Psalmul 60 – Situatii neasteptate
Către mai-marele cântăreţilor. Se cântă ca şi „Crinul mărturiei”. O cântare de laudă a lui David spre învăţătură.
Făcută când purta război cu sirienii din Mesopotamia şi cu sirienii din Ţoba şi când s-a întors Ioab şi a bătut în Valea Sării douăsprezece mii de edomiţi
- „Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat şi Te-ai mâniat: ridică-ne iarăşi!
- Ai cutremurat pământul, l-ai despicat; drege-i spărturile, căci se clatină!
- Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele, ne-ai adăpat cu un vin de amorţire.
- Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l înalţe spre biruinţa adevărului.
- Pentru ca preaiubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta şi ascultă-ne!
- Dumnezeu a zis în sfinţenia Lui: „Voi ieşi biruitor, voi împărţi Sihemul şi voi măsura Valea Sucot.
- Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase; Efraim este tăria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de cârmuire.
- Moab este ligheanul în care Mă spăl; peste Edom Îmi arunc încălţămintea; ţara filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!”
- Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom?
- Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat şi nu mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?
- Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zadarnic.
- Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, şi El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.”
Cand lucrurile nu merg asa cum ar trebui
Conform celor cateva indicatii din preambul, Psalmul 60 a fost scris de David in timpul razboaielor cu edomitii, un popor care, in ciuda faptului ca era inrudit cu israelitii, le-au fost intotdeauna unii din cei mai mari dusmani.
Din continutul psalmului rezulta ca pentru David si poporul peste care domnea lucrurile nu mergeau conform asteptarilor. Cand ai tot felul de conflicte cu vecinii dusmanosi, care profita de orice ocazie ca sa-ti faca rau si sa te nimiceasca, te astepti ca tu, care te inchini adevaratului Dumnezeu atotputernic, sa fii protejat de mana Lui. E numai firesc sa speri mereu in victorie, increzandu-te nu in bratul tau de carne, ci in bratul Sau atotputernic.
David avea si el asteptatrile lui in aceasta privinta. Iar aceste asteptari erau pe deplin justificate. In razboaiele pe care le purta cu popoarele vecine ostile, el se astepta ca Dumnezeu sa-i vina mereu in ajutor, dandu-i biruinta. Insa nu s-a intamplat mereu asa. Asteptarile erau una, iar realitatea din teren era cu totul alta. Iar aceasta discrepanta intre asteptari si realitatea cruda a dat nastere in inima lui David la o serie de nedumeriri si dileme, din care s-au nascut versurile Psalmului 60.
De ce nu da Dumnezeu intotdeauna biruinta, succes si binecuvantare copiilor Sai ? De ce permite ca acestia, desi se incred in El, sa treaca prin suferinte, infrangeri si dezamagiri ? Aceste „de ce”-uri fara raspuns ne pot zgudui temeliile credintei in Dumnezeu si ne pot conduce la necredinta si razvratire. Este exact cea ce doreste Satana, vrajmasul lui Dumnezeu si al copiilor Sai.
In cazul lui David insa, el nu a avut succes. „Omul dupa inima lui Dumnezeu” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ) a stiut ce sa faca cu dilemele sale si a gasit intotdeauna calea cea mai buna pentru rezolvarea lor.
Tu ce faci cand lucrurile evolueaza intr-o directie nedorita ? Cu totii avem asteptari de la familia noastra, de la sefii nostri, de la societate, de la Biserica. Cu totii avem asteptari de la Dumnezeu. Unele sunt asteptari legitime, altele sunt irealiste; unele sunt egoiste, altele sunt altruiste. Dar atunci cand ele nu se implinesc, adesea ne panicam, devenim irascibili si punem la colt pe toata lumea pentru a gasi un vinovat pentru neimplinirea lor.
Ne asteptam ca ziua de maine sa fie mai buna ca cea de azi; ne asteptam sa fim apreciati pentru ceea ce facem, dar nu se intampla mereu lucrul acesta; ne asteptam la castig, dar avem parte de pierderi. Ce facem atunci cand lucrurile nu merg in directia asteptarilor noastre ?
Sa privim la lectia de viata pe care ne-o ofera David in acest psalm: incredere totala in Dumnezeu, in ciuda a ceea ce i se intampla. Si acolo unde exista incredere neconditionata in El, Dumnezeu nu va intarzia sa onoreze aceasta incredere.
