Psalmul 106 – Credinciosie divina vs. infidelitate omeneasca

Psalmul 106 – Credinciosie divina vs. infidelitate omeneasca

 

  1. „Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!
  2. Cine va putea spune isprăvile măreţe ale Domnului? Cine va putea vesti toată lauda Lui?
  3. Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!
  4. Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, în bunăvoinţa Ta pentru poporul Tău! Adu-Ţi aminte de mine şi dă-i ajutorul Tău,
  5. ca să văd fericirea aleşilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău şi să mă laud cu moştenirea Ta!
  6. Noi am păcătuit, ca şi părinţii noştri, am săvârşit nelegiuirea, am făcut rău.
  7. Părinţii noştri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale şi au fost neascultători la mare, la Marea Roşie.
  8. Dar El i-a scăpat din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea.
  9. A mustrat Marea Roşie, şi ea s-a uscat, şi i-a trecut prin adâncuri ca printr-un pustiu.
  10. I-a scăpat din mâna celui ce-i ura şi i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului.
  11. Apele au acoperit pe potrivnicii lor. N-a rămas unul măcar din ei.
  12. Atunci, ei au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudele Lui.
  13. Dar au uitat curând lucrările Lui şi n-au aşteptat împlinirea planurilor Lui.
  14. Ci i-a apucat pofta în pustie şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate.
  15. El le-a dat ce cereau, dar a trimis o molimă printre ei.
  16. În tabără au fost geloşi pe Moise şi pe Aaron, sfântul Domnului.
  17. Atunci s-a deschis pământul şi a înghiţit pe Datan, şi s-a închis deasupra cetei lui Abiram.
  18. Focul le-a aprins ceata şi flacăra a mistuit pe cei răi.
  19. Au făcut un viţel în Horeb. S-au închinat înaintea unui chip turnat
  20. şi au schimbat Slava lor pe chipul unui bou, care mănâncă iarbă.
  21. Au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor, care făcuse lucruri mari în Egipt,
  22. minuni în ţara lui Ham, semne minunate la Marea Roşie.
  23. Şi El a vorbit să-i nimicească, dar Moise, alesul Său, a stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui şi să-L oprească să-i nimicească.
  24. Ei au nesocotit ţara desfătărilor; n-au crezut în Cuvântul Domnului,
  25. ci au cârtit în corturile lor şi n-au ascultat de glasul Lui.
  26. Atunci, El a ridicat mâna şi a jurat că-i va face să cadă în pustie,
  27. că le va doborî sămânţa printre neamuri şi-i va împrăştia în mijlocul ţărilor.
  28. Ei s-au alipit de Baal-Peor, şi au mâncat vite jertfite morţilor.
  29. Au mâniat astfel pe Domnul prin faptele lor, şi o urgie a izbucnit între ei.
  30. Dar Fineas s-a sculat şi a făcut judecată, şi astfel urgia s-a oprit.
  31. Lucrul acesta i-a fost socotit ca o stare de neprihănire din neam în neam, pe vecie.
  32. Ei au mâniat pe Domnul la apele Meriba şi Moise a fost pedepsit din pricina lor.
  33. Căci s-au răzvrătit împotriva Duhului Lui, şi Moise a vorbit în chip uşuratic cu buzele.
  34. Ei n-au nimicit popoarele pe care le poruncise Domnul să le nimicească.
  35. Ci s-au amestecat cu neamurile şi au învăţat faptele lor,
  36. au slujit idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei.
  37. Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli,
  38. au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor şi fiicelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan, şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri.
  39. S-au spurcat prin faptele lor, s-au desfrânat prin faptele lor.
  40. Atunci, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului Său şi a urât moştenirea Lui.
  41. I-a dat în mâinile neamurilor, cei ce îi urau au stăpânit peste ei,
  42. vrăjmaşii lor i-au asuprit şi au fost smeriţi sub puterea lor.
  43. El de mai multe ori i-a izbăvit, dar ei s-au arătat neascultători în planurile lor şi au ajuns nenorociţi prin nelegiuirea lor.
  44. Dar El le-a văzut strâmtorarea când le-a auzit strigătele.
  45. Şi-a adus aminte de legământul Său şi a avut milă de ei după bunătatea Lui cea mare:
  46. a stârnit pentru ei mila tuturor celor ce-i ţineau prinşi de război.
  47. Scapă-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi strânge-ne din mijlocul neamurilor, ca
  48. Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veşnicie în veşnicie! Şi tot poporul să zică: „Amin! Lăudaţi pe Domnul!”

