Psalmul 64 – Sagetile calomniei
Către mai-marele cântăreţilor.
Un psalm al lui David
- „Ascultă-mi glasul, Dumnezeule, când gem! Ocroteşte-mi viaţa împotriva vrăjmaşului de care mă tem!
- Păzeşte-mă de uneltirile celor răi, de ceata gălăgioasă a oamenilor nelegiuiţi!
- Ei îşi ascut limba ca o sabie, îşi aruncă vorbele lor amare ca nişte săgeţi,
- ca să tragă în ascuns asupra celui nevinovat; trag asupra lui pe neaşteptate, fără nicio frică.
- Ei se îmbărbătează în răutatea lor: se sfătuiesc împreună ca să întindă curse şi zic: „Cine ne va vedea?”
- Pun la cale nelegiuiri şi zic: „Iată-ne gata, planul este făcut!” O prăpastie este lăuntrul şi inima fiecăruia!
- Dar Dumnezeu aruncă săgeţi împotriva lor: deodată iată-i loviţi.
- Limba lor le-a pricinuit căderea, şi toţi cei ce-i văd clatină din cap.
- Toţi oamenii sunt cuprinşi de frică, şi mărturisesc: „Iată ce a făcut Dumnezeu,” şi recunosc că aceasta este lucrarea Lui!
- Cel neprihănit se bucură în Domnul şi în El îşi caută scăparea; toţi cei cu inima fără prihană se laudă că sunt fericiţi.”
Barfa – arma celor rai
Psalmul 64 este o lamentatie personala a lui David adresata lui Dumnezeu. Motivul ? Primejdia pe care o resimte in prezenta unora din cele mai perfectionate arme folosite de Diavol impotriva copiilor lui Dumnezeu: calomnia si vorbirea de rau ( barfa ).
Psalmul zugraveste un tablou al celor rai care, folosindu-se de arma calomniei, comploteaza impotriva vietii psalmistului. El este adresat tuturor acelora care, de-a lungul istoriei marii lupte dintre bine si rau, vor fi fost strapunsi de sagetile ei otravite. Experienta psalmistului este comuna tuturor celor persecutati, nedreptatiti si dusmaniti pe nedrept, dar care au gasit in credinta in Dumnezeu un ajutor la vreme de nevoie si un refugiu in timpuri de necaz.
Trairile amare ale psalmistului ne arata o alta fatzeta a persecutiei impotriva celor neprihaniti, cu toate urmarile ei sufletesti. Psalmul ne arata ca si cei mai puternci oameni au momentele lor de teama care, exploatate de dusman, pot duce la dezechilibrul lor fizic, sufletesc si spiritual.
Nu cunoastem imprejurarile la care face referire David in acest psalm, insa este evident ca el evoca un moment in care devenise tinta vrajmasilor sai. De data aceasta insa, acestia nu se mai folosesc de sabii, sulite si sageti otravite, ci de arma cuvintelor. Si ce poate fi mai dureros pentru un om decat sa fie ranit printr-un cuvant incarcat cu otrava rautatii ? Toate acestea faceau parte dintr-un plan bine conceput, despre care vrajmasii psalmistului aveau convingerea ca va reusi 100%, in final determinandu-l pe David sa cedeze.
Numai ca acesti oameni fara scrupule pierdeau din vedere ceva esential: Tinta loviturilor lor verbale nu era un om oarecare, ci un „om dupa inima lui Dumnezeu” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ). Iar un astfel de om are la indemana „scutul credintei” cu care poate „stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau” ( Efeseni 6, 16 ).
Vestea buna este aceea ca acest „om dupa inima lui Dumnezeu” poate fi oricine: si eu, si tu, si el, si ea. Cu o conditie insa: sa ne incredem in Dumnezeu la fel cum s-a increzut si David, atat in vremuri de liniste, cat mai ales in timp de furtuna.
Gemete si teama
David incepe psalmul cu un geamat izvorat dintr-o teama pe care nu se sfieste sa o recunoasca: „Asculta-mi glasul, Dumnezeule, cand gem ! Ocroteste-mi viata impotriva vrajmasului de care ma tem ! Pazeste-ma de uneltirile celor rai, de ceata galagioasa a oamenilor nelegiuiti !” ( vers. 1.2 ).
Ca si atunci cand fugea de sabia lui Saul, care urmarea sa-l scoata de pe scena vietii, psalmistul invoca ajutorul divin pentru a fi izbavit. Se pare ca acest complot al vrajmasilor sai cauta sa-l compromita total si definitiv pe David, fapt care-i producea o durere sufleteasca adanca. Gemetele sale si recunoasterea faptului ca se temea de acesti oameni si de planurile lor rele, ne arata ca la mijoc nu se aflau doar cateva vorbe rele aruncate in vant, ci situatia era cat se poate de grava.
