Psalmul 119 – Imnul Legii
Un psalm unic
Cu cele 176 de versete ale sale, care conțin nu mai puțin de 1064 de cuvinte, Psalmul 119 poate părea pentru unii cititori ai Bibliei excesiv de lung, greoi și monoton. Iar dacă îi aplicăm canoanele esteticii occidentale, cu greu vom reuși să observăm frumusețea lăuntrică a acestui imn.
Însă, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, aparențele înșală. Cel care nu se limitează la o citire fugitivă și superficială a psalmului, ci îl va citi în liniște și pe îndelete, încercând să înțeleagă mesajul fiecărui verset, va găsi în versurile sale o fântână adâncă, plină cu apa vieții.
Tema principală a psalmului este bucuria omului care face din Legea divină călăuza sa morală într-o lume coruptă, degradată și îndepărtată de Creatorul ei. Psalmul 119 este un imn dedicat Legii lui Dumnezeu, exprimând dragostea celui credincios față de principiile care stau la baza ei, dar mai ales dragostea față de Autorul ei. Pentru psalmist, meditația, având ca subiect Legea divină, nu este nici pe departe generatoare de teamă, ci mai degrabă aceasta devine un izvor de energie spirituală și de bucurie interioară de nedescris.
În orice circumstanță a vieții, autorul găsește în Legea lui Dumnezeu binele suprem, lumină, echilibru, mângâiere și stabilitate, chiar și în vremuri de suferință și persecuție.
Și pentru că tema principală a psalmului este legată de Legea lui Dumnezeu, avem promisiunea că „cine își va adânci privirile în Legea desăvârșită, care este Legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui” ( Iacov 1,25 ).
Din punct de vedere structural, Psalmul 119 este un acrostih alcătuit din 22 de părți, fiecare parte având câte 8 versete. Fiecare dintre cele 22 de părți ale imnului începe cu o literă a alfabetului ebraic: Alef, Bet, Ghimel, Dalet, He, Waw, Zain, Heț, Țeț, Iod, Kaf, Lamed, Mem, Nun, Samek, Ain, Pe, Tade, Qof, Res, Sin și Tău.
Astfel, în prima parte a psalmului, toate cele 8 versete încep fiecare cu litera Alef. În a doua parte, toate versetele încep cu litera Bet, apoi cu litera Ghimel, ș.a.m.d. Probabil că structura de acrostih era menită să ușureze memorarea psalmului.
Pentru a evita monotonia, pentru termenul „lege”, psalmistul folosește o mulțime de cuvinte înlocuitoare: „porunci”, „învățături”, „orânduiri”, „hotărâri”, „cuvânt”, „judecată”, „îndreptar”, „povață”, „desfătare”, „căi”. Toți acești termeni ne arată că avem de-a face cu un poem de tip sapiențial, în care autorul trece adesea de la imnul de laudă la rugăciunea de cerere, și de la lamentație la mulțumire și recunoștință.
Dacă Psalmul 118 închide prima jumătate a Bibliei, Psalmul 119 deschide cea de-a doua jumătate a Scripturii. Este oare întâmplător faptul că cea de-a doua parte a Bibliei începe cu un imn închinat Legii divine? Un imn pe care cineva l-a numit „Legea Domnului de la A la Z”.
Legea și fericirea
Trăind într-o lume a legilor de tot felul, și simțindu-ne constrânși la fiecare pas, cu greu ne-am putea imagina că un om ca și noi ar putea dedica un imn ideii de „lege”. Nu am auzit încă pe nimeni să scrie o odă închinată legii circulației sau codului penal. În mod natural, termenul „lege” ne creează fiori, căci el aduce la pachet și ideea de judecată și de pedeapsă.
Oare ce l-a putut determina pe autorul Psalmului 119 să compună acest imn dedicat Legii divine? Dacă cele două afirmații ale Scripturii sunt adevărate: „plata păcatului este moartea” ( Romani 6,23 ) și „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” ( Romani 3,23 ), înseamnă că toți, mici și mari, educați sau needucați, bogați și săraci, suntem sub condamnarea ei.
