Psalmul 78 – Har si infidelitate
O cântare a lui Asaf
- „Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
- Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
- Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,
- nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut.
- El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,
- ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
- pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui.
- Să nu fie ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
- Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,
- 10. pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu, şi n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.
- Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe care li le arătase.
- Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în câmpia Ţoan.
- A despărţit marea şi le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid.
- I-a călăuzit ziua cu un nor şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.
- A despicat stânci în pustie şi le-a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe.
- A făcut să ţâşnească izvoare din stânci şi să curgă ape ca nişte râuri.
- Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească* împotriva Celui Preaînalt în pustie.
- Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor.
- Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?
- Iată că El a lovit stânca, de au curs ape şi s-au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pâine sau să facă rost de carne poporului Său?”
- Domnul a auzit şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov şi s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui,
- pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.
- El a poruncit norilor de sus şi a deschis porţile cerurilor:
- a plouat peste ei mană de mâncare şi le-a dat grâu din cer.
- Au mâncat cu toţii pâinea celor mari şi le-a trimis mâncare să se sature.
- A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit şi a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi.
- A plouat peste ei carne ca pulberea şi păsări înaripate cât nisipul mării;
- le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul locuinţelor lor.
- Ei au mâncat şi s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră.
- Dar n-apucaseră să-şi astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură,
- când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari dintre ei şi a doborât pe tinerii lui Israel.
- Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască şi n-au crezut în minunile Lui.
- De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârşit năpraznic.
- Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;
- îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor şi că Dumnezeul Atotputernic este Izbăvitorul lor.
- Dar Îl înşelau cu gura şi-L minţeau cu limba.
- Inima nu le era tare faţă de El şi nu erau credincioşi legământului Său.
- Totuşi, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mânia şi nu dă drumul întregii Lui urgii.
- El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.
- 40. De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate!
- Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu şi să întărâte pe Sfântul lui Israel.
- Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaş,
- de minunile pe care le-a făcut în Egipt şi de semnele Lui minunate din câmpia Ţoan.
- Cum le-a prefăcut râurile în sânge şi n-au putut să bea din apele lor.
- Cum a trimis împotriva lor nişte muşte otrăvitoare care i-au mâncat şi broaşte care i-au nimicit.
- Cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor.
- Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, şi smochinii din Egipt cu grindină.
- Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei şi turmele pradă focului cerului.
- El Şi-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.
- Cum Şi-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte şi le-a dat viaţa pradă molimei;
- cum a lovit pe toţi întâii născuţi din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham.
- Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi, şi i-a povăţuit ca pe o turmă în pustie.
- Cum i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor.
- Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l-a câştigat.
- Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărţit ţara în părţi de moştenire şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
- Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui şi n-au ţinut poruncile Lui.
- Ci s-au depărtat şi au fost necredincioşi, ca şi părinţii lor, s-au abătut la o parte, ca un arc înşelător,
- L-au supărat prin înălţimile lor şi I-au stârnit gelozia cu idolii lor.
- Dumnezeu a auzit şi S-a mâniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel.
- A părăsit locuinţa Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni.
- Şi-a dat slava pradă robiei şi măreţia Lui, în mâinile vrăjmaşului.
- A dat pradă sabiei pe poporul Lui şi S-a mâniat pe moştenirea Lui.
- Pe tinerii lui i-a ars focul şi fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă.
- Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s-au bocit.
- Atunci, Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,
- şi a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau, acoperindu-i cu veşnică ocară.
- Însă a lepădat cortul lui Iosif şi n-a ales seminţia lui Efraim,
- ci a ales seminţia lui Iuda, Muntele Sionului, pe care-l iubeşte.
- Şi-a zidit Sfântul Locaş ca cerurile de înalt şi tare ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.
- A ales pe robul Său David şi l-a luat de la staulele de oi.
- L-a luat dindărătul oilor care alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov şi pe moştenirea Sa Israel.
- Şi David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită şi i-a povăţuit cu mâini pricepute.”