„Dumnezeule, ne-ai lepadat”
Din punct de vedere structural, Psalmul 60 este alcatuit din trei parti. Primele trei versete descriu umilinta israelitilor dupa o infrangere neasteptata in fatza vrajmasilor. Versetele 4 si 5 sunt o implorare a interventiei divine pentru a obtine biruinta, iar versetele 6-12 sunt o manifestare a increderii totale in Dumnezeu si in biruinta pe care Acesta o va da israelitilor.
Abundenta metaforelor in versurile psalmului oglindeste speranta vie a autorului in obtinerea biruintei mult dorite. Psalmul incepe cu exprimarea unei perceptii gresite a psalmistului: „Dumnezeule, ne-ai lepadat, ne-ai imprastiat si Te-ai maniat; ridica-ne iarasi. Ai cutremurat pamantul, l-ai despicat, drege-i sparturile, caci se clatina ! Ai facut pe poporul Tau sa treaca prin lucruri grele, ne-ai adapat cu un vin de amortire” ( vers. 1-3 ).
Aceasta era perceptia lui David, vazandu-si ostirea infranta de vrajmasi. El considera aceasta infrangere o dovada a maniei lui Dumnezeu fatza de el si fatza de popor. Pentru a zugravi panica unui popor infrant, David foloseste metafora cutremururlui, ale carui „sparturi” ne trimit cu gandul la devastarile provocate de inamic.
Vorbind despre dezamagirile crunte ale unui popor invins in lupta, dar si de ale sale in calitate de conducator al acestui popor, David isi aseamana supusii cu niste oameni care au baut un „vin de amortire” ( literal „vin de ameteala” ).
Era insa aceasta o perceptie corecta a realitatii ? Isi lepadase cu adevarat Dumnezeu propriul Sau popor ? Lui David asa i se parea: „Dumnezeule, nu mai esti cu noi. Ne-ai lepadat. De ce, Doamne ? S-a intamplat ceva intre noi, dar ce anume ?”
Este adevarat ca in viata poporului Israel, dar si a conducatorului sau, David, au existat motive de suparare pentru Dumnezeu. Insa fisurile din relatia Sa cu omul niciodata nu sunt cauzate de El, ci de om. Dumnezeu nu ne face sa trecem prin incercari si suferinte pentru ca asa vrea El sau pentru ca aceasta este placerea Lui, ci noi intram in astfel de incurcaturi de bunavoie, impiedicandu-ne singuri.
Oamenii ne pot pune piedici uneori, alteori noi singuri ne impiedicam in alegerile noastre gresite. Insa Dumnezeu niciodata nu ne ispiteste spre rau, caci este scris: „Dumnezeu nu poate fi ispitit ca sa faca rau si El Insusi nu ispiteste pe nimeni” ( Iacov 1,13 ).
De aceea, simtamantul ca Dumnezeu ne-a lepadat atunci cand gresim nu corespunde realitatii. Adesea facem greseala de a-L considera pe Dumnezeu asemenea noua, oamenilor. Insa El nu reactioneaza si nu actioneaza niciodata asemenea omului, ci dupa un plan rational si echilibrat, avand un calendar cu totul diferit de al nostru.
In Psalmul 60, David si-a cantat nelinistea, dilemele si nemultumirile. Acea situatie dificila prin care trecea in acele momente a fost depasita in final si biruinta a venit, oferita de Dumnezeu. Insa David nu si-a cenzurat psalmul, ci l-a lasat neschimbat, chiar daca optica prin care privise lucrurile, si mai ales pe Dumnezeu, fusese complet gresita.
Oare noi de cate ori nu trecem prin situatii asemanatoare cu cea prin care trecea psalmistul ? Ori de cate ori viata ne pune la colt cu anumite probleme si nereusite, primul lucru pe care-l facem este sa cautam vinovatul. Si cel mai adesea, „vinovatul” il gasim, fie ca o spunem direct, fie ca doar gandim in felul acesta, in Persoana lui Dumnezeu. Avem falsa impresie ca El ne-a parasit, ca El a uitat credinciosia noastra din trecut si Si-a intors Ftaza fara sa ne mai binecuvanteze.
