Psalmul 112 – Avantajele neprihănirii
- „Lăudați pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul și care are o mare plăcere pentru poruncile Lui!
- Sămânța lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat.
- El are în casă bogăție și belșug și neprihănirea lui dăinuiește în veci.
- Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, El este milostiv, îndurător și drept.
- Ce bine-i merge omului care face milă și împrumută pe altul și care își rânduiește faptele după dreptate!
- Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ține în veci.
- El nu se teme de vești rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.
- Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce își vede împlinită dorința față de potrivnicii lui.
- El este darnic, dă celor lipsiți; milostenia lui ține în veci; capul i se înalță cu slavă.
- Cel rău vede lucrul acesta și se mânie, scrâșnește din dinți și se topește. Poftele celor răi rămân neîmplinite.”
Un acrostih
Asemenea psalmului anterior, cel cu numărul 112 este un acrostih – un psalm alfabetic, alcătuit din 22 de rânduri, fiecare rând începând cu una dintre literele alfabetului ebraic ( Alef, Bet, Ghimel, Dalet, He, Waw, Zain, Heț, Țeț, Iod, Kaf, Lamed, Mem, Nun, Samek, Ain, Pe, Tade, Qof, Res, Sin și Tau ).
Din punct de vedere tematic, Psalmul 112 este un imn didactic și sapiențial, prezentându-ne o paralelă între viața omului neprihănit și viața omului nelegiuit, cu consecințele naturale ale modului lor de viață. Una dintre lecțiile de bază ale psalmului este aceea că doar neprihănirea are viitor, în timp ce nelegiuirea naufragiază lamentabil.
În desfășurarea acestei paralele, autorul insistă asupra avantajelor pe care le aduce un mod de viață neprihănit chiar în această viață. Prin contrast, dar fără să insiste prea mult, psalmistul prezintă câteva dezavantaje ale modului de viață nelegiuit, lăsându-l pe cititor să cumpănească bine alegerea pe care o va face în propria sa viață.
Fericirea de a te teme
Cartea Psalmilor abundă în „fericiri” rostite în dreptul unor oameni cu un caracter după voia lui Dumnezeu:
– „Ferice de cei fără prihană în calea lor” ( Psalmul 119,1 )
– „Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui” ( Psalmul 119,2 )
– „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi” ( Psalmul 1,1 )
– „Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul” ( Psalmul 33,12 )
– „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit” ( Psalmul 32,1 )
– „Ferice de omul căruia nu-i tine în seamă Domnul nelegiuirea și în duhul căruia nu este viclenie” ( Psalmul 32,2 )
– „Ferice de cel pe care-l alegi Tu și pe care-l primești înaintea Ta, ca să locuiască în curțile Tale” ( Psalmul 65,4 )
– „Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac” ( Psalmul 41,1 )
Deși în alte traduceri ale Bibliei cuvântul „ferice” este înlocuit cu „binecuvântat”, cei doi termeni se completează reciproc. Un om binecuvântat de Dumnezeu nu poate fi decât fericit. Și nu este vorba de acea fericire aparentă și trecătoare, ca spumă valurilor mării, ci de acea fericire profundă și durabilă. O fericire veșnică.
Psalmul 112 începe însă cu o „fericire” mai ciudată: „Lăudați pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul și care are o mare plăcere pentru poruncile Lui!” ( vers. 1 ). Poate frica de o persoană să aducă fericire? Și este posibil ca niște restricții exprimate în legi și porunci să fie privite cu plăcere? Ați auzit de vreun imn închinat legii circulației sau de vreo pictură care să aibă ca subiect codul penal?
Dacă frica de Dumnezeu înseamnă temerea de a nu-I răni inima și a nu-L întrista prin faptele tale, pentru că Îl iubești, atunci da, această teamă este o binecuvântare. Este teama de a nu pierde o relație binecuvântată și de a nu răni o persoană iubită. Ferice, deci, de omul care are o astfel de teamă ( temere ) față de Persoană Dumnezeului sau!
Cât privește plăcerea față de Legea lui Dumnezeu, lucrurile stau la fel. Dacă-L iubești pe Dumnezeu „cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău” ( Matei 22,37 ), în mod natural, neforțat de nimeni și liber de orice interes meschin, vei aprecia și vei iubi și principiile Sale. Nu poți iubi cu adevărat o persoană, dacă nu accepți și nu respecți și principiile pe care aceasta le are în viață.
Temerea de a nu răni inima de Tată a Creatorului nostru și acceptarea principiilor Împărăției Sale, așa cum sunt exprimate în Legea Sa, sunt baza unei relații profunde și durabile cu El, o relație clădită pe o dragoste curată. Și dacă suntem în cele mai bune relații cu Dumnezeu, Cel care este izvorul fericirii creaturilor Sale, cum am putea să nu fim fericiți?
Beneficiile neprihănirii
Psalmul 112 ne prezintă pe larg câteva dintre beneficiile pe care le aduce neprihănirea în viața oamenilor. Versetele 2‑9 nu sunt altceva decât o dezvoltare a afirmației făcută de autor în versetul 1. De ce un om care se teme de Domnul și iubește Legea Sa – deci un om neprihănit – este fericit chiar în această viață, în ciuda suferințelor și necazurilor inerente ei?
