Psalmul 86 – De vorba cu Creatorul

Psalmul 86 – De vorba cu Creatorul

O rugăciune a lui David

 

1. „Ia aminte, Doamne, şi ascultă-mă! Căci sunt nenorocit şi lipsit.
2. Păzeşte-mi sufletul, căci sunt unul din cei iubiţi de Tine! Scapă, Dumnezeule, pe robul Tău, care se încrede în Tine!
3. Ai milă de mine, Doamne! Căci toată ziua strig către Tine.
4. Înveseleşte sufletul robului Tău, căci la Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul.
5. Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă.
6. Pleacă-Ţi urechea, Doamne, la rugăciunea mea, ia aminte la glasul cererilor mele!
7. Te chem în ziua necazului meu, căci m-asculţi.
8. Nimeni nu este ca Tine între dumnezei, Doamne, şi nimic nu seamănă cu lucrările Tale!
9. Toate neamurile pe care le-ai făcut vor veni să se închine înaintea Ta, Doamne, şi să dea slavă Numelui Tău.
10. Căci Tu eşti mare şi faci minuni – numai Tu eşti Dumnezeu!
11. Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău.
12. Te voi lăuda din toată inima mea, Doamne, Dumnezeul meu, şi voi preamări Numele Tău în veci!
13. Căci mare este bunătatea Ta faţă de mine şi Tu îmi izbăveşti sufletul din adânca Locuinţă a morţilor.
14. Dumnezeule, nişte îngâmfaţi s-au sculat împotriva mea, o ceată de oameni asupritori vor să-mi ia viaţa şi nu se gândesc la Tine.
15. Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi în credincioşie.
16. Îndreaptă-Ţi privirile spre mine şi ai milă de mine: dă tărie robului Tău şi scapă pe fiul roabei Tale!
17. Fă un semn pentru mine, ca să vadă vrăjmaşii mei şi să rămână de ruşine, căci Tu mă ajuţi şi mă mângâi, Doamne!”

 

O rugaciune fierbinte

     Atmosfera pe care o degaja Psalmul 86 este aceea a unei evlavii curate si profunde, facand din acesta un imn de o frumusete si prospetime aparte. Autorul nu-si propune sa prezinte o insiruire de idei asezate intr-o structura logica, ci mai degraba el ne invita sa fim martorii dialogului sau intim cu Dumnezeu pe calea rugaciunii.

In cursul acestui dialog, psalmistul trece prin diferite stari sufletesti, oglindite in implorarile sale, in pocainta pe care o traieste, in marturisirea credintei sale in Dumnezeu si, mai ales, in laudele pe care le inalta Creatorului.

Increderea deplina in Dumnezeu si afectiunea pe care psalmistul o exprima in versurile psalmului fac din acesta un model de rugaciune. Oricare ar fi lipsurile, necazurile si mizeriile din viata noastra, desavarsirea lui Dumnezeu, sfintenia caracterului Sau si atributele Sale divine ne aduc intotdeauna speranta si lumina.

Insa aceasta se intampla doar daca intram intr-o relatie cu El, doar daca dialogam cu El, lasand la o parte orice masca si orice interese meschine. Cand Il cautam pe Dumnezeu de dragul Lui, pentru ca ne simtim bine in prezenta Sa, doar atunci rugaciunea dobandeste valoare.

De aceea, Psalmul 86 este o invitatie facuta fiecarui suflet de a intra intr-o relatie intima, personala si sincera cu Dumnezeu. Poate ca si din acest motiv, Psalmul 86 a fost inclus in liturghia ebraica legata de marea sarbatoare Yom Kippur.

 

Rugaciunea unui nelaodicean

     Contrar spiritului laodicean, care crede despre sine: „Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic”, in timp ce nu stie ca este „ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol” ( Apocalipsa 3,17 ), psalmistul isi simte din plin nevrednicia. El nu doar ca simte aceasta nevrednicie, dar o si exprima public, devenind vulnerabil inaintea semenilor sai: „Ia aminte, Doamne, si asculta-ma ! Caci sunt nenorocit si lipsit” ( vers. 1 ).

Constient de starea de neajutorare in care se afla, si pe care o recunoaste public, psalmistul vine inaintea lui Dumnezeu, invocand cel mai puternic argument in favoarea lui: nevoia lui dupa ajutorul divin. Nu exista un argument mai puternic care sa miste bratul lui Dumnezeu in favoarea celui nenorocit decat starea de neputinta a omului.

La multe din rugaciunile noastre, Dumnezeu raspunde: „Nu, niciodata !” La alte rugaciuni, El raspunde: „Da, dar nu acum !” Exista insa o rugaciune la care El raspunde pe loc, fara intarziere: „Da, chiar acum !”

