Psalmul 110 – Regalitate si mesianitate

Psalmul 110 – Regalitate si mesianitate

Un psalm al lui David

 

1. „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” –
2. Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând: „Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!”
3. Poporul Tău este plin de înflăcărare când Îţi aduni oştirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua.
4. Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec. –
5. Domnul, de la dreapta Ta, zdrobeşte pe împăraţi în ziua mâniei Lui.
6. El face dreptate printre neamuri: totul este plin de trupuri moarte; El zdrobeşte capete pe toată întinderea ţării.
7. El bea din pârâu în timpul mersului, de aceea Îşi înalţă capul.”

 

Un psalm regal si mesianic

     Cercetatorii Scripturii considera Psalmul 110 ca fiind unul din cei mai cunoscuti psalmi regali si mesianici. Desi unele din versurile sale sunt obscure, desi nu este nici cel mai lung, nici cel mai frumos si nici cel mai mesianic dintre psalmii regali, acest imn a captivat interesul general al exegetilor Scripturii, devenind foarte popular si comentat.

Temele prezentate, caracterul evident mesianic si regal, dar si prezenta lui Melhisedec, misteriosul personaj al Vechiului Testament, au captat atentia iubitorilor Scripturii din toate timpurile. Si aceasta cu atat mai mult cu cat Insusi Mantuitorul a confirmat semnificatia mesianica a acestui psalm, versetul 1 fiind aplicat de Chistos Lui Insusi ( vezi Matei 22, 41-46 ).

Conforma marturiei Mantuitorului, Psalmul 110 a fost scris de David ( vezi Matei 22, 41-45; Marcu 12, 35-37; Luca 20, 41-43 ), ramanand in istoria sacra ca unul din cele mai impresionante poeme, o adevarata perla a psalmilor mesianici. Frumusetea lui este sporita de faptul ca Mesia este prezentat in versurile sale nu doar ca Imparat, ci si ca Preot vesnic, prin juramantul lui Dumnezeu.

Psalmul 110 este o vedere panoramica asupra luptei dintre bine si rau, finalizata cu biruinta deplina si definitiva a binelui asupra raului. In aceasta mare confruntare cosmica, nimeni nu se afla in postura unui simplu spectator. Cu totii suntem angrenati in aceasta confruntare, fie de o parte, fie de cealalta parte a baricadei. Daca trecem de partea Sa, Domnul de la dreapta Tatalui ne promite victoria deplina. Depinde de noi ce alegere facem.

 

Domnul de la dreapta Domnului

     Intr-o discutie purtata cu fariseii, cu cateva zile inainte de patimile si moartea Sa, Mantuitorul i-a intrebat pe acestia: „Ce credeti voi despre Christos ? Al cui fiu este ?” Raspunsul a venit prompt: „Al lui David” Atunci Iisus a continuat: „Cum atunci David, fiind insuflat de Duhul, Il numeste Domn cand zice: „Domnul a zis Domnului meu: „Sezi la dreapta Mea, pana voi pune pe vrajmasii Tai sub picioarele Tale” ? Deci, daca David Il numeste Domn, cum este El fiul lui ?” ( Matei 22,41-45 ).

Intentia Mantuitorului era evidenta: dorea sa le demonstreze liderilor religiosi ai poporului Sau filiatiunea divina a lui Mesia si, in consecinta, preexistenta Sa. Argumentul lui Iisus a fost atat de puternic, incat evanghelistul Matei remarca urmatoarele: „Nimeni nu I-a putut raspunde un cuvant. Si, din ziua aceea, n-a indraznit nimeni sa-I mai puna intrebari” ( Matei 22,46 ).

Conform celor afirmate de Iisus, conversatia redata in Psalmul 110,1 a avut loc intre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, conversatie in urma careia Christos a fost asezat pe tronul ceresc la dreapta Tatalui.

