Ilustrații despre căsătorie și divorț
Fericit sau filozof?
Într-o zi, Socrate a dat un sfat unui tânăr:
„Oricum, va trebui să te căsătorești, dar să ai mare grijă. Dacă vei găsi o soție bună, vei fi fericit, iar dacă nu, vei deveni filozof.”
Te iubesc!
„De când nu ai mai spus soției tale: „Te iubesc?”
„De trei ani.”
„Și ce a spus atunci?”
„Că glumesc.”
„Dar până acum trei ani, cât timp a trecut de când nu i-ai spus că o iubești?”
„17 ani.”
Lipsă de caracter
Un tânăr s-a îndrăgostit de o fată de bani gata. Cei doi au mers la câteva întâlniri până când fata a aflat că el nu provenea dintr-o familie înstărită. Cu toate acestea, tânărul a cerut-o în căsătorie.
„Ce câștigi tu într-o lună, eu cheltui într-o zi. Cum de ți-a trecut prin minte să mă ceri de soție?” – i-a spus fata cu dispreț. „Uită-mă și caută-ți o femeie care să își permită să trăiască în sărăcie cu tine!”
Cu inima frântă, tânărul i-a urat numai bine în viață și apoi a plecat. După zece ani, cei doi s-au întâlnit întâmplător într-un centru comercial, iar femeia bogată l-a abordat:
„M-am căsătorit cu un tip care câștigă 16 000 de dolari pe lună! Puteai să câștigi mai mult?” Femeia avea o răutatea de nedescris în voce și pe chip. Tânărul de altă dată, devenit acum bărbat în toată firea, continua să suspine în sufletul său, dar de data aceasta îi era mai mult milă de ea decât de el. Soțul femeii se apropie de cei doi și îl salută pe tânărul îndrăgostit:
„Bună ziua! Văd că o cunoașteți pe soția mea.” Se întoarse apoi spre soție:
„Draga mea, vreau să ți-l prezint pe șeful meu. El este responsabil pentru proiectul de o sută de milioane de dolari la care lucrez.” Femeia se uită la cei doi bărbați nedumerită. Soțul ei se întoarse spre șeful lui și continuă:
„Domnule Carter, am câteva idei legate de proiect, pe care aș vrea să vi le prezint. Sper că veți avea mâine timp să le discutăm.” Femeia a înțeles atunci că sărăntocul pe care l-a refuzat atunci este mai bogat decât soțul ei.
„Domnul Carter este un om umil, pentru că a avut o viață tristă” – a început să-i povestească soțul după ce au rămas singuri. „Mi-a spus că a iubit o femeie și a cerut-o în căsătorie, dar ea l-a refuzat, pentru că la vremea aceea nu avea bani. A muncit mult și a devenit unul dintre cei mai de succes antreprenori din America. Bine că nu am întâlnit o astfel de femeie în viața mea!”
În căutarea unei soții
Soren Kierkegaard, marele teolog danez, relatează povestea unui prinț care căuta o fecioară potrivită pentru a-i fi regină. Într-o zi, în timp ce trecea prin satul în care îl trimisese împăratul cu treaba, ochii i s-au oprit asupra unei fete prea-frumoase din sectorul sărac al acelui loc. În zilele ce au urmat, nu de puține ori a avut ocazia să o mai vadă pe acea tânără frumoasă, de care până la urmă s-a și îndrăgostit. Toate bune și frumoase, doar că nu știa cum să-i ceară mâna.
Ar fi putut să-i poruncească să se căsătorească cu el, dar chiar și un prinț își dorește ca mireasa lui să consimtă liber și nesilită de nimeni să-i fie soție. De asemenea, ar fi putut să se îmbrace în uniforma cea mai frumoasă, să meargă la fată acasă cu trăsura regală trasă de șase cai. Dar dacă ar fi procedat așa, atunci nu ar fi putut fi sigur că tânăra îl iubește sau doar e copleșită de splendoarea regală.
Prințul a venit însă cu o altă soluție: Și-a dezbrăcat roba regală, s-a mutat în sat, intrând nu cu coroana pe cap, ci îmbrăcat în straie țărănești, a trăit în mijlocul sătenilor, cunoscându-le grijile și preocupările și învățându-le limba. Cu timpul, tânăra a ajuns să îl iubească pentru caracterul lui și pentru că el o iubise mai întâi.