 

Istoria ca lectie de viata

     Psalmii 105 si 106 sunt psalmi pereche, ideile lor fiind complementare. Desi autorul lor continua rememorarea unor momente importante din istoria poporului ales, de data aceasta accentul cade pe infidelitatea poporului Israel – o problema cronica, cu urmari deosebit de grave.

In ceea ce priveste timpul, Psalmul 106 acopera o perioada lunga din istoria poporului Israel, de la eliberarea din robia egipteana, ratacirea prin pustie si intrarea in Tara Sfanta, pana la perioada judecatorilor. Desi prima impresie pe care o lasa acest imn este aceea a unei lamentatii comunitare, plasata intr-un cadru liturgic, in el gasim deopotriva rugaciune, cantare didactica, marturisire a pacatelor si istorie sfanta.

In ciuda dramei pe care o prezinta, Psalmul 106 este caracterizat de armonie, muzicalitate si frumusete artistica, fiind construit pe o pendulare de idei intre infidelitatea omului si credinciosia lui Dumnezeu, intre slabiciunea poporului ales si taria Dumnezeului sau. Daca slabiciunea omului se manifesta prin cedare in fatza ispitei si necredinciosie fatza de Dumnezeu, taria divina iese in evidenta prin minunile savarsite in favoarea poporului Sau, prin actul eliberarii din robia egipteana, dar si prin pedepsirea poporului apostaziat.

Psalmul 106 este primul dintre asa-zisii „psalmi aleluia” ( 111-113, 117, 135, 146-150 ), o latura caracteristica a sa fiind faptul ca incepe si se incheie cu acelasi indemn: „Laudati pe Domnul !” ( vers. 1.48 ). De asemenea, expresia: „caci indurarea Lui tine in veac” din versetul 1 va deveni refrenul Psalmului 136. Pe timpul lui Christos, acest verset era cantat in timpul ceremoniilor de la templu, in timpul Sarbatorii Corturilor.

Desi infidelitatea poporului Israel ne lasa un gust amar, psalmul ramane o profunda marturisire de credinta in Dumnezeu, care, in ciuda naturii decazute a omului, stie sa ierte, sa ridice, sa restaureze si sa mantuiasca.

Pentru crestinii zilelor noastre, calatoria fizica a poporului Israel din Egipt spre Canaan reprezinta o ilustrare a calatoriei noastre din Egiptul spiritual spre Canaanul ceresc.Insa, ca si in vremurile biblice, doar o ramasita din cei chemati va ajunge biruitoare la capatul drumului. „Caci multi sunt chemati, dar putini sunt alesi” ( Matei 20,16 ).

Acolo unde Israelul trupesc a esuat in misiunea sa, Biserica este chemata sa duca stindardul adevarului mai departe, evitand greselile si caderile poporului lui Dumnezeu de alta data.

 

„Ferice de cei ce pazesc Legea” ( vers. 3 )

     Psalmul 106 incepe cu un indemn caracteristic „psalmilor aleluia”: „Laudati pe Domnul ! Laudati pe Domnul, caci este bun, caci in veac tine indurarea Lui !” ( vers. 1 ). Acelasi indemn de a-L lauda pe Dumnezeu se regaseste si in finalul psalmului, conferindu-i acestuia o anumita simetrie de idei.

Contempland maretia lui Dumnezeu si frumusetea caracterului Sau in comparatie cu slabiciunea omului, psalmistul este constient de limitele noastre in privinta intelegerii acestei maretii divine. Doua intrebari retorice scot in evidenta aceste limite umane: „Cine va putea spune ispravile marete ale Domnului ? Cine va putea vesti toata lauda Lui ?” ( vers. 2 ). Raspunsul este evident: „Nimeni”.

