Psalmul 105 – Minuni ale istoriei sacre
- „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui!
- Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui!
- Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!
- Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui!
- Aduceţi-vă aminte de semnele minunate pe care le-a făcut, de minunile şi de judecăţile rostite de gura Lui,
- sămânţă a robului Său Avraam, copii ai lui Iacov, aleşii Săi!
- Domnul este Dumnezeul nostru: Judecăţile Lui se aduc la îndeplinire pe tot pământul.
- El Îşi aduce aminte totdeauna de legământul Lui, de făgăduinţele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om,
- de legământul pe care l-a încheiat cu Avraam, şi de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac;
- El l-a făcut lege pentru Iacov, legământ veşnic pentru Israel,
- zicând: „Ţie îţi voi da ţara Canaanului ca moştenire, care v-a căzut la sorţ.”
- Pe atunci, ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr, şi străini în ţară;
- mergeau de la un neam la altul şi de la o împărăţie la un alt popor,
- dar n-a dat voie nimănui să-i asuprească şi a pedepsit împăraţi din pricina lor.
- „Nu vă atingeţi de unşii Mei”, a zis El, „şi nu faceţi rău prorocilor Mei!”
- A chemat foametea asupra ţării şi a tăiat orice mijloc de trai.
- Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob.
- I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare
- până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului.
- Atunci, împăratul a trimis să-i scoată lanţurile şi stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit.
- L-a pus domn peste casa lui şi dregătorul tuturor averilor lui,
- ca să lege după plac pe domnitorii lui şi să înveţe pe bătrânii lui înţelepciunea.
- Atunci, Israel a venit în Egipt şi Iacov a locuit în ţara lui Ham.
- Domnul a înmulţit pe poporul Său foarte mult şi l-a făcut mai puternic decât potrivnicii lui.
- Acestora le-a schimbat inima, până acolo că au urât pe poporul Lui şi s-au purtat mişeleşte cu robii Săi.
- A trimis pe robul Său Moise şi pe Aaron, pe care-l alesese.
- Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în ţara lui Ham.
- A trimis întuneric şi a adus negura, ca să nu fie neascultători la Cuvântul Lui.
- Le-a prefăcut apele în sânge şi a făcut să le piară toţi peştii.
- Ţara lor a forfotit de broaşte până în odăile împăraţilor lor.
- El a zis, şi au venit muşte otrăvitoare, păduchi pe tot ţinutul lor.
- În loc de ploaie, le-a dat grindină şi flăcări de foc în ţara lor.
- Le-a bătut viile şi smochinii şi a sfărâmat copacii din ţinutul lor.
- El a zis, şi au venit lăcuste, lăcuste fără număr,
- care au mâncat toată iarba din ţară şi au mistuit roadele de pe câmpiile lor.
- A lovit pe toţi întâii născuţi din ţara lor, toată pârga puterii lor.
- A scos pe poporul Său cu argint şi aur, şi niciunul n-a şovăit dintre seminţiile Lui.
- Egiptenii s-au bucurat de plecarea lor, căci îi apucase groaza de ei.
- A întins un nor ca să-i acopere şi focul ca să lumineze noaptea.
- La cererea lor, a trimis prepeliţe şi i-a săturat cu pâine din cer.
- A deschis stânca şi au curs ape, care s-au vărsat ca un râu în locurile uscate.
- Căci Şi-a adus aminte de Cuvântul Lui cel sfânt şi de robul Său Avraam.
- A scos pe poporul Său cu veselie, pe aleşii Săi în mijlocul strigătelor de bucurie.
- Le-a dat pământurile neamurilor şi au pus stăpânire pe rodul muncii popoarelor,
- ca să păzească poruncile Lui şi să ţină legile Lui. Lăudaţi pe Domnul!”
Un imn national
Asemenea Psalmilor 78 si 106 ( cel din urma fiind considerat psalm pereche ), Psalmul 105 este un imn national al poporului Israel. Este un poem cu rol didactic, care ilustreaza relatia lui Dumnezeu cu poporul Sau din vremea lui Avraam pana la cucerirea Canaanului.
Fiind conceput cu ocazia mutarii chivotului in Sion, acest imn reprezinta o evocare a lucrarilor lui Dumnezeu in favoarea poporului Sau. Tema principala este concentrata intr-un singur gand: Dumnezeu este dirijorul istoriei. Si aceasta pentru ca El are initiativa incheierii legamantului cu Avraam, pentru ca El alege oamenii cu care colaboreaza la implinirea planurilor Sale, si pentru ca tot El este Cel care dirijeaza evenimentele istoriei.
Psalmul ne conduce la contemplarea actiunilor divine, coordonate in asa masura incat toate lucrurile sa lucreze spre binele celor ce se tem de El ( vezi Romani 8,28 ). Primele 15 versete ale psalmului sunt aproape identice cu versetele 8-22 ale cantarii pe care o intalnim in 1 Cronici 16, 8-36. Despre acest imn se stie ca a fost compus de David cu ocazia ceremoniilor care au insotit mutarea chivotului la Ierusalim. Daca exista unele deosebiri intre cele doua variante, acestea se explica probabil prin adaptarea psalmului din 1 Cronici la nevoile liturgice de mai tarziu.
