Psalmul 85 – Izbăvire și restaurare
Către mai-marele cântăreților. Un psalm al fiilor lui Core
- „Tu ai fost binevoitor cu țara Ta, Doamne! Ai adus înapoi pe prinșii de război ai lui Iacov;
- ai iertat nelegiuirea poporului Tău,
- i-ai acoperit toate păcatele. – ( Oprire ). Ți-ai abătut toată aprinderea și Te-ai întors din iuțimea mâniei Tale.
- Întoarce-ne iarăși, Dumnezeul mântuirii noastre! Încetează-Ți mânia împotriva noastră!
- În veci Te vei mânia pe noi? În veci îți vei lungi mânia?
- Nu ne vei înviora iarăși, pentru ca să se bucure poporul Tău în Tine?
- Arată-ne, Doamne, bunătatea Ta și dă-ne mântuirea Ta!
- Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul, căci El vorbește de pace poporului Său și iubiților Lui, numai ei să nu cadă iarăși în nebunie.
- Da, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El, pentru ca în țara noastră să locuiască slava.
- Bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută.
- Credincioșia răsare din pământ, și dreptatea privește de la înălțimea cerurilor.
- Domnul ne va da și fericirea, și pământul nostru își va da roadele.
- Dreptatea va merge și înaintea Lui și-L va și urma, călcând pe urmele pașilor Lui!”
O rugăciune de mulțumire
Fiind unul dintre pasajele biblice favorite ale lui Oliver Cromwell ( lider militar și politic englez: 1599‑1658 ), Psalmul 85 este în același timp o rugăciune de mulțumire la adresa lui Dumnezeu pentru izbăvirea lui Israel, o rugăciune pentru restaurarea poporului, dar și o pregustare a răspunsului lui Dumnezeu la rugăciunea psalmistului.
Atmosfera pe care o degajă psalmul este aceea de tensiune a unei așteptări plină de speranță. Furtuna încercărilor fiind de domeniul trecutului și păcatele poporului fiind iertate, autorul privește cu încredere spre viitor, așteptând restaurarea poporului – acea restaurare la care face referire profetul Ezechiel mai târziu, în viziunea sa despre „valea oaselor” ( Ezechiel 37, 1.2 ).
Ca urmare a întoarcerii poporului de la păcat la neprihănire, și de la nonvaloare la valorile veșnice, Dumnezeu Se întoarce și El în „cortul” Său, în templul din Ierusalim, restabilind relația cu acesta. Întoarcerea lui Dumnezeu în Casa Sa aduce după sine nașterea unei lumi noi, în care „bunătatea și credincioșia se întâlnesc”, iar „dreptatea și pacea se sărută”.
Referindu-se la Psalmul 85, monseniorul Vladimir Ghika spunea: „Dacă nu este ceva mai drept decât dreptatea, este, totuși, Cineva mai drept decât ea. Cel ce a făcut-o dreaptă, Cel în care dreptatea și milostivirea s-au îmbrățișat atât de strâns, încât este imposibil să le recunoști sau să le separi una de alta.”
Psalmul 85 se împlinește în mod desăvârșit în viața și lucrarea Domnului Iisus Christos, care afirmă despre Sine: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului” ( Luca 4, 18.19 ).
Adevărata restaurare a omului, a Bisericii și a omenirii este posibilă doar prin Iisus Christos. Ea a început și va continua până la stabilirea deplină și definitivă a Împărăției Sale pe pământ.
Un Dumnezeu iertător
„În toate iernile de suferință, gândește-te că va fi, că nu poate să nu fie și o primăvară!” – spunea Nicolae Iorga. Iarna nu este veșnică, după cum nici norii nu sunt veșnici. După ce au întunecat orizontul pentru un timp, ei se retrag, lăsând razele soarelui să alunge întunericul furtunii.
La fel, nici furtunile vieții nu durează o eternitate. În marea Sa milă față de omul slab și păcătos, Dumnezeu scurtează suferința, aducând din nou pe cerul existenței noastre speranța și încrederea.
