Psalmul 108 – Secretul biruinței

Psalmul 108 – Secretul biruinței

O cântare. Un psalm al lui David

  1. „Gata îmi este inima să cânte, Dumnezeule! Voi cânta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea!
  2. Deșteptați-vă, alăută și harpă! Mă voi trezi în zori de zi.
  3. Te voi lăuda printre popoare, Doamne, Te voi cânta printre neamuri.
  4. Căci mare este bunătatea Ta și se înalță mai presus de ceruri, iar credincioșia Ta până la nori.
  5. Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, și fie slava Ta peste tot pământul!
  6. Pentru ca preaiubiții Tăi să fie izbăviți, scapă-ne prin dreapta Ta și ascultă-ne!
  7. Dumnezeu a vorbit în sfințenia Lui: „Voi birui, voi împărți Sihemul, voi măsura Valea Sucot;
  8. al Meu este Galaadul, al Meu Manase; Efraim este întăritura capului Meu și Iuda, toiagul Meu de cârmuire;
  9. Moab este ligheanul în care Mă spăl; Îmi arunc încălțămintea asupra Edomului; strig de bucurie asupra țării filistenilor!”
  10. Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom?
  11. Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat și care nu vrei să mai ieși, Dumnezeule, cu oștirile noastre?
  12. Dă-ne ajutor în necaz, căci zadarnic este ajutorul omului.
  13. Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi; El va zdrobi pe vrăjmașii noștri.”

„Din bube, mucegaiuri și noroi”

     În poezia „Testament”, poetul Tudor Arghezi face o mărturisire legată de creația sa literară:

„Din bube, mucegaiuri și noroi,

Iscat-am frumuseți și prețuri noi.”

     Este posibil ca din ceva urât, respingător și de nedorit să iasă ceva frumos, atrăgător și plăcut? Atunci când Dumnezeu este prezent cu harul Său, da, se poate! Căci El este singurul care poate transforma blestemul în binecuvântare ( vezi Neemia 13,2 up. ).

Psalmul 108 este un exemplu în acest sens, căci s-a născut într-o perioadă de criză a poporului Israel. Acest lucru este adeverit atât de tonul, cât și de conținutul versurilor sale, autorul implorând intervenția divină în favoarea poporului său, pentru ca acesta să obțină victoria militară împotriva vrăjmașilor lui.

Ca structură, Psalmul 108 are forma unui imn național, fiind mai mult ca sigur o completare a doi psalmi anteriori: Psalmul 57 ( vers. 8‑12 ) și Psalmul 60 ( vers. 7‑14 ). Cele două pasaje ale acestora au fost combinate probabil din rațiuni liturgice, pentru ca psalmul să poată fi folosit în slujbele de la templu.

Dincolo cu problemele cu care s-a confruntat poporul Israel în milenara și dramatica sa existență, acest psalm reprezintă pentru noi o lecție de viață. Cu toții dorim să fim biruitori în diferite domenii ale vieții. Dar cum poate fi obținută biruința? Psalmul 108 ne oferă un secret al biruinței, iar aceasta poate deveni o realitate în viața fiecărui om.

Cum este posibil?

     Psalmul 108 ne pune în fața unei dileme. Prima mărturisire pe care o face David în versurile imnului nu este deloc neașteptată: „Gata îmi este inima să cânte, Dumnezeule! Voi cânta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea” ( vers. 1). Este de mirare acest lucru în dreptul celui pe care Scriptura îl numește „cântărețul plăcut al lui Israel” ( vezi 2 Samuel 23,1 )? Nicidecum! David se identifică atât de mult cu imnul său de laudă la adresa Creatorului, încât nici nu ni-l putem imagina abținându-se să cânte spre slava Lui.

Mai mult decât atât, el afirmă că inima lui este pregătită să cânte Dumnezeului său, ceea ce ne demonstrează că lauda ieșită de buzele lui nu era formală, de complezență sau din interes. David chiar trăia sentimente profunde de recunoștință la adresa Dumnezeului sau.

Folosind o imagine artistică sugestivă, prin care se adresează alăutei și harfei ca și când acestea ar fi două ființe inteligente ( vers. 2 ), psalmistul își propune cu toată sinceritatea: „Te voi lăuda printre popoare, Doamne, te voi cânta printre neamuri. Căci mare este bunătatea Ta și se înălță mai presus de ceruri, iar credincioșia Ta până la nori” ( vers. 3.4 ).