In calitatea de imparat, David ar fi putut reactiona omeneste, uzand de toate prerogativele si de toata puterea sa pentru a inchide gura calomniatorilor sai. Ar fi putut initia un proiect de lege in acest sens si ar fi putut sa-i pedepseasca aspru pe acesti oameni care facusera din barfa si calomnie un mod de viata.
Desi era un om cu slabiciuni ca ale oricarui alt om, David nu se lasa biruit de inclinatiile naturii umane pacatoase. El nu se lasa biruit de spiritul de revansa, refuzand armele razbunarii personale, desi le avea la indemana. Dimpotriva, el face acelasi lucru pe care-l facuse intotdeauna in momente de criza: alearga la Dumnezeu, varsandu-si sufletul impovarat inaintea Lui.
Ne intrebam adesea: Cum a fost posibil un om ca David, care a avut caderi morale atat de spectaculoase, sa fie considerat de Dumnezeu un „om dupa inima Mea” ? Un raspuns posibil il gasim chiar in Psalmul 64. Un dicton spune: „Daca vrei sa-l cunosti pe un om, ofera-i putere.” David avea putere si se putea folosi de ea oricand impotriva vrajmasilor sai, fara ca cineva sa-l traga la raspundere. Totusi el nu s-a folosit de puterea si pozitia sa privilegiata, ci a predat cauza sa dreptului si adevaratului Judecator: Dumnezeu.
Aceasta este adevarata noblete de caracter; aceasta este adevarata credinta, care renunta la propriile solutii omenesti, pentru a se abandona total in grija iubitoare a Tatalui ceresc.
„Isi ascut limba ca o sabie”
Barfa si calomnia sunt probleme legate de educatie. Cu cat un om este mai putin educat, cu atat vorbirea lui va fi mai lipstita de control, cuvintele lui iesind de pe buze inainte de a fi cenzurate de ratiune.
Calatoria prin Psalmul 64 trebuie sa ne ajute sa intelegem ca folosirea cuvintelor urate, incarcate cu venin si minciuna, a cuvintelor calomniatoare si denigratoare nu le fac rau doar celor pe care-i vizeaza sagetile lor otravite, ci si celor care le lanseaza. Inainte de a lovi in cineva, sabia isi zgarie propria teaca.
Vorbind despre vrajmasii sai, psalmistul foloseste cateva metafore sugestive: „Ei isi ascut limba ca o sabie, isi arunca vorbele lor amare ca niste sageti, ca sa traga in ascuns asupra celui nevinovat; trag asupra lui pe neasteptate, fara nicio frica” ( vers. 3.4 ).
Cand ai de luptat impotriva unui vrajmas declarat este una, insa cand acest vrajmas sta ascuns, pandindu-te ca sa te loveasca pe la spate, este cu totul altceva. Iar atunci cand ura si rautatea se unesc cu lasitatea si perversitatea, tabloul nelegiuirii este complet.
Versetele urmatoare redau o stare de razboi, in care vrajmasii lui David au deja planuri bine facute si o strategie bine elaborata: „Ei se imbarbateaza in rautatea lor; se sfatuiesc impreuna ca sa intinda curse si zic: „Cine ne va vedea ?” Pun la cale nelegiuiri si zic: „Iata-ne gata, planul este facut ! O prapastie este launtrul si inima fiecaruia” ( vers. 5.6 ).
Desigur, David nu era un om perfect. Ca oricare om „nascut in nelegiuire” si „zamislit in pacat” de mama lui ( Psalmul 51,5 ), David avea si el defecte, slabiciuni si lipsuri. Insa un om educat nu se foloseste niciodata de defectele semenilor sai pentru a-si atinge scopurile. Singura alternativa acceptata de adevarata morala este aceea de a explora latura pozitiva si constructiva a unui om, nu pe cea negativa si distructiva.
Incercand sa-l distruga prin puterea cuvintelor, vrajmasii psalmistului i-au exagerat si colorat defectele, fara sa-si dea seama ca, facand acest lucru, „prapastia” din propria lor fiinta se adanceste tot mai mult, spre propria lor pierzare.
Ca orice pacat cultivat, care il robeste si il orbeste pe cel care-l comite, barfa si calomnia sunt defecte de care cel in cauza nu e constient la inceput. Mustrarile Duhului Sfant sunt tot mai estompate in timp, iar atunci cand manuie „sabia” calomniei si arunca „sagetile” vorbirii de rau, omul crede ca se afla pe drumul cel bun. Insa niciodata in istoria acestei lumi, vanturarea gunoaielor din viata altora nu a tinut de nobletea unui caracter. Acest gest nebunesc arata mai degraba cat de adanca e prapastia sufletelor celor care se folosesc de astfel de arme, cat de murdar e „tomberonul” inimii lor.