Cu toate acestea, Legea divină este privită de autorul Psalmului 119 dintr-o perspectivă cu totul diferită. Pentru el, Legea lui Dumnezeu nu numai că nu este ceva de temut, ci dimpotrivă, pentru cel ce o așază la locul potrivit pe „rafturile” existenței sale, ea poate deveni o sursă a fericirii. De fapt, așa și începe Psalmul 119: cu o „fericire” adresată celor ce au ales să asculte de Legea divină: „Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umbla întotdeauna după Legea Domnului! Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L căuta din toată inima lor” ( vers. 1.2 ).
Făcând această asociere inedită între Lege și fericire, psalmistul nu enunță o simplă teorie, bună de predat altora. Dacă el face această afirmație, el se bazează pe propria sa experiență în acest sens: „Când urmez învățăturile Tale, mă bucur de parcă aș avea toate comorile” ( vers. 14 ).
Și cum să nu se bucure când vede atât de clar roadele ascultării de Lege în propria sa viață? Iată mărturia autorului cu privire la efectele ascultării de Lege: „Poruncile Tale mă fac mai înțelept decât vrăjmașii mei, căci totdeauna le am cu mine. Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale” ( vers. 98‑100 ).
Există în Cuvântul lui Dumnezeu, în general, și în Legea Sa, în special, o putere înnobilatoare a ființei umane. Cei care-și pleacă inima și cugetul pentru a pătrunde adâncimile spirituale ale Scripturii nu pot rămâne aceiași. Duhul lui Dumnezeu îi schimbă, îi face înțelepți, le înnobilează caracterul și le sfințește dorințele și aspirațiile.
De aceea, psalmistul recunoaște că „prin poruncile Tale mă fac mai priceput” ( vers. 104 ), iar „descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” ( vers. 130 ). Constatarea autorului nu este altceva decât o confirmare a îndemnurilor pe care Moise le-a dat poporului Israel la hotarele Canaanului cu puțin timp înainte de moartea sa: „Iată, v-am învățat legi și porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire. Să le păziți și să le împliniți, căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!” ( Deuteronomul 4, 5.6 ).
Însă alături de fericire, bucurie sufletească și înțelepciune, ascultarea de voința lui Dumnezeu, exprimată în Legea Sa, mai aduce o binecuvântare în viața copiilor lui Dumnezeu: pacea sufletească. Căci „multă pace au cei ce iubesc Legea Ta și nu li se întâmplă nicio nenorocire” ( vers. 165 ).
Lumea noastră este plină de nonvalori puse la loc de cinste. Însă care valori sunt mai de preț decât fericirea, bucuria sfântă, înțelepciunea și pacea sufletească? Toți oamenii caută aceste valori în felul lor, fie conștient, fie inconștient. Dar câți dintre ei cunosc și „adresa” unde se află acestea?
Legea și dragostea
Dacă este adevărat că Psalmul 119 îl are drept autor pe David, atunci suntem pe cale de a găsi un răspuns posibil la întrebarea: Cum se face că acest om, cu slăbiciuni omenești și căderi spectaculoase, să fie numit de Însuși Dumnezeu „om după inima Mea” ( 1 Samuel 13, 14; Fapte 13,22 )? Ce a existat atât de special în viața și caracterul acestui om încât Dumnezeu să aprecieze la modul superlativ acele trăsături de caracter?
Desigur, oricine ar dori să fie numit de către cer „om prea iubit și scump”, așa cum a fost numit profetul Daniel de îngerul care-i transmitea mesajele cerești ( vezi Daniel 9,23 ), sau „om după inima Mea”, așa cum a fost numit David de Însuși Dumnezeu. Dar câți dintre noi suntem dispuși să ne lăsăm modelați de Duhul lui Dumnezeu în așa măsură încât să ajungem la nivelul lor spiritual?
Psalmul 119 are meritul ( printre multe altele! ) de a deschide o ușă tainică spre străfundurile ființei interioare a psalmistului, lăsându-ne să privim în ea. De fapt, în versurile acestui psalm dedicat Legii divine, autorul își pune sufletul pe masă, invitându-se să privim în el și să ne minunăm de ceea ce vom vedea acolo.