Până aici totul este firesc pentru un om devotat Dumnezeului său, cu care avea o relație profundă și de durată. Numai că David avea probleme. Și nu doar el, ci întreg poporul. A doua parte a psalmului ne oferă câteva indicii din care înțelegem că David și poporul pe care-l conducea traversau o perioadă de criză. Nu știm exact în ce consta criza, însă se pare era vorba de unele înfrângeri militare.

Versetul 6 conține o rugăciune care pare să susțină o astfel de ipoteză: „Pentru ca preaiubiții Tăi să fie izbăviți, scapă-ne prin dreapta Ta și ascultă-ne!” Mai mult decât atât, versetul 11 amintește de faptul că Dumnezeu ar fi lepădat poporul, refuzând să mai sprijine oștirea lui Israel. Iar rugăciunea finală: „Dă-ne ajutor în necaz, căci zadarnic este ajutorul omului!” ( vers.12 ) ne întărește convingerea că situația împăratului și a poporului său era deosebit de critică.

În mod firesc se ridică întrebarea: Cum poate un om aflat într-o criză majoră a vieții, care are responsabilitatea de a conduce un întreg popor, să cânte și să aducă laude lui Dumnezeu? Necazul, strâmtorarea și suferința pe de o parte, și lauda, recunoștința și mulțumirea pe de altă parte, par să fie contradictorii și să se anuleze unele pe altele. Care este secretul numai de tine știut, David, care te face să-L lauzi pe Dumnezeu chiar și atunci când toate lucrurile merg în jos și ar trebui să te plângi de ele?

Secretul lui David

     Lăudându-L pe Dumnezeu pentru bunătatea Sa în mijlocul celor mai mari necazuri, David demonstrează că știe puterea care se ascunde în lauda și mulțumirea la adresa Creatorului. La distanță de câteva veacuri de timpul lui David, un alt împărat credincios, Iosafat, ne arată că și el cunoștea acest secret.

Pasajul din 2 Cronici cap. 20 ne relatează despre o criză majoră din viața lui Iosafat și a poporului lui Iuda, cauzată de invazia popoarelor vecine vrăjmașe. Împăratul s-a înspăimântat ( doar și el era om! ), dar așa înspăimântat cum era a avut înțelepciunea de a se îndrepta spre Dumnezeu în rugăciune. Prin profetul Său, Dumnezeu îl asigură pe împărat: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați dinaintea acestei mari mulțimi, căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu” ( 2 Cronici 20,145 up. ).

Ce atitudine adoptă împăratul Iosafat în ziua marii confruntări? Scriptura ne relatează că în ziua aceea Iosafat a ținut un discurs înaintea poporului, încurajându-l să se încreadă în Dumnezeu și în profeții Săi ( vers. 20 ), după care, „în învoire cu poporul, a numit niște cântăreți care, îmbrăcați cu podoabe sfinte și mergând înaintea oștirii, lăudau pe Domnul și ziceau: „Lăudați pe Domnul, căci îndurarea Lui ține în veac!” ( 2 Cronici 20, 21 ).

Ce strategie militară ciudată! Cine a mai văzut ca o armată să pună în fruntea sa cântăreți „îmbrăcați în podoabe sfinte”, cântând laude la adresa lui Dumnezeu? Rezultatul a fost însă uimitor: „În clipa în care au început cântările și laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon și ai lui Moab… Și au fost bătuți” ( 2 Cronici 20, 22 ).

Să cânți laude la adresa lui Dumnezeu și să învingi pe câmpul de luptă! Și aceasta fără să miști nici măcar un singur deget! Iată marele secret al lui David și al tuturor copiilor credincioși din toate timpurile. A-I mulțumi și a-L lăuda pe Dumnezeu după ce te-a izbăvit dintr-un necaz este una. Dar a face același lucru înainte de a fi izbăvit, când încă nu vezi lumina de la capătul tunelului, este cu totul altceva. Aceasta este credința adevărată, acea încredere nezguduită că Dumnezeu va interveni în rezolvarea crizei prin care treci, deși nu știi cum o va face și nici când o va face.

Poate că te confrunți chiar acum cu suferințe și necazuri la care nu vezi nicio soluție salvatoare. Poate că ai apelat la tot felul de soluții omenești, dar acestea și-au dovedit ineficiența una după alta. Întoarce-ți inima spre Dumnezeu, roagă-L să te izbăvească din strâmtorare și, înainte să vezi cu ochii tăi eliberarea, laudă-L și mulțumește-I pentru ea. Aceasta este adevărata încredere în Dumnezeu. Nu după ce s-a rezolvat problema se manifestă credința adevărată, ci înainte de aceasta.

