loc de veci”. El este doar un loc temporar, până ce Dumnezeu va pune capăt istoriei acestei lumi, iar Domnul Iisus va reveni în slava Împărăției Sale. Iată câteva motive care stau la baza acestei credințe:

1) Cred în învierea morților deoarece Însuși Fiul lui Dumnezeu ne asigură că acest fapt va deveni realitate:

„Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5,28.29).

„Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6,44).

„Iisus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11,25).

Oare ce aș mai putea adăuga la cuvintele atât de clare ale Mântuitorului? Doar atât: necredința în înviere este, de fapt, necredință în cuvintele Fiului lui Dumnezeu. „Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută” (Evrei 11,6).

2) Cred în învierea morților deoarece mormântul lui Iisus este gol.

De ce este gol mormântul Lui? Încă din acele zile fierbinți ale creștinismului, conducătorii religioși ai națiunii iudaice au lansat zvonul că mormântul lui Iisus este gol deoarece trupul Său a fost furat de ucenici (vezi Matei 28,11‑15).

Aceasta este cea mai veche ipoteză vehiculată de vrăjmașii creștinismului, la originea ei aflându-se iudeii. Biblia afirmă că soldaților romani li s-au dat bani pentru a răspândi zvonul că ucenicii au furat trupul lui Iisus pe când ei dormeau (vezi Matei 28,11‑15).

Există mai multe variante ale ipotezei furtului: unii susțin că autorul este Iosif din Arimateea, alții susțin că ucenicii au luat trupul din mormânt, alții pun vina pe grădinar, iar alții merg până acolo încât să-i acuze chiar pe soldații romani de furt.

Un lucru este cert: în dimineața învierii mormântul era gol. Nu există decât două posibilități: Iisus a ieșit din mormânt, fie înviat, fie fiindu-I furat trupul. Poate oare să se nască o religie vie dintr-un cadavru furat?

De ce ipoteza furtului trupului lui Iisus nu este credibilă?

– Mormântul lui Iisus era sigilat și păzit de soldații romani. Argumentul acestor soldați potrivit căruia ucenicii au furat trupul lui Iisus în timp ce ei dormeau este pueril. Deschiderea unui mormânt din acea vreme presupunea îndepărtarea unei pietre mari de la gura mormântului, lucru ce nu s-ar fi putut face fără zgomot care să alerteze garda romană (vezi Matei 27,62‑66).

– Furtul trupului lui Iisus nu ar fi avut nicio motivare pentru niște oameni simpli, onești și temători cum erau ucenicii. Este oare posibil ca toți ucenicii să-și închine viața până la martiriu unei cauze pierdute? În preajma arestării, judecării și răstignirii Domnului lor, ucenicii L-au părăsit pe Iisus. Petru chiar s-a lepădat pe față de El. Ce i-ar fi motivat pe toți acești oameni să fure trupul neînsuflețit al Învățătorului lor, iar apoi să mintă întreaga viață ca L-au văzut înviat. Pentru care cauză și-au dat ei viața ca martiri?

– Paza romană a fost pusă tocmai pentru a preveni furtul trupului lui Iisus (vezi Matei 27,62‑66).

– În mormântul gol, fâșiile de pânză în care fusese învelit trupul lui Iisus au fost găsite aranjate. Dacă ucenicii ar fi furat trupul lui Iisus, ar fi avut ei răgaz să aranjeze aceste fâșii de pânză? Și dacă ar fi avut timp (!?), de ce ar fi făcut-o?

– Dacă ucenicii ar fi furat trupul lui Iisus, cum se explică groaza soldaților care păzeau mormântul (vezi Matei 28,2‑4.11) și de ce mai era nevoie ca preoții să le dea bani pentru a spune acest lucru (vezi Matei 28,11‑15)?

– Dacă ostașii au dormit, de unde au știut ei că tocmai ucenicii au furat trupul lui Iisus? Comentând ipoteza furtului trupului lui Iisus, Augustin spune cu ironie:

„Ah, spuneți, dormeau acești gardieni? Însă când vorbiți astfel, rațiunea voastră nu doarme mai mult decât gardienii? Ce fel de martori sunt martorii care dorm? La ce se reduce mărturia lor? Iat-o! Aceasta ca și când ar fi spus: „Noi adeverim că ucenicii lui Iisus I-au răpit corpul și mărturia noastră este absolut irecuzabilă căci atunci când ei L-au răpit, noi dormeam într-un somn atât de adânc, încât n-am auzit și n-am văzut nimic.”

– Dacă luăm în considerare disciplina romană, era oare posibil ca toți (nu doar unul sau doi!) soldații să doarmă în post? Greu de crezut…

– Dacă ucenicii ar fi furat trupul lui Iisus, ei ar fi fost pasibili de condamnare. Cu toate acestea, preoții iudei nici nu le-au reproșat ucenicilor acest lucru și nici nu i-au judecat și condamnat pentru aceasta. De ce oare această tăcere din partea vrăjmașilor lui Iisus?