O cununie mai aparte
În Iowa există o mică biserică de țară, vestită pentru pitorescul slujbelor de cununie. Aici vin în fiecare an sute de perechi să li se oficieze slujba căsătoriei. Unul dintre pastorii de acolo a adoptat un obicei care a devenit tot atât de vestit ca și mica biserică. După ceremonia căsătoriei, el îi conduce pe cei doi la intrarea în biserică și le spune: „Înainte de a pleca, mireasa are onoarea să facă să răsune clopotul bisericii”, după care îi dă în mână frânghia.
Chiar dacă trage cu toată puterea, ea nu va putea să miște clopotul greu. Atunci pastorul se întoarce spre mire și îi cere să o ajute. Numai dacă vor trage amândoi clopotul va răsuna. Atunci pastoral le spune: „Plecând de aici pe drumul vieții, să nu uitați niciodată că numai când trageți împreună puteți să faceți să răsune clopotul.”
„Ești soțul meu!”
În timp ce era înrolat în armată pe un vas de război care lupta în Vietnam, Davey Roever, într-o anume zi, purta o ladă cu fosfor. Un glonte rătăcit a izbit acea ladă și a explodat în brațele sale. În cartea pe care a scris-o mai târziu despre acest incident, „Bine ai venit acasă, Davey”, a povestit momentul în care, pentru prima dată, și-a văzut fața după acea cumplită explozie.
„Când m-am uitat în oglindă” – spunea el -, „am văzut un monstru. Nu am descoperit nicio trăsătură care să fie specifică ființei umane. În acele momente, sufletul și inima mea păreau că se frâng și se prăbușesc într-un hău întunecat al disperării. Am simțit o stare de mâhnire și o goliciune ce nu pot fi descrise.”
După câteva săptămâni, Davey s-a întors în SUA, unde urma să o întâlnească pe tânăra lui soție Brenda. În timp ce o aștepta, în aceeași încăpere a văzut o altă familie. Soția care a venit să-l întâlnească pe soțul ei infirm, l-a anunțat că nu-l poate îngriji și vrea să divorțeze. În timp ce sufletul său era plin de lupte și frământări, se aștepta să audă aceeași hotărâre a soției lui.
„Dar când Brenda a intrat în cameră, nu s-a speriat de înfățișarea mea; s-a aplecat și m-a sărutat pe ceea ce a mai rămas din fața mea, apoi uitându-se țintă în ochiul care îmi mai rămăsese, mi-a spus cu gingășie: „Bine ai venit acasă, Davey! Te iubesc!” Ca să înțelegeți ceea ce înseamnă asta pentru mine” – scria el -, „trebuie să știți ceea ce îmi spunea atunci când eram numai noi doi: „Davey” – îmi spunea ea mereu și mereu la ureche -, „ești soțul meu! Totdeauna vei fi soțul meu; ești omul de care mi-am legat viața!”
„Închisoarea matrimonială”
În România, aproape de Sibiu, există un loc „misterios” în care cuplurile care nu mai doreau să trăiască împreună din diverse motive și voiau să se despartă de partener găseau remediul pentru situația dificilă în care se aflau: „închisoare matrimonială.”
În localitatea Biertan de lângă Sibiu este o fortăreață în stil gotic, construită în secolul al XIV-lea și înconjurată cu turnuri și ziduri puternice, care poate fi vizitată de turiști. Cetatea este celebră deoarece în turnul fortăreței se afla o cameră benefică cuplurilor care erau în prag de despărțire. Soțul și soția care nu se mai înțelegeau și voiau să divorțeze erau trimiși să stea împreună timp de două săptămâni într-o celulă, o încăpere izolată din spatele bisericii.
În „temniță”, cuplurile aveau la dispoziție un pat de o persoană, o farfurie, o lingură, o furculiță, o cană, un singur scaun și o masă, fiind obligați să se descurce în aceste condiții. După câteva zile de trai în această „închisoare”, cuplurile nemulțumite nu mai doreau să se despartă.
Rezultatul? Timp de trei secole, între 1500 și 1800, în localitatea Biertan a avut loc un singur divorț, a povestit ghidul muzeului din localitate. Această „metodă”, aparent simplă, a dat rezultate în comuna sibiană, înlocuind birourile și ședințele de consiliere psihologică, la care apelează în prezent cuplurile din mediul urban pentru a găsi soluții de împăcare și evitare a divorțului.
Culegere de Lori Balogh
