Psalmul 81 – O invitatie la reinnoirea legamantului

AP 55040130019301840153023802020402,,475345

Psalmul 81 – O invitatie la reinnoirea legamantului

Către mai-marele cântăreţilor. De cântat pe ghitit. Un psalm al lui Asaf

  1. „Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov!
  2. Cântaţi o cântare, sunaţi din tobă, din harpa cea plăcută şi din alăută!
  3. Sunaţi din trâmbiţă la luna nouă, la luna plină, în ziua sărbătorii noastre!
  4. Căci aceasta este o lege pentru Israel, o poruncă a Dumnezeului lui Iacov.
  5. El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva ţării Egiptului… Atunci am auzit un glas, pe care nu l-am cunoscut:
  6. „I-am descărcat povara de pe umăr şi mâinile lui nu mai ţin coşul.
  7. Ai strigat în necaz şi te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului şi te-am încercat la apele Meriba.
  8. Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui, Israele, de M-ai asculta!
  9. Niciun dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău şi să nu te închini înaintea dumnezeilor străini!
  10. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului; deschide-ţi gura larg, şi ţi-o voi umple!
  11. Dar poporul Meu n-a ascultat glasul Meu, Israel nu M-a ascultat.
  12. Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor şi au urmat sfaturile lor.
  13. O! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele!
  14. Într-o clipă aş înfrunta pe vrăjmaşii lor, Mi-aş întoarce mâna împotriva potrivnicilor lor;
  15. cei ce urăsc pe Domnul l-ar linguşi, şi fericirea lui Israel ar dăinui în veci.
  16. L-aş hrăni cu cel mai bun grâu şi l-aş sătura cu miere din stâncă.”

 

     Un imn de Anul Nou

     Scris de Asaf, unul din levitii insarcinati cu lucrarea muzicala de la sanctuar, Psalmul 81 a fost destinat pentru a fi cantat cu ocazia unei mari sarbatori religioase iudaice, cel mai probabil cu ocazia Sarbatorii Corturilor. El este folosit si astazi in serviciile de inchinare din sinagogi, ca rugaciune de dimineata in ziua Anului Nou iudaic.

Psalmul 81 este structurat in doua parti distincte. In prima parte ( vers. 1-5 ), cel ce vorbeste este omul, in timp ce in a doua parte ( vers. 6-16 ), Cel ce vorbeste este Dumnezeu. Psalmul incepe cu o invitatie la inchinare in zi de sarbatoare, intr-o atmosfera de bucurie spontana, naturala. Autorul continua apoi sa explice insemnatatea sarbatorii, facand apel la evenimente de seama din istoria poporului evreu, dar si la experienta trista a neascultarii de Dumnezeu. Finalul psalmului este o invitatie facuta poporului de a reinnoi legamantul cu Dumnezeu pentru a se putea bucura din nou de binecuvantarile Sale bogate.

Din versurile psalmului emana un parfum deosebit: cel al harului divin, care face pentru om ceea ce el nu merita si nu ar putea face pentru sine niciodata. Desi este amintita necredinciosia lui Israel fatza de legamantul incheiat cu Dumnezeu, totusi El isi ofera intreaga disponibilitate de a reinnoi acest legamant si de a-Si binecuvanta din nou poporul.

Dintr-o anumita perspectiva, Psalmul 81ne ajuta sa patrundem in inima de Tata a lui Dumnezeu, gata sa ofere copiilor Sai tot ce este mai bun, atat pe plan material, dar mai ales pe plan spiritual. De un astfel de Dumnezeu merita sa te apropii cu incredere si cu inima plina de o bucurie sfanta.

 

     O inchinare „vesela”

     In partea de lume in care traim, inchinarea este asociata adesea cu imaginea chipurilor prelungi, slabe si triste din iconografia bizantina. Iar atunci cand ii vedem pe credinciosii din alte culturi exprimandu-si bucuria ( chiar veselia ) in timp ce se inchina lui Dumnezeu, suntem gata sa-i condamnam pentru aparenta lor lipsa de respect fatza de sfintenia lui Dumnezeu.

Contrar acestui cliseu pe care ni l-am format, Psalmii ne dezvaluie un mod de inchinare placuta, din care nu lipseste bucuria autentica si chiar veselia nevinovata. Debutul Psalmului 81 se inscrie in aceeasi linie a unei inchinari intr-o atmosfera strabatuta de bucuria comuniunii cu un Dumnezeu atat de minunat.