Ceea ce este interesant ca procedura a autorului in acest psalm este faptul ca el prezinta concluzia chiar de la inceput, o concluzie greu de digerat de antinomianistii zilelor noastre ( cei care sunt impotriva legii lui Dumnezeu ), dar de care depinde nu doar fericirea in aceasta viata, ci si mantuirea noastra: „Ferice de cei ce pazesc Legea, de cei ce infaptuiesc dreptatea in orice vreme” ( vers. 3 ).

Avand in vedere ca intregul psalm rememoreaza momente dramatice din istoria poporului Israel, in care acesta s-a dovedit infidel lui Dumnezeu si Legii Sale, concluzia psalmistului este binevenita, incercand sa ne ajute sa evitam aceleasi greseli.

Ca un bun patriot, autorul nu se bucura de esecurile repetate ale inaintasilor sai. Dimpotriva, regretand cele intamplate, el doreste ca viitorul poporului sau sa devina luminos si lipsit de caderile trecutului: „Adu-Ti aminte de mine, Doamne, in bunavointa Ta pentru poporul Tau ! Adu-Ti aminte de mine si da-i ajutorul Tau, ca sa vad fericirea alesilor Tai, sa ma bucur de bucuria poporului Tau si sa ma laud cu mostenirea Ta” ( vers. 4.5 ).

Privit din aceasta perspectiva, Psalmul 106, ca si psalmul anterior, este un poem cu caracter didactic, care urmareste restaurarea poporului lui Dumnezeu pe toate planurile, in primul rand pe plan moral.

 

„Noi am pacatuit”

     Asa cum am afirmat anterior, Psalmul 106 contine cate putin din ceea ce inseamna rugaciune, istorie, lauda si penitenta. Partea de marturisire a pacatului se afla chiar in primele versete: „Noi am pacatuit ca si parintii nostri, am savarsit nelegiuire, am facut rau” ( vers. 6 ).

Repetand de trei ori ideea, autorul arata ca este constient de faptul ca toate nenorocirile care s-au abatut asupra poporului sau in cursul istoriei au drept cauza, intotdeauna si fara exceptie, pacatul, calcarea vointei lui Dumnezeu, asa cum este exprimata in Legea Sa.

Autorul face aceasta marturisire publica si colectiva in speranta ca ceva se va schimba in bine in relatia dintre popor si Dumnezeu. Se pare ca profetul Daniel a citat acest verset in impresionanta sa rugaciune de penitenta din capitolul 9 al cartii sale: „Doamne, Dumnezeule mare si infricosate, Tu, care tii legamantul si dai indurare celor ce Te iubesc si pazesc poruncile Tale ! Noi am pacatuit, am savarsit nelegiuire, am fost rai si indaratnici, ne-am abatut de la poruncile si oranduirile Tale” ( Daniel 9, 4.5 ).

Marturisirea pacatului este, in esenta, temelia unei relatii noi si mantuitoare cu Dumnezeu, punctul „0” de la care putem spera la o noua viata spirituala plina de binecuvantari ceresti. Fara aceasta marturisire, tot ce vom cladi deasupra va fi cladit pe nisip, iar furtunile inerente ale vietii vor distruge totul.

Daca numai acest gand l-am retine din Psalmul 106, si anume ca orice reforma a vietii spirituale trebuie sa inceapa cu marturisirea pacatelor noastre, atunci am intelege ceva important. Iar daca si punem in aplicare acest adevar, vom fi cu adevarat fericiti.

 

„Gaurile negre” ale istoriei sacre

     Rememorand cu inima stransa momentele de trista amintire din istoria poporului sau, psalmistul pune degetul pe rana. Fara nicio retinere, el precizeaza care au fost acele „gauri negre” care au cauzat atatea nenorociri in istoria poporului Israel. Daca citim cu atentie partea narativa a psalmului, vom observa ca autorul foloseste cateva verbe care scot in evidenta nelegiuirile de care s-a facut vinovat Israel, nelegiuiri care au atras dupa ele consecinte din cele mai grave.

Un prim verb, repetat de trei ori in cuprinsul psalmului, este „ a uita”. Israel a uitat multimea indurarilor lui Dumnezeu ( vers. 7 ), a uitat lucrarile Lui ( vers. 13 ) si L-a uitat in final pe Insusi „Dumnezeu, Mantuitorul lor, care facuse lucruri mari in Egipt” ( vers. 21 ).