Ce bine ar fi daca am cauta vinovatul uitandu-ne in oglinda ! Atunci am fi scutiti de atatea greseli pe care le facem cu privire la intelegerea caracterului, a planurilor si a intentiilor lui Dumnezeu.
„Ai dat celor ce se tem de Tine un steag”
Dilemele lui David continua sa fie exprimate in versurile care urmeaza: „Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca sa-l inalte spre biruinta adevarului. Pentru ca preiubitii Tai sa fie izbaviti, scapa-ne prin dreapta Ta si asculta-ne !” ( vers. 4.5 ).
David traia un paradox pe care nu si-l putea explica: poporului Israel i se incredintase de catre Dumnezeu un steag al adevarului pe care trebuia sa-l inalte inaintea popoarelor. Si totusi, biruinta lipsea. In locul succesului promis, vedea esecul nedorit; in locul bucuriei izbavirii, traia amaraciunea pierderilor. De ce s-au intamplat toate acestea ? Unde a fost greseala ?
Nu avem informatia daca psalmistul a stiut unde sa caute greseala esecurilor cu care se confrunta, insa pentru noi este evident, in lumina Cuvantului lui Dumnezeu, ca ori de cate ori ne confuntam cu o infrangere, mai ales pe plan spiritual, greseala trebuie cautata nu la altii, cu atat mai putin la Dumnezeu, ci la noi. Iar la noi, trebuie sa privim atent in perimetrul ascultarii, caci ascultartea de Dumnezeu si Legea Sa nu poate fi inlocuita cu nimic: nici cu sacrificiile noastre de orice fel, nici cu activismul nostru, nici cu afirmatiile noastre golite uneori de continut.
In afara ascultarii noastre totale si neconditionate de Dumnezeu nu putem avea asteptari mari. Desigur, am dori ca Dumnezeu sa ne asculte intotdeauna. Dar oare noi Il ascultam pe El mereu ? Ascultarea nu e o problema doar a copiilor sau a slugilor, ci si a noastra, a tuturor. In relatia noastra cu Dumnezeu, noi suntem si vom ramane copii pana la adanci batraneti. Chiar si in vesnicie… De aceea, daca dorim o viata de biruinta continua, fara sincope si experiente amare, sa fim ascultatori intreaga viata. Pana in ultima clipa a vietii…
Incredere in biruinta
Desi incepe pe un ton pesimist, exprimat printr-o cascada de verbe: „ne-ai lepadat”, ne-ai imprastiat” si „Te-ai maniat”, Psalmul 60 isi recapata lumina si stralucirea increderii in Dumnezeu in cea de-a doua parte a lui. In ciuda infrangerii si a umilintei pe care fusese nevoit sa o suporte, el si poporul sau, psalmistul isi recapata echilibrul si increderea in Dumnezeu.
Israel este chemat sa se adune sub steagul adevarului pe care i l-a incredintat Insusi Creatorul, iar David intrezareste, prin credinta, biruinta mult asteptata: „Dumnezeu a zis in sfintenia Lui: „Voi iesi biruitor, voi imparti Sihemul si voi masura valea Sucot. Al Meu este Galaadul, al Meu este Manse; Efraim este taria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de carmuire” ( vers. 6.7 ).
Cele doua localitati amintite: Sihem si Sucot desemneaza intreaga regiune de la rasaritul Iordanului, fiind localitati cu rezonanta istorica pentru poporul Israel. Daca Sihemul a fost locul in apropierea caruia a fost citita Legea, cand Israel a luat in stapanire Tara Promisa ( vezi Iosua 8, 34.35 ), Sucot este locul in care Iacov si-a asezat tabara la intoarcerea lui din Mesopotamia ( vezi Geneza 33, 17 ).
De ce dintre toate semintiile lui Israel David aminteste doar pe Efraim si Iuda ? Pentru simplul motiv ca acestea erau cele mai insemnate semintii de la vest de Iordan. Iar expresia „Iuda, toiagul Meu de carmuire” ( vers. 7 ) subliniaza inca odata vointa lui Dumnezeu ca semintiei lui Iuda sa i se incredinteze carmuirea poporului Israel ( vezi Geneza 49, 10 ).
