Psalmul 84 – Calatorind prin Valea Plangerii
Către mai-marele cântăreţilor. De cântat pe ghitit. Un psalm al fiilor lui Core
- „Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!
- Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!
- Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo şi rândunica, un cuib unde îşi pune puii… Ah, altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
- Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta, căci ei tot mai pot să Te laude!
- Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea!
- Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.
- Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.
- Doamne, Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov!
- Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău!
- Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii!
- Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
- Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!”
„Straini si calatori”
Viata copiilor lui Dumnezeu este o calatorie spirituala: de la starea de pacatosenie la cea de neprihanire, de la perspectiva mortii vesnice la cea a vietii vesnice, de la razvratire impotriva lui Dumnezeu la identificarea deplina cu El.
Fie ca si-au sfarsit calatoria pamanteasca, fie ca inca traiesc in aceasta lume, ei au ceva in comun: toti au marturisit ca sunt „straini si calatori pe pamant”, fiind in cautarea unei „patrii mai bune, adica o patrie cereasca” ( Evrei 11, 13.16 ).
Insa aceasta calatorie spirituala nu se face pe o autostrada pe care se circula lejer si fara griji, ci mai degraba pe o poteca ingusta si plina de primejdii la tot pasul. Aceasta poteca ingusta trece prin forme de relief variate. Uneori ne conduce pe culmile biruintei spirituale, alteori trece prin prapastia descurajarii. Tinta ramane insa aceeasi: Sionul ceresc, muntele cel sfant al lui Dumnezeu, mantuirea.
Psalmii aseamana drumul strabatut de copiii lui Dumnezeu in aceasta lume cu o „vale a umbrei mortii” ( Psalmul 23,4 ), sau cu o „vale a plangerii” ( Psalmul 84,6 ). Profetul Ezechiel aminteste si el de o „vale a oaselor” ( Ezechiel 37, 1.2 ), in care totul se afla sub pecetea mortii. Intr-o asemenea lume, nimeni nu se simte in siguranta si pe deplin fericit. Nimeni nu se simte cu adevarat acasa.
Psalmul 84 zugraveste calatoria copiilor lui Dumnezeu din curtile Casei Domnului, prin „Valea Plangerii”, spre Sionul ceresc, spre „cetatea cu temelii tari, al carui mester si ziditor este Dumnezeu” ( Evrei 11, 10 ). Este un poem plin de patos, o exprimare lirica inflacarata a dragostei psalmistului fatza de Dumnezeu si Locasul Sau sfant, scris probabil intr-o perioada in care el se afla departe de Ierusalim si de Casa Domnului.
Aceasta cantare nostalgica dupa prezenta lui Dumnezeu oglindeste simtaminte pe care le traieste in aceasta lume orice copil al lui Dumnezeu. Pentru el, orice bucurie efemera paleste in fatza fericirii de a fi in prezenta Domnului vietii sale si de a fi intr-o comuniune nemijlocita si netulburata de nimeni. Aceasta bucurie este atat de intensa, incat ea se transforma in mod natural intr-un imn de lauda la adresa lui Dumnezeu.
De ce Sionul ? Pentru ca acolo se unesc cerul si pamantul, trecutul si viitorul, spatiul si timpul. Si toate acestea sub conducerea aceluiasi Dumnezeu infinit si transcendent, dar in acelasi timp prezent si imanent in spatiul ingust al Casei Sale pamantesti.
Fie ca vrem sau nu vrem sa recunoastem, toti calatorim prin aceasta lume. Depinde insa de traiectoria vietii noastre. Ne indreptam spre tinta cereasca, unde ingerii asteapta sa ne intampine cu bratele deschise, sau plutim in deriva pe marea vietii, debusolati si fara nicio tinta ? Depinde doar de noi daca dam sens acestei „calatorii”.
