Psalmul 65 – Ziua recunostintei

Psalmul 65 – Ziua recunostintei

Către mai-marele cântăreţilor.

Un psalm al lui David. O cântare

 

1. „Cu încredere, Dumnezeule, vei fi lăudat în Sion şi împlinite vor fi juruinţele care Ţi-au fost făcute.
2. Tu asculţi rugăciunea, de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.
3. Mă copleşesc nelegiuirile, dar Tu vei ierta fărădelegile noastre.
4. Ferice de cel pe care-l alegi Tu şi pe care-l primeşti înaintea Ta, ca să locuiască în curţile Tale! Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale, de sfinţenia Templului Tău.
5. În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării!
6. El întăreşte munţii prin tăria Lui şi este încins cu putere.
7. El potoleşte urletul mărilor, urletul valurilor lor şi zarva popoarelor.
8. Cei ce locuiesc la marginile lumii se înspăimântă de minunile Tale. Tu umpli de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat.
9. Tu cercetezi pământul şi-i dai belşug, îl umpli de bogăţii şi de râuri dumnezeieşti, pline cu apă. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească:
10. 10. îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia şi-i binecuvântezi răsadul.
11. Încununezi anul cu bunătăţile Tale şi paşii Tăi varsă belşugul.
12. Câmpiile pustiei sunt adăpate şi dealurile sunt încinse cu veselie.
13. Păşunile se acoperă de oi şi văile se îmbracă cu grâu: toate strigă de bucurie şi cântă.”

 

     Un imn de recunostinta

Cadrul rustic in care ne introduce Psalmul 65 ne trezeste pofta de viata. Si cata nevoie avem de aceasta cand cei mai multi dintre noi traiesc intr-un mediu atat de artificial ! Degajat de problemele si grijile sale cotidiene, psalmistul isi ia timp pentru a contempla natura mereu fascinanta. Facand lucrul acesta, el vede dincolo de minunile ei pe Dumnezeul Creator, Cel vrednic de toata lauda, cinstea si inchinarea.

Parca ni-l imaginam pe David stand intr-o gradina superba, plina de verdeata si flori, pe malul plin de viata al Iordanului sau la marginea unui camp, in care lanurile de grau unduiau sub adierea vantului, meditand la frumusetile care i se desfasurau inaintea ochilor.

Asemenea lui, multi oameni admira si azi cartea naturii, fiind coplesiti de frumusetea ei. Insa nu toti reusesc sa-L vada pe Creatorul si Sustinatorul tuturor lucrurilor in „filele” ei. Si aceasta pentru ca „insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit de la facerea lumii” doar daca „te uiti cu bagare de seama la ele, in lucrurile facute de El” ( Romani 1,20 ).

Dupa Scriptura, natura este cea de-a doua carte care ne vorbeste despre puterea, inteligenta, imaginatia si caracterul Creatorului. Dar oare cati „chiriasi” ai acestui vast si complex „apartament” se mai gandesc la adevaratul Proprietar ?

In imprejuraraile in care David a scris acest psalm, el era fericit. Era o zi linistita, fara tensiuni si ingrijorari, o zi in care psalmistul nu scapa ocazia de a-si aminti de binefacerile lui Dumnezeu, laudandu-I Numele pentru ele.

Din cauza naturii noastre decazute, nu ne sta in fire sa ne indreptam spre Dumnezeu cu cuvinte de recunostinta si lauda cand totul ne merge bine. Il cautam pe Dumnezeu mai ales cand dam de greutati. Atunci Ii facem tot felul de promisiuni, doar-doar ne va ajuta sa fim izbaviti din ele. Insa cati dintre noi Il cautam pe Creator in zilele senine si linistite ? Cati dintre noi Il cautam doar asa, de dragul Lui, fara sa urmarim cine stie ce interese egoiste ?

Aici este marea diferenta intre „omul dupa inima lui Dumnezeu” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ) si omul firesc si egoist. Omul de duzina.

 

     „Dumnezeule, vei fi laudat in Sion”

Izbavit de tumultul incercarilor si suferintelor trecutului, David se bucura din plin de clipa prezenta. Sunt oameni care incurca filele calendarului. Unii, in loc sa traiasca in prezent, bucurandu-se de harul oferit lor de Dumnezeu, traiesc doar in trecut, deschizand neincetat „conservele” amintirilor. Altii dimpotriva, traiesc doar in viitor, fiind azi impovarati de ingrijorarile zilei de maine, acestea fiind de cele mai multe ori ireale si exagerate.