Iată câteva motive care îi pot face fericiți pe copiii lui Dumnezeu, deși străbat și ei aceeași „vale a umbrei morții” ( Psalmul 23,4 ) și aceeași „vale a plângerii” ( Psalmul 84,6 ) ca și ceilalți oameni:
1) „Sămânța lui va fi puternică pe pământ” ( vers. 2 pp. ). Cel neprihănit va avea întotdeauna urmași: dacă nu trupești, cu siguranță că va avea urmași spirituali. Și poate cel mai elocvent exemplu în acest sens îl avem în viața apostolului Pavel. Deși nu a fost căsătorit și nu a avut urmași trupești, totuși cât de numeroși au fost copii săi spirituali!
Cu câtă duioșie se adresează el credincioșilor din Galatia, care începuseră să rătăcească pe căi greșite: „Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii, până ce va lua Christos chip în voi” ( Galateni 4,19). Iar în Epistola către Filimon, unul dintre tovarășii de lucru ai apostolului, același Pavel se exprimă în termenii unui părinte spiritual al lui Onisim: „Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanțurile mele: pentru Onisim” ( Filimon 10).
2) „Neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat” ( vers. 2 up. ). Poate că cel mai concludent exemplu de binecuvântare a urmașilor celui neprihănit este Avraam. După plecarea sa din cetatea Ur, din Caldeea, la porunca lui Dumnezeu, Avraam primește una dintre cele mai frumoase promisiuni ale cerului: „Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” ( Geneza 12,2.3 ).
Dacă cineva se îndoiește de acest beneficiu al neprihănirii, să privească azi la poporul evreu, care, în ciuda apostaziei sale și a scurgerii timpului, este încă binecuvântat. Căci este scris: „Și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele” ( Exodul 20,6 ).
3) „El are în casă bogăție și belșug” ( vers. 3 pp. ). Nu toți copiii lui Dumnezeu sunt bogați ca Iov, David sau Avraam, însă toți, fără excepție, sunt binecuvântați cu cele necesare vieții. „Am fost tânăr și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii săi cerșindu-și pâinea” ( Psalmul 37,25 ). Iar dacă evlavia și credința sunt însoțite de mulțumire, acesta este cel mai mare câștig ( vezi 1 Timotei 6,6 ).
4) „Neprihănirea lui dăinuiește în veci” ( vers. 3 up. ). Creatorul a pus în fiecare ființă umană „gândul veșniciei” ( vezi Eclesiastul 3,11) – acea aspirație spre eternitate, spre nemurire. Trăim însă într-o lume muribundă, înconjurați de lucruri pieritoare care „toate se vor învechi ca o haină” ( Evrei 1,11; Psalmul 102, 26 ).
Într-o astfel de lume, în care totul este destinat pieirii, există totuși un lucru care are viitor: neprihănirea. Cel puțin din această perspectivă, merită să alegem neprihănirea, căci cei care se îmbracă cu „haina” ei vor dăinui ca și ea: o veșnicie.
5) „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, El este milostiv, îndurător și drept” ( vers. 4 ). Ce trist este să navighezi pe marea vieții fără nicio țintă, plutind în derivă într-un întuneric total! Din nefericire, aceasta este situația în care se află majoritatea omenirii.
Răspunsurile la marile întrebări ale filosofiei: „Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem?” le sunt necunoscute celor mai mulți oameni. Copiii lui Dumnezeu, cei îmbrăcați în neprihănirea lui Christos, au o țintă precisă spre care se îndreaptă: Canaanul ceresc. Însă mai mult decât atât, ei umblă în lumina de pe Calvar spre această țintă. Într-o lume tot mai depresivă și mai debusolată, crucea de pe Golgota revarsă razele ei de lumină pentru toți cei ce privesc cu credință jertfa adusă pe ea.
6) „Ce bine-i merge omului care face milă și împrumută pe altul, și care-și rânduiește faptele după dreptate” ( vers. 5 ). Neprihănirea este un mod de viață în care există un echilibru perfect între milă, îndurare și bunătate pe de o parte, și sfințenie și dreptate pe de altă parte. Însă echilibrul aduce întotdeauna o stare de bine.
Chiar dacă pe acest pământ, din cauza păcatului, cei neprihăniți sunt adesea persecutați de semenii lor, chiar dacă sunt disprețuiți și marginalizați, lor nu le va lipsi niciodată acea stare de bine interior, echilibrul și pacea sufletească aducătoare de fericire. Cel puțin din acest motiv, neprihănirea merită să fie aleasă ca mod de viață.
7) „Căci el nu se clătină niciodată” ( vers. 6 pp. ). Oare cei neprihăniți nu au și ei dilemele, îndoielile și luptele lor sufletești? Nimeni nu poate nega acest adevăr. Ceea ce este însă important pentru om este temelia pe care își clădește destinul.