Psalmul 85 a fost scris după o perioadă în care poporul trecuse prin mari suferințe și încercări. Războiul luase sfârșit, prizonierii fuseseră eliberați, iar nelegiuirile poporului fuseseră iertate de Dumnezeu. De acum, odată furtuna încheiată, putea începe restaurarea: „Tu ai fost binevoitor cu țara Ta, Doamne! Ai adus înapoi pe prinșii de război ai lui Iacov, ai iertat nelegiuirea poporului Tău, i-ai acoperit toate păcatele; Ți-ai abătut toată aprinderea și Te-ai întors din iuțimea mâniei Tale” ( vers. 1‑3 ).
În lucrarea sa monumentală „Civilizații istorisite”, Will Durant afirmă despre Dumnezeul Vechiului Testament că era „un zeu întunecat, războinic, înverșunat, cu slăbiciuni care-L fac aproape simpatic”, „un zeu al oștirilor, expansionist și imperialist”. ( 1 )
Teologi ca Marcion ( 100‑160 d.Chr. – inițiatorul unui curent gnostic ) au susținut și ei că există o diferență uriașă între Dumnezeul Vechiului Testament și Cel al Noului Testament, între asprimea, răceala și intransigența primului, și bunătatea, căldura și bunăvoința celui de-al doilea.
Totuși, psalmistul afirmă, în plin miez al Vechiului Testament, că Dumnezeul lui Israel este un Dumnezeu iertător, gata să acorde har și să restaureze poporul din ruina sa. Nu există nicio dihotomie între Vechiul și Noul Testament, între Dumnezeul revelat în vechime și Cel revelat în creștinism. Există har din belșug și în Vechiul Testament, dar și mânie și pedeapsă împotriva păcatului și în Noul Testament.
Dumnezeu este „Același: ieri, azi și în veci” ( Evrei 13,8 ), căci „în El nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” ( Iacov 1,17 up. ). De aceea El este cu adevărat „Stânca veacurilor” ( Isaia 26, 4 ), oferindu-ne garanția că Universul va dăinui veșnic și că lucrurile nu se vor schimba de la o zi la alta. Dar de ce iartă Dumnezeu? Pentru simplul motiv că El este dragoste ( vezi 1 Ioan 4,8 ) și nu poate fi altfel.
Însă El iartă și pentru un alt motiv, care ne privește în mod direct și responsabil: „Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut” ( Psalmul 130,4 ). Într-adevăr, ce ne poate responsabiliza, și ce ne poate motiva mai mult să renunțăm la viața de păcat, decât iertarea oferită de Dumnezeu, ca manifestare a dragostei pe care El o are față de niște ființe nevrednice ca noi?
Ești dispus să primești iertarea Sa, urmată de o schimbare radicală a vieții? „Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?” ( Romani 2, 4 ).
Rugăciune pentru restaurarea poporului
Dumnezeu este întotdeauna dispus să acorde o nouă șansă omului păcătos. Dacă acesta se întoarce de la nelegiuirea lui și de la atitudinea de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, ușa harului este mereu deschisă, iar brațele Tatălui ceresc sunt întinse, gata să-i primească pe fiii risipitori ai acestei lumi. „Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc mai degrabă ca el să se întoarcă de la căile lui și să trăiască?” ( Ezechiel 18, 23 ).
Dar cum să te întorci spre Creatorul tău, când ești prins în lanțurile vrăjmașului? Cum să iubești din nou binele, când răul este lipit de inima ta? Psalmistul știa că omul, prin propria lui putere, este incapabil să facă această schimbare de direcție. De aceea, el se roagă, cerând ajutorul divin: „Întoarce-ne iarăși, Dumnezeul mântuirii noastre! Încetează mânia împotriva noastră!” ( vers. 4 ).
Iată o rugăciune înțeleaptă, al cărui răspuns nu va întârzia. Iar David, în Psalmul 27, anticipează acest răspuns al cerului: „Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Fața Mea!” Și Fața Ta, Doamne, o caut” ( Psalmul 27, 8 ).
