Marele război cosmic (6)
– Din culisele marelui război –
O dilemă străveche
Deși este atacat din toate direcțiile (și poate tocmai din această cauză!), creștinismul este încă viu. În ciuda atacurilor venite din lumea păgână, care numără peste cinci miliarde de suflete (persecutarea creștinilor, Mișcarea New Age, etc.), și în ciuda încercării oamenilor de știință evoluționiști de a-L scoate pe Dumnezeu din Creația Sa, credința în existența lui Dumnezeu încă nu s-a stins. Încă destul de mulți oameni consideră că ideea existenței unui Creator atotputernic și veșnic este mult mai logică și mai acceptabilă pentru explicarea originii lumii decât marele Big Bang evoluționist.
Cu toate acestea, creștinismul nu este lipsit de dileme. Oricât de logică și rațională ar fi credința Bibliei, rămân întrebări fără răspuns și întrebări cu răspunsuri incomplete. Una dintre cele mai mari dileme ale creștinismului este legată de o întrebare veche de când lumea: Dacă Dumnezeu există și dacă El este dragoste, așa cum Îl prezintă Scripturile (vezi 1 Ioan 4:8), de ce există atâta suferință pe pământ? De ce atâtea boli, dezastre și nedreptăți în viața oamenilor pe care pretinde că îi iubește? De ce atâta moarte?
Negăsind un răspuns satisfăcător la astfel de întrebări, mulți oameni întorc spatele credinței în Dumnezeu, îngroșând rândurile scepticilor. Este cunoscut cazul lui Charles Darwin, considerat părintele evoluționismului modern, care, negăsind un răspuns logic la problema suferinței, a încercat să o explice prin conceptul „selecției naturale”. Puțini oameni știu însă că singura licență a lui Darwin a fost cea în teologie!?
Oare să nu aibă Biblia un răspuns la această veche dilemă? Este demn de observat că problema suferinței este tratată tocmai în una dintre cele mai vechi cărți ale Bibliei: Cartea lui Iov. Știind că omenirea va avea întrebări cu privire la existența suferinței încă din zorii ei, Biblia ne-a oferit câteva răspunsuri încă de timpuriu.
Cartea lui Iov ne este oferită tocmai pentru a ne ajuta să aflăm răspunsurile la unele dintre întrebările care ne frământă cu privire la drama suferinței umane. Doar unele răspunsuri, căci nici Cartea lui Iov, nici chiar întreaga Biblie nu ni le oferă pe toate. Răspunsurile complete care vor rezolva străvechea dilemă le vom primi doar în Împărăția lui Dumnezeu, după cum este scris: „Căci cunoaștem în parte și prorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârșit, acest „în parte” se va sfârși… Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci vom vedea față în față. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin” (1 Corinteni 13:9,10,12).
Privită din perspectiva marelui conflict cosmic între bine și rău, Cartea lui Iov este unică. Motivul unicității ei? Această carte, care aparține revelației divine scripturistice, ne ajută să pătrundem în „culisele” marelui război cosmic, făcând cunoștință cu realități la care nu am putea ajunge pe calea rațiunii, a simțurilor, a filozofiei sau a tehnologiei moderne. Această carte străveche ne descoperă câte ceva din lupta ideologică ce se poartă între forțele binelui și cele ale răului; ea ne descoperă cine se află în spatele suferinței umane, precum și modul în care Dumnezeul Universului supraveghează și controlează istoria spre biruința finală a adevărului și a dreptății.
Cartea lui Iov redă experiența dramatică a unui singur om, însă ea vorbește în realitate de propriile noastre suferințe, venite în viața noastră din cauze uneori inexplicabile. Poate că cel mai important adevăr pe care-l înțelegem citind Cartea lui Iov este cel exprimat de apostolul Pavel câteva secole mai târziu: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12).
Cartea lui Iov nu ne oferă toate răspunsurile la întrebările existențiale, mai ales la cele legate de suferința umană, însă ea are meritul de a ne deschide orizontul cu privire la marele conflict cosmic. Dincolo de suferințele noastre de zi cu zi, ea vorbește despre un Creator drept și iubitor, care ține totul sub control și care nu îngăduie forțelor răului să treacă de o anumită limită.