În concluzie, ipoteza furtului trupului lui Iisus este naivă, puerilă și fără niciun fundament.

Pentru a dovedi că învierea lui Iisus a fost reală, este nevoie mai întâi să înțelegem că moartea Lui a fost reală, deplină. Scepticii susțin că moartea lui Iisus nu ar fi fost reală, ci doar aparentă, o stare de letargie din care El Și-a revenit mai târziu. Această revenire din starea de letargie ar fi interpretată de creștini ca fiind înviere. Biblia însă, ne oferă suficiente dovezi că moartea lui Iisus nu a fost aparentă, ci cât se poate de reală:

– Toți cei patru evangheliști afirmă că Iisus „și-a dat duhul” pe cruce (vezi Matei 27,50; Marcu 15,37; Luca 23,46; Ioan 19,30).

– Moartea lui Iisus a fost recunoscută de preoți. În ziua următoare răstignirii (Sabat), o delegație formată din preoți și farisei s-a prezentat înaintea lui Pilat, cerându-i să întărească paza mormântului. Argumentul lor era următorul: „Doamne, ne-am adus aminte ca înșelătorul acela, pe când era încă în viață, a zis: După trei zile voi învia” (Matei 27,62.63).

– Iosif din Arimateea și Nicodim, prin participarea lor activă la înmormântare, sunt martori ai morții lui Iisus (vezi Matei 27,57‑60; Ioan 19,38‑41).

– Soldații romani au observat că Iisus murise înaintea celor doi tâlhari și nu I-au mai zdrobit fluierele picioarelor (vezi Ioan 19,32‑37).

– Chiar dacă Iisus nu ar fi murit din cauza crucificării, străpungerea în coastă de către lancea romană i-ar fi adus un sfârșit fulgerător: „Și unul din ostași I-a străpuns coasta cu o suliță și îndată a ieșit din ea sânge și apă” (Ioan 19,34).

– Femeile sosite la mormântul lui Iisus, pentru a-I îmbălsăma trupul, sunt de asemenea martore ale morți Lui (vezi Matei 27,1; Marcu 16,1.2; Luca 24,1; Ioan 20,1).

– Însuși Pilat s-a mirat că Iisus murise atât de repede (vezi Marcu 15, ‑54).

Așadar, Biblia vorbește despre moartea reală a Fiului lui Dumnezeu, urmată de o înviere reală a Sa. Iar mormântul gol al lui Iisus este dovada că învierea Lui a avut loc, exact așa cum mărturisesc Evangheliile.

3) Cred în învierea morților deoarece cred în puterea creatoare a lui Dumnezeu.

Cel care ne-a creat ființe atât de minunate, făcând din om coroana Creației Sale, oare nu ar putea să ne readucă la viață oricând dorește, dacă a survenit moartea? Psalmistul ne asigură de această putere creatoare, spunând că Dumnezeu doar „zice și se face; poruncește, și ce poruncește, ia ființă” (Psalmul 33,9).

Cu siguranță că Cel care ne-a creat are și puterea de a ne readuce la viață, păstrând personalitatea fiecărui individ. Dacă omul, cu cunoștințele sale limitate, poate păstra informații despre viața și personalitatea semenilor săi, cu atât mai mult Creatorul Universului are posibilitatea de a stoca informații despre toți oamenii care au trăit și vor mai trăi pe pământ.

„Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus dintre cei morți locuiește în voi, Cel care a înviat pe Christos Iisus din morți va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuiește în voi” (Romani 8,11).

4) Cred în învierea morților deoarece Mântuitorul ne-a lăsat suficiente dovezi că El are puterea să-i readucă la viață pe cei morți.

În timpul activității Sale publice, Iisus a înviat trei persoane: fiica lui Iair (vezi Matei 9,18‑26), fiul văduvei din Nain (vezi Luca 7,11‑17) și Lazăr (vezi Ioan 11,1‑46). Însă cea mai spectaculoasă dintre cele trei învieri a fost cea a lui Lazăr, căci trupul său neînsuflețit se afla în mormânt deja de patru zile, intrând în descompunere.

De asemenea, Scriptura ne vorbește despre învierea unor oameni cu ocazia învierii lui Iisus (vezi Matei 27,51‑53), aceștia fiind primul „rod” pentru cer al jertfei Domnului Christos.

5) Cred în învierea morților deoarece atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament ne prezintă cazuri de oameni înviați, fie prin profeți, fie prin apostoli.

Prin Elisei, profet al lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, Dumnezeu l-a înviat pe fiul sunamitei (vezi 2 Împărați 4,8‑37); prin Petru a fost înviată Tabita (vezi Fapte 9,36‑42), iar prin Pavel, apostolul cel mai erudit al credinței creștine, Dumnezeu l-a înviat pe tânărul Eutih (vezi Fapte 20,7‑12).