Toți cei care au pus în practică secretul lui David, al lui Iosafat și al tuturor copiilor lui Dumnezeu din toate timpurile au avut numai de câștigat. Biruința a fost de partea lor. De ce să nu fie biruința și de partea ta?

Răspunsul Domnului

     În fața unei astfel de credințe autentice, cum ar putea Dumnezeu să rămână indiferent? Oricare ar fi cauzele care au provocat criza, necazul și suferința, când omul se întoarce spre El cu laudă și mulțumire pentru izbăvirea care încă nu s-a arătat, dar pe care o așteaptă cu încredere, Dumnezeu va răspunde neîntârziat.

Încrederea psalmistului în biruința pe care i-o va da Domnul este nețărmurită: „Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi; El va zdrobi pe vrăjmașii noștri” ( vers. 13 ). Acest final luminos și plin de încredere într-un viitor mai bun nu ar fi fost posibil fără încredere deplină în Dumnezeu. Iar atunci când o relație se bazează pe încredere, te poți bucura de rezultatele pe care le aștepți cu mult timp înainte ca ele să devină realitate.

Iată de ce David avea inima pregătită să-L laude pe Dumnezeu cu gura și cu instrumentele sale, chiar dacă el și poporul său încă trăiau negurile crizei. Psalmul 108 este o lecție de viață de mare valoare. Avându-L pe Dumnezeu alături, putem traversa cele mai teribile furtuni pe marea vieții, cu deplină încredere că la timpul potrivit El va liniști apele, iar corabia vieții noastre va ajunge la limanul dorit.

David era pregătit să-i cânte Domnului chiar și în cele mai grele momente ale vieții. Tu ești la fel de pregătit?

Din propria mea experiență

     Mă aflam în ultimul an de scoală și o criză teribilă a apărut în viața mea. Asemenea unei caracatițe cu mai multe tentacule, problemele au venit din mai multe direcții, iar o boală fizică a venit ca un „bonus” la necazurile deja existente. Nu știam dacă și cum se vor rezolva toate aceste probleme, căci se încercaseră toate posibilitățile și nu se întrevedea nicio soluție salvatoare.

Așa bolnav cum eram, m-am plecat pe genunchi și L-am rugat stăruitor pe Dumnezeu să intervină. El era singura mea speranță. După rugăciune, m-am ridicat și am avut simțământul că o lumină puternică a invadat camera în care mă aflam. Asemenea apostolului Pavel care nu știa dacă, în timpul viziunii pe care o relatează în 2 Corinteni 12 cu privire la răpirea sa în cer, a fost dus cu trupul sau doar cu duhul, nici eu nu știu dacă acea lumină, care a invadat camera în care mă aflam, a fost reală, sau dacă era doar o lumină interioară.

Fără să știu când și cum se vor rezolva problemele mele, acea lumină îmi dădea asigurarea că Dumnezeu îmi ascultase rugăciunea și că El avea soluția. M-am plecat din nou pe genunchi, de data aceasta radiind de bucurie, și I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că mi-a rezolvat problemele. Repet: Nu știam nici cum, nici când le va rezolva, dar simțeam nevoia să-L laud și să-I mulțumesc pentru un răspuns la rugăciune pe care încă nu-l aveam.

 

Apoi, bolnav fiind, m-am așezat din nou în pat, de data aceasta liniștit, fericit și radiind de bucurie. Peste o jumătate de oră, colegul de cameră a sosit, spunându-mi fericit: „Lori, să știi ca problema s-a rezolvat!” Privindu-l cu seninătate, i-am răspuns: „Știam acest lucru. Acum o jumătate de oră am primit confirmarea.”

Nu știu ce a înțeles colegul meu din această experiență, dar eu am învățat o lecție de viață de mare valoare: Lauda și recunoștința la adresa lui Dumnezeu preced întotdeauna biruințe de neimaginat.

Lori Balogh

 

 

 

This entry was posted in Psalmii. Bookmark the permalink.

One Response to Psalmul 108 – Secretul biruinței

  1. Ionescu Aurelia says:

    Mulțumiri pentru postare!

    Mi-a făcut bine, m-a pus pe gânduri.
    Nădăjduiesc la o mai bună înțelegere a psalmilor și la o trăire deplină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.