Frumusetea Casei Domnului
Binecuvantarile asociate Casei Domnului sunt deseori mentionate in Psalmi. Astfel, in Psalmul 27 David isi exprima dorinta de a locui toata viata in Casa Domnului, pentru a privi frumusetea Lui si pentru a gasi siguranta in mijlocul unor circumstante adverse ( Psalmul 27, 4 ). In Psalmul 63, intr-o vreme in care accesul la sanctuar ii era interzis, cand sufletul lui inseta dupa Dumnezeu „intr-un pamant sec, uscat si fara apa” ( Psalmul 63, 1.2 ), David isi exprima dorul dupa Locasul cel Sfant.
Iar pentru Asaf, autorul Psalmului 73, Casa lui Dumnezeu este locul in care gaseste raspuns la cele mai fierbinti intrebari existentiale, locul in care dobandeste intelepciune si o noua viziune asupra vietii.
In ceea ce-i priveste pe fiii lui Core, autorii Psalmului 84, conform prembulului, pentru ei Casa lui Dumnezeu este un motiv de admiratie la superlativ, o admiratie care nu poate izvora decat dintr-o experienta personala cu Dumnezeu: „Cat de placute sunt locasurile Tale, Doamne al ostirilor ! Sufletul meu suspina si tanjeste dupa curtile Domnului, inima si carnea mea striga dupa Dumnezeul cel viu !” ( vers. 1.2 ).
Oare ce l-a determinat pe psalmist sa admire Casa Domnului: arhitectura, ritualurile, cantarile de lauda sau rugaciunile rostite acolo ? Mai presus de orice ceremonie fastuoasa si de orice frumusete arhitecturala, admiratia sa era legata de simtamantul prezentei lui Dumnezeu, pe care autorul psalmului L-a iubit, din bunatatea caruia a gustat, si care a fost pentru el elixirul si sensul vietii. De fapt, in intregul psalm accentul cade nu pe Casa Domnului in sine, ci pe Domnul Casei, dupa care tanjea intreaga fiinta a psalmistului.
De ce oare unii crestini nu mai gasesc placere sa vina la Casa Domnului ? Raspunsul trebuie cautat in calitatea relatiei lor cu Domnul Casei. Daca trebuie remediat ceva in viata lor, atunci acel „ceva” se numeste relatia personala cu Dumnezeu. Daca Dumnezeu locuieste in Casa Sa, inseamna ca orice indepartare de ea, orice ignorare sau neglijare a ei, ne vorbeste despre indepartarea de Dumnezeu, despre ignorarea sau neglijarea comuniunii cu El.
Cati dintre noi mai suspinam si tanjim de dor dupa „curtile Domnului” ? Cati dintre noi Il cautam cu adevarat pe Dumnezeul cel viu la locul si timpul stabilit de El pentru intalnire ?
„Ferice de cei ce locuiesc in Casa Domnului”
Nu stim ce circumstante nefavorabile l-au privat pe psalmist de bucuria partasiei cu Dumnezeu in Casa Sa. Cert este ca in dorul sau dupa comuniunea cu El, ajunge sa invidieze pasarile, care, libere fiind, isi faceau cuib acolo: „Pana si pasarea isi gaseste o casa acolo, si randunica un cuib unde isi pune puii… Ah ! altarele Tale, Doamne al ostirilor, Imparatul meu si Dumnezeul meu ! Ferice de cei ce locuiesc in Casa Ta, caci ei tot mai pot sa Te laude ! Ferice de cei ce-si pun taria in Tine, in a carui inima locuieste increderea” ( vers. 3-5 ).
Pasajul acesta este unul din cele mai frumoase si nostalgice pasaje, nu doar de pe paginile Scripturii, ci chiar din intreaga literatura. Sensul textului este acela ca, desi pasarile sunt libere sa intre in Casa Domnului si sa-si faca cuib acolo, psalmistului i se refuza acest privilegiu. De aici si umbra de invidie ( nu neaparat pacatoasa ! ) pe care o simte nu doar fatza de bietele necuvantatoare, ci si fatza de cei care au privilegiul de a sluji in sanctuar si de a sta in prezenta nemijlocita a Domnului.