Un colț de rai lovit de uragan
Despre Iov se cunosc puține lucruri. Cert este că Iov nu era evreu. Numele țării Uț, în care locuia Iov, provine probabil de la numele unuia dintre nepoții lui Avraam din partea lui Nahor, fratele său (vezi Geneza 22:20,21).
Descrierea vieții lui Iov, a familiei sale numeroase, a averii sale colosale, dar mai ales a caracterului său impecabil, așa cum este zugrăvit în primul capitol al cărții, este aproape edenică. Ce putea să-și dorească mai mult un bărbat din acele timpuri decât o familie binecuvântată cu mulți copii, o avere considerabilă, o reputație excelentă în societate și, mai ales, o relație desăvârșită cu Dumnezeu? Într-adevăr, Iov se bucura de o viață binecuvântată din toate punctele de vedere, atât cât se poate de bună într-o lume aflată sub blestemul păcatului.
Însă cineva nu privea cu ochi buni toate aceste binecuvântări. Viața neprihănită a lui Iov, pe care Dumnezeu Însuși o apreciază în consiliul ceresc (vezi Iov 1:8; 2:3), era ca un spin în ochii lui Satana, făcându-l să „lăcrimeze” de invidie și răutate. Cum să fie el liniștit când, în împărăția întunericului peste care domnea, un om îndrăznea să-i sfideze voința, trăind după principiile unei alte stăpâniri decât a sa?
Trebuiau luate măsuri urgente și radicale împotriva unei asemenea situații. Dar cum să te atingi de Iov, când el se afla într-o relație desăvârșită cu Dumnezeu? Cum să aducă „uraganul” încercărilor și al suferințelor în micul sau colț de rai, când Iov se odihnea la umbra aripilor ocrotitoare ale Creatorului?
Meritul Cărții lui Iov este acela că ne permite să intrăm în culisele marelui război cosmic și să facem cunoștință cu intrigile marelui vrăjmaș al binelui. Cartea ne prezintă două planuri ale realității: un prim plan – cel vizibil -, este cel pământesc, iar al doilea plan – cel invizibil -, este cel ceresc.
Primele două capitole ale cărții vorbesc despre istoria nevăzută din spatele istoriei văzute. Cu ce începe această lecție de istorie nevăzută? Cu descrierea unui consiliu ceresc, la care au participat reprezentanții lumilor create, și care a fost prezidat de Însuși Dumnezeu (vezi Iov 1:6; 2:1).
Probabil că puțini dintre noi ne-am fi așteptat ca la un astfel de consiliu cosmic să participe și Satana. Biblia însă nu minte. Într-adevăr, Satana a participat la acel sfat ceresc în calitate de reprezentant al pământului. De fapt, cel care ar fi avut dreptul legitim de a reprezenta pământul era Adam. Însă căderea lui în păcat i-a permis lui Satana să-i uzurpe locul și să se prezinte cu aroganță și impertinență în marele consiliu.
„Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Și Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el” (Iov 1:7).
Observați aroganța uzurpatorului? Asemenea unui stăpân absolut peste domeniile sale, Satana se prezintă pe sine ca un stăpân care tocmai își inspectase teritoriul. Înaintea cui era Satana atât de arogant? Înaintea propriului său Creator, Cel de la care primește viața și libertate de mișcare, și care în orice clipă ar putea să-l cheme la neființă!
Dumnezeu însă trece peste aroganța creaturii Sale. Îl cunoștea prea bine din vremea în care Lucifer locuia în cer, în imediata apropiere a tronului Său, înainte de a fi alungat de acolo pentru totdeauna. Și Dumnezeu îi spune lui Satana: „Dacă tot vii din cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care ai făcut-o pe el, „ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și curat la suflet, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău” (Iov 1:8).
Da, Dumnezeu Se laudă cu caracterul lui Iov, așa cum o face de altfel cu fiecare dintre copiii Săi credincioși de pe pământ. Așa cum un tată se laudă cu copiii săi, asa și Dumnezeu este proslăvit prin viața acelora care trăiesc după principiile cerului. Satana însă nu se lasă. Acum este momentul să atace; acum este momentul prielnic să arunce în luptă cele mai teribile arme din arsenalul răului.
„Și Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui și tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și turmele lui acoperă țara. Dar ia întinde-Ți mâna și atinge-Te de tot ce are, și sunt încredințat că Te va blestema în față„ (Iov 1:9‑11).
