Psalmul 118 – Un psalm in inima Bibliei
1.”Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, „căci în veac ţine îndurarea Lui!”
2. Să zică Israel: „Căci în veac ţine îndurarea Lui!”
3. Casa lui Aaron să zică: „Căci în veac ţine îndurarea Lui!”
4. Cei ce se tem de Domnul să zică: „Căci în veac ţine îndurarea Lui!”
5. În mijlocul strâmtorării, am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat şi m-a scos la larg.
6. Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni ?
7.Domnul este ajutorul meu, şi mă bucur când îmi văd împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei.
8. Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om;
9. mai bine să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în cei mari.
10. Toate neamurile mă înconjurau: în Numele Domnului, le tai în bucăţi.
11. Mă înconjurau, m-au împresurat, dar, în Numele Domnului, le tai în bucăţi.
12. M-au înconjurat ca nişte albine: se sting ca un foc de spini; în Numele Domnului, le tai în bucăţi.
13. Tu mă împingeai ca să mă faci să cad, dar Domnul m-a ajutat.
14. Domnul este tăria mea şi pricina laudelor mele; El m-a mântuit.
15. Strigăte de biruinţă şi de mântuire se înalţă în corturile celor neprihăniţi: dreapta Domnului câştigă biruinţa!
16. Dreapta Domnului se înalţă; dreapta Domnului câştigă biruinţa!
17. Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului.
18. Domnul m-a pedepsit, da, dar nu m-a dat pradă morţii.
19. Deschideţi-mi porţile neprihănirii, ca să intru şi să laud pe Domnul.
20. Iată poarta Domnului: pe ea intră cei neprihăniţi.
21. Te laud, pentru că m-ai ascultat, pentru că m-ai mântuit!
22. Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.
23. Domnul a făcut lucrul acesta, şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri.
24. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
25. Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!
26. Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvântăm din Casa Domnului.
27. Domnul este Dumnezeu şi ne luminează. Legaţi cu funii vita pentru jertfă şi aduceţi-o până la coarnele altarului!
28. Tu eşti Dumnezeul meu, şi eu Te voi lăuda; Dumnezeule, Te voi preamări.
29. Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui !”
„Hallelul egiptean”
Psalmul 118 incheie seria imnurilor care alcatuiesc asa-zisul „Hallel egiptean” ( 113-118 ), cantate sau recitate cu ocazia Sarbatorii Pascale. Se crede ca acest imn a fost recitat in timp ce se umplea cea de-a patra cupa cu vin in timpul cinei pascale si, de asemenea, se crede ca Iisus a cantat acest psalm la finalul cinei din seara in care a fost vandut.
Un lucru demn de remarcat in legatura cu acest psalm este faptul ca este pozitionat intre cel mai scurt si cel mai lung psalm ( 117 si 119 ), fiind asezat in mijlocul Bibliei. Inainte de Psalmul 118, Biblia contine 594 de capitole, iar dupa el urmeaza alte 594 de capitole.
Desi impartirea pe capitole nu a facut parte din textul original, aceasta fiind realizata mult mai tarziu, este interesant faptul ca cele 1188 de capitole care alcatuiesc Scriptura au in mijloc exact versetul 8 al Psalmului 118: „Mai bine sa cauti un adapost in Domnul, decat sa te increzi in om.” Poate ca Providenta divina a decis ca mijlocul Bibliei sa contina mesajul principal al intregii Scripturi.
Psalmul 118 a trezit un interes deosebit intre comentatorii biblici, acestia dandu-i diferite interpretari. Ca gen literar, psalmul este un imn de multumire dedicat lui Dumnezeu in timpul marii Sarbatori Pascale, in care vocea personala si cantarile corului se intrepatrund. Dupa o declaratie de incredere deplina in Dumnezeu, celebrarea pare sa continue intr-o procesiune catre „portile dreptatii”, portile de intrare in templu ( vers. 1-19 ).