Dar sunt oare pasarile care-si fac cuib in Casa Domnului mai intelepte decat unii oameni ? Intrebarea ar parea absurda daca in afirmatia psalmistului nu s-ar ascunde o idee profunda, legata de educatia crestina. Daca niste vrabii si randunele aleg sa-si creasca puii in Casa Domnului, oare noi, crestinii, nu avem ceva de invatat de la aceste necuvantatoare ? Unde pot fi copiii nostri mai bine educati in temerea de Dumnezeu si in respectarea adevaratelor valori morale decat in Casa Domnului ? Unde pot fi ei mai bine hraniti cu hrana spirituala de care au nevoie ?
„Lasati copilasii sa vina la Mine, si nu-i opriti, caci Imparatia lui Dumnezeu este a unora ca ei” ( Luca 18,16 ). Din cuvintele Mantuitorului intelegem ca tendinta naturala a copiilor este sa-L caute pe Dumnezeu. Insa cei care-i impiedica sa ajunga la El sunt de cele mai multe ori adultiii. Cum este posibil ? Prin neglijenta lor de a le oferi o educatie moral-religioasa, prin modelul deformat pe care-l ofera copiilor lor si, poate mai grav decat orice, prin interdictia impusa copiilor de a se apropia de Dumnezeu pe o cale sau alta. Si atunci, ramane intrebarea: Nu cumva pasarile care-si fac cuib in Casa Domnului sunt mai intelepte decat unii dintre noi ?
Calatorind prin Valea Plangerii
Viata copiilor lui Dumnezeu nu inseamna doar clipe placute petrecute in Casa Domnului, insotite de numeroasele binecuvantari ale cerului, ci si confruntarea cu suferinta si ispita, cu lipsurile si descurajarea.
Insa cei care-si umplu bateriile sufletului in atmosfera Casei Domnului sunt pregatiti sa faca fatza oricarei provocari: „Cand strabat acestia Valea Plangerii, o prefac intr-un loc plin de izvoare, si ploaia timpurie o acopera cu binecuvantari. Ei merg din putere in putere si se infatiseaza inaintea lui Dumnezeu in Sion” ( vers. 6.7 ).
Traducerea Bibliei apartinand regelui Iacov ( KJV ) foloseste expresia „Valea Baca”, de la ebraicul „baka”, al carui sens este indoielnic. Septuaginta si Vulgata traduc „Valea Baca” prin „Valea Lacrimilor”. Din punct de vedere geografic, Valea Plangerii ar putea fi identificata cu Valea Wadi-el-Mersh ( Valea celui ce plange), situata la SV de Ierusalim.
Totusi, „Valea Plangerii” sau „Valea Lacrimilor”, dupa alte traduceri ale Bibliei, nu este altceva decat o metafora a vietii. O viata care are multe lucruri frumoase si de dorit, dar care ne ofera si multe, mult prea multe ocazii de a varsa lacrimi amare.
Dar asa trebuie sa se intample. Ca sa te poti infatisa inaintea Domnului in Sionul ceresc, mai intai trebuie sa treci prin Valea Plangerii, dupa cum afirma si apostolul Pavel: „In Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa trecem prin multe necazuri” ( Fapte 14,22 ). Oricine doreste sa se bucure de frumusetea si lumina culmilor insorite, trebuie mai intai sa treaca prin vaile intunecate si reci.
In Psalmul 84, psalmistul ne vorbeste despre efectul adevaratei religii: Acolo unde erau doar seceta spirituala, lipsuri, tristete si necazuri, copiii lui Dumnezeu aduc cu ei puterea de viata, transformand Valea Plangerii intr-un loc plin cu izvoare. Asemenea patriarhilor peregrini prin Canaan, pelerinii spre Imparatia lui Dumnezeu sapa fantani spirituale, pentru ca cei ce vin dupa ei sa poata fi adapati.
Aceasta este puterea influentei. Adevaratii copii ai lui Dumnezeu fac intotdeauna din lume un loc mai bun de trait, un loc mai frumos, mai sigur si mai aproape de cer. Dar oare cum vor rezista incercarilor din Valea Plangerii si cum ii vor putea ajuta pe altii, daca nu au zabovit in Casa Domnului, incarcandu-si bateriile sufletesti ?