     „Cantati cu veselie lui Dumnezeu, care este taria noastra ! Inaltati strigate de bucurie Dumnezeului lui Iacov ! Cantati o cantare, sunati din toba, din arfa cea placuta si din alauta ! Sunati din trambita la luna noua, la luna plina, in ziua sarbatorii noastre !” ( vers. 1-3 ).

Chemarea la inchinare este sincera si plina de ardoare. Dumnezeul lui Israel merita tot ce este mai bun in inchinare, pentru ca El Insusi ofera tot ce este mai bun poporului Sau. Bucuria si veselia inchinatorilor nu este fortata, ci spontana, naturala. Daca Dumnezeu ar fi rece, distant, aspru si sever, oare ar putea cineva sa se apropie de El cu bucurie si veselie ?

Nicidecum ! De zeii cei rai oameni se apropie cu teama, uneori chiar cu groaza. Doar de un Dumnezeu „plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care-Si tine dragostea pana in mii de neamuri de oameni si iarta faradelegea, razvratirea si pacatul” ( Exodul 34, 6.7 ) te poti apropia cu bucurie si cu inima libera de orice teama.

Iata de ce modul in care ne inchinam lui Dumnezeu arata cat de mult Il cunoastem. Sau, dimpotriva, arata cat de ignoranti suntem in aceasta privinta. Dar, ca in orice demers, si aici pot exista extreme. Bucuria si veselia care insotesc inchinarea noastra nu trebuie sa treaca dincolo de limitele bunului simt.

O prea mare familiaritate poate dauna relatiei, caci, desi suntem copii ai lui Dumnezeu, nu ne putem permite sa facem aceleasi gesturi pe care le fac copii fatza de parintii sau bunicii lor, carora le sar in poala cand vor, pe care-i trag de mustati sau le tipa in urechi. Bucuria inchinarii nu inseamna lipsa de respect sfant. Dimpotriva !

 

     Legea sarbatorii

     „Caci aceasta este o lege pentru Israel, o porunca a Dumnezeului lui Iacov. El a randuit sarbatoarea aceasta pentru Iosif, cand a mers impotriva tarii Egiptului” ( vers. 4.5 ).

Asocierea dintre cei doi termeni: „lege” si „sarbatoare” poate aparea nepotrivita, gandindu-ne la regimurile tiranice, in care cei care guverneaza impun poporului tot felul de sarbatori dupa bunul lor plac.

Lucrurile sunt insa cu totul diferite in cazul guvernarii divine. Cand El ne porunceste sa pazim anumite sarbatori, El are in vedere cateva obiective bine definite:

1) Sarbatorile stabilite de Dumnezeu sunt memoriale ale unor evenimente istorice in care El a intervenit in favoarea poporului Sau. Sarbatorile nu Ii sunt necesare Lui, ci omului, caci omul  are nevoie sa constientizeze mereu calauzirea divina de-a lungul intregului drum parcurs. Efectul acestei constientizari este dobandirea unei increderi din ce in ce mai mari in calauzirea Lui in viitor.

2) Din cauza naturii noastre decazute, avem tendinta de a uita chiar si cele mai importante momente in care am simtit mana lui Dumnezeu in viata noastra. Din aceasta perspectiva, sarbatoarea are menirea sa ne readuca in memorie acele lucruri, evenimente si experiente pe care nu trebuie sa le uitam.

3) Viata trepidanta a secolului in care traim ne aduce in situatia de a uita sa ne bucuram de adevaratele valori. Ca o consecinta, Dumnezeu este nevoit sa ne porunceasca sa ne bucuram „in ziua sarbatorii noastre” ( vers. 3 ), lasand la o parte temerile si grijile noastre.

Dar poate fi poruncita bucuria ? Poti sa-i ceri unui om sa se bucure, daca el nu gaseste in sine insusi resurse pentru o astfel de atitudine ? Intrebarea este inrudita cu o alta intrebare: Poate fi poruncita dragostea ? Poti sa-i ceri unui om sa iubeasca, daca el nu o face din inima ? Si totusi, Dumnezeu ne porunceste sa iubim, atat pe El, cat si pe semnii nostri ( vezi Deuteronomul 6,5; Matei 22, 37-39 ).

