Psalmul 83 – Coalitia raului
O cântare. Un psalm al lui Asaf
- „Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea şi nu Te odihni, Dumnezeule!
- Căci iată că vrăjmaşii Tăi se frământă şi cei ce Te urăsc înalţă capul.
- Fac planuri pline de vicleşug împotriva poporului Tău şi se sfătuiesc împotriva celor ocrotiţi de Tine.
- „Veniţi”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!”
- Se strâng toţi cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta:
- corturile lui Edom şi ismaeliţii, Moabul şi hagareniţii,
- Ghebal, Amon, Amalec, filistenii cu locuitorii Tirului.
- Asiria se uneşte şi ea cu ei şi îşi împrumută braţul ei copiilor lui Lot.
- Fă-le ca lui Madian, ca lui Sisera, ca lui Iabin la pârâul Chison,
- care au fost nimiciţi la En-Dor şi au ajuns un gunoi pentru îngrăşarea pământului.
- Căpeteniilor lor fă-le ca lui Oreb şi Zeeb, şi tuturor domnilor lor ca lui Zebah şi Ţalmuna!
- Căci ei zic: „Să punem mâna pe locuinţele lui Dumnezeu!”
- Dumnezeule, fă-i ca vârtejul de praf, ca paiul luat de vânt,
- ca focul care arde pădurea şi ca flacăra care aprinde munţii!
- Urmăreşte-i astfel cu furtuna Ta şi bagă groaza în ei cu vijelia Ta!
- Acoperă-le faţa de ruşine, ca să caute Numele Tău, Doamne!
- Să fie ruşinaţi şi îngroziţi pe vecie, să le roşească obrazul de ruşine şi să piară!
- Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Preaînalt pe tot pământul.”
O lamentatie nationala
Psalmul 83 este ultimul dintre psalmii lui Asaf ( 50, 73-83 ), fiind considerat o lamentatie nationala provocata de amenintarea unei invazii straine. Cu privire la imprejurarile istorice care au provocat criza existentiala a poporului Israel si care l-au determinat pe levitul Asaf sa scrie acest psalm nu avem informatii certe.
Este foarte posibil ca autorul sa fi avut in vedere coalitia indreptata impotriva Regatului lui Iuda pe vremea regelui Iosafat ( vezi 2 Cronici 20 ). La acea coalitie au participat moabitii, amonitii si edomitii, insa planurile acestora de a sterge de pe scena lumii poporul Israel au esuat lamentabil, datorita interventiei lui Dumnezeu.
Pe de alta parte, versetul 9 face referire la Asiria, o supraputere orientala aflata in plina ascensiune in secolele al VIII-lea si al VII-lea i.Chr. Insa identificarea imprejurarilor istorice care au dus la scrierea Psalmului 83 este mai putin importanta pentru noi. Ceea ce este cu adevarat important este mesajul psalmului – mesaj cu care ne putem identifica in orice situatie de amenintare din exterior, fie ca e vorba de intregul popor, fie ca e vorba de Biserica, fie ca amenintarile vizeaza propria noastra persoana.
Unul din adevarurile cele mai greu de acceptat si de recunoscut de catre copiii lui Dumnezeu este acela ca si ei au parte de suferinte, amenintari si esecuri. Si ei pot fi tinta unor conspiratii ale raului; si ei pot fi loviti de vrajmasii lui Dumnezeu si ai binelui, desi stau la umbra aripilor lui Dumnezeu si se incred in El. E greu pentru un copil al lui Dumnezeu, care si-a pus toata increderea in El si in ocrotirea Sa, sa accepte gandul ca nimeni de pe acest pamant nu traieste pe o insula pustie, ferit de suferinta si moarte; nimeni nu traieste sub un clopot de sticla, ferit de necazuri si lupte de tot felul.
„Dreptul” la suferinta il are orice om nascut pe pamant, fie ca e bun, fie ca e rau. Latinii spuneau: „Homo sum, humani nihil a me alienum puto” ( „Sunt om, si nimic din ce este omenesc nu-mi este strain” ). Deci nici confruntarea cu raul, sub diferitele lui forme, nu ii este straina unui copil al lui Dumnezeu.