Versetul 19 se pare ca era recitat de popor in momentul in care ajungea la poarta, cerand permisiunea de a intra in templu. Cand aceasta procesiune a credinciosilor ajungea in fatza portilor templului, avea loc un dialog intre preotii aflati in interiorul templului si credinciosii aflati in fatza portilor ( vers. 20-28 ).
Dialogul are menirea de a enunta conditiile cerute pentru a fi posibila intrarea in templu, caci in Sfantul Locas nu aveau acces decat oamenii drepti. Versetul 29 este un cor cantat de intreaga adunare.
Tema principala a psalmului este multumirea si recunostinta la adresa lui Dumnezeu, invitatia de a-L lauda fiind facuta tuturor oamenilor, fara exceptie. La cantarea de lauda sunt chemati sa se uneasca toti: Israel, ca popor eliberat din robie si condus in Tara Promisa, casa lui Aaron, ca aleasa in slujba preotiei, si toti cei care se inchina lui Yahweh, fie evrei, fie neamuri.
Peste veacuri, aceasta chemare la inchinare si lauda la adresa lui Dumnezeu ajunge pana la noi. Insa cati dintre contemporanii nostri dau curs acestei invitatii ?
Aleluia !
Ultimul dintre psalmii „Hallelului egiptean” incepe cu o invitatie facuta tuturor oamenilor de a-L lauda pe Dumnezeu ( „Aleluia !” provine de la ebraicul „Hallelu Yah”, tradus in limba romana cu „Laudati pe Domnul !” ): „Laudati pe Domnul, caci este bun, caci in veac tine indurarea Lui !” ( vers. 1 ).
Invitatia este adresata atat poporului Israel si casei preotesti a lui Aaron, cat si celor ce se tem de Domnul din toate veacurile si din toate colturile lumii ( vers. 2-4 ). Autorul nu se limiteaza insa la un simplu indemn lansat catre oameni. El isi argumenteaza invitatia, prezentand motivele pentru care Dumnezeu este demn de increderea oamenilor:
1) „Laudati pe Domnul, caci este bun, caci in veac tine indurarea Lui !” ( vers. 1.29 ).
2) „In mijlocul stramtorarii am chemat pe Domnul; El m-a ascultat si m-a scos la loc larg” ( vers. 5 ).
3) „Domnul este partea mea, nu ma tem de nimic: ce pot sa-mi faca niste oameni ?” ( vers. 6 ).
4) „Domnul este ajutorul meu si ma bucur cand imi vad dorinta implinita fatza de vrajmasii mei” ( vers. 7 ).
5) „Nu voi muri, ci voi trai, si voi povesti lucrarile Domnului” ( vers. 17 ).
6) „Domnul m-a pedepsit, da, dar nu m-a dat prada mortii” ( vers. 18 ).
7) „Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul; sa ne bucuram si sa ne veselim in ea !” ( vers. 24 ).
Din aceasta insiruire de motive de lauda, este demn de remarcat un amanunt semnificativ: Psalmistul Il lauda pe Domnul intai pentru ceea ce este El, pentru caracterul Lui, si abia apoi Il lauda pentru interventiile Lui in favoarea sa. Iata o lectie spirituala de mare valoare, care ne pune fatza in fatza cu o intrebare rascolitoare: Pentru care motiv Il cautam pe Dumnezeu: pentru ceea ce este El, sau pentru ceea ce a facut sau dorim sa faca in viata noastra ?
Cate din rugaciunile noastre sunt inaltate doar de dragul Lui, pentru simplul motiv ca apreciem caracterul Sau sfant si Il iubim neconditionat ? Desigur, nimeni nu ne va judeca daca-L vom lauda pe Domnul pentru ceea ce face pentru noi. Dimpotriva ! Insa a dori sa fim in preajma Lui pentru ca Il iubim pentru ceea ce este El, este dovada suprema a unei relatii profunde cu El, o relatie bazata nu pe interese personale, ci pe o dragoste neconditionata. O relatie cu adevarat mantuitoare !