Daca in unele privinte uitarea este o mare binecuvantare, atunci cand in discutie sunt relatia cu Dumnezeu si obligatiile pe care le avem in cadul legamantului cu El, uitarea devine de-a dreptul un pacat respingator. Este o virtute sa uiti raul pe care ti l-a facut cineva, dar este rusinos sa uiti binele care ti s-a facut. Si cine ne-a facut mai mult bine in aceasta viata decat Dumnezeu ?

Un alt verb repetat de doua ori in psalm este „a mania”: „Au maniat astfel pe Domnul prin faptele lor si o urgie a izbucnit intre ei” ( vers. 29 ). „Ei au maniat pe Domnul la apele Meriba si Moise a fost pedepsit din pricina lor” ( vers. 32 ).

Contrar prejudecatilor existente, Dumnezeul Scripturii nu este un Dumnezeu manios. Mania nu este nota dominanta a caracterului Sau, ci doar o reactie naturala a sfinteniei Sale vis-a-vis de prezenta pacatului. Aceasta manie divina ( fatza de pacat, nu fatza de pacatos ! ) este de fapt garantia stabilitatii guvernarii divine si a armoniei si fericirii vesnice a fiintelor create.

Oare cum ar arata cerul si pamantul in absenta maniei lui Dumnezeu fatza de prezenta pacatului ? Ce consecinte ar avea absenta ei din manifestarile caracterului Sau ? Daca Dumnezeu ar inchide ochii in fatza tuturor nedreptatilor savarsite pe pamant, unde ar duce aceasta slabiciune a caracterului Sau ? Greu de imaginat !

Un alt verb care se repeta in trista rememorare a istoriei poporului Israel este „a asculta”: „Au fost neascultatori la mare, la Marea Rosie” ( vers. 7 ). „N-au ascultat de glasul Lui” ( vers. 25 ).

Relatia dintre Creator si creaturile Sale, dintre Tatal ceresc si copiii Sai, nu poate exista in absenta ascultarii. Oricat am fi de savanti in unele domenii, intre noi si Creatorul tuturor lucrurilor va ramane intotdeauna o diferenta ce nu va putea fi acoperita. Iar dependenta noastra de El, ca Izvor al vietii, al bunastarii, al fericirii si al tuturor binecuvantarilor de care avem nevoie nu se poate manifesta altfel decat prin ascultare.

Dumnezeu nu ne cere o ascultare lipsita de ratiune, ca in cazul majoritatii religiilor false, ci ascultarea ceruta de la fiintele create are intotdeauna o baza rationala. Iar atunci cand nu intelegem intotdeauna de ce Dumnezeu ne cere un anumit lucru, intervine credinta si nadejdea ca intr-o zi El ne va explica de ce ne-a cerut ascultare intr-un domeniu sau altul.

Poporul Israel a esuat in repetate randuri la capitolul ascultare, iar consecintele au fost dezastruoase. Aceleasi consecinte il asteapta dupa colt pe fiecare crestin care repeta trista experienta a poporului ales de alta data.

In partea narativa a Psalmului 106, autorul foloseste o multime de verbe pentru a scoate in evidenta „gaurile negre” ale istoriei sacre:

– „N-au asteptat implinirea planurilor Lui” ( vers. 13 )

– „I-a apucat pofta in pustie” ( vers. 14 pp. )

– „Au ispitit pe Dumnezeu in pustie” ( vers. 14 up. )

– „Au fost gelosi pe Moise” ( vers. 16 )

– „Au nesocotit tara desfatarilor lor” ( vers. 24 pp. )

– „N-au crezut Cuvantul Domnului” ( vers. 24 up. )

– „Au cartit in corturile lor” ( vers. 25 pp. )

– „S-au alipit de Baal-Peor” ( vers. 28 pp. )

– „Au mancat vite jertfite mortilor” ( vers. 28 up. )

– „S-au razvratit impotriva Domnului” ( vers. 33 )

– „N-au nimicit popoarele pe care le poruncise Domnul sa le nimiceasca” ( vers. 34 )

– „S-au amestecat cu neamurile si au invatat faptele lor” ( vers. 35 )