Multi dintre noi uitam ca ne aflam in plin razboi cosmic intre fortele binelui si ale raului, iar in acest razboi exista primejdii de tot felul, curse, conspiratii si victime. Viata unui copil al lui Dumnezeu, dar si viata Bisericii lui Christos in ansamblul ei, nu este un „dolce far niente”; ea nu este o calatorie lejera si de placere pe o autostrada, ci mai degraba un urcus pe o poteca ingusta, plina de primejdii si care necesita mult efort si sudoare.
Ca sa ai dusmani, nu trebuie sa faci rau cuiva. E suficient sa fii diferit de ceilalti. Si, mai ales, e suficient sa fii mai bun decat ei. Poporul Israel a avut o istorie dramatica. Desi a fost poporul ales al lui Dumnezeu ( si poate tocmai din aceasta cauza ), el nu a fost scutit de ura popoarelor vecine, care s-au coalizat adesea pentru a-l sterge de pe scena istoriei.
O astfel de criza politica si existentiala prin care a trecut poporul Israel l-a inspirat pe Asaf sa scrie Psalmul 83. Acesta este si motivul pentru care acest psalm este cantat mai ales in vremuri de razboi. Insa Psalmul 83 este cantat si in vremuri de pace, traditia iudaica folosindu-l ca rugaciune de dimineata in ziua a sasea – Ziua Pregatirii.
Un Dumnezeu care tace
Intr-o relatie nu exista nimic mai dureros decat tacerea. Nu e vorba de acea tacere care exprima dragostea, cuvintele fiind incapabile sa o faca ( vezi Tefania 3,17 ), ci acea tacere care se ridica asemenea unui zid rece intre doua fiinte inteligente, care nu mai comunica intre ele. Nu este adevarat ca uneori preferam sa fim certati de persoana iubita, decat sa ne trateze cu o tacere indiferenta si indelungata ?
Debutul Psalmului 83 este o rugaciune catre un Dumnezeu care pare sa taca in fatza primejdiei de moarte in care se afla poporul Israel: „Dumnezeule, nu tacea ! Nu tacea si nu Te odihni, Dumnezeule ! Caci iata ca vrajmasii Tai se framanta si cei ce Te urasc inalta capul. Fac planuri pline de viclesug impotriva poporului Tau si se sfatuiesc impotriva celor ocrotiti de Tine” ( vers. 1-3 ).
Sensul veresetului 1 este inteles diferit de comentatorii Psalmilor. Unii inteleg ca psalmistul se refera la tacerea lui Dumnezeu ( „ nu tacea” ), in timp ce alti comentatori considera ca autorul are in vedere activitatea lui Dumnezeu ( „nu fii inactiv” ). Urgenta situatiei este insa evidenta: de trei ori este cerut ajutorul lui Dumnezeu in favoarea poporului Sau.
Psalmistul ii percepe pe vrajmasii lui Israel ca fiind vrajmasii lui Dumnezeu, lucru confirmat de Insusi Mantuitorul in predica despre judecata viitoare. Dumnezeu Se identifica cu copiii Sai, chiar si cu cei mai neinsemnati dintre ei: „Adevarat va spun ca, ori de cate ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut” si „ori de cate ori n-ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati facut” ( Matei 25, 40.45 ).
De ce Dumnezeu tace uneori, desi avem confirmat adevarul ca El Se identifica cu cei mai neinsemnati copii ai Sai ? Cauza nu trebuie cautata la El, caci „chiar daca suntem necredinciosi, El ramane credincios, caci nu Se poate tagadui singur” ( 2 Timotei 2,13 ). Cauza trebuie cautata la noi, caci noi suntem elementul instabil in aceasta relatie.
Dumnezeu este dispus sa Se identifice cu fiecare dintre copiii Sai, chiar si cu cei mai neinsemnati dintre ei. Dar oare noi suntem dispusi sa ne identificam cu El, cu gandurile Lui, cu planurile si intentiile Sale ? Suntem dispusi sa ne identificam cu caracterul Sau desavarsit ?
Tacerea cerului in anumite imprejurari ale vietii ar trebui sa ne dea de gandit si sa ne faca sa ne intoarcem pana la acel punct in care am vazut pentru ultima data lumina. Apoi, dupa ce am identificat cauza acestei taceri, sa cerem ajutorul Duhului Sfant pentru a o inlatura, continuand calatoria noastra spre cer cu El alaturi.
