Psalmul 70 – Urgenta de gradul “O
Către mai-marele cântăreţilor.
Un psalm al lui David. Ca aducere-aminte
- „Grăbeşte, Dumnezeule, de mă izbăveşte! Grăbeşte de-mi ajută, Doamne
- Să rămână de ruşine şi înfruntaţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească cei ce-mi doresc pieirea!
- Să se întoarcă înapoi de ruşine cei ce zic: „Aha, Aha!”
- Toţi cei ce Te caută să se veselească şi să se bucure în Tine! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică neîncetat: „Preamărit să fie Dumnezeu!”
- Eu sunt sărac şi lipsit: grăbeşte să-mi ajuţi, Dumnezeule. Tu eşti Ajutorul şi Izbăvitorul meu: Doamne, nu zăbovi!”
Un pericol iminent
Desi nu cunoastem concret imprejurarile critice prin care trecea David in momentul scrierii acestui psalm, tonul lui tensionat ne determina sa intrezarim in viata sa o urgenta de gradul „0”. In cele cinci versete ale Psalmului 70, asa cum au fost traduse in limba romana de Dumitru Cornilescu, imperativul: „Grabeste !” apare de trei ori, iar „Nu zabovi !”, avand acelasi inteles, apare o data:
„Grabeste, Dumnezeule, de ma izbaveste ! Grabeste de-mi ajuta, Doamne ! … Grabeste sa-mi ajuti, Dumnezeule. Tu esti Ajutorul si Izbavitorul meu: Doamne, nu zabovi !” ( vers. 1.5 ).
Aceste imperative fac ca Psalmul 70 sa fie perceput fie ca un strigat al unui om care trece printr-o criza existentiala, fie ca un apel dupa ajutor al intregii natiuni a lui Israel intr-unul din momentele sale de criza, cand realiza nevoia sa urgenta de Dumnezeu.
Intensitatea si marimea durerii psalmistului, exprimata in versurile acestui psalm, sunt atat de mari incat el nu mai are timp sa-si aleaga cuvintele si sa le aseze in fraze frumoase. Aceasta stare de lucruri reiese din faptul ca in textul original nu exista cuvantul „grabeste”, psalmul incepand brusc, cu imperativul „O, Dumnezeule, sa ma scapi !”
Adaugarea de catre traducatori a cuvantului „grabeste” nu schimba insa cu nimic mesajul psalmului. Dimpotriva, termenul introdus accentueaza acest mesaj si ne ajuta sa intelegem starea de spirit a autorului in momentul scrierii psalmului.
Invocarea dreptatii divine
Cu foarte mici deosebiri, Psalmul 70 este o reluare a ultimei parti a Psalmului 40, respectiv a versetelor 13-17. Psalmistul vizeaza in imnul sau doua grupe de oameni: daca versetele 1-3 se refera la vrajmasii lui Dumnezeu, in versetele 4 si 5 in vizor se afla cei ce-L cauta pe Dumnezeu cu toata inima.
Este evident pericolul in care se afla David in acele momente, caci de doua ori aminteste de vrajmasii sai care doreau sa-l scoata definitiv de pe scena vietii: „Sa ramana de rusine si infruntati cei ce vor sa-mi ia viata ! Sa dea inapoi si sa roseasca cei ce-mi doresc pieirea ! Sa se intoarca inapoi de rusine cei ce zic: „Aha, Aha !” ( vers. 2.3 ).
Desi viata sa era intr-un real si iminent pericol, David nu se increde in mijloacele omenesti de a se apara, desi, ca imparat, avea la dispozitie destule posibilitati de a o face. Ceea ce ne surprinde in atitudinea psalmistului este faptul ca el nu-I cere lui Dumnezeu nimicirea vrajmasilor sai, asa cum ne-am fi asteptat, ci doar sa le dea o lectie in urma careia acestia sa ramana de rusine si sa roseasca.
Desi nu cunoastem nici imprejurarile critice in care se afla psalmistul, nici cine erau vrajmasii care-i amenintau viata in acele momente, este remarcabila atitudinea lui fatza de acesti oameni. Undeva, dincolo de cuvinte, intrezarim dragostea fatza de vrajmasii sai, pe care nu-i doreste pedepsiti pana la nimicire, ci doar disciplinati.