– „Au slujit idolilor lor care au fost o cursa pentru ei” ( vers. 36 )

– „Si-au jertfit fii si fiicele la idoli, au varsat sange nevinovat, sangele fiilor si fiicelor lor” ( vers. 37.38 )

– „S-au spurcat prin faptele lor” ( vers. 39 pp. )

– „Au desfranat prin faptele lor” ( vers. 39 up. )

Privind aceasta inlantuire de pacate, se poate observa cu usurinta cresterea gravitatii lor. De la uitare, se ajunge la neascultare si provocarea maniei lui Dumnezeu, pentru ca in final sa se atinga apogeul starii de pacat: jertfirea copiilor pe altarele unor idoli pagani, fapt care este consemnat in Scriptura ca fiind desfrau spiritual.

Si cum poate fi interpretat desfraul spiritual altfel decat ca o calcare constienta si repetata a legamantului incheiat intre Dumnezeu si poporul Sau ? In astfel de conditii, oare trebuie sa ne surprinda consecintele grave pe care a trebuit sa le suporte poporul lui Dumnezeu ?

 

Raspunsul lui Dumnezeu

     Paralel cu verbele care scot in evidenta pacatosenia omului, autorul foloseste o alta serie de verbe care pun in lumina bunatatea fara margini a lui Dumnezeu, care „nu ne face dupa pacatele noastre si nu ne pedepseste dupa faradelegile noastre” ( Psalmul 103,10 ).

Totusi, facand lucrul acesta, autorul nu scoate din ecuatie pedeapsa divina. Insa aceasta este perceputa mai mult ca o suportare a consecintelor naturale ale pacatului, decat ca un blestem trimis de Dumnezeu impotriva pacatosilor; mai mult ca o disciplinare, decat ca o intentie de nimicire a celor rai.

In ciuda caderilor repetate ale poporului Sau, Dumnezeu Isi manifesta indurarea fatza de el si-l scapa din necazurile in care ajunge din cauza neascultarii: „Dar El i-a scapat din pricina Numelui Lui, ca sa-Si arate puterea” ( vers. 8 ). „I-a scapat din mana celui ce-i ura si i-a izbavit din mana vrajmasului” ( vers. 10 ). „El de mai multe ori i-a izbavit, dar ei s-au aratat neascultatori in planurile lor si au ajuns nenorociti prin nelegiuirile lor” ( vers.43 ).

Daca este ceva ce ne impresioneaza in mod special in caracterul sfant al lui Dumnezeu, determinandu-ne sa-L iubim si sa-L respectam, acel ceva este mila Sa. Spre finalul psalmului, dupa ce trece in revista nenumaratele caderi si nelegiuiri ale poporului sau, urmate de pedepsele trimise de Dumnezeu pentru indreptarea lui, autorul zaboveste asupra acelei trasaturi divine care defineste Insasi natura Sa: mila. „Dar El ne-a vazut stramtorarea , cand le-a auzit strigatele. Si-a adus aminte de legamantul Sau si a avut mila de ei, dupa bunatatea Lui cea mare a starnit pentru ei mila tuturor celor ce-i tineau prinsi de razboi” ( vers. 44-46 ).

Tocmai aceasta trasatura definitorie a Tatalui ceresc ii da curaj psalmistului sa spere si sa se roage; sa se roage si sa spere: „Scapa-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, si strange-ne din mijlocul neamurilor ca sa laudam Numele Tau cel sfant si sa ne falim cu lauda Ta” ( vers. 47 ).

Si pentru ca psalmul sa se incheie intr-o simetrie aproape perfecta, dar si intr-o nota optimista, autorul binecuvanteaza Numele Domnului, a Acelui Dumnezeu care, in ciuda pacatoseniei noastre repetate, are totusi mila fatza de creaturile Sale: „Binecuvantat sa fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vesnicie in vesnicie ! Si tot poporul sa zica: „Amin ! Laudati pe Domnul !” ( vers. 48 ).

Sa facem si noi lucrul acesta potrivit propriilor noastre experiente cu Dumnezeu. Sa-L laudam cu mintea, cu buzele, dar mai ales prin viata noastra !

Lori Balogh

This entry was posted in Psalmii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.