
Ilustrații despre egoism
Când nu ești dispus să sacrifici
Robert Mc. Fall, un tânăr de 39 de ani, a fost diagnosticat cu anemie acută aplastică, o boală foarte severă, în care măduva osoasă nu mai produce globule roșii. Acest diagnostic anunța moartea lui în cel mult șase luni de zile, dacă nu s-ar fi găsit cineva care să-i ofere măduvă osoasă pentru transplant.
După o astfel de intervenție, ar fi avut șanse de vindecare totală. Posibilitatea de a descoperi un donator a cărui măduva osoasă să fie compatibilă era însă de 1 la 60 000. În această situație, el a cerut ajutorul familiei. În urma analizelor, s-a descoperit că un văr avea măduva compatibilă. Acesta însă a refuzat transplantul, deși nu era niciun pericol pentru el.
Mc. Fall l-a acționat în judecată și i-a cerut să fie gata pentru transplant, dar judecătorul nu i-a dat câștig de cauză. Chiar dacă tribunalul a recunoscut că refuzul vărului său nu era un act moral, judecătorul nu-l putea forța să facă această donație.
Fără această intervenție, Robert Mc. Fall a murit la numai trei săptămâni de la pronunțarea sentinței tribunalului.
Culegere de Lori Balogh