Iată câteva afirmații ale psalmistului cu privire la atitudinea sa față de Legea lui Dumnezeu și față de Autorul ei:
– „Te caut din toată inima mea” ( vers. 10 ).
– „Strâng Cuvântul Tău în inima mea” ( vers. 11 )
– „Mă gândesc adânc la poruncile Tale și cărările Tale le am sub ochi” ( vers. 15 ).
– „Mă desfătez în orânduirile Tale” ( vers. 16 ).
– „Totdeauna mi se topește sufletul de dor după legile Tale” ( vers. 20 ).
– „Povățuiește-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea” ( vers. 35 ).
– „Mă desfătez în poruncile Tale, căci le iubesc” ( vers. 47 ).
– „Eu mă desfătez în Legea Ta” ( vers. 70 up. ).
– „Legea Ta este desfătarea mea” ( vers. 27 up. ).
– „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea” ( vers. 97 ).
– „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele!” ( vers. 103 ).
– „Învățăturile Tale sunt moștenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele” ( vers. 111 ).
– „Eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat” (vers. 127 )
– „Deschid gura și oftez, căci sunt lacom după poruncile Tale” ( vers. 131 ).
– „Necazul și strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea” ( vers. 143 ).
– „Mă bucur de Cuvântul Tău ca cel ce găsește o mare pradă” ( vers. 162 ).
– „Sufletul meu tine învățăturile Tale și le iubesc mult de tot” ( vers. 167 ).
Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile frumoase pe care le găsim în sufletul „omului după inima lui Dumnezeu”. Pentru el, Legea lui Dumnezeu nu este o corvoadă sau un set de restricții care îi îngrădesc libertatea, ci o desfătare. Afirmând că iubește Legea, el mărturisește că iubește principiile care stau la baza ei, principii care izvorăsc din însuși caracterul Dătătorului ei.
Psalmul 119 reprezintă o mustrare pentru mulți creștini antinomianiști din zilele noastre, care nu pot înțelege că dragostea de Dumnezeu și respectarea Legii Sale merg mână în mână, iar una fără cealaltă nu poate exista.
Este adevărat că, privind lucrurile la suprafață, nimeni nu poate iubi niște porunci care-i limitează libertatea; nimeni nu-și poate găsi desfătarea într-o lege care îi arată ce nu trebuie să facă. Când la fiecare pas este întâmpinat de „Să nu!” – uri, este greu să fii „lacom” după ele și să-ți găsești plăcerea într-o suită de norme.
De ce totuși autorul Psalmului 119 face astfel de afirmații ( șocante pentru noi ) despre Legea lui Dumnezeu? Pentru simplul motiv că, dincolo de litera ei, el vedea spiritul Legii lui Dumnezeu. Iar în spiritul Legii morale, el întrezărea caracterul Legiuitorului. Afirmând că iubește Legea, că își găsește desfătarea în ea și că e lacom după poruncile Domnului, autorul își mărturisește de fapt dragostea și atașamentul față de Dumnezeu ca Autor al Legii. Și dacă un om Îl iubește atât de mult pe Dumnezeu, cum ar fi posibil ca el să nu fie iubit de cer infinit mai mult?
Vrei să fii unul dintre oamenii pe care Dumnezeu îi consideră ca fiind după inima Lui? Privește la exemplul psalmistului și … „du-te și fă și tu la fel!” ( Luca 10, 37 ).
Legea și harul
Pentru mulți creștini, cei doi termeni sunt imposibil de asociat, considerând că unul îl exclude pe celălalt. Dacă suntem sub harul lui Dumnezeu, noi nu mai avem nevoie de Lege, iar dacă ne străduim să respectăm Legea, suntem căzuți din har – afirmă unii creștini, răstălmăcind unele afirmații din scrierile apostolului Pavel.
Sub inspirația Duhului Sfânt, autorul Psalmului 119 afirmă însă cu totul altceva. În viziunea lui, harul lui Dumnezeu și Legea Sa se îmbină în mod armonios. Mai mult decât atât, el așază cele două noțiuni într-o ordine corectă din punct de vedere doctrinar: întâi harul și apoi, ca semn de recunoștință față de Dumnezeu pentru harul arătat, urmează ascultarea de Lege.