Un psalm educativ
Cand a scris oratoriul „Israel in Egipt”, in 1738, Handel s-a inspirat din monumentalul psalm istoric 78. Cu tonul sau descriptiv, dar si de lauda la adresa lui Dumnezeu, Psalmul 78 are un discurs comemorativ, fiind in acelasi timp si o marturisire de credinta a autorului sau.
Fiind cel mai lung dintre imnurile nationale ale lui Israel ( vezi si Psalmii 105,106 ), acest psalm urmareste istoria poporului ales din timpul Exodului pana la intronarea regelui David – o istorie dramatica si tulbure, de aproximativ sase secole.
In demersul sau istoric, Asaf nu isi propune sa redea evenimentele cu exactitate cronologica, ci mai degraba el isi aranjeaza materialul in asa fel incat sa corespunda cel mai bine scopului sau.Folosind din abundenta imagini artistice si expresii animate, autorul isi propune sa scoata in evidenta harul si bunatatea lui Dumnezeu, in ciuda infidelitatii repetate a poporului Israel.
Dintr-o anumita perspectiva, Psalmul 78 este un exemplu de constiinta colectiva a pacatelor poporului Iarael, avand un puternic caracter educativ. In acest imn de o marime considerabila ( contine 72 versete ), istoria nu este doar comemorata, ci ea se transforma intr-o lectie de viata pentru prezent, pentru generatiile de acum si cele viitoare.
Psalmul 78 poate fi privit ca o filosofie a istoriei sacre, in care minunile facute de Dumnezeu in favoarea Israelului trupesc sunt o prefigurare a ceea ce El urma sa faca pentru intreaga omenire prin intruparea Fiului Sau.
Daca Israelul fizic a fost eliberat din crunta robia egipteana, noi suntem eliberati dintr-o sclavie mult mai cruda si mai de temut: robia pacatului si a mortii. Daca Israelul trupesc a fost condus de Dumnezeu spre Canaanul pamantesc, noi suntem calauziti de Acelasi Dumnezeu indurator spre Canaanul ceresc.
Daca Dumnezeu a aratat atata har Israelului trupesc, in ciuda infidelitatilor lui ( sau tocmai din cauza lor ), noua Dumnezeu ne arata un har cel putin la fel de mare, in ciuda caderilor noastre, a dezertarilor noastre de pe camplul de lupta dintre bine si rau, in ciuda necredinciosiei noastre fatza de legamantul incheiat cu El la botez.
Aceasta este Dumnezeul Scripturii ! Aceste este Dumnezeul nostru: un Dumnezeu „plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care Isi tine dragostea pana in mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat…” ( Exodul 34, 6.7 ).
„Intelepciunea vremurilor stravechi”
Orice istorie si are intelepciunea ei. Trebuie doar ca aceasta intelepciune sa fie cautata cu sinceritate, si atunci cu siguranta ca ea va fi gasita. Insa cautarea acestei intelepciuni nu este un scop in sine. Motivul pentru care trebuie sa o cautam este unul educativ: atat pentru noi, cat si pentru generatiile care vor veni dupa noi.
Orice aplecare asupra istoriei, fie ca e vorba de istoria profana, fie de istoria sacra, ar trebui sa aiba ca efect dobandirea acelei intelepciuni care sa ne ajute sa nu repetam greselile trecutului si sa ne apropiem de un stil de viata, personala sau colectiva, cat mai aproape de idealul lui Dumnezeu.
Din aceasta perspectiva, Psalmul 78 este un psalm educativ, in care autorul isi propune sa vesteasca „intelepciunea vremurilor stravechi”, astfel incat generatiile prezente si viitoare sa nu repete greselile poporului Israel din dramatica sa istorie.
Acest scop aducativ al Psalmului 78 reiese inca din primele versuri ale sale: „Asculta, poporul meu, invataturile mele ! Luati aminte la cuvintele gurii mele ! Imi deschid gura si vorbesc in pilde, vestesc intelepciunea vremurilor stravechi. Ce am auzit, ce stim, ce ne-au povestit parintii nostri, nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui si minunile pe care le-a facut” ( vers. 1-4 ).