În Pilda celor două case din Matei 7, 24‑27, Mântuitorul ne asigură de faptul că un om care pune în practică adevărurile Evangheliei, deci un om neprihănit, nu are de ce să se teamă. Orice furtună ar veni, el rămâne neclintit. De ce? Pentru că și-a așezat temelia vieții pe Stânca de neclintit: Iisus Christos.
8) „Pomenirea celui neprihănit tine în veci” ( vers. 6 up. ). Cine mai citește astăzi despre personaje ale istoriei a Cezar, Hammurabi, Pol Pot sau Torquemada? Poate doar istoricii și cei pasionați de cultura generală. Însă despre oameni neprihăniți caă Iov, Enoh, Avraam, Daniel și Iosif milioane de oameni citesc, generație după generație. Diferența este evidentță chiar în această viață. Ce să mai spunem despre veșnicia care-i așteaptă pe astfel de oameni?
9) „El nu se teme de vești rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul” ( vers.7 ). De ce oare un om neprihănit nu se teme de vești rele? Răspunsul este simplu: Pentru că știe în cine se încrede. El știe că la cârma istoriei nu se află nici împărații, nici bancherii, nici președinții de state, nici marii magnați, ci Dumnezeu. El este Suveranul absolut, și fără voia și aprobarea Sa nici măcar o vrabie nu cade la pământ ( vezi Matei 10,29 ).
Adevărata credința nu se manifestă când veștile sunt bune, ci mai ales atunci când veștile și previziunile sunt dintre cele mai rele. De ce nu se clătină cel neprihănit la auzul veștilor rele? Pentru că „inima lui este tare, încrezătoare în Domnul”. Pentru că ancora sufletului său nu este aruncată în jos, în apele agitate ale acestei lumi, ci în sus, spre cer, acolo unde domnește pacea și veșnicia.
10) „Inima lui este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce își vede împlinită dorința față de protivnicii săi” ( vers. 8 ). Mângâierea presupune suferință, iar cei neprihăniți nu sunt scutiți de ea. A fi neprihănit nu înseamnă a trăi sub un clopot de sticlă, protejat de orice lipsă, durere sau necaz. Nu, cei neprihăniți, poate mai mult decât alți oameni, au parte de evenimente nedorite în viață.
Însă marele beneficiu al neprihănirii este acela că acești oameni nu sunt lăsați niciodată singuri. Ei sunt mângâiați din belșug, căci Duhul Sfânt, Mângâietorul, îi însoțește la fiecare pas. De aceea, „binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Christos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru că prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz. Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Christos, tot așa, prin Christos, avem parte din belșug și de mângâiere” ( 2 Corinteni 1,3‑5 ).
11) „El este darnic și dă celor lipsiți; milostenia lui tine în veci, capul i se înălță în slavă” ( vers. 9 ). Chiar dacă pe acest pământ, din cauza urii lui Satana cei neprihăniți sunt prigoniți, umiliți și marginalizați, va veni ziua în care capul lor va fi înălțat în slavă, „căci faptele lor îi urmează” ( Apocalipsa 14, 13 up. ).
„Celui ce va birui”, promite Martorul credincios și adevărat, „îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” ( Apocalipsa 3,21 ).
Dezavantajele nelegiuirii
În contrast cu cele opt versete în care ne sunt prezentate nenumăratele avantaje și beneficii ale unui mod de viața neprihănit, psalmistul concentrează într-un singur verset dezavantajele unui mod de viața păcătos: „Cel rău vede lucrul acesta și se mânie, scrâșnește din dinți și se topește. Poftele celor răi rămân neîmplinite” ( vers. 10 ).
Oare era nevoie de mai multe argumente ca să ne convingă de faptul că stilul de viață păcătos nu duce la nimic bun? În doar câteva cuvinte bine alese, autorul psalmului zugrăvește tragedia unei vieți trăite departe de Dumnezeu, departe de neprihănirea Lui.
Mânia împotriva tuturor: de la Dumnezeu și semeni până la propria persoană, invidia care-l face să scrâșnească din dinți când îi vede pe cei neprihăniți binecuvântați, și stingerea treptată, dar sigură, a tuturor puterilor fizice și sufletești ( „se topește” ) până la anihilarea totală – iată care sunt consecințele unei alegeri greșite.
O viața trăită în mizeria păcatului, umbrită de resentimente și cu ținte și aspirații neatinse. Un eșec total, care ne dovedește încă o dată ( dacă mai era nevoie! ) că păcatul și cei care-l cultivă nu au niciun viitor.
Psalmul 112 nu are un final sapiențial, cu apeluri directe de a alege neprihănirea și nu păcatul ca mod de viață. Totuși mesajul său este cât se poate de clar. Cuvintele rostite de Moise, adresate poporului Israel la hotarele Canaanului, oglindesc perfect mesajul psalmului:
„Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești tu și sămânța ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El; căci de aceasta atârnă viața ta și lungimea zilelor tale, și numai așa vei putea locui în țara pe care a jurat Domnul că o va da părinților tăi, lui Avraam, Isaac și Iacov” ( Deuteronomul 30, 19.20 ).
Lori Balogh