Insa ori de cate ori Dumnezeu ne porunceste ceva, El asigura si conditiile ca acea porunca sa fie implinita. Daca El ne cere sa iubim, aceasta o face dupa ce „dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat” ( Romani 5,5 ). Iar daca El ne cere sa ne bucuram in timpul sarbatorilor randuite de El, aceasta se intampla pentru ca Duhul Sfant care ne-a fost dat aduce cu Sine roada Sa. Iar una din roadele Duhului este si bucuria ( vezi Galateni 5, 22 ).

Asadar, „bucurati-va totdeauna in Domnul ! Iarasi zic: „Bucurati-va !” ( Filipeni 4,4 ). Este placerea Tatalui ceresc sa-I vada pe copiii Sai bucurosi, impliniti si fericiti.

 

     Crampeie de istorie sacra

     Partea centrala a Psalmului 81 readuce in atentia poporului cateva momente-cheie din istoria sa. Numele lui Iosif este folosit doar ca simbol al intregului popor Israel, dat fiind faptul ca prin el Dumnezeu Si-a salvat poporul de foamete si nimicire.

Afirmatia ca Dumnezeu „a mers impotriva tarii Egiptului” ( vers. 5 ) este o aluzie la cele zece plagi trimise de El impotriva egiptenilor, fiind vizata in mod deosebit plaga a zecea. Eliberarea din robie – una din cele mai crunte care au existat vreodata – este descrisa sugestiv in versetul 6: „I-am descarcat povara de pe umar si mainile lui nu mai tin cosul”.

Versetul face aluzie la sclavii din Egipt care isi purtau poverile pe umar. Cat priveste „cosul”, acesta era probabil cel in care sclavii purtau lutul din care urmau sa confectioneze caramizi pentru constructiile egiptene.

Continuand rememorarea evenimentelor din timpul Exodului, Dumnezeu spune: „Ai strigat in necaz si te-am izbavit, ti-am raspuns in locul tainic al tunetului si te-am incercat la apele Meriba” ( vers. 7 ).

Istoria sacra consemneaza: „Dupa multa vreme, imparatul Egiptului a murit si copiii lui Israel gemeau inca din pricina robiei si scoteau strigate deznadajduite. Strigatele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit pana la Dumnezeu. Dumnezeu a auzit gemetele lor si Si-a adus aminte de legamantul Sau facut cu Avraam, Isaac si Iacov. Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel si a luat cunostinta de ei” ( Exodul 2, 23-25 ).

Dumnezeu nu S-a multumit sa constate starea deplorabila in care ajunsese poporul Sau din cauza robiei, ci El a trecut la actiune, eliberand poporul prin minuni unice in istoria lumii. Apoi, dupa ce l-a eliberat pe Israel din cea mai crunta robie care a existat vreodata, dupa ce i-a ridicat fruntea pentru a privi drept si cu demnitate, Dumnezeu i-a vorbit „in locul tainic al tunetului”. Metafora face aluzie cel mai probabil la darea Legii pe Sinai, in mijlocul unor fenomene ale naturii impresionante (  vezi Exodul 19, 17-19 ).

Cat de impresionant lucreaza Dumnezeu cu omul ! Intai il elibereaza pe Israel din robia egipteana, apoi ii da Legea pe care putea sa o pazeasca in calitate de popor liber. Intai harul, apoi ascultarea ! Nici har fara ascultare, dar nici ascultare fara har !

Acelasi lucru, insa la o scara infinit mai mare, l-a facut Iisus Christos, Mantuitorul. Intai El ne-a eliberat din robia pacatului prin propria Sa moarte, apoi ne arata Legea Sa, pe care cel eliberat trebuie sa o pazeasca pentru a nu deveni din nou rob al pacatului. Pazind aceasta Lege, avem garantia ca nu vom mai ajunge niciodata robi ai imparatiei intunericului din care am fost salvati.

 

     „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau”

     In ciuda inclinatiei spre razvratire a poporului Israel, Dumnezeu inca il considera poporul Sau: „Asculta, poporul Meu, si te voi sfatui, Israele, de M-ai asculta !” ( vers. 8 ). Nu, Dumnezeu nu renunta atat de usor la poporul Sau si la planurile Sale cu el. Pentru ca cineva sa fie pierdut pentru vesnicie, trebuie sa se lupte o viata intreaga cu Duhul Sfant, refuzand apelurile Lui repetate. Doar in vesnicie, cand vom avea acces la informatii complete care ne lipsesc acum, ne vom da seama cat de usor este sa fii mantuit, si cat de greu este sa fii pierdut.

