Psalmul 99 – Domnul imparateste !
- „Domnul împărăţeşte: popoarele tremură; El şade pe heruvimi: pământul se clatină.
- Domnul este mare în Sion şi înălţat peste toate popoarele.
- Să laude oamenii Numele Tău cel mare şi înfricoşat, căci este sfânt !
- Să laude oamenii tăria Împăratului, căci iubeşte dreptatea! Tu întăreşti dreptatea, Tu faci dreptate şi judecată în Iacov.
- Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui, căci este sfânt !
- Moise şi Aaron, dintre preoţii Lui, şi Samuel, dintre cei ce chemau Numele Lui, au chemat pe Domnul, şi El i-a ascultat.
- El le-a vorbit din stâlpul de nor; ei au păzit poruncile Lui şi Legea pe care le-a dat-o El.
- Doamne, Dumnezeul nostru, Tu i-ai ascultat; ai fost pentru ei un Dumnezeu iertător, dar i-ai pedepsit pentru greşelile lor.
- Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă pe muntele Lui cel sfânt! Căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt !”
Un psalm imparatesc
Psalmul 99 incheie seria psalmilor imparatesti ( 93-99), in care expresia „Domnul imparateste” apare ca un laitmotiv in fiecare dintre ei. Fiind dedicat Regelui Yahweh, psalmul repeta unele idei, desi in exprimari variate, pe care le intalnim si in psalmii anteriori. Intentia autorului este evidenta: aceea de a-L preamari pe Dumnezeul lui Israel pentru calitatea Sa de Creator, Suveran absolut si Judecator.
Unii comentatori sustin ca intonarea Psalmului 99 ar fi fost legata de ceremoniile Anului Nou, deoarece este mentionata iertarea pacatelor ( vezi vers. 8 ). Oricare ar fi situatia, este cert faptul ca acest psalm este o cantare liturgica preexilica, inchinata Regalitatii Divine, un imn exuberant, plin de vivacitate, si care ne cheama pe toti la o inchinare placuta, inteligenta si plina de bucurie sfanta.
Ce face Dumnezeu
Autorul Psalmului 99 isi construieste imnul mergand pe doua directii. Pe de o parte, el vorbeste despre actiunile lui Dumnezeu, despre ceea ce face pentru oameni, in general, si pentru poporul Sau, in special. Pe de alta parte, psalmistul ne vorbeste despre cum este Dumnezeul nostru, scotand la lumina cateva trasaturi ale caracterului Sau, intre care sfintenia este subliniata in mod repetat.
Prima actiune divina amintita este guvernarea: „Domnul imparateste; popoarele tremura; El sade pe heruvimi, pamantul se clatina” ( vers. 1 ). Construit pe un paralelism, acest verset prezinta in prima parte regalitatea lui Dumnezeu, pentru ca in partea a doua sa fie prezentat rezultatul si rezonanta acestei realitati asupra creaturilor Sale.
Faptul ca Dumnezeu imparateste pe tronul slavei Sale asupra intregului Univers produce in inima creaturilor, fie din cer, fie de pe pamant, reverenta si teama sfanta. „Sederea” Domnului pe heruvimi este o aluzie evidenta la chivotul Legii, al carui capac era privit ca fiind tronul lui Dumnezeu pe pamant. Pe acest capac erau doi heruvimi de aur, intre ei manifestandu-se prezenta lui Dumnezeu.
Cea de-a doua actiune divina este infaptuirea dreptatii: „Tu iubesti dreptatea, Tu faci dreptate si judecata in Iacov” ( vers. 4 up. ). Fara aplicarea dreptatii la judecata, prima actiune ( „Domnul imparateste” ) ar transforma guvernarea divina intr-o tiranie la scara universala. Insa tocmai faptul ca „dreptatea si judecata sunt temelia scaunului Tau de domnie…” ( Psalmul 89,14 ), face ca guvernarea lui Dumnezeu sa fie stabila si credibila.
Mergand mai departe pe directia actiunilor lui Dumnezeu, psalmistul priveste in istoria sacra si se apleaca asupra dorintei lui Dumnezeu de a comunica cu copiii Sai: „Moise si Aaron, dintre preotii Lui, si Samuel, dintre cei ce chemau Numele Lui, au chemat pe Domnul si El i-a ascultat. El le-a vorbit din stalpul de nor…” ( vers. 6.7 pp. ). Oare cum ar arata o imparatie in care cel ce sta pe tron nu-si pleaca urechea la cererile si nevoile supusilor sai, neavand niciodata nimic de comunicat ?
Urmatoarele actiuni divine ( a patra si a cincea ) amintite in Psalmul 99 sunt iertarea si pedepsirea pacatului : „Doamne, Dumnezeul nostru, Tu i-ai ascultat; ai fost pentru ei un Dumnezeu iertator, dar i-ai pedepsit pentru greselile lor” ( vers. 8 ).
Si acum sa recapitulam ! Ce face Dumnezeu in calitatea Sa de Suveran absolut ?
1) El guverneaza. Ce inseamna acest lucru ? Inseamna ca El da legi, stabileste standarde si reguli in Univers, ceea ce conduce la o deplina ordine in Creatia Sa. Dar aceasta actiune mai inseamna ceva: ca El Se implica in Creatia Sa, adica este un Dumnezeu imanent. El nu este acea divinitate pe care o propovaduiesc deistii, si care, dupa ce a creat Universul, Se retrage in spatele unei „perdele” transcendentale, lasand lucrurile sa decurga de la sine.
