Psalmul 117 – Chemare la adorarea Creatorului

Psalmul 117 – Chemare la adorarea Creatorului

 

  1. „Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi-L, toate popoarele!
  2. Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi pe Domnul !”

 

Esente puternice, ambalaje mici

     Asemenea esentelor care se pastreaza in ambalaje mici, Psalmul 117 contine in cele doar doua versuri ale sale o tema majora, care nu-si va pierde niciodata prospetimea, nici chiar in vesnicie: lauda la adresa Creatorului.

Este cel mai scurt psalm dintre cei 150 care alcatuiesc Cartea Psalmilor, insa scurtimea lui a fost considerata intotdeauna un semn al armoniei si al esentializarii. In versiunea King James a Bibliei, Psalmul 117 reprezinta al 595-lea capitol din cele 1189 de capitole ale Scripturii, fiind practic mijlocul Bibliei.

Este demn de retinut faptul ca acest poem scurt apartine grupului de psalmi care alcatuiesc „Hallelul egiptean” ( 113-118 ), cantati sau recitati cu ocazia Sarbatorii Pascale. Termenul ebraic „hallel” inseamna „lauda” si sta la baza indemnului „Aleluia !” ( de la „Hallelu Yah” ), care tradus inseamna „Laudati pe Domnul !”

     Intelegand mesajul universalist al psalmului, un comentator ( A. Chouraqui ) afirma: „Sunt doua versete pentru cele doua parti ale omenirii, pe care Regele Mesia le va reuni in unitatea iubirii si a adevarului: pe de o parte Israel, poporul preot si mesager al lui Dumnezeu, si pe de alta parte natiunile pagane, supuse celor sapte porunci ale lui Noe. Si toti vor canta intr-un singur cor harul si adevarul Domnului.”

Iata asadar, ca nu doar esentele materiale se pastreaza in ambalaje mici, ci si cele spirituale. Cata teologie adanca se gaseste ascunsa in texte mici ca: „Iisus plangea” ( Ioan 11,35 ), „Bucurati-va intotdeauna !” ( 1 Tesaloniceni 5,16 ) sau „Rugati-va neincetat !” ( 1 Tesaloniceni 5,17 ). Oare vom reusi vreodata sa le epuizam intelesurile ?

Cuvintele, chiar daca sunt putine la numar, nu sunt altceva decat o poarta spre un taram ce se cere explorat, pana vom gasi filonul de aur al gandului lui Dumnezeu pus in ele.

 

Lauda – elementul permanent al inchinarii

     Parafrazand afirmatiile apostolului Pavel din a doua parte a „Imnului iubirii” ( 1 Corinteni 13 ), putem spune fara teama de a gresi: „Lauda nu va pieri niciodata. Cererile in rugaciune se vor sfarsi; plangerile vor inceta, izvorul lacrimilor va seca. Dar lauda la adresa lui Dumnezeu nu va inceta niciodata.”  De ce ? Pentru ca lauda reprezinta elementul permanent al inchinarii, iar inchinarea pe care fiintele inteligente din Univers o aduc Creatorului lor nu va inceta cat timp vor dainui cerurile.

Plasat exact in mijlocul Bibliei, Psalmul 117 reprezinta o chemare adresata tuturor natiunilor pamantului de a-L lauda pe Domnul pentru bunatatea si indurarea Sa, manifestate fatza de poporul Sau. Cele doua trasaturi esentiale ale caracterului lui Dumnezeu: bunatatea si credinciosia sunt o incurajare pentru orice om care se confrunta cu instabilitatea, rautatea si nesiguranta existentei pe pamant. In mijlocul acestora, omul care se increde in Dumnezeu se poate odihni linistit in dragostea Sa.

Citand din Psalmul 117 ( vezi Romani 15,11 ), apostolul Pavel leaga lauda la adresa lui Dumnezeu de intruparea lui Christos, ca implinire a promisiunilor lui Dumnezeu facute lui Avraam. Conform acestor promisiuni, toate familiile pamantului urmau sa fie binecuvantate in el ( vezi Geneza 12,3).

Intr-adevar, va fi oare vesnicia suficienta  pentru a epuiza laudele tuturor creaturilor inteligente, mai ales ale celor rascumparati de pe pamant, pentru ceea ce a facut Christos pentru omenire ? Oare dupa un mileniu, dupa un milion sau un miliard de ani petrecuti in atmosfera curata a cerului, departe de orice suferinta si neimplinire, si bucurandu-se zi de zi de noi orizonturi ale cunoasterii, cei mantuiti vor ajunge vreodata sa se plictiseasca in a-I multumi lui Dumnezeu pentru ceea ce a facut pentru ei ?

Asa dupa cum izvoarele nu pot fi inatusate, la fel si lauda fiintelor ceresti va izbucni in modul cel mai natural, spontan, neregizat si neimpus. Relatia dintre Creator si fiintele create este o „sosea” cu dublu sens: in timp ce lauda se indreapta dinspre creatura spre Creator, dinspre Dumnezeu spre om se revarsa un potop de binecuvantari.

Dar cine are mai mare nevoie de lauda: Dumnezeu sau omul ? Desigur, inima de Tata a Creatorului este fericita atunci cand copiii Sai manifesta dragoste si recunostinta fatza de El. Orice parinte se bucura de o astfel de atitudine din partea copiilor sai.

Insa de lauda la adresa lui Dumnezeu avem nevoie indeosebi noi. De ce ? Pentru ca acest gest ne pastreaza intr-un raport corect cu Creatorul nostru. Laudandu-L permanent, noi constientizam cat de mare este El si cat de mici suntem noi; realizam cat de dependenti suntem de dragostea Sa, cata nevoie avem de comuniunea cu El si cat de mult suntem binecuvantati in prezenta Sa.

Lauda la adresa lui Dumnezeu ne fereste de o viata traita pe „picioroangele” inaltarii de sine, ajutandu-ne sa raspandim in jurul nostru parfumul placut al modestiei si smereniei.

De aceea, laudati pe Domnul toate natiunile lumii, toate metropolele, orasele si satele ! Laudati Numele Lui dimineata, la pranz si seara, laudati-L necontenit ! Laudati-L cu buzele, cu mintea, cu inima, dar mai ales prin viata voastra ! Laudati-L in mijlocul bunastarii, dar si in mijlocul incercarilor ! Laudati-L la plecare si la venire, in copilarie, tinerete, maturitate si batranete ! Laudati-L chiar si pe pragul mormantului ! „Caci mare este bunatatea Lui fatza de noi si credinciosia Lui tine in veci. Laudati pe Domnul !” ( vers. 2 ).

Lori Balogh

This entry was posted in Psalmii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.