Psalmul 120 – Un strigat in mijlocul stramtorarii
O cântare a treptelor
- 1. „Către Domnul strig în strâmtorarea mea, şi El m-ascultă.
- Doamne, scapă-mi sufletul de buza mincinoasă, de limba înşelătoare !
- Ce-ţi dă El ţie, ce-ţi aduce El ţie, limbă înşelătoare !
- Săgeţi ascuţite de războinic, cu cărbuni aprinşi de ieniper.
- Vai de mine că locuiesc la Meşec, că locuiesc în corturile Chedarului !
- Destul mi-a locuit sufletul lângă cei ce urăsc pacea.
- Eu sunt pentru pace, dar de îndată ce vorbesc eu, ei sunt pentru război.”
O cantare a „suirilor”
Fiind primul dintr-o serie de cincisprezece psalmi intitulati „Psalmii treptelor” ( 120-134 ), cel cu numarul 120 il are probabil ca autor pe David. Se crede ca impreuna cu Psalmul 121, cele doua cantari au fost compuse de David la scurt timp dupa moartea lui Samuel. Disparitia acestuia a fost o grea lovitura pentru tanarul uns ca imparat, care se vedea acum la discretia vrajmasilor sai, a lui Saul in mod special.
Sensul expresiei „o cantare a treptelor” din preambul este destul de incert. Unii comentatori sunt de parere ca acesti psalmi erau cantati probabil de leviti in picioare, pe cele cincisprezece trepte ale templului, care duceau din curtea femeilor in cea a barbatilor.
Alti comentatori sustin ca „Psalmii treptelor” au fost compusi pentru a fi cantati de iudeii intorsi din robia babiloniana. Insa, conform opiniei generale, aceste imnuri erau cantate de pelerinii care se indreptau spre Ierusalim cu ocazia marilor sarbatori religioase anuale: Pastele, Rusaliile si Sarbatoarea Corturilor.
Din acest motiv, o traducere mai apropiata de adevar ar fi: „o cantare a suirilor”, cu referire la pelerinajele la Ierusalim din timpul acestor sarbatori. Asensiunea pelerinilor pe Muntele Sionului, pe care era construita Sfanta Cetate si templul, poate fi asociata cu calatoria poporului Israel din Egipt spre Canaan, sub calauzirea lui Dumnezeu, dar si cu repatrierea iudeilor dupa exilul babilonian.Toate aceste calatorii reprezentau o marturie vie a distantarii poporului ales de practicile idolatre ale poparelor pagane din jur, si a consacrarii sale fatza de unicul si viul Dumnezeu.
Din punct de vedere tematic, Psalmul 120 este o lamentatie. Ajuns in Sion, credinciosul rememoreaza suferintele pe care a fost nevoit sa le suporte din partea vrajmasilor sai, dupa care cere pedepsirea acestora, proclamand bunatatea lui Dumnezeu care l-a izbavit din necaz.
Si, deorece suferinta nu ocoleste nicio fiinta umana, acest psalm se adreseaza tuturor oamenilor. Daca vom intelege si vom trai mesajul sau, viata noastra va deveni in mod cert „o cantare a suirilor” spre noi culmi spirituale, spre un caracter innobilat si placut inaintea lui Dumnezeu.
Lupta cu „buza mincinoasa”
Tema omului drept, care este persecutat de vrajmasii sai, este prezenta si in acest psalm inca din primele versuri. Autorul ( cel mai probabil David ) se vede intr-o situatie de criza dupa moartea lui Samuel. Oameni imorali, cu „buza mincinoasa” si „limba inselatoare” il inconjoara, dorindu-i pieirea. Sa fie vorba de Saul si de acolitii lui ? Este foarte posibil.
Ceea ce ne intereseaza mai mult decat oricare alt detaliu este modul in care psalmistul a stiut sa-si gestioneze criza. De regula, ce face un om in astfel de situatii ? Cauta solutii, cere ajutorul prietenilor si pune in miscare toate parghiile omenesti pe care le are la dispozitie pentru a iesi din criza.
Ce face insa psalmistul in aceasta situatie ? Ne spune chiar el la inceputul psalmului: „Catre Domnul strig in stramtorarea mea, si El m-asculta. Doamne, scapa-mi sufletul de buza mincinoasa, de limba inselatoare !” ( vers. 1.2 ).
Ai incercat vreodata sa te lupti corp la corp cu minciuna ? Probabil ai observat ca in timp ce minciuna ocoleste pamantul, adevarul de abia se incheie la sireturi. Daca vrei sa te lupti cu minciuna folosindu-te tot de minciuna, ai pierdut razboiul inainte de a-l incepe. De ce ? Pentru ca intotdeauna se va gasi o alta minciuna mai mare si mai credibila decat cea pe care ai aruncat-o in lupta.
Iar daca vrei sa lupti folosindu-te doar de armele adevarului, atunci ai nevoie de Cel care S-a intitulat pe Sine: „Calea, Adevarul si Viata” ( Ioan 14,6 ). Doar El te poate invata cum sa folosesti „armura” cat mai eficient si cum sa-ti incingi mijlocul cu adevarul ( Efeseni 6, 14 ), astfel incat orice arma a minciunii indreptata impotriva ta sa fie demontata surub cu surub.
