
Maxime și cugetări despre gânduri
„Omul este o trestie, cea mai fragilă din întreaga natură, dar este o trestie gânditoare” (Blaise Pascal).
„Dacă nu te vei face împărat peste pofte și gânduri, nu vei moșteni Împărăția Cerurilor” (Sfântul Dimitrie al Rostovului).
„Binele făcut la nevoie ți-l răsplătește înzecit Dumnezeu când nici cu gândul nu gândești” (Mircea Eliade).
„Ești ceea ce gândești” (proverb chinezesc).
„Nu întotdeauna poți controla împrejurările, dar îți poți controla propriile gânduri” (Charles Popplestone).
„Dacă ne-am da seama cât de puternice sunt gândurile noastre, nu am mai avea niciun gând negativ” (Pace Pilgrim).
„Sănătatea mentală se poate măsura prin capacitatea de a descoperi pretutindeni binele” (Ralph Waldo Emerson).
„Cel care nu vrea să gândească e bigot; cel care nu poate să gândească e prost; cel care nu îndrăznește să gândească e sclav” (William Drummond).
„Dacă ne-am examina gândurile, le-am găsi întotdeauna ocupate de trecut și viitor” (Blaise Pascal).
„Gelozia este un cancer mental” (C. Forbes).
„Sinceritatea nu înseamnă a spune tot ce gândești, ci a gândi tot ce spui” (Hipolyte de Livry).
„Cel care e însoțit de gânduri nobile nu e niciodată singur” (Fletcher).
„Ceea ce dă omului o superioritate nemăsurată asupra tuturor celorlalte viețuitoare este lucrarea spiritului: cugetarea” (Ion Ghica).
„Tactul este partea nespusă din ceea ce gândești” (Henry Vandyke).
„Oamenii se folosesc de cuvinte doar pentru a-și ascunde gândurile” (Voltaire).
„Gândurile mari trebuie însoțite de cuvinte mărețe” (Aristophanes).
„Toate ideile au fost descoperite înainte, problema e să ne gândim la ele din nou” (Iohann Wolfgang Goethe).
„Semeni un gând, culegi o faptă; semeni o faptă, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter; semeni un caracter, culegi un destin” (Nicolae Iorga).
„A gândi liber e mare lucru. A gândi corect e și mai mare lucru” (inscripție de la intrarea Universității Uppsala).
„Culorile pălesc, templele ajung în ruină, imperiile se prăbușesc, dar cuvintele înțelepților dăinuiesc peste secole” (autor necunoscut).
„Cugetarea este măreția omului” (Pascal).
„Un proverb este o propoziție scurtă bazată pe o experiență îndelungată” (autor necunoscut).
„De prea mult gând n-a îmbătrânit nimeni niciodată” (Nicolae Iorga).
„Cugetările sunt imaginile lucrurilor, așa cum cuvintele sunt imaginile cugetărilor” (Rollin).
„Locurile virane și mințile goale au ceva în comun: devin gropi de gunoi” (autor necunoscut).
„A te gândi înseamnă a te mișca în infinit” (Lacordaire).
„Mulți oameni se pierd în gânduri pentru că ele sunt zone pe care nu le prea frecventează” (autor necunoscut).
„A cugeta înseamnă a căuta luminișuri într-o pădure” (Jules Renard).
„Maximele sunt pastile de bun simț condensat folosite la tratarea bolilor de caracter” (autor necunoscut).
„În idei nu se trage cu pușca” (Rivarol).
„Rezistăm în fața invaziei armelor, dar nu rezistăm în fața invaziei ideilor” (Victor Hugo).
„Gândul zboară, iar cuvintele merg pe jos” (Julien Green).
„Cel mai greu e să-i faci pe oameni să gândească. Sau să nu gândească” (Valeriu Butulescu).
„De cugetat să cugeți într-una, dar de hotărât să hotărăști o singură dată” (Publilius Syrus).
„Cuget, deci exist” (Rene Descartes).
„Numai acela care cugetă clar și corect poate să și vorbească clar și corect” (Ioan Slavici).
„Sunt cugetări care sunt stele și altele simpli licurici. Lumea nu se îndreaptă după acestea din urmă” (Nicolae Iorga).
„Întoarcem pe dos o cugetare ca pe o haină, ca să ne folosim de ea în mai multe rânduri” (Vauvenargues).
„”Cugetarea omenească nu poate niciodată pătrunde pe deplin ultima rațiune a lucrurilor” (Alexandru Dimitrie Xenopol).
„Munca gândește, lenea visează” (Jules Renard).
„Nu putem fi mai curați decât gândurile noastre, mai presus decât idealurile noastre și mai mari decât visurile noastre” (autor necunoscut).
„Mulți lucrează, dar puțini gândesc” (Mihai Eminescu).
„Scrisul facilitează cristalizarea gândului, iar gândul constituie motivația acțiunii” (Colin Turner).
„Concluzia este momentul când te-ai plictisit să mai gândești” (autor necunoscut).
Culegere de Lori Balogh