In mijlocul furtunii dezlantuite pe Marea Galileii, cand ucenicii erau ingroziti la gandul ca vor pieri in apele infuriate ale marii, strigatul lor disperat: „Doamne, scapa-ne, ca pierim !” a primit un raspuns imediat: Iisus „S-a sculat, a certat vanturile si marea, si s-a facut o liniste mare” ( Matei 8, 25.26 ).

Cand Petru, umbland pe ape la chemarea lui Iisus, a simtit ca picioarele incep sa se afunde in valurile indoielii, acelasi strigat disperat: „Doamne, scapa-ma !” a primit acelasi raspuns imediat: „Indata Iisus a intins mana, l-a apucat si i-a zis: „Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?” ( Matei 14, 30.31 ).

Dumnezeu nu ramane niciodata insensibil la strigatul celui ce se simte neajutorat. Mantuirea insasi este raspunsul Sau la neajutorarea omului in confruntarea cu pacatul si consecintele lui. De ce atunci ne rugam atat de putin, atat de formal si atat de general ? Nu cumva pentru ca nu ne mai simtim limitele, neputintele si lipsurile noastre ? Nu cumva pentru ca in noi traieste un laodicean atotsuficient lui insusi, travestit intr-un crestin cumsecade ?

 

Indrazneala sfanta

     Ce anume ii dadea curaj psalmistului sa vina inaintea Suveranului universului cu cererile sale ? Ce anume il facea sa nu se indoiasca de bunavointa lui Dumnezeu de a-i raspunde la strigatul lui dupa ajutor ? Faptele sale meritorii ? Reputatia sa ? Pozitia lui in ierarhia sociala ? Recomandarea oamenilor ? Nimic din toate acestea !

Indrazneala psalmistului isi tragea seva dintr-un teren cu totul diferit: dragostea lui Dumnezeu. Aceasta dragoste neconditionata ii dadea curaj, facandu-l sa se apropie cu incredere de Cel care avea solutii la oricare din problemele care-i framantau sufletul: „Pazeste-mi sufletul, caci sunt unul din cei iubiti de Tine ! Scapa, Dumnezeule, pe robul Tau, care se increde in Tine !” ( vers. 2 ).

Cat de important este sa-L cunoastem pe Dumnezeu ! Este atat de important acest lucru incat Mantuitorul a legat primirea vietii vesnice de catre om de aceasta cunoastere: „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu” ( Ioan 17,3 ).

Intregul psalm este strabatut de razele luminoase ale cunoasterii lui Dumnezeu, ca un ecou al celor descoperite de Dumnezeu lui Moise in Exodul 34,6. Coplesit de frumusetea caracterului divin, psalmistul exclama „Caci Tu esti bun, Doamne, gata sa ierti, si plin de indurare cu toti cei ce Te cheama… Dar Tu, Doamne, Tu esti un Dumnezeu indurator si milostiv, indelung rabdator si bogat in bunatate si credinciosie” ( vers. 5.15 ).

Unde este acel Dumnezeu rece, distant, manios si intransigent al Vechiului Testament de care vorbesc unii critici ai Bibliei ? Iata-l pe David cunoscandu-L pe acelasi Tata iubitor si indurator, al carui chip va fi oglindit in mod desavarsit, cu circa un mileniu mai tarziu, in viata, lucrarea si caracterul lui Iisus Christos, Fiul Lui.

De ce oamenii se tem sa se apropie de Dumnezeu, apeland la tot felul de mijlocitori ineficienti ? De ce nu au curaj sa-I spuna Lui, in mod direct, toate probleme care-i framanta ? Raspunsul nu este decat unul singur: Ei inca nu-L cunosc pe Dumnezeu, inca au o imagine deformata despre El si caracterul Sau. Ei inca Il coboara pe Dumnezeul infinit la nivelul zeilor pagani, reci, distanti si in fatza carora cel mai bun lucru pe care-l poti face este sa tremuri ingrozit.

Dar „in dragoste nu este frica”, pentru ca dragostea adevarata izgoneste frica ( 1 Ioan 4,18 ). „Si noi am cunoscut si am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu fatza de noi. Dumnezeu este dragoste si cine ramane in dragoste, ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el” ( 1 Ioan 4,16 ).

De aici, din acest izvor al iubirii divine, se naste speranta, indrazneala si credinta noastra. Si „indrazneala pe care o avem la El este ca, daca cerem ceva dupa voia Lui, ne asculta” ( 1 Ioan 5,14 ).