Oare nu tocmai acest adevăr vrea să ni-l transmită autorul când se roagă: „Dă-mi îndurarea ( harul n.n. ) Ta, ca să urmez Legea Ta” ( vers. 29 up. )? Aceeași rugăciune, însă exprimată cu alte cuvinte, o regăsim și în vers. 88: „Înviorează-mă după bunătatea Ta, ca să păzesc învățăturile gurii Tale!” Spre finalul Psalmului 119, autorul rostește o nouă rugăciune, din care reiese același mare adevăr scripturistic: „Te chem: mântuiește-mă, ca să păzesc învățăturile Tale!” ( vers. 146 ).
Așadar, Dumnezeu nu ne cere să păzim Legea Sa înainte de a ne elibera din robia păcatului prin jertfa Fiului Său. Doar niște oameni liberi pot păzi Legea Sa, care este „sfântă, dreaptă și bună” ( Romani 7,12 ).
Acest adevăr poate fi ușor de observat în istoria Exodului. Dumnezeu nu i-a prezentat poporului Israel cerințele Decalogului în timp ce era rob în Egipt, nici atunci când fugea de armatele lui faraon, traversând Marea Roșie ca pe uscat. Doar pe țărmul libertății depline, după ce și-a redobândit demnitatea națională, poporul Israel a fost condus la poalele Sinaiului pentru a i se face cunoscută Legea divină.
Harul de care beneficiem prin jertfa lui Christos, care nu este urmat de ascultare de voința lui Dumnezeu așa cum este exprimată în Lege, este total ineficient și nu duce nicăieri. Despre oamenii care apasă „pedala” harului, neglijând-o pe cea a ascultării din dragoste, apostolul Iuda are cuvinte dure, afirmând că „sunt oameni neevlavioși care schimbă în desfrânare harul lui Dumnezeu” ( Iuda 4 ).
Harul lui Dumnezeu nu este un permis de a păcătui continuu, ci o invitație la ascultare de voia lui Dumnezeu. „Du-te și să nu mai păcătuiești!” – i-a poruncit Iisus femeii prinse în adulter, adusă de cărturari și farisei înaintea Lui pentru a fi judecată ( Ioan 8,11 ). Iertarea și harul nu i-au fost oferite femeii pentru a continua o viață de păcat, în totală sfidare și neascultare de cerințele Legii divine, ci dimpotrivă, tocmai pentru a le lua în serios.
Iată un adevăr pe care psalmistul, cu multe veacuri înainte de era creștină, l-a înțeles și l-a trăit: „Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc orânduirile Tale! Te chem: mântuiește-mă, ca să păzesc învățăturile Tale” ( vers. 145.146 ).
Legea și Legiuitorul
Orice lege ne transmite un mesaj indirect despre caracterul autorului ei. O lege nedreaptă ne vorbește despre un legiuitor nedrept; o lege în permanentă schimbare ne arată că legiuitorul este indecis; iar o lege bună și desăvârșită ne demonstrează ca și legiuitorul ei este bun și desăvârșit.
În Psalmul 119 sunt prezentate câteva caracteristici ale Legii lui Dumnezeu care, luate împreună, ne ajută să ne facem o imagine de ansamblu cu privire la caracterul și atributele divine. Iată câteva dintre ele:
1) Profunzimea: „Văd că tot ce este desăvârșit are margini; poruncile Tale însă sunt fără margini” ( vers. 96 ).
Dacă este privită superficial, afirmația psalmistului pare gratuită. Un simplu exercițiu de imaginație ne va ajuta totuși să-i dăm dreptate autorului. Cine nu cunoaște, de exemplu, porunca „Să nu furi” ( Exodul 20, 15 )? În enunțul acestei porunci sunt folosite doar trei cuvinte, dar cine poate afirma cu certitudine că înțelege întreaga profunzime a poruncii și că a ajuns la „marginile” ei?