Succesiunea de versuri maiestuoase si pline de bucurie, in care este evocata grija lui Dumnezeu pentru ca poporul Sau sa aiba o tara in care sa-L astepte pe Mesia, ne incurajeaza sa avem incredere ca Acelasi Dumnezeu Isi va calauzi Biserica spre Canaanul ceresc, adevarata Tara Promisa tuturor copiilor lui Dumnezeu.
Avalansa de imperative
Psalmul 105 incepe cu o serie de indemnuri care au drept scop apropierea omului de Dumnezeu. Toate cele zece verbe folosite de psalmist in primele cinci versete sunt la imperativ:
– „Laudati pe Domnul !” ( vers. 1 )
– „Chemati Numele Lui !” ( vers. 1 )
– „ Faceti cunoscut printre popoare ispravile Lui !” ( vers. 1 )
– „Cantati, cantati in cinstea Lui !” ( vers. 2 )
– „Vorbiti despre toate minunile Lui !” ( vers. 2 )
– „Faliti-va cu Numele Lui cel sfant !” ( vers. 3 )
– „Alergati la Domnul si la sprijinul Lui !” ( vers. 4 )
– „Cautati necurmat Fatza Lui !” ( vers. 4 )
– „Aduceti-va aminte de semnele minunate pe care le-a facut, de minunile si judecatile rostite de gura Lui !” ( vers. 5 )
Cine este destinatarul acestor indemnuri ? Ne raspunde acelasi autor: „samanta robului Sau Avraam, copii ai lui Iacov, alesii Sai” ( vers. 6 ). Dar oare ne numaram si noi, crestinii secolului al XXI-lea, intre cei vizati de aceste indemnuri ? Desigur ! Apostolul Pavel ne asigura ca „nu copiii trupesti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii fagaduintei sunt socotiti ca samanta” ( Romani 9,8 ), iar evreii, „macar ca sunt samanta lui Avraam, nu toti sunt copiii lui Avraam” ( Romani 9,7 ).
Toate aceste indemnuri din debutul Psalmului 105 au drept scop stabilirea unei relatii profunde si durabile cu Dumnezeu, lucru de care avea nevoie si Israelul din vechime, dar si biserica lui Christos de azi.
Dumnezeul legamantului
Scriptura Il prezinta pe Creator ca pe un Dumnezeu al legamantului, un legamant intre El si om, pe care El l-a initiat si pe care Se anjajeaza sa-l respecte pana la capat. Si aceasta pentru ca „El Isi aduce aminte totdeauna de legamantul Lui, de fagaduintele Lui facute pentru o mie de neamuri de om, de legamantul pe care l-a incheiat cu Avraam si de juramantul pe care l-a facut lui Isaac” ( vers. 8.9 ).
In orice legamant incheiat intre Dumnezeu si om, intotdeauna si fara exceptie, elementul nestatornic si infidel a fost omul. Nu Dumnezeu a fost Cel care Si-a calcat promisiunile, ci omul a fost elementul schimbator, dovedind infidelitate. Caci, spune apostolul Pavel, „chiar daca suntem necredinciosi, totusi El ramane credincios, caci nu Se poate tagadui singur” ( 2 Timotei 2,13 ).
Verbul „a-si aduce aminte”, folosit de psalmist in acest context, pare sa ne sugereze un timp in care Dumnezeu ar fi uitat de legamantul Sau, pentru ca ulterior sa-Si aduca aminte de el. Insa avem de-a face aici cu un limbaj omenesc care are limitele sale inerente. Dumnezeu nu uita niciodata nimic si nu uita pe nimeni. Ca sa ne convinga de acest lucru, psalmistul face doua precizari importante:
– „Dumnezeu Isi aduce aminte totdeauna” de legamantul Lui, deci nu exista un timp in care El sa uite acest legamant.
– „Fagaduintele Sale sunt facute pentru o mie de neamuri de om”, adica pentru o mie de generatii. Acesta este un adevar pe care-l afirma Insusi Dumnezeu in ultima parte a Poruncii a III-a din Decalog: „Ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele” ( Exodul 20,6 ).
Nu trebuie sa ne fie niciodata teama ca Dumnezeu Si-ar calca legamantul facut cu noi. Daca trebuie sa existe o teama, aceasta ar trebui sa fie legata de propria noastra persoana, de nestatornicia si infidelitatea care caracterizeaza natura umana decazuta. De aceea, rugaciunea lui David din cel mai cunoscut psalm de penitenta al sau ar trebui sa fie si rugaciunea noastra: „Zideste in mine o inima curata, Dumnezeule, pune in mine un duh nou si statornic !” ( Psalmul 51, 10 ).