Evenimentul ceresc este confirmat de nenumarate pasaje din scrierile Noului Testament. Dupa unii cercetatori, Psalmul 110,1 este citat numai putin de 21 de ori, mai mult decat oricare alt psalm. Astfel, apostolul Pavel, in Efeseni 1, 20.21, confirma cele afirmate de psalmist in legatura cu intronarea Fiului lui Dumnezeu: „… Prin faptul ca L-a inviat din morti si L-a pus sa sada la dreapta Sa in locurile ceresti, mai presus de orice domnie si de orice nume, care se poate numi, nu numai in veacul acesta, ci si in cel viitor.”

Evanghelistul Marcu ne precizeaza timpul in care a avut loc evenimentul la care face referire Psalmul 110,1: „Domnul Iisus, dupa ce a vorbit cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut la dreapta lui Dumnezeu” ( Marcu 16,19 ).

In Ziua Cincizecimii, in predica tinuta in fatza multimii adunate la Ierusalim, apostolul Petru s-a folosit de Psalmul 110 pentru a le demonstra iudeilor ca Dumnezeu L-a facut Domn si Christos pe Iisus, pe care ei L-au rastignit: „Si acum, odata ce S-a inaltat prin dreapta lui Dumnezeu si a primit de la Tatal fagaduinta Duhului Sfant, a turnat ce vedeti si auziti. Caci David nu s-a suit la ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: „Sezi la dreapta Mea, pana voi pune pe vrajmasii Tai sub picioarele Tale.” Sa stie bine dar toata casa lui Israel ca Dumnezeu a facut Domn si Christos pe acest Iisus pe care L-ati rastignit voi” ( Fapte 2,33-36 ).

Autorul Epistolei catre evrei aminteste de evenimentul asezarii Fiului la dreapta Tatalui ca fiind de domeniul trecutului: „El, care este oglindirea slavei Lui si intiparirea Fiintei Lui, care tine toate lucrurile cu Cuvantul puterii Lui, a facut curatirea pacatelor si a sezut la dreapta Maririi in locurile ceresti” ( Evrei 1,3 ).

Acelasi autor mentioneaza faptul ca Christos S-a asezat definitiv la dreapta lui Dumnezeu, ca marturie a lucrarii de rascumparare pe care a implinit-o: „El, dimpotriva, dupa ce a dus o singura jertfa pentru pacate, S-a asezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, si asteapta de acum ca vrajmasii Lui sa-I fie facuti asternut al picioarelor Lui” ( Evrei 10, 12.13 ).

Expresia „sezi la dreapta Mea” este o formula de intronare care exprima o pozitie de prestigiu. Cel aflat la dreapta scaunului de domnie participa la aceeasi demnitate cu cea a persoanei care se afla pe tron. In ceea ce priveste cea de-a doua expresie prezenta in versetul 1: „Pana voi pune pe vrajmasii Tai sub picioarele Tale”, potrivit culturii Orientului Antic, aceasta reprezinta un semn al nimicirii totale a vrajmasilor.

Avem, asadar, o prima veste buna pe care ne-o transmite autorul Psalmului 110: La dreapta scaunului de domnie ceresc, acolo de unde guverneaza intreaga creatie, avem un Domn a carui biruinta asupra raului este garantata. Este doar o chestiune de timp pana cand marea confruntare dintre fortele binelui si cele ale raului se va incheia definitiv.

Astazi, este privilegiul nostru de a alege de partea cui dorim sa ne petrecem vesnicia: alaturi de Domnul de la dreapta Domnului, pe scaunul de domnie ceresc ( vezi Apocalipsa 3,21 ), sau alaturi de „domnul puterii vazduhului” si de „duhurile rautatii, care sunt in locurile ceresti” ( Efeseni 6,12 ) in moarte vesnica.

 

Biruitorul

     Oare cum ar arata viata unui copil al lui Dumnezeu daca finalul luptei dintre bine si rau, dintre Christos si Satana, ar fi nesigur ? Ce curaj am mai avea sa luptam cu raul din noi insine si cu cel din lume, daca nu se stie cum se va incheia aceasta lupta milenara dintre cele doua forte ?