David insa stie sa traiasca in prezent, fara sa uite trecutul si fara sa neglijeze viitorul. El nu face lucrul acesta in mod egoist, incercand sa stoarca ultima picatura de placere din ceea ce i se oferea, ci isi indreapta gandul de recunostinta catre Datatorul tuturor binecuvantarilor de care se bucura.

In Psalmul 65 intalnim trei motive de lauda ale psalmistului:

1) Pentru insusirile morale ale lui Dumnezeu ( vers. 1-5 )

2) Pentru puterea si maiestatea lui Dumnezeu, manifestate in Creatia Sa ( vers. 6-8 )

3) Pentru recolta bogata ( vers. 9-13 )

Chiar daca acum este linistit in atmosfera relaxanta a naturii, psalmistul nu uita promisiunile facute lui Dumnezeu in zilele tensionate in care avusese atata nevoie de ajutorul divin. De aceea, el isi reinnoieste aceste juruinte, ca unul care stie ca inaintea lui Dumnezeu cuvantul dat conteaza mult. Mult mai mult decat ne imaginam noi, cei care ne jucam adesea cu promisiunile facute cu atata usurinta, dar pe care apoi uitam sa le implinim: „Cu incredere, Dumnezeule, vei fi laudat in Sion, si implinite vor fi juruintele care Ti-au fost facute. Tu asculti rugaciunea, de aceea toti oamenii vor veni la Tine” ( vers. 1.2 ).

Nu stim exact la ce evenimente si imprejurari concrete se refera psalmistul aici. Insa cu certitudine el vorbeste de cazuri concrete in care Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea. In bucuria unei astfel de experiente, el face o afirmatie care oglindeste mai degraba dorinta sufletului sau decat realitatea: „Tu asculti rugaciunea, de aceea toti oamenii vor veni la Tine” ( vers. 2 ).

Ar fi minunat sa vina acea zi in care toti oamenii sa se intoarca la Dumnezeu din toata inima. Insa viata ne dezvaluie o cu totul alta fatza a naturii umane. Desi Dumnezeu ii umple de binecuvantari si pe cei buni si pe cei rai, desi El asculta multe rugaciuni rostite sau nerostite, totusi putini se intorc spre El cu inima plina de recunostinta. Iar exemplul celor zece leprosi vindecati de Iisus, dintre care doar unul ( si acela samaritean ! ) s-a intors sa-I multumeasca, este edificator ( vezi Luca 17, 11-18 ). Uneori, cei pe care-i consideram straini de adevar stiu sa fie mai recunoscatori lui Dumnezeu pentru binecuvantarile primite decat fiii Imparatiei.

 

     „Dumnezeul mantuirii noastre”

In atmosfera idilica ce-l inconjoara, David nu uita ca este o biata fiinta pacatoasa, care tocmai din acest motiv nu merita sa primeasca aceste binecuvantari din partea lui Dumnezeu. Amintirea pacatelor trecutului il face sa recunoasca: „Ma coplesesc nelegiuirile”. Insa el nu este fara speranta, caci Il cunoaste prea bine pe Dumnezeul sau, despre care spune cu toata increderea: „Dar Tu vei ierta faradelegile mele” ( vers. 3 ).

Pe un astfel de om, iertat si primit de Dumnezeu, David il considera cu adevarat fericit: „Ferice de cel pe care-l alegi Tu si pe care-l primesti inaintea Ta, ca sa locuiasca in curtile Tale ! Ne vom satura de binecuvantarea casei Tale, de sfintenia Templului Tau !”   ( vers. 4 ).

Sunt multe minuni pe care le vedem in jurul nostru. De asemenea, sunt multe minuni pe care le face Dumnezeu in propria noastra viata. Insa cea mai mare dintre ele este minunea mantuirii noastre. Si cum minunile sunt inexplicabile prin definitie, nimeni nu poate intelege pe deplin minunea salvarii omului pacatos.