Unii comentatori sunt de parere ca purtatorul „buzei mincinoase” si a „limbii inselatoare” este insusi regele Saul. Altii sustin ca psalmistul il are in vedere pe Doeg Edomitul, slujitorul regelui ( vezi 1 Samuel 26,19 ).
Insa indiferent cine este „proprietarul” acestor buze mincinoase, viata lui David ramane peste veacuri un model de urmat in perioade de criza. El nu si-a facut singur dreptate, desi ar fi putut lucrul acesta; nu s-a razbunat pe vrajmasii sai de moarte, desi a avut ocazia sa o faca; si nu s-a lasat dominat de resentimente, nici manipulat de sfaturile consilierilor sai.
David a alergat la Dumnezeu pentru izbavire, si aceasta i-a fost oferita. Iar psalmii scrisi in urma acestor experiente sunt o dovada interventiei plina de dragoste a lui Dumnezeu in favoarea copiilor Sai.
Plata pacatului
Vorbind in continuare despre „limba inselatoare” a vrajmasilor sai, autorul psalmului introduce un dialog imaginar, care incepe cu o intrebare retorica: „Ce-ti da El tie, ce-ti aduce El tie, limba inselatoare ?” ( vers. 3 ). Cu alte cuvinte: Care va fi raspunsul lui Dumnezeu fatza de minciuna si inselaciunea de care se folosesc vrajmasii psalmistului ? Si pentru ca raspunsul intarzie sa vina, tot psalmistul este cel care il pronunta: „Sageti ascutite de razboinic,cu carbuni aprinsi de ieniper” ( vers. 4 ).
Textul poate fi interpretat fie ca o rugaciune a autorului, in care acesta Ii cere lui Dumnezeu sa-i pedepseasca pe vrajmasii sai conform legii talionului, fie ca o imprecatie ( blestem ).
Ieniperul de care se aminteste in versetul 4 a fost identificat cu un copac cu multe ramuri, dar cu frunze putine, numit „grozama”. Din lemnul acestuia, arabii fabrica si astazi un mangal de buna calitate, care produce un foc foarte puternic.
Folosindu-se de metafora sagetilor ascutite de razboinic si de cea a carbunilor aprinsi de ieniper, psalmistul le transmite un mesaj cat se poate de clar celor care-i aratau vrajmasie, mesaj pe care apostolul Pavel il va concentra mai tarziu in patru cuvinte: „Plata pacatului este moartea” ( Romani 6, 23 ).
Intr-un Univers condus de un Dumnezeu drept si sfant, pacatul nu are niciun viitor. In consecinta, nici cei care se lipesc cu placere de pacat nu au viitor. Chiar daca pentru un timp pacatul si pacatosii par sa prospere, soarta lor este hotarata demult in sfatul ceresc. In Imparatia lui Dumnezeu, fie ca vorbim de cer, fie ca vorbim de pamant, doar neprihanirea are viitor. Iar Biblia ne ofera suficiente dovezi in acest sens.
Si daca astfel stau lucrurile, de ce acum, cat inca mai este timp de har, sa nu renuntam la tot ce este manjit de mizeria pacatului, alegand valorile vesnice ?
Un far aprins in mijlocul marii infuriate
Vaiul din finalul Psalmului 120 zugraveste conditia adevaratilor copii ai lui Dumnezeu de-a lungul timpului, in mijlocul unei lumi ostile: „Vai de mine ca locuiesc la Mesec, ca locuiesc in corturile Chedarului ! Destul mi-a locuit sufletul langa cei ce urasc pacea. Eu sunt pentru pace, dar de indata ce vorbesc eu, ei sunt pentru razboi” ( vers. 5-7 ).
Cele doua locatii geografice amintite de autor: Mesec si Chedar sunt folosite ca simboluri pentru tinuturile in care a fost exilat David in perioada in care fugea de mania lui Saul si a acolitilor sai. Expresia „cei ce urasc pacea” poate fi o referire la perioada in care David a locuit in palatul regal al lui Saul, sau la acel timp in care, fiind nevoit sa-si scape viata, psalmistul isi cauta adapost intre pagani, departe de patria sa.
Istoria vietii lui David, asa cum este raportata pe paginile Scripturii, ne arata ca toate incercarile sale de a trai pasnic in propria lui tara au primit ca raspuns doar ura si vrajmasie. O ura vecina cu moartea.
Nelinistea psalmistului este maxima. Obosit de atata ostilitate din partea celor carora le dorea doar binele, el simte ca nu-si poate gasi odihna intr-o lume a urii, a violentei si a vrajmasiei. Sufletul lui tanjeste dupa acel liman al pacii, al armoniei si al dragostei eterne. Acesta este simtamantul oricarui copil al lui Dumnezeu, care priveste aceasta lume ca pe un pustiu ce trebuie strabatut spre adevarata casa: patria cereasca.
Despre acest simtamant al instrainarii fatza de o lume ostila adevarului, pacii, binelui si oricaror valori adevarate, ne vorbeste atat de impresionant autorul Epistolei catre evrei: „In credinta au murit toti acestia, fara sa fi capatat lucrurile fagaduite, ci doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant… Dar doreau o patrie mai buna, adica o patrie cereasca. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este rusine sa Se numeasca Dumnezeul lor, caci le-a pregatit o cetate” ( Evrei 11, 13.16 ).
Cum privesti lumea in care tarim cu toti ? Te simti aici ca acasa, sau tanjesti dupa o lume mai buna, o lume in care domneste neprihanirea ?
Lori Balogh
