Psalmul 91 – Psalmul strâmtorărilor
- „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt și se odihnește la umbra Celui Atotputernic
- zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”
- Da, El te scapă de lațul vânătorului, de ciumă și de pustiirile ei.
- El te va acoperi cu penele Lui și te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut și pavăză este credincioșia Lui!
- Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care zboară ziua,
- nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua namiaza mare.
- O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.
- Doar vei privi cu ochii și vei vedea răsplătirea celor răi.
- Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” și faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare,
- de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.
- Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale,
- și ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră.
- Vei păși peste lei și peste năpârci și vei călca peste pui de lei și peste șerpi.
- „Fiindcă Mă iubește”, zice Domnul, „de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaște Numele Meu.
- Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi și-l voi proslăvi.
- Îl voi sătura cu viață lungă și-i voi arăta mântuirea Mea”.
Pe dinafară sau pe dinăuntru?
Aceia dintre noi care au o memorie bună și iubesc Cuvântul lui Dumnezeu, sunt capabili să recite pe dinafară unii dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți psalmi. Este un lucru lăudabil și demn de urmat. Însă câți dintre noi cunoaștem acești psalmi și „pe dinăuntru”? Câți dintre noi ne putem identifica cu trăirile sufletești ale autorilor lor de acum câteva mii de ani, și câți dintre noi au trăit aceleași dileme, au trecut prin aceleași crize existențiale și au cunoscut aceeași bucurie a închinării pe care le-au trăit aceștia?
Psalmii, ca de altfel orice altă parte a Scripturilor, pot fi analizați, studiați, comentați și recitați de oameni înzestrați cu diferite talente. Însă ei nu pot fi înțeleși pe deplin decât de aceia care au avut aceleași trăiri sufletești ca cele ale autorilor lor.
Ceea ce nu pot afirma în dreptul multor psalmi, pot afirma totuși în dreptul Psalmului 91: l-am trăit pe viu, iar frumoasele lui promisiuni s-au împlinit literal în viața mea și a familiei mele.
Îmi amintesc de clipele fierbinți ale evenimentelor din 1989. În orașul de la poalele Tâmpei se trăgea din plin, fapt pentru care serviciile divine au fost suspendate pentru un timp. Credincioșii au fost îndemnați să se adune pe la casele cunoscuților și acolo să se închine lui Dumnezeu.
Așa am făcut și noi. Ne-am adunat câteva persoane în casa unor cunoscuți, iar acolo am ținut un serviciu divin nepretențios, dar plin de binecuvântări. La final, îmi amintesc că am citit Psalmul 91 în întregime și ne-am predat Domnului în rugăciune. Apoi, împreună cu soția și copilul nostru, ne-am îndreptat spre gară pentru a lua un tren spre casă.
Din cauza agitației generale, nu circula niciun mijloc de transport în comun. Eram nevoiți să mergem pe jos până la gară. Nu aveam de ales. Ne-am întâlnit cu tot felul de grupuri de oameni agitați, am fost martori la perchezițiile făcute unor mașini, dar ținta noastră era să ajungem la gară.
Cu puțin înainte de aceasta, ne-am trezit dintr-o dată singuri pe trotuar. Nu știam de ce oamenii stăteau ascunși în scările blocurilor și nimeni nu mai circula pe stradă. Nu am apucat însă să ne gândim prea mult la acest lucru, că am înțeles curând, pe propria noastră piele, motivul pentru care oamenii stăteau adăpostiți în scările blocurilor.
Pe neașteptate, două șuierături de glonț ne-au trecut pe lângă ureche. Ne-am uitat în jur… Nimeni nu mai era pe trotuar. Cineva a dorit să ne trimită în lumea umbrelor… Dar nu a reușit. Mai târziu, după ce a trecut emoția momentului și ne aflam în tren, am realizat ce se putea întâmpla. Dar ne-am reamintit în același timp de promisiunea lui Dumnezeu pe care tocmai o citisem la plecare:
„Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea înalt și se odihnește la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred… Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata ( glonțul! ) care zboară ziua… O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia… căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale…” ( Psalmul 91, 1.2.5.7.11 )
Ce s-ar fi întâmplat cu noi dacă Dumnezeu nu ne-ar fi ocrotit în acele momente? Nici nu vreau să mă gândesc… Va veni o zi în care filmul vieții noastre se va derula prin fața ochilor noștri, dezvăluindu-ne toate aspectele necunoscute nouă astăzi. Vom rămâne uimiți de câte ori Dumnezeu ne-a salvat din primejdii pe care nici nu le bănuiam. Și atunci, cu sufletele pline de recunoștință, vom cânta versurile „cântării lui Moise”: „Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!” ( Apocalipsa 15, 3 )
Copacul cu rădăcinile în cer
Psalmul 91 a fost, este și va fi întotdeauna un izvor de încurajare și mângâiere pentru toți oamenii care trec prin perioade de necaz și strâmtorare. Și această atâta vreme cât încă trăim drama păcatului și a luptei acerbe dintre bine și rău.