Incursiune in istoria sacra
Istoria este stiinta trecutului. Daca astfel stau lucrurile, ne putem pune o intrebare justificata: Daca istoria este stiinta trecutului, iar trecutul nu mai poate fi schimbat, la ce ne foloseste ea ? Raspunsul il cunoastem fiecare dintre noi, fie din propria noastra experienta, fie din experienta altora, fie il intuim. Cine nu-si cunoaste istoria, risca sa repete greselile trecutului. Iar repetarea unor greseli fara a invata din experienta noastra sau a altora, nu este o dovada de intelepciune. Dimpotriva !
Biblia contine foarte multa istorie. Insa ceea ce deosebeste istoria biblica de istoria profana este faptul ca prima ne prezinta clar interventiile lui Dumnezeu in favoarea poporului Sau, fie ca e vorba de Israelul din vechime, fie ca e vorba de Biserica crestina de azi. Iar aceste interventii converg spre un scop unic: implinirea marelui Plan de Mantuire.
Psalmul 105 se inscrie in categoria pasajelor scripturistice care apeleaza la istoria sacra pentru a reinnoi increderea poporului lui Dumnezeu cu privire la calauzirea si dragostea Lui. Rememorarea incepe cu mica familie a lui Avraam, „putini la numar, foarte putini la numar si straini in tara” ( vers. 12 ), peregrinand ”de la un neam la altul, si de la o imparatie la un alt popor” ( vers. 13 ).
Grija plina de dragoste a lui Dumnezeu fatza de mica grupa s-a manifestat permanent: „N-a dat voie nimanui sa-i asupreasca si a pedepsit imparati din pricina lor. „Nu va atingeti unsii Mei” – a zis El – „si nu faceti rau prorocilor Mei !” ( vers. 15 ).
Urmeaza rememorarea foametei din Canaan, imprejurare in care Dumnezeu a transformat raul facut lui Iosif de fratii sai intr-o binecuvantare pentru intreaga familie si pentru intregul popor care era pe cale sa se nasca.
Inaltarea lui Iosif, coborarea familiei sale in Egipt, inmultirea poporului evreu si schimbarea atitudinii egiptenilor fatza de poporul lui Dumnezeu reprezinta alte momente cheie din istoria sacra pe care o evoca autorul Psalmului 105.
Urmeaza trimiterea lui Moise si Aaron cu misiunea de a conduce poporul aflat sub aspra robie egipeana spre libertate. Sunt amintite minunile savarsite de Dumnezeu prin mainile lor inaintea lui faraon si se insista asupra plagilor cazute peste egipteni si zeii lor. Nu sunt amintite decat opt din cele zece plagi, iar acestea nu sunt in ordine cronologica. Acest detaliu ne arata ca Psalmul 105 nu este un document cu caracter stiintific, ci mai degraba scopul autorului este unul didactic.
Dupa rememorarea evenimentelor dramatice care au insotit Exodul poporului Israel, psalmistul aminteste cateva minuni savarsite de Dumnezeu pentru poporul Sau in pustie: stalpul de nor si de foc ( vers. 39 ), caderea manei si trimiterea prepelitelor ( vers. 40 ) si apa izvorata din stanca ( ves. 41 ).
Finalul psalmului este dominat de bucuria eliberarii din robie: „Caci Si-a adus aminte de Cuvantul Lui cel sfant si de robul Sau Avraam. A scos pe poporul Sau cu veselie, pe alesii Sai in mijlocul straigatelor de bucurie” ( vers. 42.43 ).
Eliberarea poporului Israel din robia Egiptului nu a fost finalul planului lui Dumnezeu cu poporul Sau. Un popor eliberat, dar fara tara, nu poate fi implinit si fericit. In zadar erau israelitii liberi, daca traiau in tara nimanui.
Dumnezeu avea insa un plan desavarsit pentru ei: sa le ofere o tara in care, prin ascultare de vointa Sa, sa se pregateasca sa-L intampine pe Mesia: „Le-a dat pamanturile neamurilor si a pus stapanire pe rodul muncii popoarelor, ca sa pazeasca poruncile Lui si sa tina legile Lui. Laudati pe Domnul !” ( vers. 44.45 ).
Finalul Psalmului 105 contine una din cele mai importante lectii cu privire la procedurile lui Dumnezeu cu omul: Asa cum poporul Israel a fost mai intai izbavit din robia egipteana, si abia apoi Dumnezeu i-a cerut ascultare de Legea Sa, la fel se intampla si pe plan spiritual cu fiecare om nascut sub soare.
Mai intai Dumnezeu ne elibereaza din robia pacatului, si abia apoi ne cere ascultare de Legea Sa. In crestinismul zilelor noastre exista controverse aprigi cu privire la Cruce si Lege. Unii insista pe Cruce, pe jertfa lui Christos, pe har si pe dragostea lui Dumnezeu. Altii dimpotriva, insista pe ascultare, pe Lege si pe dreptatea lui Dumnezeu.
Insa dilema „Crucea sau Legea ?” are o singura solutie: Ambele isi ocupa locul lor in marele Plan al Mantuirii. Nici Cruce fara Lege, nici har fara ascultare ! Dar nici Lege fara Cruce, nici ascultare fara dragoste !
Lori Balogh