Pilda celor zece fecioare ne arata si o alta perspectiva, de data aceasta sumbra: Cei care nu au luat cu ei „ulei de rezerva” din Casa Domnului, vor constata cu durere ca Valea Plangerii va deveni pentru ei „valea umbrei mortii” ( Psalmul 23,4 ), sau „valea oaselor” vazuta de profetul Ezechiel in viziune ( Ezechiel 37, 1.2 ).
Cu toate acestea, Valea Plangerii este doar un tunel pe care copiii lui Dumnezeu il strabat „din putere in putere” ( vers. 7 ). Iata o frumoasa ilustrare a vietii celor care calatoresc impreuna spre Ierusalimul ceresc. Prin rugaciunile lor, prin faptele lor de intrajutorare si prin mangaierile lor reciproce, ei se imbarbateaza unul pe altul pe cale, intarindu-si credinta si facand drumul mai usor de strabatut. Iar pe masura ce se apropie de Sfanta Cetate, ochii lor stralucesc de bucuria mantuirii si a unei comuniuni nemijlocite cu Dumnezeu.
De aceea, „sa nu parasim adunarea noastra, cum au unii obicei, ci sa ne indemnam unii pe altii, si cu atat mai mult cu cat vedeti ca ziua se apropie” ( Evrei 10, 25 ).
Reintoarcerea
Valea Plangerii este un spatiu temporal intre doua inaltimi spirituale: Casa Domnului si Sionul ceresc. Desi calatoreste si el prin Valea Plangerii spre Ierusalimul ceresc, psalmistul se reintoarce mereu cu gandul la Casa Domnului pentru a se ruga: „Doamne, Dumnezeul ostirilor, asculta ruga mea ! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov ! Tu, care esti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, si priveste fatza unsului Tau !” ( vers. 8.9 ).
In cursul acestei rugaciuni autorul psalmului face o declaratie cu valoare de evaluare, din care razbate dragostea sa fierbinte fatza de Dumnezeu si atasamentul sau profund fatza de principiile Sale: „Caci mai mult face o zi in curtile Tale, decat o mie in alta parte; eu vreau mai bine sa stau in pragul Casei Dumnezeului meu, decat sa locuiesc in corturile rautatii. Caci Domnul Dumnezeu este un soare si un scut, Domnul da indurare si slava si nu lipseste de niciun bine pe cei ce duc o viata fara prihana. Doamne al ostirilor, ferice de omul care se increde in Tine !” ( vers. 10-12 ).
Iata o evaluare corecta a adevaratelor valori ! Cata nevoie avem si noi sa evaluam corect, din perspectiva vesniciei, timpul petrecut in Casa Domnului pentru inchinare, partasie, studiu, meditatie si rugaciune !
Insa aici este o problema de alegere personala. O alegere intre „curtile Casei Domnului” si „corturile rautatii”. O a treia varianta nu exista. Iar cei care aleg sa-si petreaca timpul in „corturile rautatii” acestei lumi, risipindu-si timpul, energia si talentele pe lucruri de nimic, nu vor avea niciun sprijin moral in Valea Plangerii. Mai mult decat atat, Valea Plangerii se va transforma pentru ei intr-o „vale a umbrei mortii” si o „vale a oaselor”.
In acelasi timp, cei care fac alegerea cea buna, cei ce iubesc Casa Domnului pentru valorile spirituale pe care le gasesc acolo, se vor asemana tot mai mult cu Domnul Casei, fiind „schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului” ( 2 Corinteni 3,18 ).
O mie de zile petrecute in alta parte, in vacante exotice si in paradisurile pe care omul le-a creat pentru sine, nu pot echivala cu o singura zi petrecuta langa Dumnezeu, admirand frumusetea caracterului Sau si primind binecuvantarile bogate promise de El.
Psalmistul a facut alegerea cea buna: sa traiasca cat mai aproape de Dumnezeu. Tu ce decizi ? Vei spune din toata inima, asemenea lui David: „Ma bucur cand mi se zice: „Haidem la Casa Domnului” ( Psalmul 122,1 ) ?
Lori Balogh
