Ilustrații despre duplicitate, fariseism, ipocrizie
Când scrii cu pixul altuia
Un comerciant de articole de papetărie a încercat să convingă un director al unei companii să cumpere de la el cinci sute de pixuri cu pastă. După ce a reușit să-l convingă, a început să completeze factura. Dar directorul companiei l-a oprit deodată, zicând:
„Nu mai scrie nimic, pentru că renunț la comandă!”
Surprins de această schimbare bruscă, comerciantul a părăsit îmbufnat biroul directorului. Mai târziu, șeful comerciantului întâlnindu-l pe acest director, l-a întrebat:
„De ce ați anulat comanda pentru cele cinci sute de pixuri cu pastă recomandate de angajatul meu?”
„Angajatul tău” – a răspuns zâmbind directorul -, „mi-a prezentat timp de aproape o jumătate de oră toate beneficiile pe care le pot avea folosind aceste pixuri. El mi-a spus că până și profitul companiei va crește dacă voi folosi aceste pixuri, iar toți cei care îi vor observa pe angajații companiei mele folosindu-le, îi vor invidia.
Cu aceasta a reușit să mă convingă de calitățile pixurilor pe care le produceți și am acceptat să-mi scrie factura pentru cinci sute de pixuri. Dar când angajatul tău a început să completeze documentul, am observat că folosea un pix cu cerneală produs de altă firmă. El nu folosea produsele pe care încerca să mi le vândă. De aceea, am anulat comanda.”
Călugărița
Puțină lume a auzit despre insecta Călugărița – Mantis religiosa. Ea trăiește în sudul Europei și poate fi întâlnită, mai rar, chiar și în România. Comportamentul ei este vrednic de menționat pentru că este încărcat de semnificații.
Atunci când stă la pândă, are ambele membre din față încrucișate, capul sus și spatele puțin aplecat, acoperit cu două aripi, așezate una peste alta, dând înfățișarea unei mantii de călugăr. Nemișcată, cu brațele „încrucișate” ca pentru rugă, stă și așteaptă cu stoicism să sosească prada.
Dacă aceasta sosește, brațul care până atunci era împreunat pentru „rugă”, se desface ca un arc, lovind mortal biata insectă. O apucă imediat și o mănâncă asemenea unei adevărate fiare. Sfâșie, rupe, nimic nu scapă. Taie ca o mașină de tocat carne. Odată masa terminată, se așază în poziția de mai înainte: își împreunează din nou membrele din față, își apleacă spatele și înălță capul ca pentru implorare.
Induși în eroare de aceste aparențe, grecii o considerau ca fiind o ființă divină. Era numită și „profetă. ” Romanii purtau la piept și în casă efigia ei de bronz, convinși că vor avea noroc. Unele popoare din Europa culegeau cuiburile ei și le păstrau cu sfințenie.
Naturalistul Thomas Moufet, în secolul al XVI-lea, spunea că dacă cineva se rătăcește în pădure, să se adreseze acestei insecte și va găsi drumul spre casă. Odată cunoscută în adevărata ei înfățișare, a început să fie repudiată. A fost botezată „bestia care se roagă lui Dumnezeu”, iar oficial i s-a spus „Mantis religiosa.”
Cruciadele
Era anul 1094. La papa Urban al II-lea se prezentă un om îmbrăcat în haine de pelerin. Înalt, uscat și slăbit până la epuizare, cu privirea tristă și fața osoasă, trăda o suferință ascunsă. Se recomandă: Petru din Amiens, supranumit și Pustnicul. Spunea că vine direct din Palestina și că are un mesaj special pentru papa din partea patriarhului de Ierusalim. A fost o întâlnire misterioasă, care a durat mai mult timp. Rezultatul acestei întâlniri a fost nașterea ideii de cruciadă.
Cinci ani mai târziu, în 1099, sub conducerea lui Petru din Amiens, pornește prima cruciadă pentru eliberarea Ierusalimului. Asediul reușește și totul este trecut prin ascuțișul sabiei. Turci, evrei și chiar creștini au fost uciși. „Dacă ați fi fost acolo” – spunea Florentina Cazan în cartea „Cruciadele” -, „picioarele vi s-ar fi înroșit până la solduri de sângele celor uciși… Ce să spunem, niciunul nu a fost cruțat, toți au fost uciși, bărbați, femei și copii, într-un spectacol care te umplea de groază și dezgust.”
Două zile orașul a fost plin de flăcări, fum, cenușă, sânge și urlete de groază. În sfârșit, a treia zi, treziți parcă dintr-un coșmar, și-au adus aminte de scopul pentru care veniseră: să se închine la mormântul lui Iisus. S-au spălat de sânge, au lăsat sabia și armura și, cu picioarele și capetele goale asemenea celor mai pașnici penitenți, vărsând lacrimi de căință, au făcut procesiunea. Tancred de Sicilia, cel care cu o zi înainte jefuise aurul din aceeași mănăstire, acum se întorcea cu fața umilită, implorând milă și iertare.
Hoțul se teme de hoți
Într-o zi, un lăptar primește o citație de la judecătorie, fiindu-i intentat proces de către un brutar, care îl acuza că îl înșală la cântar când îi vinde unt. Într-adevăr, uneori primea 900 de grame de unt, alteori 800 și chiar 750 de grame. La proces, judecătorul îl întreabă pe lăptar:
„Dumneata ai cântar acasă?”
„Nu, nu am.”
„Atunci, cum pretinzi că vinzi untul cu kilul?”
„Domnule judecător, eu am o balanță. Pun pe o parte a balanței kilul de pâine pe care îl cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până se echilibrează.”
Culegere de Lori Balogh