Inima Scripturii
Providenta divina a gasit cu cale ca in inima Scripturii sa se afle unul din mesajele de capatai ale cerului: indemnul de a ne increde pe deplin si fara rezerve in Dumnezeu: „Mai bine sa cauti un adapost in Domnul, decat sa te increzi in om; mai bine sa cauti un adapost in Domnul, decat sa te increzi in cei mari” ( vers. 8.9 ).
Nu stim ce experiente l-au condus pe autor la o asemenea concluzie, si nici ce dezamagiri a avut din partea oamenilor, fie mici, fie mari. De asemenea, nu stim nici amanunte din viata lui care la-u apropiat de Dumnezeu, increzandu-se in El din ce in ce mai mult.
Cert este ca autorul Psalmului 118 a avut vrajmasi care-i doreau raul si care incercau sa-l intimideze, apeland la latura sa umana slaba. Insa in toate situatiile in care el s-a confruntat cu ura si rautatea oamenilor, Dumnezeu nu l-a parasit. Oamenii l-au dezamagit adesea, insa Dumnezeu nu l-a dezamagit niciodata.
Iata de ce psalmistul afirma plin de incredere si bucurie: „Domnul este partea mea, nu ma tem de nimic: ce pot sa-mi faca niste oameni ? Domnul este ajutorul meu si ma bucur cand imi vad implinita dorinta fatza de vrajmasii mei” ( vers. 6.7 ).
Chiar daca se vede inconjurat de popoare vrajmase „ca de niste albine” gata sa intepe, el le vede nimicite ”ca un foc de spini” ( vers. 12 ). Chiar daca in preajma sa, in propriul sau popor, existau tradatori care-i doreau caderea, Dumnezeu l-a sprijinit sa nu cada ( vers. 13 ).
Insa dincolo de oricare alte motive de bucurie si lauda pe care le avea psalmistul, exista un motiv suprem: mantuirea. In marea Sa dragoste parinteasca, Dumnezeu le poate oferi copiilor Sai de pe pamant o multime de binecuvantari. Insa niciuna dintre ele nu se poate compara cu darul mantuirii. De ce ? Pentru ca in acest dar sunt cuprinse toate binecuvantarile posibile de care se vor bucura cei credinciosi.
De aceea, neputand sa-si retina sentimentele, inima psalmistului izbucneste: „Domnul este taria si pricina laudelor mele: El m-a mantuit. Strigate de biruinta si de mantuire se inalta in corturile celor neprihaniti; dreapta Domnului castiga biruinta. Dreapta Domnului se inalta; dreapta Domnului castiga biruinta !” ( vers. 14-16 ).
Izbavirea pe care i-a oferit-o Dumnezeu psalmistului in momentele de cumpana ale vietii a dat un nou sens acesteia. De aici inainte, istorisirea lucrarilor Domnului ( vers. 17 ) si lauda la adresa Lui ( vers. 19 ) vor deveni prioritare. In fatza portilor templului, el striga cu nerabdare sfanta: „Deschideti-mi portile neprihanirii, ca sa intru si sa laud pe Domnul ! Iata poarta Domnului pe care intra cei neprihaniti. Te laud pentru ca m-ai ascultat, pentru ca m-ai mantuit” ( vers. 19-21 ).
Versetul 17 a adus multa mangaiere si speranta copiilor lui Dumnezeu din toate timpurile, in mod deosebit celor persecutati pentru credinta lor: „Nu voi muri, ci voi trai, si voi povesti lucrarile Domnului” . Cuvintele acestui verset au fost rostite de marele reformator John Wycliffe care, aflandu-se pe patul sau de boala, isi exprima increderea ca va trai pentru a demasca faptele rele ale calugarilor.