 

Marturisire de credinta

     Psalmul 86 contine una din cele mai frumoase marturisiri de credinta intr-un Dumnezeu unic si suveran asupra intregii Creatii. Insa versetul 8 ar putea fi inteles gresit, ca fiind o exprimare a unei credinte politeiste, in care Dumnezeul lui Israel apare ca zeu suprem asupra altor zeitati: „Nimeni nu este ca Tine intre dumnezei, Doamne, si nimic nu seamana cu lucrarile Tale”.

Pentru a nu lasa sa se inteleaga gresit afirmatia sa, in versetul 10 psalmistul revine cu o precizare: „Caci Tu esti mare si faci minuni, numai Tu esti Dumnezeu”. Daca in versurile Psalmilor apar amintiti si alti asa-zisi „dumnezei”, aceasta nu inseamna ca ei exista in realitate. Limbajul poetic al Psalmilor Il compara pe Dumnezeul cel viu si adevarat cu zeii morti si falsi ai popoarelor, care exista doar in mintea si credinta oamenilor, nu si in realitate.

Mergand pe aceasta idee, apostolul Pavel le va scrie credinciosilor din Corint, cu un mileniu mai tarziu: „Caci chiar daca ar fi asa-numiti „dumnezei”, fie in cer, fie pe pamant ( cum si sunt in adevar multi „dumnezei” si multi „domni” ), totusi pentru noi nu este decat un singur Dumnezeu: Tatal, de la care vin toate lucrurile si pentru care traim si noi, si un singur Domn: Iisus Christos, prin care sunt toate lucrurile, si prin El si noi” ( 1 Corinteni 8,5.6 ).

Marturisirea de credinta a psalmistului era in deplin acord ( nu putea fi altfel ! ) cu invataturile pe care Moise le transmisese poporului sau cu secole in urma cu privire la unicitatea lui Dumnezeu: „Asculta, Israele ! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn” ( Deuteronomul 6,4 ).

 

Motive de rugaciune

     Nu cunoastem imprejurarile adverse cu care se confrunta David in momentul scrierii acestui psalm, insa este cert ca el traversa o perioada de criza existentiala. Spre finalul psalmului, el vorbeste de izbavirea lui din locuinta mortilor ( vers. 13 ) si de faptul ca „niste ingamfati” si niste „oameni asupritori” s-au strans impotriva lui, dorind sa-i ia viata ( vers. 14 ).

In aceste conditii, este firesc ca el sa se roage pentru izbavirea din mana acestor vrajmasi: „Fa un semn pentru mine, ca sa vada vrajmasii mei si sa ramana de rusine, caci Tu ma ajuti si ma mangai, Doamne” ( vers. 17 ).

Insa rugaciunea psalmistului nu se rezuma doar la izbavirea de care avea atata nevoie. Dincolo de ocrotirea fizica pe care o cere din partea lui Dumnezeu, David Ii cere Acestuia si ocrotire sufleteasca, infinit mai importanta decat prima: „Pazete-mi sufletul, caci sunt unul din cei iubiti de Tine!” ( vers.2 ).

Mai mult decat atat, el Ii cere lui Dumnezeu sa-i schimbe starea sufleteasca, de la tristete, ingrijorarea si teama, la echilibru si veselie: „Inveseleste sufletul robului Tau, caci la Tine, Doamne, imi inalt sufletul” ( vers. 4 ).

Iar in final, psalmistul Ii cere Dumnezeului sau ceva care nu ar trebui sa lipseasca din nicio rugaciune inteligenta si responsabila pe care o inalta copiii lui Dumnezeu pe pamant: intelepciune in intelegerea cailor divine: „Invata-ma caile Tale, Doamne ! Eu voi umbla in adevarul Tau. Fa-mi inima sa se teama de Numele Tau” ( vers. 11 ).

Citind biografia tumultoasa a lui David, cu inaltari pe cele mai inalte culmi spirituale, dar si cu prabusiri in cele mai negre vai ale pacatului, ne intrebam adesea: Cum este posibil ca un om cu astfel de caderi spectaculoase sa fie numit de Insusi Dumnezeu „om dupa inima Mea” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ) ?

Psalmul 86 ne ofera cateva raspunsuri la aceasta dilema. Un om care, privindu-se in oglinda cerului, se vede pe sine „nenorocit si lipsit”, dar care indrazneste sa vina inaintea Suveranului universului cu cererile sale, nu in vitutea meritelor sale, ci increzandu-se in dragostea si indurarea lui Dumnezeu, nu poate fi privit de cer decat ca un om dupa inima lui Dumnezeu.

Dar cel mai incurajator lucru este acela ca un astfel de om poti fi chiar tu, pot fi chiar eu. Depinde doar de noi acest lucru.

Lori Balogh