Coalitia raului
Intentia vrajmasilor lui Israel era aceea de a scoate aceasta natiune de pe scena istoriei, nimicind-o cu desavarsire: „Veniti”, zic ei, „sa-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca sa nu se mai pomeneasca numele lui Israel” ( vers. 4 ).
Psalmistul aminteste zece natiuni care au coalizat impotriva lui Israel, dorindu-i nimicirea: „Se strang toti cu o inima, fac un legamant impotriva Ta: corturile lui Edom si Ismaelitii, Moabul si Hagarenitii, Ghebal, Amon, Amalec, Filistenii cu locuitorii Tirului. Asiria se uneste si ea cu ei si isi imprumuta bratul ei copiilor lui Lot” ( vers. 5-8 ).
Toate aceste popoare vrajmase au facut un cerc de foc in jurul lui Israel, nelasandu-i nicio posibilitate omeneasca de scapare:
– Edomitii – popor descendent din Esau, fratele lui Iacov
– Ismaelitii – popor descendent din Ismael, fiul lui Avraam si fratele lui Isaac
– Moabitii si Amonitii – popoare descendente din Lot, locuind la est de Marea Moarta
– Hagarenitii – popor seminomad din zonele pustii de la est de Moab si Amon ( dupa unii comentatori ei ar fi descendentii lui Agar, roaba lui Avraam )
– Ghebal – trib arab din regiunea pustie a cetatii Petra
– Amalecitii – trib nomad din zona Negheb si nord-estul Peninsulei Sinai
– Filistenii – popor apartinand „popoarelor marii”, organizat intr-o confederatie de cetati-state si dusman clasic al poporului Israel, mai ales in perioada judecatorilor si a monarhiei.
– Locuitorii din Tir – poporul fenician
– Asiria – supraputere orientala in plina ascensiune in secolele al VIII-lea si al VII-lea i.Chr., care a cauzat caderea Regatului de Nord in 722 i.Chr
Intr-un asemenea cerc de foc care se strange tot mai mult, unde mai poti gasi scapare decat privind in sus, spre Dumnezeu ?
„Ferestra de sus” a rugaciunii
Viata ne aduce uneori in imprejurari atat de complicate, incat, privind in jur, nu vedem nicio iesire. Toate usile par inchise, toate caile par blocate, toate solutiile omenesti devin inutile si toate sperantele se spulbera. Cu toate acestea, mai exista o „fereastra” sus, ca in corabia lui Noe, prin care putem comunica cu cerul si prin care putem primi lumina si salvarea.
Psalmistul cunostea foarte bine aceasta „fereastra” salvatoare, apeland la ea intr-o rugaciune arzatoare. Cea mai mare parte a psalmului ( vers. 9-18 ) este o rugaciune pentru nimicirea vrajmasilor lui Israel.
Facand apel la momentele glorioase ale istoriei sacre, in care Dumnezeu daduse poporului Sau biruinta deplina, psalmistul se roaga cu ardoare ca aceeasi biruinta sa-i fie data si in aceasta confruntare: „Fa-le ca lui Madian, ca lui Sisera, ca lui Iabin la paraul Chison, care au fost nimiciti la En-Dor si au ajuns un gunoi pentru ingrasarea pamantului. Capeteniilor lor fa-le ca lui Oreb si Zeeb si tuturor domnilor lor ca lui Zebah si Talmuna !” ( vers. 9-11 ).
In toata aceasta insiruire de cereri care fac apel la istoria glorioasa a lui Israel, exista insa un motiv mult mai inalt si mai nobil pentru care psalmistul cere interventia lui Dumnezeu. El nu cere doar nimicirea planurilor lor rele, ci trezirea la realitate a acestor popoare, prin cunoasterea lui Dumnezeu si a caracterului Sau: „Urmareste-i astfel cu futuna Ta si baga groaza in ei cu vijelia Ta ! Acopere-le fatza de rusine, ca sa caute Numele Tau, Doamne ! Sa fie rusinati si ingroziti pe vecie, sa le roseasca obrazul de rusine si sa piara ! Ca sa stie ca numai Tu , Cel al carui Nume este Domnul, Tu esti Cel Prea Inalt pe tot pamantul” ( vers. 15-18 ).
Dumnezeu este suveran peste intregul pamant, fie ca unora le place sau nu acest lucru. Ce bine ar fi daca toti ar recunoaste acest mare adevar, fara sa fie nevoie de manifestarea puterii Sale !
Lori Balogh