Ce insinua Satana punând acea întrebare retorică, ce va schimba radical cursul vieții lui Iov: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?” De fapt, spunând aceste lucruri, Satana își exprimă convingerea că Iov Îi slujea lui Dumnezeu din interes, ca să fie binecuvântat, și nu din dragoste dezinteresată.
„Mănușa” fusese aruncată. Dacă Dumnezeu nu ar fi dat curs cerințelor lui Satana de a se atinge de familia și averea lui Iov, în inimile creaturilor inteligente din întregul Univers s-ar fi strecurat îndoiala: Dacă Satana are dreptate? Dacă, într-adevăr, Iov este credincios lui Dumnezeu din motive egoiste?
Ne este greu, chiar imposibil să înțelegem ce se petrecea în inima de Tată a lui Dumnezeu în acele momente. Îl iubea pe Iov așa cum doar un Tată ceresc o putea face. Dar cum putea să-Și lase miliardele de alți copii din lumile create să rămână cu un mare semn de întrebare în inimile lor? Și aceasta în condițiile în care rebeliunea lui Lucifer din cer deja făcuse atâtea victime!
Și Dumnezeu, cu inima sfâșiată de durere, dar spre binele întregului Univers, a hotărât: „Iată, îți dau pe mâna tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Și Satana a plecat dinaintea Domnului” (Iov 1:12).
Ceea ce a urmat a fost un adevărat „uragan” dezlănțuit în micul colț de rai al neprihănitului Iov. Un uragan stârnit din senin, fără nicio avertizare prealabilă, un uragan aducător de suferințe inimaginabile, dar mai ales de întrebări fără răspuns: „De ce, Doamne?”
„Păpușarul” nevăzut
Din momentul în care Satana a plecat dinaintea Domnului, părăsind marele consiliu universal, în viața lui Iov a izbucnit uraganul nimicitor. Raportul biblic ne lasă să înțelegem că într-o singură zi Iov și-a pierdut întreaga avere (o avere colosală!), i-a pierdut pe toți cei zece copii, precum și un număr mare de slujitori (vezi Iov 1:13‑19).
Probabil că nici în cele mai negre scenarii de viață Iov nu și-ar fi imaginat că i se pot întâmpla atâtea nenorociri în doar câteva ore. De regulă, atât necazurile, cât și bucuriile apar pe rând. În cazul lui Iov însă, nenorocirile au lovit dintr-o dată.
Ce bine ar fi dacă ar exista o unitate de măsură a suferinței! Oare câtă suferință pe minut a trebuit să suporte acest om pe nedrept, nu pentru că ar fi fost un nelegiuit, ci tocmai pentru că era neprihănit și curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor?
Poate că una dintre cele mai mari dileme pentru Iov și pentru cei ce scăpaseră cu viață din jurul său era aceea de a identifica autorul care orchestrase aceste nenorociri. Cine putea fi decât Dumnezeu? – gândeau cu toții.
Priviți la raportul pe care îl aduce lui Iov unul dintre slujitorii supraviețuitori, după ce focul îi distrusese toate turmele de oi, precum și pe păzitorii lor: „Pe când vorbea el încă, a venit un altul și a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer și a aprins oile și pe slujitorii tăi și i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ți dau de știre” (Iov 1:16).
Este cât se poate de clar: Focul care i-a mistuit turmele nu putea fi decât focul lui Dumnezeu! Dar vântul puternic, care a izbit în casa în care erau adunați copiii lui Iov, în stăpânirea cui se află? Desigur, tot în stăpânirea lui Dumnezeu, căci doar El controlează elementele naturii! Așadar, tot Dumnezeu este responsabil de moartea tuturor celor zece copii ai lui Iov. Dar sabeenii și haldeii care i-au prădat boii, măgarii și cămilele, ucigându-i pe slujitori, ar fi putut face un astfel de rău dacă nu i-ar fi trimis Dumnezeu?
Pentru Iov era clar: „Domnul a dat și Domnul a luat” (Iov 1:21). Iar soției care îl îndemna să-l blesteme pe Dumnezeu ca să moară mai repede, el îi împărtășește convingerea sa: „Ce! primim de la Dumnezeu binele, și să nu primim și răul?” (Iov 2:10).