Versetele introductive ale Psalmului 78 se aseamana cu primele versete ale primei Epistole a lui Ioan ( vers. 1-4 ), dezvaluindu-ne intentia autorului de a ne intelepti privind la puterea lui Dumnezeu si la minunile pe care le-a facut in favoarea poporului Sau de-a lungul timpului.
Insa aceasta intelepciune dobandita de un intreg popor care nu uita experientele traite cu Dumnezeu poate la fel de bine sa fie dobandita si la nivel personal. Cu totii putem deveni mai intelepti, mai echilibrati si mai increzatori in Providenta divina, daca nu vom uita experientele prin care ne-a trecut Dumnezeu, daca nu vom uita imprejurarile in care bratul Sau ne-a venit in ajutor si minunile pe care le-a facut in viata noastra, desi nu meritam nimic din toate acestea.
O astfel de „intelepciune a vremurilor stravechi” ne va ajuta sa privim viitorul cu seninatate si incredere, stiind ca in furtunile vietii, oricare ar fi acestea, nu vom fi niciodata lasati singuri. Nu intamplator, pe paginile Scripturii gasim incurajatorul indemn divin: „Nu te teme !” de 366 de ori. Adica pentru fiecare zi a anului, chiar si pentru anii bisecti.
„O marturie in Iacov, o Lege in Israel”
„El a pus o marturie in Iacov, a dat o Lege in Israel, si a poruncit parintilor nostri sa-si invete in ea copiii, ca sa fie cunoascuta de cei ce vor veni dupa ei, de copiii care se vor naste si care, cand vor ajunge mari, sa vorbeasca despre ea copiiilor lor, pentru ca acestia sa-si puna increderea in Dumnezeu si sa nu uite lucrarile lui Dumnezeu si sa pazeasca poruncile Lui. Sa nu fie ca parintii lor, un neam neascultator si razvratit, un neam care n-avea inima tare si al carui duh nu era credincios lui Dumnezeu” ( vers. 5-8 ).
Cand Dumnezeu a dat Legea Sa poporului Israel pe muntele Sinai, El a intentionat ca aceasta sa stea la baza educatiei moral-religioase a poporului Sau. Legea morala urma sa fie transmisa din generatie in generatie, devenind sursa intelepciunii israelitilor si un motiv de admiratie pentru toate natiunile pamantului.
„Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai in inima ta. Sa le intiparesti in mintea copiilor tai si sa le vorbesti de ele cand vei fi acasa, cand vei pleca in calatorie, cand te vei culca si cand te vei scula. Sa le legi ca un semn de aducere aminte la maini si sa-ti fie ca niste fruntarii intre ochi. Sa le scrii pe usiorii casei tale si pe portile tale” ( Deuteronomul 6, 6-9 ).
Educatia moral-religioasa pe care o cere Dumnezeu de la copiii Sai nu este un proiect doar pentru o viata, ci ea vizeaza insasi vesnicia. Este cel mai durabil si cel mai intins proiect educativ din cate s-au conceput vreodata pe pamant.
Dumnezeu are insa nevoie de colaboratori pentru realizarea acestui proiect. Iar acestia nu sunt ingerii in primul rand, ci noi, fiinte omenesti nedesavarsite, dar care ne-am pus la dispozitia cerului. Vom fi si noi printre ei ? Voi fi si eu ? Vei fi si tu ?
Lectiile istoriei
Desi in versetul 9 este amintita semintia lui Efraim, psalmul are in vedere intregul popor al lui Israel. Avand in vedere faptul ca intr-o anumita perioada din istoria lui Israel Efraim a fost cea mai numeroasa si mai agresiva dintre semintii, este foarte probabil ca el este folosit aici ca un simbol al intregului regat al lui Israel.