Este o taina care va ramane neexplicata chiar si in vesniciile care vor urma, motiv pentru care Biblia o numeste „taina evlaviei” ( 1 Timotei 3,16 ). Caci cine dintre cei mantuiti, dintre ingerii sfinti sau dintre locuitorii lumilor necazute in pacat va putea explica vreodata cum a putut Dumnezeu sa ne iubeasca atat de mult incat sa dea pentru mantuirea noastra pe unicul Sau Fiu Prea Iubit.

Constient de acest lucru, David Il numeste cu profunda reverenta pe acest minunat Dumnezeu: „Dumnezeul mantuirii noastre, nadejdea tuturor marginilor indepartate ale pamantului” ( vers.5 )

 

     Maiestatea lui Dumnezeu

In imnul sau de lauda si recunostinta, David porneste de la minunile observate in viata personala, pentru a ajunge treptat la cele ce se intampla pe intregul pamant. Versetele 6-8 vorbesc despre maretia Creatorului, asa cum este ea oglindita in Creatia Sa: „El intareste muntii prin taria Lui si este incins cu putere. El potoleste urletul marilor, urletul valurilor lor si zarva popoarelor. Cei ce locuiesc la marginile lumii se inspaimanta de minunile Tale: Tu umpli de veselie rasaritul si apusul indepartat” ( vers. 6-8 ).

Totul: spatiul, timpul si istoria lumii se afla sub controlul atent al Creatorului. Nimic din ceea ce se intampla pe pamant sau in Univers nu scapa privirii si grijii Sale atente. Daca muntii par sa se clatine, El ii intareste; daca marea ne inspaimanta cu valurile ei amenintatoare, El o potoleste, poruncindu-I: „Taci ! Fara gura !” ( Marcu 4,39 ); daca lumea devine un cazan care fierbe, El „potoleste zarva popoarelor” ( vers. 7 ).

Daca astfel stau lucrurile, de ce s-ar teme un copil al Lui ? Cand Tata se afla la carma Universului si a vietii tale, ce rost are sa tremuri si sa-ti faci griji ? „Si aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El Insusi ingrijeste de voi !” ( 1 Petru 5,7 ).

 

     Ziua recunostintei

Finalul Psalmului 65 este o mostra de poezie idilica. De la privelistea falnicilor munti si a marii agitate, psalmistul se indreapta cu gandul la un camp acoperit de roade bogate si la o pajiste pe care pasc linistit turmele de oi. Versetele 9-13 Il zugravesc pe Dumnezeu ca un Agricultor plin de grija fatza de natura creata, astfel incat recoltele sa fie bogate si belsugul de hrana sa fie la indemana tuturor: a oamenilor si animalelor deopotriva.

     „Tu cercetezi pamantul si-i dai belsug, il umpli cu bogatii si de rauri dumnezeiesti pline cu apa. Tu le dai grau pe care iata cum il faci sa rodeasca: ii uzi brazdele, ii sfarami bulgarii, il moi cu ploaia si-i binecuvantezi rasadul. Incununezi anul cu bogatiile Tale si pasii Tai varsa belsugul. Campiile pustiei sunt adapate si dealurile sunt incinse cu veselie. Pasunile se acopar de oi, si vaile se imbraca cu grau; toate striga de bucurie si canta” ( vers. 9-13 ).

Cat de inconstienti sunt unii oameni care nu vad, sau nu vor sa vada in toate aceste minuni mana unui Dumnezeu plin de grija fatza de creaturile Sale ! La masa Sa mananca zilnic peste sapte miliarde de oameni si inca multe alte miliarde de vietuitoare necuvantatoare. Fara minunea germinatiei, oricat ar fi de grijulii agricultorii, oricat de corect ar intoarce brazdele de pamant, mesele noastre ar fi lipsite de paine.

Fara ploaia cazuta pe pamant si fara soarele aducator de viata, toate venind de la Creatorul tuturor lucrurilor, toate eforturile omului ar fi zadarnice. A-L scoate pe Creator din mijlocul Creatiei Sale, asa cum se incearca astazi, este o nebunie, caci gestul nu inseamna altceva decat ruperea si indepartarea de singurul Izvor al vietii.

Insa cand Il lasi pe Creator la locul care I se cuvine si cand te multumesti cu locul care ti se cuvine in Creatia Sa, totul este in regula. Atunci este armonie desavarsita, atunci „toate striga de bucurie si canta” ( vers. 13 ). Nu doar in jurul tau, ci si in inima ta !

Lori Balogh