Copiii lui Dumneeu au nadeje chiar si in cele mai mari suferinte, chiar si in mijlocul celor mai descurajatoare circumstante. Chiar si atunci cand suferinta este perceputa ca venind de la Dumnezeu, ca o pedeapsa ? Da, chiar si atunci ! Cunoscandu-L pe Dumnezeu ca un Dumnezeu bun si indurator, dar si sfant si drept, psalmistul nu se indoieste niciodata de dragostea Lui: „Domnul m-a pedepsit, da, dar nu m-a dat prada mortii” ( vers. 18 ).
Nuiaua pedepsei pare aspra si dureroasa, dar ea se afla in mana unui Tata iubitor si intelept. De aceea, „fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului, si nu-ti pierde firea cand esti mustrat de El. Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste, si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste. Suferiti pedeapsa: Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal ?” ( Evrei 12, 5-7 ).
Piatra lepadata de zidari
Psalmul 118 are si o latura profetica, scoasa in evidenta chiar de cuvintele Mantuitorului. Cu cateva zile inainte de patimile si moartea Sa, Iisus a rostit cateva parabole. Intre acestea se numara si Pilda vierilor. In finalul pildei, El a readus in atentia ascultatorilor Sai, intre care se aflau si multi farisei, o profetie mesianica aflata in Psalmul 118, care vestea lepadarea lui Mesia de catre propriul Sau popor.
„Iisus le-a zis: „N-ati citit niciodata in Scripturi ca „Piatra pe care au lepadat-o zidarii a ajus sa fie pusa in capul unghiului; Domnul a facut acest lucru si este minunat in ochii nostri ?” ( Matei 21,42; Psalmul 118, 22.23 ).
Profetia mesianica are la baza o intamplare reala, istorica, de pe vremea construrii templului, piatra din capul unghiului cladirii fiind piatra principala a constructiei. Cu circa sapte secole inainte de intruparea Fiului lui Dumnezeu, profetul Isaia folosea simbolul pietrei in dreptul lui Mesia, profetizand ca Aceasta „va fi un locas sfant, dar si o piatra de poticnire, o stanca de pacatuire pentru cele doua case ale lui Israel, un lat si o cursa pentru locuitorii Ierusalimului” ( Isaia 8,14 ).
Acelasi profet scrie in cartea sa: „De aceea, asa vorbeste Domnul Dumnezeu: „Iata pun ca temelie in Sion o piatra, o piatra incercata, o piatra de pret, piatra din capul unghiului cladirii, temelie puternica; cel care o va lua ca sprijin, nu se va grabi sa fuga”(Isaia 2816 ).
Scriitorii Noului Testament, in mod deosebit apostolul Petru, aplica simbolul pietrei din capul unghiului cladirii din profetiile vechitestamentare la Iisus Christos. Aflandu-Se inaintea Sinedriului si acuzandu-i pe liderii religiosi de vina de a-L fi rastignit pe Fiul lui Dumnezeu, Petru afirma cu curaj: „El este piatra lepadata de voi, zidarii, care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului cladirii” ( Fapte 4,11 ).
Implinirea acestei profetii mesianice este evidenta. Cel care a fost umilit, respins si crucificat pentru o vina care nu era a Lui, a fost facut Capul tuturor lucrurilor si temelia Bisericii, atat in cer, cat si pe pamant. Caci Dumnezeu „I-a pus totul sub picioare si L-a dat capetenie peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui, plinatatea Celui ce implineste totul in toti” ( Efeseni 1, 22.23 ).
Daca umilinta lui Christos a avut ca urmare inaltarea Sa, daca lepadarea Sa ca „piatra de poticnire” L-a transformat intr-o „piatra din capul unghiului cladirii”, devenid temelia pe care este zidita Biserica Sa, oare urmasii Sai, care-I calca pe urme, nu vor fi si ei inaltati, devenind si ei o „temelie” pentru zidirea altora ?
