Psalmul 78 – Har și infidelitate

Psalmul 78 – Har și infidelitate

O cântare a lui Asaf

1. „Ascultă, poporul meu, învățăturile mele! Luați aminte la cuvintele gurii mele!
2. Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi.
3. Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri,
4. nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a făcut.
5. El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel și a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii,
6. ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
7. pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile Lui.
8. Să nu fie ca părinții lor, un neam neascultător și răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare și al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
9. Fiii lui Efraim, înarmați și trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,
10. pentru că n-au ținut legământul lui Dumnezeu, și n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.
11. Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe care li le arătase.
12. Înaintea părinților lor, El făcuse minuni în țara Egiptului, în câmpia Țoan.
13. A despărțit marea și le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid.
14. I-a călăuzit ziua cu un nor și toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.
15. A despicat stânci în pustie și le-a dat să bea ca din niște valuri cu ape multe.
16. A făcut să țâșnească izvoare din stânci și să curgă ape ca niște râuri.
17. Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustie.
18. Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor.
19. Au vorbit împotriva lui Dumnezeu și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?
20. Iată că El a lovit stânca, de au curs ape și s-au vărsat șiroaie. Dar va putea El să dea și pâine sau să facă rost de carne poporului Său? „
21. Domnul a auzit și S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov și s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui,
22. pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.
23. El a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerurilor:
24. a plouat peste ei mană de mâncare și le-a dat grâu din cer.
25. Au mâncat cu toții pâinea celor mari și le-a trimis mâncare să se sature.
26. A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit și a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi.
27. A plouat peste ei carne ca pulberea și păsări înaripate cât nisipul mării;
28. le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul locuințelor lor.
29. Ei au mâncat și s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră.
30. Dar n-apucaseră să-și astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură,
31. când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari dintre ei și a doborât pe tinerii lui Israel.
32. Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască și n-au crezut în minunile Lui.
33. De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârșit năpraznic.
34. Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau și se îndreptau spre Dumnezeu;
35. își aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor și că Dumnezeul Atotputernic este Izbăvitorul lor.
36. Dar Îl înșelau cu gura și-L mințeau cu limba.
37. Inima nu le era tare față de El și nu erau credincioși legământului Său.
38. Totuși, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea și nu nimicește; Își oprește de multe ori mânia și nu dă drumul întregii Lui urgii.
39. El Și-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece și nu se mai întoarce.
40. De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate!
41. Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu și să întărâte pe Sfântul lui Israel.
42. Nu și-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaș,
43. de minunile pe care le-a făcut în Egipt și de semnele Lui minunate din câmpia Țoan.
44. Cum le-a prefăcut râurile în sânge și n-au putut să bea din apele lor.
45. Cum a trimis împotriva lor niște muște otrăvitoare care i-au mâncat și broaște care i-au nimicit.
46. Cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor.
47. Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, și smochinii din Egipt cu grindină.
48. Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei și turmele pradă focului cerului.
49. El Și-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuțimea și necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.
50. Cum Și-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte și le-a dat viața pradă molimei;
51. cum a lovit pe toți întâii născuți din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham.
52. Cum a pornit pe poporul Său ca pe niște oi, și i-a povățuit ca pe o turmă în pustie.
53. Cum i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmașii lor.
54. Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l-a câștigat.
55. Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărțit țara în părți de moștenire și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
56. Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui și n-au ținut poruncile Lui.
57. Ci s-au depărtat și au fost necredincioși, ca și părinții lor, s-au abătut la o parte, ca un arc înșelător,
58. L-au supărat prin înălțimile lor și I-au stârnit gelozia cu idolii lor.
59. Dumnezeu a auzit și S-a mâniat, și a urgisit rău de tot pe Israel.
60. A părăsit locuința Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni.
61. Și-a dat slava pradă robiei și măreția Lui, în mâinile vrăjmașului.
62. A dat pradă sabiei pe poporul Lui și S-a mâniat pe moștenirea Lui.
63. Pe tinerii lui i-a ars focul și fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă.
64. Preoții săi au căzut uciși de sabie, și văduvele lui nu s-au bocit.
65. Atunci, Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,
66. și a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau, acoperindu-i cu veșnică ocară.
67. Însă a lepădat cortul lui Iosif și n-a ales seminția lui Efraim,
68. 68.ci a ales seminția lui Iuda, Muntele Sionului, pe care-l iubește.
69. Și-a zidit Sfântul Locaș ca cerurile de înalt și tare ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.
70. A ales pe robul Său David și l-a luat de la staulele de oi.
71. L-a luat dindărătul oilor care alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov și pe moștenirea Sa Israel.
72. Și David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită și i-a povățuit cu mâini pricepute.”

Un psalm educativ

     Când a scris oratoriul „Israel în Egipt”, în 1738, Handel s-a inspirat din monumentalul psalm istoric 78. Cu tonul său descriptiv, dar și de laudă la adresa lui Dumnezeu, Psalmul 78 are un discurs comemorativ, fiind în același timp și o mărturisire de credință a autorului său.