Toți copiii lui Dumnezeu care au de trecut prin primejdii de tot felul, prin strâmtorări și persecuții, găsesc în versurile acestui imn de o frumusețe aparte îmbărbătare, mângâiere și asigurarea ocrotirii lui Dumnezeu.
Nu întâmplător Satana s-a folosit de versurile Psalmului 91 pentru a îndrepta săgețile otrăvitoare ale celei de-a doua ispite împotriva Mântuitorului: „Atunci Diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streașina templului și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei te vor lua de mâini că nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră” ( Matei 4,5.6; Psalmul 91,11.12 ).
Dacă pătrundem adânc în mesajul psalmului, vom observa că aici nu se vorbește despre viața trăită în exterior, viața trăită înaintea oamenilor, ci despre viața interioară, viața trăită în ascuns cu Dumnezeu. Autorul nu ne vorbește despre o părtășie ocazională și de rutină, ci de o comuniune constantă și profundă a sufletului cu Dumnezeu.
Dacă în Psalmul 1 David îl asemăna pe cel neprihănit cu „un pom sădit lângă un izvor de apă, care-și da rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc” ( Psalmul 1, 3 ), în Psalmul 91 cel neprihănit este zugrăvit ca un pom care își are rădăcinile în cer, acolo unde sunt adevăratele izvoare ale vieții.
În esență, Psalmul 91 este o expresie a încrederii depline în Dumnezeu, tema sa fundamentală fiind ocrotirea divină acordată celui care se încrede în Dumnezeu fără rezerve. În viață avem posibilitatea să alegem diferit. Însă poate exista o opțiune mai bună decât cea pe care ne-o propune Psalmul 91 în versurile sale?
„În God we trust” ( „În Dumnezeu ne încredem” ) este motto-ul tipărit pe bancnotele americane. Iată opțiunea ideală care ne va ajuta să depășim cele mai mari crize din viață. Un pom sădit lângă un izvor de apă se poate usca în final, odată cu secarea izvorului. Însă un „pom” care-și îndreaptă rădăcinile spre cer, acolo unde se află Izvorul nesecat al vieții, va dăinui veșnic. Cât viața lui Dumnezeu…
La umbra „aripilor” Sale
Nu întâmplător, în primele două versete ale Psalmului 91 întâlnim patru dintre cele mai întâlnite Nume ale lui Dumnezeu pe paginile Scripturii: „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt ( El Elyon, ebr.) și se odihnește la umbra Celui Atotputernic (El Shaddai, ebr.) zice despre Domnul ( Yahweh, ebr.): „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu ( Elohim, ebr.) în care mă încred” ( vers. 1.2 ).
Enumerarea celor patru Nume în contextul unor perioade criză, de strâmtorare și persecuție pentru copiii lui Dumnezeu este ea însăși o mângâiere. Căci cine se mai teme de primejdie avându-L lângă sine pe Dumnezeul Cel Atotputernic, pe Dumnezeul Cel Prea Înalt? Cine mai tremură în fața morții, dacă face din Dumnezeu, din Cel ce există prin sine Însuși, cetatea lui de scăpare?
Oricât de mari și amenințătoare ar fi valurile înfuriate îndreptate împotriva sa, un copil al lui Dumnezeu stă liniștit la umbra aripilor Sale. De ce? pentru că el știe că cine Îl are pe Dumnezeu de partea sa, are de partea sa majoritatea.