De aceea, „apropiati-va de El, piatra vie, lepadata de oameni, dar aleasa si scumpa inaintea lui Dumnezeu. Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca, o preotie sfanta, si sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu, prin Iisus Christos” ( 1 Petru 2, 4.5 ).
„Aceasta este ziua”
Versetul 24 a starnit numeroase controverse in lumea cercetatorilor Bibliei: „Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul: sa ne bucuram si sa ne veselim in ea !” Comentatori ai Psalmului 118 ca Athanasie, Albert Barnes, Adam Clarke si altii au considerat ca acest verset se refera la noua zi de odihna si inchinare a credinciosilor Noului Testament, adica la duminica.
Pentru a argumenta asocierea dintre ziua duminicii si expresia folosita de psalmist: „aceasta este ziua”, acesti comentatori leaga versetul 24 de versetele 22 si 23. Ei sustin ca ziua invierii lui Iisus este ziua in care El a fost facut „piatra din capul unghiului cladirii, devenind temelia Bisericii si a intregului crestinism. Prin urmare, aceasta zi a devenit pentru crestini noua zi de odihna, iar versetul 24 despre aceasta zi vorbeste.
Exista insa si o multime de alti comentatori ( Augustin, Luther, Calvin, traducatori moderni ai Bibliei ) care resping aceasta interpretare, sustinand ca nici in text, nici in contextul imediat al versetului 24 nu exista niciun indiciu ca autorul psalmului s-ar fi referit la o zi de inchinare.
Exista o ipoteza potrivit careia Psalmul 118 ar fi fost scris pe vremea lui Neemia cu ocazia Sarbatorii Corturilor ( vezi Neemia 8, 14-18 ). Prin urmare, expresia „aceasta este ziua” pare sa se refere la acel eveniment punctual sau la o alta zi de bucurie pe care dorea sa o celebreze autorul.
A vorbi pe vremea scrierii Psalmilor despre o alta zi de inchinare decat Sabatul Poruncii a Patra din Decalog, in mod deosebit despre duminica – ziua intai a saptamanii – este o dovada de lipsa de simt istoric.
Psalmul 118 se incheie ( odata cu el incheindu-se si prima jumatate a Bibliei ) cu cateva ganduri pline de lumina:
– O binecuvantare: „Binecuvantat sa fie cel ce vine in Numele Domnului” ( vers. 26 ). Aceste cuvinte au fost rostite de alaiul care L-a insotit pe Iisus cu ocazia intrarii triumfale in Ierusalim ( vezi Matei 21, 9 ).
– Un indemn: „Legati cu funii vita pentru jertfa si aduceti-o pana la coarnele altarului”. Indemnul face aluzie la atitudinea hotarata de a-i fi fidel lui Dumnezeu si de a implini juruintele facute Lui.
– O marturisire personala: „Tu esti Dumnezeul meu si eu Te voi lauda: Dumnezeule, Te voi preamari” ( vers. 28 ).
– O repetare a indemnului adresat tuturor oamenilor de a-L lauda pe Domnul, „caci este bun, caci in veac tine indurarea Lui” ( vers. 29 ).
Asadar, daca vrem sa fim binecuvantati de cer, sa fim hotarati in alegerile noastre bune si fideli promisiunilor facute lui Dumnezeu. Daca vrem sa fim binecuvantati, sa facem din Dumnezeul tuturor oamenilor un Dumnezeu personal ( „Dumnezeul meu” ), dintr-un Dumnezeu indepartat si distant, un Dumnezeu apropiat de sufletul nostru.
Si, in final, daca vrem sa fim binecuvantati de cer, sa laudam Numele Domnului, contempland caracterul Sau. Sa-L apreciem nu doar pentru ceea ce face zilnic pentru noi, cat mai ales pentru ceea ce este El. Sa ne apropiem de El doar de dragul Lui, fara nici un interes !
Lori Balogh