Da, Dumnezeu ne cheamă și ne așteaptă să ne întoarcem la El. Dar El știe că singuri nu vom găsi niciodată calea reîntoarcerii în Casa părintească. De aceea, odată cu chemarea la Sine, prin Duhul Sfânt ne oferă și voința, dar și puterea de a face schimbarea dorită. „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și va da, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea” ( Filipeni 2,13 ).
Psalmistul Îl cunoaște bine pe Dumnezeul său. El știe că El nu se mânie pe vecie, nu poartă ranchiună omului și nu e stăpânit de spiritul răzbunării. Mania lui Dumnezeu este trecătoare și este condiționată doar de prezența păcatului. Dacă nu ar exista păcatul, cu toate consecințele sale dezastruoase, mânia divină nu ar fi cunoscută de creaturile Sale. În absența păcatului, nici nu am fi știut că El se manifestă în felul acesta.
Întrebările psalmistului, adresate lui Dumnezeu, sunt retorice: „În veci Te vei mânia pe noi? În veci Îți vei lungi mânia? Nu ne vei înviora iarăși, pentru ca să se bucure poporul Tău în Tine? Arată-ne, Doamne, bunătatea Ta și dă-ne mântuirea Ta!” ( vers. 5‑7 ).
De ce sunt retorice aceste întrebări? Pentru că autorul psalmului cunoaște deja răspunsul: Dumnezeu Își va ierta și Își va restaura poporul: „Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul; căci El vorbește de pace poporului Său și iubiților Lui, numai ei să nu cadă iarăși în nebunie. Da, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El, pentru ca în țara noastră să locuiască slava” ( vers. 8.9 ).
Psalmistul își ia timp să asculte ce îi va spune Dumnezeu, căci ceea ce spune El este infinit mai important decât ceea ce Îi spunem noi Lui. Și care este mesajul cerului? Unul surprinzător: „Mântuirea este aproape de cei ce se tem de El”. Ea nu trebuie căutată la capătul pământului, nici în pelerinaje obositoare și costisitoare. Ea este lângă noi, lângă mine și lângă tine, la distanță de doar … o rugăciune.
Temeliile Universului
Guvernarea lui Dumnezeu are la bază câteva principii care izvorăsc din caracterul Său. Versetul 10 ne prezintă patru atribute divine majore, care sunt perfect îngemănate, asigurând o guvernare stabilă și veșnică: „Bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută” ( vers. 10 ).
Dacă doar unul dintre cele patru atribute divine ar lipsi, stabilitatea Universului ar fi în pericol, la fel cum un scaun căruia îi lipsește un picior, riscă să se prăbușească. Deși aparent străine una de cealaltă, în caracterul lui Dumnezeu dreptatea și pacea se îmbrățișează ca doi prieteni care se iubesc. Nu există niciun conflict între bunătate și credincioșie, nici între dreptate și pace, și aceasta pentru simplul motiv că toate aceste atribute divine își au izvorul în natura divină, care este dragostea. Iar acolo unde există dragoste, încetează orice conflict.
Finalul Psalmului 85 este plin de speranță. Având un asemenea Dumnezeu, în caracterul căruia nu poate fi găsită nicio fisură sau umbră, psalmistul încheie plin de speranță și încredere: „Domnul ne va da și fericirea, și pământul își va da roadele. Dreptatea va merge înaintea Lui, și-L va și urma, călcând pe urmele pașilor Lui” ( vers. 12.13 ).
Personificând dreptatea lui Dumnezeu, psalmistul vede deja calea deschisă pentru restaurarea poporului său și refacerea relației cu Dumnezeu. Ce bine ar fi dacă și despre noi s-ar putea spune: „Dreptatea va merge înaintea mea și mă va urma, călcând pe urmele pașilor mei!”
Lori Balogh
Referințe: (1) Will și Ariel Durant, „Civilizații istorisite”, vol. II, p. 18.19