Imaginea sugerată în debutul psalmului este aceea a unei locuințe liniștite și sigure, în care cel ce se încrede pe deplin în ocrotirea divină este scăpat de „lațul vânătorului”, de „ciumă și de pustiirile ei” ( vers. 3 ). Însă dacă există siguranță, odihnă și ocrotire la umbra aripilor lui Dumnezeu, aceasta nu se datorează unor merite omenești, ci doar bunătății și credincioșiei Lui: „El te va acoperi cu penele Lui și te vei ascunde sub aripile Lui, căci scut și pavăză este credincioșia Lui” ( vers. 4 ).
De ce oare cei mai mulți oameni preferă viața agitată, nesigură și plină de riscuri și primejdii, când ar putea găsi odihnă și pace trăind o viața neprihănită la umbra aripilor Domnului? Să fie vorba de spiritul de răzvrătire și independență semănat în om de Lucifer odată cu căderea primilor noștri părinți? Sau mai degrabă să fie vorba de marea „taină a fărădelegii” ( 2 Tesaloniceni 2,7 ) care ne arată că nu există niciun răspuns la întrebarea: De ce omul alege păcatul și moartea, când ar putea să aleagă neprihănirea și viața?
Teama noastră cea de toate zilele
Odată cu căderea lui Adam, păcatul a venit în lumea noastră la pachet cu o mulțime de temeri. Astăzi, deși trăim într-o eră a tehnologiilor de vârf, ne temem de o mulțime de lucruri. În mod paradoxal, deși avem la dispoziție tot mai multe mijloace de securitate în diferite domenii, teama umană se înmulțește în progresie geometrică, împlinind una dintre profețiile rostite de Mântuitorul cu puțin timp înainte de patimile și moartea Sa: „Oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate” ( Luca 21,26 ).
Astăzi ne temem de terorism și inflație, de războaie și cutremure, de șerpi veninoși și șomaj. Ne temem de operații chirurgicale, de tsunami, de căpușe, de frig, de politicieni corupți și de hoți. Ne mai temem de asteroizi, de extratereștri, de bolile civilizației, de încălzirea globală, de inundații și de viruși pe internet. Și ne mai temem de încă un milion și ceva de lucruri, iar în final ne temem de cel mai mare dușman al vieții: moartea. Și nu ne temem atât de mult de moarte ca moment al trecerii în neființă, cât ne temem de veșnicia ei.
Psalmul 91 ne încurajează să părăsim zona temerilor noastre de toate zilele, încrezându-ne deplin în ocrotirea lui Dumnezeu: „Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care zboară ziua; nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua namiaza mare. O mie să cadă alături de tine, și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii și vei vedea răsplătirea celor răi” ( vers. 5‑8 ).
Poporul lui Dumnezeu nu este scutit de suferință. În această lume degradată la toate nivelurile și în toate domeniile vieții, Dumnezeu nu așază câte un clopot de sticlă peste fiecare copil al Său, ferindu-l de orice suferință și orice necaz. Cu toții suntem „născuți în nelegiuire” ( Psalmul 51,5 ) și cu toții trebuie să suportăm, cel puțin în parte, unele dintre consecințele păcatului.
Însă chiar dacă în această viață trecătoare îndurăm lipsuri, necazuri și persecuții din partea semenilor noștri, totuși nu suntem abandonați de Dumnezeu. Fără să conștientizăm acest lucru, suntem ocrotiți de suferințe și necazuri pe care nici măcar nu le bănuim. Iar acelor suferințe pe care le îngăduie în viața noastră, Dumnezeu le dă un sens, oferindu-ne mângâierea și puterea de a le suporta.
Uneori, copii lui Dumnezeu sunt invitați doar să privească la dezastrele din jurul lor, fără ca ei să fie atinși de ele. În timpul Exodului, israeliții au privit cum plăgile divine se revărsau una după alta peste egipteni, în timp ce ei se odihneau la umbra aripilor lui Dumnezeu. La Marea Roșie, de asemenea, ei au privit cum armatele lui faraon piereau în adâncul mării fără ca ei să lupte. La fel și cu ocazia căderii Ierihonului și în multe alte ocazii relatate în istoria sfântă.
Însă această ocrotire este condiționată. Ea nu le este oferită la infinit celor ce nu o doresc, ci doar acelora care aleg să se încreadă în Dumnezeu și cer ocrotirea Sa: „Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost” și faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; și ei te vor duce de mâini, ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră. Vei păși peste lei și peste năpârci și vei călca peste pui de lei și peste șerpi” ( vers. 9‑13 ).