Fiind cel mai lung dintre imnurile naționale ale lui Israel ( vezi și Psalmii 105,106 ), acest psalm urmărește istoria poporului ales din timpul Exodului până la întronarea regelui David – o istorie dramatică și tulbure, de aproximativ șase secole.

În demersul sau istoric, Asaf nu își propune să redea evenimentele cu exactitate cronologică, ci mai degrabă el își aranjează materialul în așa fel încât să corespundă cel mai bine scopului său. Folosind din abundență imagini artistice și expresii animate, autorul își propune să scoată în evidență harul și bunătatea lui Dumnezeu, în ciuda infidelității repetate a poporului Israel.

Dintr-o anumită perspectivă, Psalmul 78 este un exemplu de conștiință colectivă a păcatelor poporului Israel, având un puternic caracter educativ. În acest imn de o mărime considerabilă ( conține 72 versete ), istoria nu este doar comemorată, ci ea se transformă într-o lecție de viață pentru prezent, pentru generațiile de acum și cele viitoare.

Psalmul 78 poate fi privit ca o filosofie a istoriei sacre, în care minunile făcute de Dumnezeu în favoarea Israelului trupesc sunt o prefigurare a ceea ce El urma să facă pentru întreaga omenire prin întruparea Fiului Său.

Dacă Israelul fizic a fost eliberat din crunta robia egipteană, noi suntem eliberați dintr-o sclavie mult mai crudă și mai de temut: robia păcatului și a morții. Dacă Israelul trupesc a fost condus de Dumnezeu spre Canaanul pământesc, noi suntem călăuziți de Același Dumnezeu îndurător spre Canaanul ceresc.

Dacă Dumnezeu a arătat atâta har Israelului trupesc, în pofida infidelităților lui ( sau tocmai din cauza lor ), nouă Dumnezeu ne arată un har cel puțin la fel de mare, în pofida căderilor noastre, a dezertărilor noastre de pe câmpul de luptă dintre bine și rău, în pofida necredincioșiei noastre față de legământul încheiat cu El la botez.

Acesta este Dumnezeul Scripturii! Acesta este Dumnezeul nostru: un Dumnezeu „plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își tine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat…” ( Exodul 34, 6.7 ).

„Înțelepciunea vremurilor străvechi”

     Orice istorie și are înțelepciunea ei. Trebuie doar ca această înțelepciune să fie căutată cu sinceritate, și atunci cu siguranță că ea va fi găsită. Însă căutarea acestei înțelepciuni nu este un scop în sine. Motivul pentru care trebuie să o căutăm este unul educativ: atât pentru noi, cât și pentru generațiile care vor veni după noi.

Orice aplecare asupra istoriei, fie că e vorba de istoria profană, fie de istoria sacră, ar trebui să aibă ca efect dobândirea acelei înțelepciuni care să ne ajute să nu repetăm greșelile trecutului și să ne apropiem de un stil de viață, personală sau colectivă, cât mai aproape de idealul lui Dumnezeu.

Din această perspectivă, Psalmul 78 este un psalm educativ, în care autorul își propune să vestească „înțelepciunea vremurilor străvechi”, astfel încât generațiile prezente și viitoare să nu repete greșelile poporului Israel din dramatica sa istorie.

Acest scop educativ al Psalmului 78 reiese încă din primele versuri ale sale: „Ascultă, poporul meu, învățăturile mele! Luați aminte la cuvintele gurii mele! Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi. Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri, nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a făcut” ( vers. 1‑4 ).

Versetele introductive ale Psalmului 78 se aseamănă cu primele versete ale primei Epistole a lui Ioan ( vers. 1‑4 ), dezvăluindu-ne intenția autorului de a ne înțelepți privind la puterea lui Dumnezeu și la minunile pe care le-a făcut în favoarea poporului Sau de-a lungul timpului.

Însă această înțelepciune dobândită de un întreg popor care nu uită experiențele trăite cu Dumnezeu poate la fel de bine să fie dobândită și la nivel personal. Cu toții putem deveni mai înțelepți, mai echilibrați și mai încrezători în Providența divină, dacă nu vom uita experiențele prin care ne-a trecut Dumnezeu, dacă nu vom uita împrejurările în care brațul Sau ne-a venit în ajutor și minunile pe care le-a făcut în viața noastră, deși nu merităm nimic din toate acestea.

O astfel de „înțelepciune a vremurilor străvechi” ne va ajuta să privim viitorul cu seninătate și încredere, știind că în furtunile vieții, oricare ar fi acestea, nu vom fi niciodată lăsați singuri. Nu întâmplător, pe paginile Scripturii găsim încurajatorul îndemn divin: „Nu te teme!” de 366 de ori. Adică pentru fiecare zi a anului, chiar și pentru anii bisecți.

„O mărturie în Iacov, o Lege în Israel”

     „El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel, și a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște și care, când vor ajunge mari, să vorbească despre ea copiilor lor, pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu și să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile Lui. Să nu fie ca părinții lor, un neam neascultător și răzvrătit, un neam care n-avea inima tare și al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu” ( vers. 5‑8 ).