Referindu-se la vrajmasii din totdeauna ai poporului sau, David foloseste cateva metafore sugestive. Moabul, cel care planuise nimicirea lui Israel pe vremea intrarii in Canaan, prin intermediul blestemelor comandate lui Balaam de regele moabit Balac ( vezi Numeri 22 ), este asemanat cu un lighean in care se spala Insusi Dumnezeu. Or, un vas in care cineva isi spala picioarele este o metafora umilitoare pentru un popor care niciodata nu a fost prietenos cu poporul lui Dumnezeu.
Cat priveste gestul metaforic al aruncarii incaltamintei peste Edom, acesta indica dispretul si umilirea celor care se incapataneaza sa-l urasca si sa-l dispretuiasca pe poporul Domnului. Edomul este asemanat cu un rob caruia stapanul sau ii arunca incaltamintea pentru a o curati, si cu un tinut luat in stapanire prin gestul scoaterii incaltamintei si al aruncarii ei pe camp.
Spre finalul psalmului, David isi pune o intrebare la care tot el va raspunde: „Cine ma va duce in cetatea intarita ? Cine ma va duce la Edom ? Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepadat si nu mai iesi, Dumnezeule, cu ostile noastre ?” ( vers. 9.10 ).
„Cetatea intarita” la care se face referire este cel mai probabil cetatea Sela, capitala Edomului, numita mai tarziu Petra. Era o cetatea inexpugnabila la acea vreme, deoarece la ea se putea ajunge doar strabatand o trecatoare ingusta, marginita de pereti stancosi, aproape verticali. Fiind sapata in stanca, cetatea era inaccesibila navalitorilor. Insa David spera sa o cucereasca, exprimandu-si nerabdarea in aceasta privinta: „Da-ne ajutor, ca sa scapam din necaz ! Caci ajutorul omului este zadarnic. Cu Dumnezeu vom face ispravi mari si El va zdrobi pe vrajmasii nostri” ( vers. 11.12 ).
Oare a ajuns David sa descopere adevarata cauza a esecului sau militar ? Nu stim. Insa cand el afirma ca „ajutorul omului este zadarnic”, putem intrezari o posibila cauza a infrangerii pe care o evoca in acest psalm: increderea mai mult in oameni decat in Dumnezeu.
Oricum, daca aceasta a fost intr-adevar greseala si adevarata cauza a esecului, finalul Psalmului 60 ne linisteste. David a invatat lectia: de acum inainte isi va pune toata increderea, fara nicio rezerva, doar in Dumnezeu. Iar biruinta mult asteptata si care intarzia sa apara, el o priveste ca pe o realitate prezenta.
Lui David i s-a ingaduit sa vada raspunsul la rugaciunea lui arzatoare. Victoria supra Edomului a fost obtinuta de Ioab si Abisai ( vezi 2 Samuel 8,13; 1 Regi 11,15.16 ), iar spre sfarsitul domniei sale, hotarele Israelului erau mai intinse ca niciodata, dovada ca fagaduintele facute lui Avraam incepusera sa se implineasca.
Psalmul 60 este o lectie de viata pentru noi, chiar daca ne despart aproape trei milenii de momentul scrierii lui. Ai infrangeri si esecuri in viata si ai sentimentul ca Dumnezeu te-a parasit ? Alunga gandul acesta! Dumnezeu nu-si leapada copiii pentru orice greseala. Insa El ne disciplineaza, dorind sa ne invete lectia increderii totale in El.
Daca esti tentat sa cauti vinovati pentru infrangerile tale, nu te uita in jur, nu-L acuza pe Dumnezeu, ci priveste in oglinda. Acolo il vei vedea pe adevaratul vinovat. Cerceteaza-ti viata si roaga-L pe Dumnezeu sa-ti arate unde ai gresit. Poate te-ai increzut in bratul omenesc, poate te-ai increzut in propria intelepciune si experienta. Daca ai facut aceasta greseala, recunoaste-o inaintea lui Dumnezeu, cere-I iertare si invita-L in viata ta ca sa-ti rezolve problemele.
Apoi crede ca El ti le va rezolva si multumeste-I chiar inainte de a vedea raspunsul la rugaciunile tale. Aceasta inseamna a avea incredere in El. Iar El, ca un Tata iubitor si ca un Dumnezeu care nu ramane niciodata dator, va onora increderea pe care I-ai acordat-o.
Lori Balogh