Cum mai poate exista teamă în prezența acestor frumoase promisiuni? Biblia ne spune că „în dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica…” ( 1 Ioan 4,18 ). Dragostea noastră față de Dumnezeu, dar mai ales dragostea Sa față de noi face ca temerile noastre de zi cu zi să se risipească asemenea unui abur care piere în lumina soarelui.
„Nu te teme!” este îndemnul pe care-l găsim de 366 de ori pe paginile Scripturii. Pentru fiecare dintre zilele anului… Chiar și pentru anii bisecți…
Vorbește Dumnezeu!
Începând cu versetul 14 registrul psalmului se schimbă radical. Din acest punct și până la final vorbește Dumnezeu în persoană, întărind promisiunile făcute și dându-le o greutate aparte: „Fiindcă că Mă iubește – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaște Numele Meu. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare; îl voi izbăvi și-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viață lungă și-i voi arăta mântuirea Mea” ( vers. 14‑16 ).
Una dintre condițiile împlinirii acestor promisiuni impresionante este cunoașterea Numelui Domnului. Dar ce înseamnă să cunoști Numele Domnului? Oare acest lucru se rezumă doar la cunoașterea unor înșiruiri de vocale și consoane, care împreună alcătuiesc numeroasele Nume sub care Se descoperă Creatorul pe paginile Bibliei?
Cei care pun accent doar pe modul în care trebuie așezate vocalele și consoanele în Numele sub care Se prezintă Dumnezeu în Scripturi se înșală amarnic. A cunoaște Numele Domnului înseamnă mult mai mult decât atât. Înseamnă a avea deplină încredere în El, în caracterul Său, în planurile Sale, în voința și providența Sa. Iar celor care cunosc în felul acesta Numele Domnului li se face cea mai frumoasă promisiune din câte există: „Îi voi arăta mântuirea Mea” ( vers. 16 ).
Viața veșnică în prezența nemijlocită a Creatorului – o viață cât viața lui Dumnezeu Însuși, aceasta este promisiunea finală făcută tuturor celor care se încred în Dumnezeu fără rezerve. Nimic mai puțin decât atât nu-l poate face pe om cu adevărat fericit și împlinit. Aceasta este adevărata viață, acea „viață îmbelșugată” promisă de Mântuitorul tuturor celor care se vor adăposti la umbra aripilor Sale: „Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug” ( Ioan 10,10 ).
Aceasta este adevărata religie, o religie care aduce schimbări binecuvântate nu doar în această viață, ci și în cea viitoare. Având o asemenea perspectivă luminoasă, merită oare să ne mai irosim timpul și energia în lucrurile inutile care ne invadează viața? Cu siguranță, nu merită!
Psalmul 91 parafrazat
„Dacă alegi ocrotirea Sa și faci din El locul siguranței și al odihnei tale depline, Dumnezeu te va scăpa de toate cursele vieții. El va ușura presiunea adusă de crizele de tot felul și îți va da odihnă și pace în momentele de stres, când ingrijorarea bate la ușa inimii tale. Chiar și atunci când nu mai vezi nicio soluție la probleme tale, El iți va descoperi soluția Sa salvatoare.
De aceea, nu trebuie să te mai temi de lucrurile de care se tem cei din jurul tău. Nu trebuie să te mai temi nici de șomaj, nici de examene și nici de fluctuațiile bursei; nu trebuie să te mai temi nici de faliment, încălzire globală, terorism sau boală. Chiar dacă toți cei pe care-i cunoști se zbat în tot felul de probleme, tu te vei bucura de viață îmbelșugată.
Dacă-L ai pe Dumnezeu de partea ta, ai de partea ta majoritatea. Nu vei mai avea nevoie nici de gardă de corp, nici de ședințe la psiholog, nici de tot felul de terapii de relaxare. Prezența lui Dumnezeu în viața ta va fi atotsuficientă, făcând-te fericit și împlinit.
Dumnezeu te va ocroti de oameni ipocriți, perverși și răi, aducând în schimb în viața ta prieteni adevărați, care te vor sprijini la vreme de nevoie. Cu Dumnezeu alături vei putea întâmpina provocări mari pe care acum nici nu ți le poți imagina. Cu Dumnezeu alături vei avea totul: viață, fericire, protecție, succes și sănătate. Dar mai ales vei avea viață veșnică după care tânjește sufletul tău. Și al meu deopotrivă…”
Lori Balogh