Dacă Iov ar fi avut privilegiul pe care-l avem noi – acela de a cunoaște ceea ce s-a întâmplat dincolo de „scenă”, în „culise” -, cu totul alta ar fi fost perspectiva sa. Dacă el ar fi cunoscut dialogul dintre Dumnezeu și Satana pe seama caracterului său, Iov nu ar fi tras astfel de concluzii pripite.
Pentru noi este ușor să citim revelația Scripturii: „Și Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea din talpa piciorului până în creștetul capului” (Iov 2:7). Iov însă nu știa cine se ascundea în spatele suferințelor sale fizice și sufletești. Și tocmai din acest motiv, încrederea sa în Dumnezeu strălucește cu atât mai mult în această împrejurare.
Deși Iov credea, asemenea tuturor celor din jurul său, că toate nenorocirile abătute asupra lui veneau de la Dumnezeu, el nu I-a întors spatele și nici nu s-a revoltat împotriva Lui, ci doar și-a deplâns soarta nefericită, întrebându-se și întrebându-L pe Dumnezeu: „De ce, Doamne?”
Dacă ar fi știut el că adevăratul „păpușar” care trăgea sforile nu era altul decât Satana! Dacă ar fi știut el ca marele vrăjmaș, după ce aduce o nenorocire în viața omului, se retrage ca un laș, lăsându-i pe oameni să creadă că autorul răului nu este altul decât Dumnezeu! Poate că dacă ar fi știut Iov toate acestea, ar fi trecut mai ușor peste teribila încercare la care a fost supus.
De ce oare este mâniat Satana pe noi? Ce rău i-am făcut, astfel încât să dorească să ne distrugă? La o astfel de întrebare nu există răspuns. Când vorbește despre natura păcatului, Biblia folosește expresia „taina fărădelegii” (vezi 2 Tesaloniceni 2:7). De ce păcatul, răul, răutatea și tot ce este legat de aceste noțiuni nu au o explicație rațională? Pentru că răul nu poate fi explicat, nu poate fi justificat. Dacă Satana l-a urât pe Iov, așa cum de altfel îi urăște pe toți oamenii care au ales să treacă de partea binelui în marele război cosmic, a făcut lucrul acesta fără niciun motiv justificat.
De fapt, ce l-a deranjat pe Satana la Iov? Ceea ce avea el: bogățiile imense, familia sa numeroasă și binecuvântată, sau, dimpotrivă, sau ceea ce era Iov: un om neprihănit, al cărui caracter integru era apreciat de Dumnezeu?
Este evident că pe Satana acest din urmă aspect l-a deranjat la culme. Dar cum să distrugă acest monolit al credinței și moralității când Iov se afla sub protecție divină? Nu avea nicio șansă. Însă Satana avea o armă redutabilă, pe care o perfecționase încă din perioada în care se afla în cer, în timpul revoltei sale, când reușise să atragă de partea sa o treime dintre îngerii cerului: insinuarea.
De ce n-ar folosi această armă mortală și în cazul lui Iov? Și Satana a folosit-o din plin. Prima dată el a insinuat ca Iov se temea de Dumnezeu din interes (vezi Iov 1:9‑11); a doua oară a insinuat că Iov ține mai mult la pielea sa decât la Dumnezeu (vezi Iov 2:4).
Dumnezeu știa prea bine ce intenții se ascundeau în spatele acestor insinuări. El putea opri aici valul nimicitor care amenința viața lui Iov și a familiei sale. Însă ființele inteligente din Univers nu cunoșteau adevăratele intenții ale lui Satana. Insinuările lui le-au ridicat serioase semne de întrebare: Oare nu cumva Satana are dreptate în privința lui Iov? Nu cumva credincioșia acestui om față de Dumnezeu nu avea drept temelie dragostea, ci doar motive egoiste?
Cum să-i convingă Dumnezeu pe toți aceștia de adevăratul caracter al lui Iov și de falsitatea acuzațiilor lui Satana? Demonstrația trebuia făcută. Spre binele și stabilitatea Universului, pentru demascarea răutății lui Satana și pentru călirea credinței lui Iov, Dumnezeu a fost nevoit să-l lase pe Iov în cuptorul încercărilor până la limita suportabilității. „Termometrul” era însă în mâna Sa. Focul încercării nu trebuia să ardă nicio secundă în plus după ce demonstrația va fi fost încheiată. Niciun grad în plus, nicio clipă mai mult…
Căci este scris: „Nu v-a ajuns nicio ispită ca să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita a pregătit și mijlocul ca să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda” (1 Corinteni 10:13).
