1 Petru 4,6: Evanghelia vestită celor morți

AP

1 Petru 4,6: Evanghelia vestită celor morți

„Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia și celor morți, pentru ca să fie judecați ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu în duh.”

Textul din 1 Petru 4,6 cunoaște cel puțin trei variante de interpretare:

1) Prima variantă afirmă că moartea la care face referire apostolul Petru nu este moartea fizică, ci cea spirituală. Iar predicarea Evangheliei se adresează unor oameni care, deși sunt vii din punct de vedere fizic, sunt morți din punct de vedere spiritual.

Biblia vorbește adesea și în diferite contexte despre moartea spirituală în care se află oamenii vii (vezi Efeseni 2,1‑6; Ioan 5,24; Coloseni 2,13). Moartea spirituală este o realitate sumbră a existenței umane în starea ei decăzută. Însă dacă Petru ar fi avut în vedere acest gen de moarte în textul luat în discuție, s-ar ridica câteva probleme greu de rezolvat.

O primă observație este legată de timpul verbului folosit de apostol: trecutul („Evanghelia a fost vestită și celor morți”). Dacă Petru s-ar fi referit la morții spirituali, el ar fi trebuit să folosească verbul la prezent, nu la trecut. Oameni morți spiritual au existat, există și vor exista întotdeauna până la sfârșitul istoriei, iar predicarea Evangheliei li se adresează cu precădere acestor oameni cu scopul de a fi readuși la viață în Iisus Christos, Domnul vieții.

Așadar, dacă textul citat ar fi avut în vedere moartea spirituală, apostolul Petru ar fi trebuit să scrie despre predicarea Evangheliei la prezent: „Căci tocmai în vederea aceasta este vestită Evanghelia și celor morți”.

2) A doua variantă susține că moartea la care face referire apostolul Petru este moartea fizică, iar predicarea Evangheliei se referă la o lucrare făcută cu oameni aflați în starea de moarte.

Această interpretare este o variantă a concepției celei de-a doua șanse la mântuire oferită de Dumnezeu omului păcătos. Dacă acesta nu a acceptat Evanghelia în timpul vieții, Dumnezeu îi va oferi o nouă șansă în starea de moarte, când Evanghelia i se va predica din nou.

Însă o asemenea interpretare ar veni în contradicție evidentă cu învățăturile generale ale Scripturii cu privire la starea omului în moarte. Biblia susține de nenumărate ori că în starea de moarte omul este complet inconștient, că nu există nicio activitate fizică, intelectuală sau spirituală (vezi articolele de la secțiunea Doctrine biblice/ Starea omului în moarte: http://www.loribalogh.ro/category/doctrine-biblice/starea-in-moarte/ ).

Nenumărate texte biblice, atât din Vechiul, cât și din Noul Testament, aseamănă moartea cu un somn în care omul este total inconștient cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul său. El este inconștient de trecerea timpului și incapabil să reacționeze fizic, intelectual sau emoțional la stimulii externi (vezi Ioan 11,11‑14; 1 Tesaloniceni 4,13.14; 2 Cronici 14,1; 16,13.14, etc.).

Dacă astfel este descrisă starea omului în moarte, dacă „cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată” (vezi Eclesiastul 9,5), ce rost ar avea predicarea Evangheliei unor urechi care nu aud, într-un loc în care „nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune” (vezi Eclesiastul 9,10)?

Mai mult decât atât, a susține ideea că Evanghelia le-a fost predicată încă o dată celor morți, după ce ei au avut ocazia să o cunoască în timpul vieții, ar veni în contradicție cu alte învățături ale Scripturii. Biblia ne arată că singura noastră șansă la mântuire este legată de această viață, neexistând alte șanse dincolo de pragul mormântului.

Scriitorii Bibliei repetă în mod solemn îndemnul: „Astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” (Evrei 4,7). „Astăzi” (adică în această viață) este timpul de har în care putem primi sau respinge Evanghelia. Mâine va fi prea târziu, căci respingerea Evangheliei conduce inevitabil la împietrirea inimii. Și cum ar putea fi primită Evanghelia de o inimă împietrită, chiar dacă ar mai exista șanse ca ea să fie predicată?

3) A treia variantă de interpretare afirmă că moartea la care se referă Petru este moartea fizică, Evanghelia fiind predicată oamenilor în timp ce aceștia erau în viață. E vorba de creștini care au primit Evanghelia în timpul vieții, apoi au murit în credință, fapt confirmat de finalul versetului 6 în care Petru afirmă că ei vor trăi „după Dumnezeu în duh”.

Expresia „în duh” ne trimite la realitatea învierii. Atunci cei mântuiți vor primi trupuri duhovnicești și nemuritoare, asemenea trupului pe care Christos l-a primit la ieșirea din mormânt.

Însuși contextul imediat al versetului 6 ne arată că Petru nu i-a avut în vedere pe cei morți spiritual, ci pe cei care muriseră fizic. Versetul 5 ne vorbește despre judecata lui Dumnezeu care va avea în vedere „viii și morții.” Dacă s-ar fi făcut o trecere de la sensul literal al cuvântului „morți” la cel figurat, acest lucru ar fi fost indicat de context.

În concluzie, atât textul și contextul, cât și învățăturile generale ale Scripturii cu privire la starea celor morți și cu privire la mântuire ne arată că în prima sa epistolă (cap.4,6) apostolul Petru se referă la credincioșii care muriseră în credință și care așteptau răsplata la înviere, dar pentru care semenii lor în viață își făceau griji (vezi 1 Corinteni 15,12‑14; 1 Tesaloniceni 4,13‑17). Aceste griji erau nejustificate, căci Dumnezeu îi avea în grija Sa, oferindu-le mântuirea la învierea din morți.