Moise este un alt caz de înviere de pe paginile Vechiului Testament. Deși nu ni se relatează direct despre acest fapt, asociind raportul din Deuteronomul 34,5‑7, în care ni se spune că „Moise, robul Domnului, a murit”, cu raportul Evangheliilor cu privire la Schimbarea la Față (vezi Marcu 9,2‑13), în care Mântuitorul a avut o întrevedere cu Ilie și Moise, se poate deduce faptul că Moise a fost înviat de Dumnezeu, după un anumit timp de la moartea și îngroparea sa.

6) Cred în învierea morților deoarece atât Domnul Iisus, cât și apostolii Săi au vorbit în repetate rânduri despre acest miracol divin.

Într-o discuție purtată cu saducheii care nu credeau în înviere, Mântuitorul le-a prezentat acestora un argument care ar fi trebuit să le dea de gândit: „În ce privește învierea morților, oare n-ați citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbește despre „Rug”, ce i-a spus Dumnezeu când a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov?” Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii. Tare va mai rătăciți!” (Marcu 12,26.27).

În Evanghelia lui Ioan găsim cele mai multe afirmații ale Mântuitorului în legătură cu învierea:

„Nu vă mirați de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată” (Ioan 5,28.29).

„Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6,40).

„Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, are viața veșnică și Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6,54).

„Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11,25).

„În adevăr, după cum Tatăl învie morții și le dă viață, tot așa și Fiul dă viața cui vrea” (Ioan 5,21).

Cât despre mărturia apostolilor cu privire la învierea lui Iisus și credința în învierea tuturor morților la sfârșitul timpului, aceasta este foarte bogată (vezi Fapte 2, 23.24.32; 3,15; 4,10; 5,30; 7,52.55.56; 23, 6).

Când apostolii au fost martorii învierilor făcute de Iisus, când ei au fost martorii învierii lui Iisus și când prin propriile lor mâini au fost săvârșite minuni ale învierii, eu de ce nu aș crede în învierea morților?

7) Cred în învierea morților deoarece cartea lui Daniel și Apocalipsa vorbesc despre acest eveniment.

Spre finalul vieții și lucrării sale, profetul Daniel a primit din partea îngerului lui Dumnezeu o asigurare prețioasă: „Mulți dintre cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viață veșnică și alții pentru ocară și rușine veșnică… Iar tu, du-te până va veni sfârșitul. Tu te vei odihni și te vei scula iarăși odată în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor” (Daniel 12,2.13).

În ce privește „Apocalipsa”, aceasta vorbește cât se poate de clar despre cele două învieri la sfârșitul timpului: a celor drepți și a celor nedrepți (vezi Apocalipsa 20,4‑6).

8) Cred în învierea morților deoarece Mântuitorul ne asigură că doar El are „cheile morții și ale Locuinței morților”.

„Nu te teme!”- îi spune Fiul lui Dumnezeu profetului Ioan, întemnițat pe insula Patmos. „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă. Cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților” (Apocalipsa 1,17.18).

Cheile sunt simbolul autorității și puterii. Dacă Fiul lui Dumnezeu are cheile morții și ale mormântului, înseamnă că El poate deschide oricând dorește mormintele, chemându-i la viață pe cei morți. Nici oamenii, nici demonii și nici îngerii lui Dumnezeu nu au această putere, ci doar Fiul lui Dumnezeu, căci doar El este „Învierea și Viața” (vezi Ioan 11,25).

9) Cred în învierea morților deoarece fără înviere nu ar putea exista o judecată dreaptă și nu ar putea fi aplicată sentința acestei judecăți.

Păcatele au fost săvârșite în acest trup muritor, de aceea ele trebuie pedepsite în trup. Focul gheenei nu va putea arde suflete imateriale, ci trupuri materiale. În această privință, cartea Apocalipsei este edificatoare:

Apostolul Ioan vede pe cei morți înviați „stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui… Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc” (Apocalipsa 20,12.13.15).

10) Cred în învierea morților deoarece Dumnezeu este dragoste. Iar dragostea nu poate fi indiferentă față de suferință și moarte.

Dumnezeu ne-a creat nu doar pentru a trăi 70‑80 de ani, pentru ca apoi să murim pentru totdeauna. El nu L-a dat pe singurul Lui Fiu prea iubit pentru ca noi să fim copiii Lui doar în această viață. Dragostea are întotdeauna bătaie lungă.

Iar dragostea unui Dumnezeu infinit nu poate să se mulțumească cu finitul unei vieți trăite pe acest pământ. Dragostea Lui vizează infinitul, veșnicia. De aceea, celor pe care îi va găsi vrednici pentru Împărăția Sa, Dumnezeu le va da, după înviere, o viață la fel de lungă cât viața Sa.

Aceasta este speranța creștină. Aceasta este și speranța și credința mea.

Lori Balogh