Insa indiferent la cine se refera numele acesta ( la o singura semintie sau la poporul Israel ca intreg ), lectia este aceeasi: Aceia care parasesc Legea lui Dumnezeu si uita minunile facute de El in viata lor, trebuie sa suporte consecintele alegerii lor. Iar aceste consecinte nu sunt de neglijat.
Despre Efraim, psalmistul spune ca „a dat dosul in ziua luptei, pentru ca n-au tinut legamantul lui Dumnezeu si n-au voit sa umble intocmai dupa Legea Lui. Au dat uitarii lucrarile Lui, minunile Lui pe care li le aratase” ( vers. 9-11 ).
In conditiile pacatului in care traim cu totii, uitarea poate fi o binecuvantare, dar si un mare blestem. Cu greu ne-am putea imagina viata daca nu am avea capacitatea de a uita greselile semenilor nostri, nedreptatile suferite in viata, sau necazurile prin care am trecut in diferite momente ale ei.
Exista insa o uitare cu implicatii morale, care ne acuza: uitarea binecuvantarilor primite din partea lui Dumnezeu, uitarea binelui facut noua de semenii nostri si uitarea responsabilitatilor morale pe care le avem, atat fatza de Dumnezeu, cat si fatza de oameni.
O astfel de uitare este vinovata si ea denota lipsa de caracter. Iata de ce Biblia, in nenumarate randuri, ne indeamna cu privire la datoriile noastre morale: „Adu-ti aminte…” ( Exodul 20,8; Deuteronomul 4,10; 2 Timotei 2,8, etc. ).
Pentru a contracara o astfel de uitare vinovata din partea poporului sau, psalmistul isi propune sa rememoreze minunile facute de Dumnezeu in favoarea poporului Sau, de la eliberarea din robia egipteana pana la intronarea regelui David.
Plagile cazute peste Egipt ( vers. 42-51 ), trecerea Marii Rosii ( vers. 13 ), calauzirea prin pustie ( vers. 14.57 ), apa izvorata din stanca ( vers. 15.16 ), mana ( vers. 23-25 ), prepelitele ( vers. 55 ), impartirea Tarii Promise ( vers. 55 ) si intronarea regelui David sunt doar cateva din minunile facute de Dumnezeu pentru poporul Sau.
Orice natiune de pe pamant isi are istoria sa, insa doar poporul Israel are o istorie sacra. O istorie uneori dramatica din cauza neascultarii si infidelitatii, din cauza calcarii legamantului cu Dumnezeu, insa o istorie condusa de Dumnezeu spre un final glorios.
In toata aceasta derulare a evenimentelor, Dumnezeu apare ca fiind elementul stabil, credincios si fidel legamantului Sau cu omul, in timp ce elementul nestatornic si schimbator este omul: „Cand ii lovea de moarte, ei Il cautau, se intorceau si se indreptau spre Dumnezeu; isi aduceau aminte ca Dumnezeu e Stanca lor, si ca Dumnezeul Atotputernic este Izbavitorul lor. Dar Il inselau cu gura si-L minteau cu limba. Inima nu le era tare fatza de El si nu erau credinciosi legamantului Sau” ( vers. 34-37 ).
Acesta este eternul naturii umane. O natura pacatoasa pana in cele mai ascunse fibre ale ei, o natura instabila si inselatoare. Te regasesti si tu in acest tablou ? Daca esti constient de infidelitatile tale fatza de Creatorul care te-a adus la existenta, care iti sustine viata si care te-a rascumparat cu pretul infinit al jertfei de pe Golgota, daca ai uitat adesea ce a facut El pentru tine in aceasta viata, totusi nu uita un lucru important: Dumnezeu nu este ca noi. Caci chiar „daca suntem necredinciosi, totusi El ramane credincios, caci nu Se poate tagadui singur” ( 2 Timotei 2,13 ).
Pe un astfel de Dumnezeu merita sa-L iubesti si sa-L slujesti. O vesnicie !
Lori Balogh
