Isus sau Iisus ? Hristos sau Christos?

Isus sau Iisus? Hristos sau Christos?

„Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt”

Exodul 3,5

Aprofundarea oricărui subiect biblic necesită din partea omului seriozitate și respect. Și aceasta din cauza faptului că orice subiect biblic este legat, într-un fel sau în altul, de atributele lui Dumnezeu, de caracterul Său, de planurile și acțiunile Sale. Într-un cuvânt, toată revelația Scripturii este legată de Numele lui Dumnezeu. Iar Numele Său este sfânt.

De aceea, atitudinea cea mai potrivită pentru un om păcătos este cea sugerată lui Moise de Însuși Dumnezeu, pe când acesta dorea să se apropie de rugul aprins din pustia Madianului: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt” (Exodul 3,5).

În fața sfințeniei lui Dumnezeu, toți oamenii au ceva de făcut: cei mândri trebuie să renunțe la „picioroangele” aroganței lor, iar cei umili trebuie să-și scoată din picioare „încălțămintea” prejudecăților lor.

În lumea creștină există o controversă, uneori acerbă, legată de corectitudinea grafiei Numelui Mântuitorului. În unele medii creștine se pune mare accent pe prezența (sau absența) celui de-al doilea „i” din Numele „Isus” („Iisus”), și pe prezența (sau absența) consoanei „c” din Numele „Hristos” („Christos”, „Cristos”).

Controversa legată de grafia Numelui Mântuitorului este însă artificială. De ce? Deoarece alegerea unei anumite variante a Numelui Mântuitorului din cele existente nu afectează în niciun fel relația noastră cu El. Ceea ce contează în final este respectul față de Persoana Sa, respect izvorât din admirația față de caracterul Său, față de lucrarea Sa și față de jertfa Sa.

De la Turnul Babel încoace, pământul s-a umplut de limbi și dialecte. În fiecare dintre aceste limbi și dialecte, Numele Mântuitorului nu a fost tradus, ci transliterat. La naștere, Mântuitorul a primit Numele ebraic „Ieshua” (arhaic „Iehoshua”), care înseamnă „Yahweh este Mântuitor”. Dat fiind faptul că Noul Testament a fost scris în limba greacă, s-a pus problema adaptării Numelui ebraic „Ieshua”.

Dacă s-ar fi tradus semnificația Numelui „Ieshua”, Mântuitorul ar fi trebuit să Se cheme în limba greacă „Soteria”, adică „Mântuire”, potrivit celor spuse de înger lui Iosif înainte de nașterea Sa: „Ea (Maria, n.n.) va naște un Fiu, și-I vei pune Numele Isus (Iisus), pentru că El va mântui pe poporul său de păcatele sale” (Matei 1,21).

Însă Numele ebraic „Ieshua” nu a fost tradus în limba greacă, ci transliterat. Astfel, ebraicul „Ieshua” a devenit grecescul „Iesous”, format din literele „iota”, „eta”, „sigma”, „omicron”, „upsilon” și „sigma”.

Din limba greacă, Numele „Iesous” a devenit „Gesu” pentru italieni, „Jesus” pentru englezi, „Jesus” pentru spanioli, „Jezus” pentru maghiari, „Jesus” pentru francezi și „Isus” sau „Iisus” pentru români. Alegerea uneia dintre cele două variante ale Numelui Mântuitorului din limba română a ajuns să capete un caracter confesional. Astfel, Biserica Ortodoxă Română susține varianta „Iisus” (cu doi „i”), în timp ce celelalte biserici folosesc varianta „Isus” (cu un singur „i”).

Argumente sunt și de o parte și de alta. Cei care susțin varianta „Iisus” afirmă că atât în limba ebraică, cât și în limba greacă, Numele Mântuitorului începe cu vocalele „Ie” („Ieshua”, „Iesous”), ceea ce face ca în pronunția curentă să necesite un „i” lung. Pentru a transpune în scris acest „i” lung, unii creștini au considerat că trebuie să fie dublată vocala „i” pentru a respecta pronunția originară.