Când Dumnezeu a dat Legea Sa poporului Israel pe muntele Sinai, El a intenționat că aceasta să stea la baza educației moral-religioase a poporului Său. Legea morală urma să fie transmisă din generație în generație, devenind sursă înțelepciunii israeliților și un motiv de admirație pentru toate națiunile pământului.

     „Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să le vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini și să-ți fie ca niște fruntarii între ochi. Să le scrii pe ușiorii casei tale și pe porțile tale” ( Deuteronomul 6, 6‑9 ).

Educația moral-religioasă pe care o cere Dumnezeu de la copiii Săi nu este un proiect doar pentru o viață, ci ea vizează însăși veșnicia. Este cel mai durabil și cel mai întins proiect educativ din câte s-au conceput vreodată pe pământ.

Dumnezeu are însă nevoie de colaboratori pentru realizarea acestui proiect. Iar aceștia nu sunt îngerii în primul rând, ci noi, ființe omenești nedesăvârșite, dar care ne-am pus la dispoziția cerului. Vom fi și noi printre ei? Voi fi și eu? Vei fi și tu?

Lecțiile istoriei

     Deși în versetul 9 este amintită seminția lui Efraim, psalmul are în vedere întregul popor al lui Israel. Având în vedere faptul că într-o anumită perioadă din istoria lui Israel Efraim a fost cea mai numeroasă și mai agresivă dintre seminții, este foarte probabil că el este folosit aici ca un simbol al întregului regat al lui Israel.

Însă indiferent la cine se referă numele acesta ( la o singură seminție sau la poporul Israel ca întreg ), lecția este aceeași: Aceia care părăsesc Legea lui Dumnezeu și uită minunile făcute de El în viața lor, trebuie să suporte consecințele alegerii lor. Iar aceste consecințe nu sunt de neglijat.

Despre Efraim, psalmistul spune că „a dat dosul în ziua luptei, pentru că n-au ținut legământul lui Dumnezeu și n-au voit să umble întocmai după Legea Lui. Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase” ( vers. 9‑11 ).

În condițiile păcatului în care trăim cu toții, uitarea poate fi o binecuvântare, dar și un mare blestem. Cu greu ne-am putea imagina viața dacă nu am avea capacitatea de a uita greșelile semenilor noștri, nedreptățile suferite în viață, sau necazurile prin care am trecut în diferite momente ale ei.

Există însă o uitare cu implicații morale, care ne acuză: uitarea binecuvântărilor primite din partea lui Dumnezeu, uitarea binelui făcut nouă de semenii noștri și uitarea responsabilităților morale pe care le avem, atât față de Dumnezeu, cât și față de oameni.

O astfel de uitare este vinovată și ea denotă lipsă de caracter. Iată de ce Biblia, în nenumărate rânduri, ne îndeamnă cu privire la datoriile noastre morale: „Adu-ți aminte…” ( Exodul 20,8; Deuteronomul 4,10; 2 Timotei 2,8, etc. ).

Pentru a contracara o astfel de uitare vinovată din partea poporului său, psalmistul își propune să rememoreze minunile făcute de Dumnezeu în favoarea poporului Său, de la eliberarea din robia egipteană până la întronarea regelui David.

Plăgile căzute peste Egipt ( vers. 42‑51 ), trecerea Marii Roșii ( vers. 13 ), călăuzirea prin pustie ( vers. 14.57 ), apa izvorâtă din stâncă ( vers. 15.16 ), mana ( vers. 23‑25 ), prepelițele ( vers. 55 ), împărțirea Țării Promise ( vers. 55 ) și întronarea regelui David sunt doar câteva dintre minunile făcute de Dumnezeu pentru poporul Său.

Orice națiune de pe pământ își are istoria sa, însă doar poporul Israel are o istorie sacră. O istorie uneori dramatică din cauza neascultării și infidelității, din cauza călcării legământului cu Dumnezeu, însă o istorie condusă de Dumnezeu spre un final glorios.

În toată această derulare a evenimentelor, Dumnezeu apare ca fiind elementul stabil, credincios și fidel legământului Său cu omul, în timp ce elementul nestatornic și schimbător este omul: „Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau și se îndreptau spre Dumnezeu; își aduceau aminte că Dumnezeu e Stânca lor, și că Dumnezeul Atotputernic este Izbăvitorul lor. Dar Îl înșelau cu gura și-L mințeau cu limba. Inima nu le era tare față de El și nu erau credincioși legământului Său” ( vers. 34‑37 ).

Acesta este eternul naturii umane. O natură păcătoasă până în cele mai ascunse fibre ale ei, o natură instabilă și înșelătoare. Te regăsești și tu în acest tablou? Dacă ești conștient de infidelitățile tale față de Creatorul care te-a adus la existență, care îți susține viața și care te-a răscumpărat cu prețul infinit al jertfei de pe Golgota, dacă ai uitat adesea ce a făcut El pentru tine în această viață, totuși nu uita un lucru important: Dumnezeu nu este ca noi. Căci chiar „dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur” ( 2 Timotei 2,13 ).

Pe un astfel de Dumnezeu merită să-L iubești și să-L slujești. O veșnicie!

Lori Balogh