Dumnezeu imparateste, si acest lucru inseamna ca nimic nu se intampla, fie in cer, fie pe pamant fara stirea si fara aprobarea Lui. In viziunea Bibliei, nu exista doua forte egale care se lupta la infinit pentru suprematie, asa cum intalnim in vechea religie persana, in care Ormuzd si Ahriman, cele doua zeitati antagonice, se lupta permanent, preluand puterea alternativ. Religia Bibliei ne prezinta un singur Domn care guverneaza, in timp ce fortele raului au doar o libertate limitata de actiune.
2) Dumnezeu nu guverneaza oricum, ci cu dreptate. Iar dreptatea Sa in raport cu fiintele create nu este altceva decat o alta forma a iubirii. Cum ar putea dragostea sa fie morala, daca ea nu ar avea contur si daca nu ar fi si dreapta in acelasi timp ?
3) Dumnezeu comunica cu fiintele create, iar acest lucru se desfasoara in dublu sens: pe de o parte El ii asculta pe cei care I se adreseaza, iar pe de alta parte El le vorbeste oamenilor pe diferite cai: constiinta, natura, Scripturi, suferinta, istorie si experiente personale.
4) Dumnezeu iarta, dar si pedepseste. El iarta pentru ca stie din ce suntem facuti, si ne pedepseste pentru ca stie ce vrea sa devenim prin harul Sau. Iertarea divina nu este slabiciune, iar pedeapsa Sa nu este rautate. Ambele actiuni divine poarta pecetea iubirii Sale infinite.
Iata doar cateva din actiunile Marelui Imparat care „sade pe heruvimi”, pe cel mai inalt si onorat loc din Univers. In fatza acestei realitati, psalmistul nu-si poate retine indemnul adresat tuturor oamenilor: „Sa laude oamenii Numele Tau cel mare si infricosat… Sa laude oamenii taria Imparatului, caci iubeste dreptatea !” ( vers. 3.4 ).
Cum este Dumnezeu
Psamistul nu se rezuma doar la evidentierea actiunilor lui Dumnezeu in calitatea Sa de Imparat. In starea noastra decazuta, uneori nu intelegem caracterul cuiva, desi ii vedem clar actiunile. Psalmul 99 incearca in cateva cuvinte simple sa creioneze portretul moral al Creatorului.
Dincolo de maretia lui Dumnezeu ( „Domnul este mare in Sion si inaltat peste toate popoarele” – vers. 2 ), dincolo de faptul ca Numele Lui este infricosat ( vers. 3 ) si de faptul ca El iubeste dreptatea ( vers. 4 ), exista un cuvant care sintetizeaza intregul portret moral al Creatorului: sfintenia.
Nu intamplator, psalmistul repeta de trei ori, asemenea unui laitmotiv, expresia: „caci este sfant”:
„Sa laude oamenii Numele Tau cel mare si infricosat, caci este sfant” ( vers. 3 ).
„Inchinati-va inaintea asternutului picioarelor Lui, caci este sfant” ( vers. 5 ).
In finalul psalmului, autorul repeta aceeasi idee, insa de data aceasta referindu-se nu doar la o latura a Personalitatii divine, ci la intreaga sa Persoana: „Caci Domnul Dumnezeul nostru este sfant” ( vers. 9 ).
La fel ca si in viziunea profetului Isaia, in care serafimii cu fetzele acoperite de aripi strigau: „Sfant, sfant, sfant este Domnul ostirilor ! Tot pamantul este plin de marirea Lui” ( Isaia 6,3 ), autorul Psalmului 99 repeta de trei ori aceasta chintesenta a caracterului divin: la inceputul, la mijlocul si in finalul psalmului.
De ce oare, din cele peste sapte miliarde de locuitori ai planetei doar o mica parte dintre ei se intorc cu fatza spre Creator si il cauta din toata inima ? Raspunsul se gaseste in acest atribut al natuturii divine: sfintenia.
Omul pacatos, imoral si decazut sub toate aspectele nu se simte bine in prezenta unui Dumnezeu sfant. Sfintenia Lui deranjeaza, iar oamenii decazuti nu se simt confortabil langa El. Mai mult decat atat, sfintenia Lui mustra si responsabilizeaza, cerand schimbarea vietii celui pacatos in toate aspectele ei. Ori tocmai acest lucru nu-l doresc oamenii pacatosi, caci ei nu doresc sa fie deranjati in sistemul de valori pe care l-au ales.
In lume exista insa si o „turma mica”, alcatuita din cei care, desi sunt la fel de pacatosi ca si ceilalti oameni, au ales sa-L iubeasca pe Dumnezeu tocmai datorita caracterului Sau sfant. Desigur, si pe ei ii deranjeaza sfintenia lui Dumnezeu in firea lor pamanteasca. Insa ei tanjesc dupa ceva mai bun, dupa valorile cerului. Si ei sunt mustrati cand isi compara faptele si caracterul cu cele ale Imparatului cersc. Insa ei doresc sa fie ca El: sfinti si neprihaniti.
Unor astfel de oameni psalmistul le da indemnul final al Psalmului 99: „Inaltati pe Domnul Dumnezeul nostru si inchinati-va pe muntele Lui cel sfant ! Caci Domnul Dumnezeul nostru este sfant ! ( vers. 9 ).
Urmarea ? Contempland zilnic sfintenia lui Dumnezeu, vom fi transformati, fara sa ne dam seama, dupa chipul Lui. Caci este scris: „Noi toti privim cu fatza descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului” ( 2 Corinteni 3,18 ).
Lori Balogh