Probabil ca toti cei care au trecut de partea binelui si a dreptatii nu ar mai fi suficient de motivati si nu ar mai avea curaj in dura confruntare cu fortele intunericului. Din fericire, dupa biruinta Mantuitorului pe cruce, situatia este cat se poate de clara: Satana este un dusman infrant. Si chiar daca el inca raspandeste frica mortii pe pamant, stiind ca mai are putina vreme la dispozitie ( vezi Apocalipsa 12,12 up. ), soarta sa si a celor care s-au aliat cu el este hotarata.

Psalmul 110 este incurajator pentru cei care simt din plin drama luptei cu fortele raului, caci in versurile sale psalmistul David, el insusi imparat, ne prezinta imaginea unui alt Imparat, infinit superior lui si pe deplin biruitor asupra vrajmasilor Sai: „Domnul va intinde din Sion toiagul de carmuire al puterii Sale, zicand: „Stapaneste in mijlocul vrajmasilor Tai !… Domnul de la dreapta Ta zdrobeste pe imparati in ziua maniei Lui. El face dreptate printre neamuri: totul este plin de trupuri moarte; El zdrobeste capete pe toata intinderea tarii”(vers.2.5.6 ).

Citind acest pasaj vechitestamentar, nu se poate sa nu ne amintim de imaginea divinului Biruitor prezentat in Apocalipsa 19. Cel supranumit si Cuvantul lui Dumnezeu, vazut de Ioan calarind pe un cal alb si avand o sabie ascutita iesind din gura Sa pentru a pedepsi lumea nelegiuita, este imbracat cu o haina alba muitata in sange. Iar pe aceasta haina este scris Numele Sau: „Imparatul imparatilor si Domnul domnilor” ( Apocalipsa 19,16 ).

Dar de unde avem garantia ca acest „Domn al domnilor” Isi va conduce poporul spre biruinta finala ? Psalmul 110 raspunde la aceasta intrebare: garantia o avem in promisiunea Tatalui: „Sezi la dreapta Mea, pana voi pune pe vrajmasii Tai sub picioarele Tale”(vers. 1 ).

Spre deosebire de religiile dualiste, in care fortele binelui si cele ale raului inving alternativ, lupta dintre ele continuand la infinit fara sa se decida invingatorul, in crestinism lucrurile sunt clare. Satana a fost definitiv invins la cruce si este doar o chestiune de timp pana ce el, impreuna cu acolitii sai, vor fi scosi pentru totdeauna de pe scena istoriei.

De aceea, „multumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne da biruinta prin Iisus Christos ! De aceea, prea iubitii mei frati, fiti tari, neclintiti, sporiti totdeauna in lucrul Domnului, caci stiti ca osteneala voastra in Domnul nu este zadarnica” ( 1 Corinteni 15,57.58 ).

 

Poporul Domnului

     In marele razboi cosmic dintre bine si rau, Christos Domnul nu este singur. El ii are alaturi pe ingerii cei sfinti, care au ramas fideli lui Dumnezeu in urma rebeliunii lui Lucifer; El are alaturi lumile necazute in pacat din vastul Univers, dar si poporul Sau de pe pamant. O „turma mica”, ce-i drept, dar care este comoara Sa deosebita pentru ziua pe care o pregateste El ( Vezi Maleahi 3,17 ).

Acest popor, pe care apostolul Petru il numeste „ o semnitie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui” ( 1 Petru 2,9 ) este zugravit de psalmist doar prin cateva trasaturi de penel. Insa ele sunt suficiente pentru a ne arata idealul lui Dumnezeu cu acest popor deosebit: „Poporul Tau este plin de inflacarare cand Iti aduni ostirea ; cu podoabe sfinte, ca din sanul zorilor, vine tineretul Tau la Tine ca roua” ( vers. 3 ).

Zel pentru Dumnezeu si cauza Sa, „podoabele sfinte” ale unuii caracter neprihanit si vesnica tinerete si prospetime in obiective si planuri – iata idealul lui Dumnezeu pentru poporul Sau de pe pamant, pentru Biserica Sa pe care Si-a castigat-o cu un pret atat de mare.