Dacă cineva nu este convins de acest lucru, să încerce să alcătuiască o listă cu toate posibilitățile pe care le are omul civilizat al secolului al XXI-lea de a călca această poruncă. Probabil că ar avea nevoie de volume întregi, fără să epuizeze subiectul. Și avem de-a face doar cu una dintre poruncile lui Dumnezeu, enunțată în doar trei cuvinte… .
2) Dreptatea și consecvența: „Tu Îți întemeiezi poruncile Tale pe dreptate, pe cea mai mare credincioșie” ( vers. 138 ).
Cele două trăsături ale Legii lui Dumnezeu sunt scoase în evidență și de alți autori de psalmi. În Psalmul 85,10, fiii lui Core afirmă că, în Dumnezeu, „bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută”. Etan Ezrahitul, un alt autor de psalmi, continuă aceeași idee în Psalmul 89,14: „Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea și credincioșia sunt înaintea Feței Tale”.
Un Dumnezeu al cărui scaun de domnie are ca temelie dreptatea nu poate fi autorul decât al unei Legi drepte. Iar autorul Psalmului 119 subliniază acest lucru în repetate rânduri: „De șapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale cele drepte” ( vers. 164 ). „Să cânte limba mea Cuvântul Tău, căci toate poruncile Tale sunt drepte” ( vers. 172 ).
3) Adevărul: „Dreptatea Ta este o dreptate veșnică și Legea Ta este adevărul” ( vers. 142 ).
Într-o lume în care adevărul este relativizat, adevărul unic transformându-se în „adevăruri” relative, o astfel de afirmație pare anacronică. Totuși, dacă Dumnezeu este unul singur, iar Acel unul singur afirmă despre Sine: „Eu sunt calea, adevărul și viața” ( Ioan 14,6 ), înseamnă că noțiunea de „adevăr” nu cunoaște forma de plural.
Exista un singur adevăr, iar acest adevăr este oglindit în Legea lui Dumnezeu, în fiecare dintre poruncile care o alcătuiesc. „Dar Tu ești aproape, Doamne, și toate poruncile Tale sunt adevărul” ( vers. 151 ).
4) Permanență: „De multă vreme știu din învățăturile Tale, că le-ai așezat pentru totdeauna” ( vers. 152 ).
Obișnuiți cu legile omenești perfectibile și într-o continuă schimbare, avem tendința să credem că și Legea divină este la fel: perfectibilă și în schimbare. Și aceasta din cauza unei cunoașteri deformate a naturii și a caracterului lui Dumnezeu. Însă Scriptura ne asigură în repetate rânduri că Dumnezeu, Legiuitorul, nu este schimbător:
„Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” ( Maleahi 3,6 ).
„Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” ( Iacov 1,17 )
„Iisus Christos este Același: ieri, azi și în veci” ( Evrei 13,8 ).
În Psalmul 119, autorul lui ne asigură că Legea divină nu este nici perfectibilă, nici în schimbare, ci este veșnică: „Temelia Cuvântului Tău este adevărul, și toate legile Tale cele drepte sunt veșnice” ( vers. 160 ).
Dacă ar fi să ne oprim doar la cele câteva trăsături ale Legii lui Dumnezeu pe care le scoate în evidență autorul Psalmului 119, ne-ar fi suficient să înțelegem câte ceva despre Autorul ei.
O Lege fără „margini” și profundă în semnificațiile ei nu poate avea drept autor decât un Dumnezeu infinit. O Lege dreaptă și consecventă cu sine de-a lungul timpului nu poate avea drept autor decât un Dumnezeu drept și consecvent cu Sine. O Lege adevărată ne vorbește despre un autor care Se identifică cu adevărul. Și o Lege veșnică și neschimbătoare ne vorbește despre un autor veșnic și neschimbător.
Acesta este Dumnezeul pe care suntem chemați să-L slujim și înaintea căruia este privilegiul nostru să ne închinăm. Acesta este Dumnezeul Scripturii, a cărui Lege morală dăinuie peste veacuri ca oglinda a propriului Său caracter.
De aceea, „veniți să ne închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!” ( Psalmul 95, 6 ).
Lori Balogh