Viziunea judecatii divine
Psalmul 64 se incheie cu o viziune a judecatii lui Dumnezeu, zugravind metaforic victoria finala a lui Dumnezeu asupra vrajmasilor copiilor Sai neprihaniti. Acestia par loviti de sagetile implacabile ale lui Dumnezeu, sunt doborati la pamant, fiind batjocoriti de cei ce trec pe langa ei: „Dar Dumnezeu arunca sageti impotriva lor; deodata iata-i loviti. Limba lor le-a pricinuit caderea si toti cei ce-i vad clatina din cap. Toti oamenii sunt cuprinsi de frica si marturisesc: „Iata ce a facut Dumnezeu” si recunosc ca aceasta este lucrarea Lui” ( vers. 7-9 ).
Desi ar fi avut si alte mijloace pentru a le da o replica pe masura calomniatorilor sai, David nu a recurs la ele. In schimb, el a aleargat la rugaciune. Si aceasta nu pentru ca ar fi fost un bigot sau un fanatic, ci pentru ca avea un spirit inalt, recunoscandu-si limitele si defectele.
Ce rost ar fi avut sa intre in polemica cu acesti oameni fara scrupule ? De ce sa se coboare la nivelul lor, in „prapastia” morala in care se aflau ? De ce sa intre in dialog cu niste scursuri ale societatii, cand stia prea bine ca minciuna si calomnia sunt arme redutabile, carora doar Dumnezeu le putea face fatza ?
David avea incredere in Dumnezeul sau. Ca in orice alta imprejurare protivnica, el a aleargat la „umbra aripilor Sale”, bucurandu-se de izbavirea data de El. El Il cunoastea bine pe acest Dumnezeu si stia ca El nu poate fi manipulat si nu poate fi indus in eroare de vorbele omului.
Aceeasi atitudine o va, avea peste secole, si imparatul Ezechia. Tinand in mana scrisoarea lui Rabsache, comandantul ostirii asiriene, o scrisoare plina de calomnii la adresa lui Dumnezeu si a poporului Sau, Ezechia a facut un gest remarcabil de adevarata credinta:
„Ezechia a luat scrisoarea din mana solilor si a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului, a intins-o inaintea Domnului si a facut urmatoarea rugaciune: „Doamne al ostirilor, Dumnezeul lui Israel, care sezi pe heruvimi ! Tu esti singurul Dumnezeu al tuturor imparatiilor pamantului! Tu ai facut cerurile si pamantul ! Doamne, pleaca-Ti urechea si asculta ! Doamne, deschide-Ti ochii si priveste ! Auzi toate cuvintele pe care le-a trimis Sanherib ca sa batjocoreasca pe Dumnezeul cel viu !… Acum Doamne Dumnezeul nostru, izbaveste-ne din mana lui Sanherib, ca toate imparatiile pamantului sa stie ca numai Tu, Doamne, esti Dumnezeu !” ( Isaia 37, 14-17.20 ).
Da, asa se intampla ori de cate ori renuntam sa ne facem noi singuri dreptate, folosind metode omenesti de reglare a conturilor. Atunci „cel neprihanit se bucura in Domnul si in El isi cauta scaparea; toti cei cu inima fara prihana se lauda ca sunt fericiti” ( vers. 10 ).
Din aceasta viziune a judecatii divine impotriva celor ce denigreaza si fac judecati nedrepte impotriva semenilor lor, izvoraste un puternic sentiment de incredere si speranta. Aceasta nu a fost doar o experienta izolata, de care s-au bucurat doar oameni ca David sau Ezechia, care au stiut sa-si gestioneze crizele. Experienta poate fi traita de oricare dintre noi.
Daca te-ai ocupat candva de denigrararea cuiva, rostind vorbe rele impotriva lui, opreste-te pana nu va fi prea tarziu ! Nu uita ca „Dumnezeu este impotriva celor mandri, dar celor smeriti le da har” ( Iacov 4,6 ). Va veni o zi a judecatii in care „oamenii vor da socoteala de orice cuvant nefolositor pe care-l vor fi rostit. Caci din cuvintele tale vei fi scos fara vina, si din cuvintele tale vei fi osandit” ( Matei 12, 36.37 ).
Daca dimpotriva, te numeri printre cei ponegriti de oameni la care poate nu te asteptai, nu te pierde cu firea ! Alearga la Dumnezeu cu intreaga lista a acuzatiilor care ti se aduc, vezi daca este ceva adevarat care trebuie schimbat in viata ta si, daca toate sunt doar minciuni, incredinteaza-I lui Dumnezeu dreptul de a inchide gura vrajmasilor tai !
Atunci vei fi sigur ca nu gresesti si vei vedea cu ochii tai izbavirea oferita. Nu poate fi o dovada mai mare de incredere in El ca aceasta.
Lori Balogh