Cu circa un mileniu inainte ca Mantuitorul sa ne aduca revolutionara Sa invatatura cu privire la iubirea vrajmasilor ( vezi Matei 5, 43-48 ), David demonstreaza in propria sa viata ca traia in spiritul crestinismului veritabil. Nu fara motive intemeiate, Insusi Dumnezeu l-a numit pe marele imparat al lui Israel „om dupa inima Mea” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ).
Lectia de viata pentru noi poate fi concentrata intr-o singura intrebare: Existenta vrajmasilor in viata noastra este inevitabila. Ce facem cu ei ? Ne luptam cu aceleasi arme omenesti sau ii predam in grija lui Dumnezeu ? Si daca apelam la Dumnezeu pentru izbavire, care este rugaciunea noastra in ce-i priveste pe vrajmasii noastri: Cerem ca Dumnezeu sa-i nimiceasca pentru rautatea lor sau doar sa-i disciplineze pentru a gasi calea iertarii si a mantuirii ?
Pentru un crestin veritabil nu exista decat o singura optiune: dragostea.
Sursa adevaratei bucurii
Fie ca vorbim de religia crestina, fie de religiile pagane, acestea sunt adesea asociate cu chipurile prelungi si triste din picturile bizantine. Inaintea unui Dumnezeu desavarsit, sfant si atotputernic, omul slab, pacatos si nevrednic cu greu isi manifesta setimentele de bucurie, ca si cand acestea ar reprezenta lipsa de respect fatza de divinitate.
Psalmistul are insa o alta viziune asupra acestei probleme. Felul in care Il cunoaste pe Dumnezeu nu numai ca nu-l impiedica sa se bucure si sa se veseleasca in prezenta Sa, dar el vede in Dumnezeu si in mantuirea oferita de El chiar sursa bucuriei adevarate, profunde si durabile.
„Toti cei ce Te cauta, sa se veseleasca si sa se bucure in Tine ! Cei ce iubesc mantuirea Ta sa zica neincetat: „Preamarit sa fie Dumnezeu !” ( vers. 4 ).
Si cum ar putea fi altfel Dumnezeul caruia ne inchinam ? Nu este El Tatal nostru ? Care parinte pamantesc nu doreste ca fiecare din copiii sai sa fie fericit si sa cunoasca pe deplin sentimentul bucuriei ?
Marea problema a omenirii este ca ea cauta adevaratele valori ale vietii acolo unde acestea lipsesc cu desavarsire. Oamenii L-au parasit pe El, „Izvorul apelor vii, si si-au sapat puturi crapate, care nu tin apa” ( Ieremia 2,13 ).
In Psalmul 70, David ne cheama inapoi la sursa oricarei bucurii adevarate si nevinovate. Si aceasta Sursa este Insusi Dumnezeu. Fie ca ne referim la bucuriile trecatoare, dar nevinovate , ale acestei vieti, fie ca e vorba de bucuriile eterne ale vietii viitoare, toate izvorasc din El si doar cei care-L cauta din toata inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul si cu toata puterea lor, doar ei vor avea parte de ele.
Spre deosebire de majoritatea psalmilor compusi de David, Psalmul 70 se incheie intr-o gama minora: „Eu sunt sarac si lipsit: grabeste sa-mi ajuti, Dumnezeule. Tu esti Ajutorul si Izbavitorul meu; Doamne, nu zabovi !” ( vers. 5 ).
In mod cert psalmistul nu se refera in finalul psalmului la saracia materiala, ci mai degraba la lipsa pe care o resimtea in a face fatza situatiei critice prin care trecea. Urgenta de gradul „0” este evidenta, caci psalmul se incheie in aceeasi nota cu care a inceput, invocand interventia imediata a lui Dumnezeu.
Totusi, in ciuda starii sale sufletesti, dominate de neliniste si teama in fatza unui pericol iminent, David isi odihneste gandurile in simtamantul prezentei lui Dumnezeu: „Tu esti Ajutorul si Izbavitorul meu.”
Poate ca aceasta este cea mai importanta lectie de viata care strabate ca un laitmotiv toti psalmii lui David. Oricare ar fi temerile, problemele si primejdiile vietii, increderea in Dumnezeu ramane o solutie salvatoare. Dar nu o solutie intre alte solutii, ci unica Solutie !
Vom invata si noi aceasta lectie ? Sau vom ramane corijenti la aceasta materie ?
Lori Balogh