Cand se pierde una dintre aceste valori, Biserica devine moarta, asemenea celei din perioada Sardes, despre care Cel ce se numeste pe Sine Alfa si Omega constata cu durere: „Iti merge numele ca traiesti, dar esti mort” ( Apocalipsa 3,1 pp. ).

Iar atunci cand situatia este pe care sa devina iremediabila, Acelasi Fiu al lui Dumnezeu este nevoit sa rosteasca un avertisment solemn: „Voi veni la tine si-ti voi lua sfesnicul din locul lui, daca nu te pocaiesti” ( Apocalipsa 2,5 up. ).

Citind versetul 3 al Psalmului 110, nu ne ramane decat sa privim cu obiectivitate la propria noastra stare spirituala, intrebandu-ne: Facem si noi parte din acel popor al Domnului , plin de zel pentru lucrarea Sa, imbracat in hainele neprihanirii lui Christos si avand tinte si obiective inalte ca la varsta tineretii ? Daca nu, ce e de facut ?

 

„Preot in veac”

      In lunga si elaborata Epistola catre evrei, autorul ei recunoaste la un moment dat ca „punctul cel mai insemnat al celor spuse este ca avem un Mare Preot, care S-a asezat la dreapta scaunului de domnie al Maririi, in ceruri, ca slujitor al Locului Prea Sfant si al adevaratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul” ( Evrei 8,1.2 ).

Toate adevarurile biblice sunt importante si isi au locul lor in procesul mantuirii noastre. Insa acest adevar este de prima importanta. Nu, in marea confruntare cu raul din noi insine si cu cel din lume nu suntem lasati singuri. Faptul este mai mult ca sigur caci „Domnul a jurat si nu-I va parea rau: „Tu esti preot in veac, in felul lui Melhisedec” ( vers. 4 ).

Iisus Christos nu este doar Fiul lui Dumnezeu asezat pe tronul ceresc la dreapta Tatalui, undeva departe in ceruri. El nu este doar Creatorul celor vazute si al celor nevazute din vastul si uimitorul Univers. El nu este doar Imparatul nostru, Judecatorul nostru si Modelul nostru de vietuire pe pamant. El este mult mai mult decat atat: El este Marele nostru Preot.

Stiti ce inseamna acest lucru ? Inseamna ca nu suntem singuri in fatza pretentiilor Legii lui Dumnezeu, nici in prezenta acuzatiilor lui Satana, nici in confruntarea cu tendintele degradante ale firii noastre pamantesti, nici in fatza ispitelor teribile cu care ne confruntam in lume. Nu suntem singuri in marea lupta dintre bine si rau, lupta in care nu suntem spectatori, ci „actori” cu norma intreaga.

Unul din lucrurile cele mai incurajatoare legate de preotia lui Christos este acela ca El este „Preot in veac”, adica „Preot vesnic” pentru poporul Sau. Daca cineva este sau va fi vreodata descurajat de ceea ce vede in viata celor imbracati in sutana, sa nu uite ca in cer, la dreapta scaunului de domnie al Maririi, se afla Cineva care „poate sa mantuiasca pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururi ca sa mijloceasca pentru ei” ( Evrei 7,25 ).

O preotie vesnica, imbinata cu o domnie vesnica – iata ce inseamna preotia Domnului Christos „dupa randuiala lui Melhisedec”, misteriosul personaj al Vechiului Testament. Ce ne-am putea dori mai mult decat atat ? Daca Christos se afla pe tronuil Sau, vom fi si noi cu El pe tron, caci este scris: „Celui ce va birui, ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie” ( Apocalipsa 3,21 ).

Daca El domneste, vom domni si noi. Daca El traieste vesnic, vom trai si noi vesnic, caci „viata noastra este ascunsa cu Christos in Dumnezeu” ( Coloseni 3,3 ).

Lori Balogh