Creștinii ortodocși preferă varianta „Iisus” (cu doi de „i”), atât din motivul arătat mai sus, cât și pentru a se face deosebire între Numele Mântuitorului și numele altor bărbați, ținând cont de faptul în Palestina acelui timp numele „Ieshua” era foarte răspândit.

De partea opusă, creștinii care folosesc varianta „Isus” (cu un singur „i”) își argumentează poziția prin faptul că în limba română vocalele lungi (în cazul de față „i” lung) nu se transcriu prin dublarea vocalei respective.

Există și a treia categorie de creștini care susțin o altă variantă a Numelui Mântuitorului: „Iesus”. În felul acesta se păstrează cele două vocale „Ie” (de la „Ieshua” și „Iesous”), nemaifiind nevoie de înlocuirea lor cu dublarea vocalei „i” („Ii”).

În încercarea unor creștini de a apăra varianta considerată corectă (respectiv „Iisus”), s-a ajuns până la afirmații false, ca aceea potrivit căreia Numele „Isus” (cu un singur „i”) ar însemna în limbile vechi „măgar”. Acesta este nu neadevăr, căci niciunul dintre cuvintele din ebraică și greacă pentru „măgar” nu seamănă în ce privește grafia cu Numele „Isus”.

În limba ebraică sunt cinci cuvinte care se referă la „măgar”: „hamor”, „ayit”, „athon”, „arod” și „pere” (măgar sălbatic). În limba greacă sunt patru astfel de termeni: „hupozugion”, „onarion”, „onos” și „polos”. Este evident că niciunul dintre acești termeni nu seamănă cu Numele „Isus”, ceea ce denotă fie rea-credință, fie ignoranță din partea celor ce fac astfel de afirmații.

Cu privire la cel de-al doilea Nume al Mântuitorului (Hristos, Cristos, Christos), care este forma grecească a numelui ebraic „Messiah” („Unsul lui Dumnezeu„), problema este oarecum asemănătoare. Prima consoană a Numelui Mântuitorului din limba greacă „X” a fost preluată și transliterată de creștinii ortodocși că litera „H”, în timp ce catolicii și protestanții au transliterat consoană „X” prin consoana „C” sau grupul de consoane „Ch”.

Alegerea variantei „Hristos” pentru cel de-al doilea Nume al Mântuitorului ridică însă o mică nedumerire: Dacă alegem Numele „Hristos”, și nu „Cristos” sau „Christos”, de ce totuși în limbajul curent se folosesc termenii „creștinism” și „creștin”, și nu „hreștinism” și „hreștin”? Consecvența cere o astfel de abordare.

În concluzie, toate variantele folosite pentru Numele Mântuitorului sunt acceptabile și țin de opțiunea personală a fiecărui creștin. Având în vedere argumentele aduse de fiecare parte, niciuna dintre variante nu este greșită, DEX-ul nefăcând diferențiere între ele.

Mai mult decât atât, scrierea Numelui Mântuitorului sub o formă sau alta nu are nicio influență asupra relației omului cu Mântuitorul său. Problema redactării Numelui Său nu ar trebui să creeze noi ziduri și bariere confesionale, nici să declanșeze dispute teologice între credincioșii diferitelor denominațiuni.

Dincolo de grafia Numelui Mântuitorului, care poate să difere de la o limbă la alta, este importantă Persoana Sa, în toată frumusețea desăvârșită a caracterului Său. Aici, pe pământ, încă trăim la poalele Turnului Babel. Când vom ajunge în Împărăția Tatălui nostru ceresc, vom vorbi aceeași limbă cerească. Poate că atunci ne vom da seama cât de mărunte și nejustificate sunt multe dintre controversele lumii creștine de azi.

„Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva, decât pe Iisus Christos (Isus Hristos) , și pe El răstignit” (1 Corinteni 2,2).

Lori Balogh