O miniatură a marelui război
Cartea lui Iov este o miniatură a marelui conflict izbucnit în cer între forțele binelui și ale răului. Ea reprezintă doar o mică piesă din marele puzzle, ai cărui principali protagoniști sunt Dumnezeu și Satana. Frontul acestui milenar război cosmic se află acum pe pământ, trecând prin inima și conștiința fiecărui om. Căci tot ce se întâmplă în inima noastră, fie bine, fie rău, înclină balanța conflictului fie într-o parte, fie în cealaltă.
Suferința pe care o întâlnim în natură, în general, și cea pe care o vedem în viața oamenilor, în special, este problema care ridică cele mai multe „de ce”-uri, atât la oamenii credincioși, și cu atât mai mult la sceptici. Totul se rezumă la o singură întrebare: Dacă Dumnezeu este dragoste, de ce îngăduie suferința?
Avem un răspuns complet la această întrebare? Categoric, nu! Cartea lui Iov ne deschide orizontul și perspectiva cu privire la marea luptă dintre bine și rău, dar nu oferă răspunsuri la toate întrebările. Nici lui Iov nu i s-au dat toate răspunsurile. Deși a fost reabilitat în finalul experienței lui, deși a fost binecuvântat cu binecuvântări îndoite ca urmare a fidelității sale față de Dumnezeu, lui Iov nu i s-au lămurit toate dilemele. Poate că Dumnezeu a considerat că pentru moment și pentru această viața este suficient. Dar cu siguranță că veșnicia va aduce și răspunsurile mult așteptate.
Nici noi nu avem răspuns la toate dilemele noastre legate de suferință. De ce a îngăduit Dumnezeul dragostei să te îmbolnăvești de o boală gravă? De ce a îngăduit El să fii aruncat în șomaj, când alții mai incompetenți ca tine au un loc de muncă sigur și confortabil? De ce a îngăduit El să treci printr-un accident, o calamitate naturală sau o mare dezamăgire?
Nu cunoaștem răspunsurile la toate aceste întrebări. Avem însă niște certitudini care ne ajută să îndurăm suferințele noastre de toate zilele și să mergem mai departe încrezători:
– Dumnezeu este dragoste, iar dragostea adevărată nu greșește niciodată. Oricare ar fi suferința mea și a ta, nu trebuie să pierdem din vedere că „păpușarul” din spatele cortinei este Satana. Iar dacă Dumnezeu a îngăduit această suferință, El știe de ce.
– În marele război cosmic, noi nu suntem spectatori, ci actori. Frontul luptei trece prin inima și conștiința mea și a ta, prin inima și conștiința fiecărui om de pe pământ. De care parte a baricadei ne vom afla?
– Binele va învinge răul, căci lupta dintre Dumnezeu și Satana nu este o luptă între două puteri egale. Dumnezeu este Cel Atotputernic, în timp ce Satana este doar o creatură dependentă de El.
Dacă Dumnezeu îi oferă lui Satana o anumită libertate de acțiune, o face doar pentru a demonstra înaintea Universului cât de grav și păcătos este păcatul, astfel încât, după încheierea marii lupte, nicio ființă inteligentă din Univers să nu mai fie tentată să repete istoria căderii lui Lucifer.
Când demonstrația va fi fost încheiată, când adevăratele intenții ale lui Satana vor fi scoase la lumină, Dumnezeu, în calitatea Sa de Suveran absolut al Universului, nu va îngădui ca marea confruntare să continue nici măcar o clipă în plus. Când El va considera că ceea ce trebuia demonstrat a fost demonstrat, El va spune: „Destul! Să înceapă judecata!”
Atunci, și numai atunci, vom afla răspunsurile la toate întrebările noastre fără răspuns. Până atunci însă, să umblăm în credință! Căci „fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6).
Iar Cartea lui Iov ne garantează că Dumnezeu nu va rămâne niciodată dator celor care se încred în călăuzirea și dragostea Lui.
Lori Balogh