Aparent, acest text vine să întărească credința în nemurirea sufletului, în continuarea unei existente conștiente după moarte. Din moment ce Evanghelia poate fi predicată și celor morți, înseamnă că aceștia sunt capabili să o înțeleagă, să o primească sau să o respingă.

Dacă acesta ar fi sensul afirmației lui Petru, atunci el ar veni în contradicție cu zecile de referințe biblice, atât din Vechiul, cât și din Noul Testament, care ne învață că în mormânt nu există viață conștientă. Iată câteva dintre ele:

„Cei vii, în adevăr măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor de mult au și pierit și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare” (Eclesiastul 9, 5.6).

„Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci în locuința morților, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune” (Eclesiastul 9,10).

„Cel ce moare nu-și mai aduce aminte de Tine; și cine Te va lăuda în locuința morților?” (Psalm 6, 5).

„Nu morții laudă pe Domnul și nici vreunul din cei care se pogoară în locul tăcerii.” (Psalm 115,17).

„Căci nu locuința morților Te laudă, nu moartea Te mărește, și cei ce s-au pogorât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioșia Ta” (Isaia 38,18).

„Oare pentru morți faci Tu minuni? Sau se scoală morții să Te laude? Se vorbește de bunătatea Ta în Adânc? Sunt cunoscute minunile Tale în întuneric și dreptatea Ta în țars uitării?” (Psalm 88, 10‑12).

Acestea sunt doar câteva dintre textele biblice care ne arată că în mormânt nu există o viață conștientă. Și acum să ne punem următoarea întrebare: Dacă, potrivit celor afirmate de Scriptură, în mormânt nu există dragoste, ură, chibzuială, știință, înțelepciune, speranță și comunicare, adică tot ceea ce caracterizează o existență conștientă, cum ar putea Evanghelia să fie predicată celor morți? Cine ar înțelege-o, dacă în mormânt nu există înțelepciune și știință? Cine ar aprecia bunătatea lui Dumnezeu revelată În Evanghelie, dacă morții nu mai pot nădăjdui în credincioșia lui Dumnezeu?

Dacă morții „nu știu nimic”, iar minunile și dreptatea lui Dumnezeu nu sunt cunoscute în locuința morților, cine ar putea auzi acolo adevărul Evangheliei și ar putea să se pocăiască? Putea oare apostolul Petru, printr-o simplă afirmație, să contrazică întreaga Scriptură și rațiunea însăși?

Traducerea New Internațional Version a Bibliei redă acest text cu o nuanță diferită: „For this is the reason the gospel was preached even to those who are now dead…” („Aceasta este rațiunea pentru care Evanghelia a fost predicată chiar și celor care acum sunt morți…”). Diferența de nuanță este evidentă: Evanghelia a fost predicată și „celor care acum sunt morți.” Predicarea a fost făcută în timp ce ei erau în viață și ei vor fi judecați după cum au trăit „ca oameni în trup”, în timp ce erau încă vii.

Fără îndoială, Petru se referă aici la creștinii care muriseră, nu la toți cei morți, deoarece el amintește de trăirea lor din nou „după Dumnezeu, în duh.” Cu alte cuvinte, ei vor primi nemurirea la înviere și vor avea viața care se măsoară cu viața lui Dumnezeu. Expresia „în duh” nu trebuie să ne ducă la concluzia unei existențe spirituale, despărțite de un trup fizic, ci la faptul că cei mântuiți vor primi trupuri nemuritoare, proslăvite, asemenea trupului pe care l-a primit și Domnul Christos la înviere (vezi 1 Corinteni 15,42‑54).

Din alte referințe biblice, aparținând Noului Testament, înțelegem că creștinii erau îngrijorați cu privire la situația celor care muriseră în credință (vezi 1 Corinteni 15,12‑14; 1 Tesaloniceni 4,13‑17). Petru încearcă să-i liniștească, asigurându-i că acești „morți” auziseră și primiseră Evanghelia în timpul vieții, iar la judecată vor fi socotiți vrednici „să trăiască după Dumnezeu, în duh”.

„Celor morți”. „Probabil că aici este vorba despre creștinii morți, așa cum sugerează ultima parte a versetului. Contextul arată că este improbabil ca Petru să fi vorbit aici la figurat, despre cei morți spiritual, deși sensul acesta este obișnuit în Scriptură (vezi comentariul de la Matei 8,22; Efeseni 2,1; Coloseni 2,13). „Morții” din 1 Petru 4,5 sunt, evident, cei morți fizic și, deoarece în v. 5 și 6 se vorbește despre „morți” în legătură cu judecata, cel mai probabil este că cei „morți” din v.6 sunt, de asemenea, cei morți fizic. Dacă ar fi o trecere de la sensul literal la cel figurat, lucrul acesta ar fi indicat de context. Totuși, Scripturile susțin starea de inconștiență a morților și că timpul de har acordat omului se încheie la moarte (vezi comentariul de la cap.3,19). Astfel, singura concluzie consecventă cu învățăturile generale ale Bibliei este că cei care erau „morți” în momentul când scria Petru auziseră Evanghelia înainte de a fi murit. Evanghelia le fusese predicată înainte ca ei să fi murit.” (Comentarii Biblice AZS)

Lori Balogh