Amintirea Sinaiului si a Legii date de Dumnezeu cu acea ocazie este de fapt o rememorare a legamantului incheiat de Dumnezeu cu poporul Sau. Conform acestui legamant, Dumnezeu urma sa fie Dumnezeul lui Israel, iar poporul Israel urma sa fie „o imparatie de preoti si un neam sfant” ( Exodul 19,6 ).

In cadrul acestui legamant, nimeni nu trebuia sa se interpuna intre Dumnezeu si poporul Sau: „Niciun dumnezeu strain sa nu fie in mijlocul tau si sa nu te inchini inaintea dumnezeilor straini ! Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, care te-am scos din tara Egiptului; deschide-ti gura larg si ti-o voi umplea” ( vers. 9.10 ).

Credinciosia lui Israel fatza de legamantul incheiat la Sinai urma sa-i aduca o multime de binecuvantari, iar eliberarea din robia egipteana trebuia sa fie insotita de implinirea tuturor nevoilor lor, materiale si spirituale.

Din nefericire, poporul a calcat acest legamant la doar cateva zile dupa ce fusese incheiat, atragand asupra sa consecintele neascultarii: „Dar poporul Meu n-a ascultat glasul Meu, Israel nu M-a ascultat. Atunci i-am lasat in voia pornirilor inimii lor, si au urmat sfaturile lor” ( vers. 11.12 ).

Dumnezeu nu Se lupta la nesfarsit cu inimile razvratite ale oamenilor ( vezi Geneza 6,3 ). Exista un timp de har, dar exista si o limita a indurarii Sale, limita dincolo de care nu mai este posibila mantuirea. Guvernarea lui Dumnezeu se bazeaza pe libertatea de alegere a fiecarei creaturi inteligente, de aceea, El avertizeaza asupra consecintelor neascultarii si razvratirii, dar nu forteaza pe nimeni sa asculte.

Iata eternul naturii umane: omul promite mult in momente de exaltare spirituala, dar uita repede ce a promis, dovedind necredinciosie in orice tip de relatie, fie ca e vorba de relatii interumane, fie de relatia cu Dumnezeu.

Cu toate acestea, putem fi mangaiati  cu gandul exprimat de apostolul Pavel: „Daca suntem necredinciosi, totusi El ramane credincios, caci nu Se poate tagadui singur” ( 2 Timotei 2,13 ).

Aceasta este „ancora” nadejdii noastre. Aceasta este „stanca” pe care putem cladi destinul nostru vesnic, caci aceasta „stanca” nu se va clatina niciodata.

 

     Reinnoirea legamantului

     Finalul Psalmului 81 este o invitatie facuta de Dumnezeu poporului Sau de a reinnoi legamantul cu El. Nu este o invitaie directa, ci mai degraba o aluzie delicata, care are menirea sa atinga corzile sensibile ale fiintei umane: „O ! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel in caile Mele ! Intr-o clipa as infrunta pe vrajmasii lor, Mi-as intoarce mana impotriva protivnicilor lor; cei ce urasc pe Domnul L-ar lingusi, si fericirea lui Israel ar dainui in veci. L-as hrani cu cel mai bun grau, si l-as satura cu miere din stanca” ( vers. 13-16 ).

Daca eternul naturii umane consta in necredinciosia fatza de Dumnezeu, intr-o viata decazuta si duplicitara, prin contrast, eternul naturii divine este credinciosia fatza de legamantul incheiat cu omul.

In ciuda caderilor repetate ale omului, Dumnezeu este mereu dispus sa-l primeasca cu bratele deschise, sa reinnoiasca legamantul Sau cu el si sa-i umple viata cu binecuvantari. Si nu orice binecuvantari, ci cele mai bune din cate exista. In generozitatea divina nu exista nicio urma de zgarcenie, fie ca e vorba de binecuvantari materiale („cel mai bun grau”, „mierea din stanca” – vers. 16  ), fie ca e vorba de binecuvantari spirituale ( „fericirea lui Israel ar dainui in veci” – vers. 15 ).

Daca si tu ai facut experienta trista a ruperii legamantului cu Dumnezeu, si vrei sa te intorci la El, nu ezita ! Intoarce-te cat mai curand ! El te asteapta cu bratele deschise, asemenea tatalui care scruta orizontul in asteptarea fiului risipitor. Il vei gasi in acelasi loc in care L-ai parasit. Si de acolo, El vrea sa continuati drumul impreuna, o vesnicie intreaga.

Lori Balogh

 

 

 

 

This entry was posted in Psalmii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.