2 Corinteni 12,1-5: Răpit până la al treilea cer

2 Corinteni 12,1-5: Răpit până la al treilea cer

„E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuși la vedeniile și descoperirile Domnului. Cunosc un om în Christos, care acum patrusprezece ani a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu știu; dacă a fost fără trup, nu știu. Dumnezeu știe). Și știu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu știu. Dumnezeu știe), a fost răpit în rai și a auzit cuvinte care nu se pot spune și pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar, întrucât mă privește pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.”

O anumită parte a lumii creștine folosește acest pasaj biblic pentru a susține teoria nemuririi sufletului, în timp ce alți creștini consideră că afirmațiile apostolului Pavel nu au nimic de-a face cu această teorie.

Primul aspect care trebuie clarificat este identificarea persoanei despre care Pavel afirmă că a fost răpită până în al treilea cer. Este vorba de apostolul însuși sau de o altă persoană? Comentatorii sunt unanim de acord că în pasajul amintit apostolul Pavel își descrie propria sa experiență spirituală, deși vorbește la persoana a treia.

Se pare că motivul pentru care el procedează în felul acesta este ca nimeni să nu rămână cu falsa impresie că el dorea să se laude și să se slăvească pe sine datorită viziunilor sale. Faptul că Pavel vorbește despre propria sa experiență spirituală reiese din mai multe detalii pe care le găsim în pasajul citat:

1) Relatarea despre răpirea acelui „om în Christos” până la al treilea cer se află în mijlocul relatării unor evenimente din propria viața a apostolului. Așadar, contextul imediat ne indică faptul că acel om este chiar apostolul.

2) În versetul 7, apostolul afirmă că aceste descoperiri i-au fost făcute lui personal: „Și ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască și să mă împiedice să mă îngâmf.”

3) Faptul că Pavel folosește persoana a treia atunci când relatează propria sa experiență nu este un lucru neobișnuit pentru scriitorii Bibliei. Așa au procedat și profetul Daniel (vezi Daniel 1,7‑11), și evanghelistul Ioan (vezi Ioan 13,23‑25). Cu toate acestea, nimeni nu pune la îndoială faptul că în cărțile care le poartă numele ei au descris propriile lor trăiri și experiențe.

Localizarea în timp a descoperirilor primite de Pavel este relativ ușoară. Având în vedere faptul că el a scris cea de-a doua Epistolă către corinteni în jurul anului 57 d.Ch., cu patrusprezece ani înainte, înseamnă aproximativ anul 43 d.Ch., adică perioada în care Barnaba l-a dus pe Pavel în Antiohia (vezi Fapte 11,25.26).

Cel de-al treilea cer în care a fost răpit apostolul în viziune nu este altul decât locașul lui Dumnezeu și al ființelor cerești, raiul sau paradisul ceresc. În concepția biblică, primul cer este atmosfera terestră, al doilea cer este cosmosul cu miliardele de stele, iar al treilea cer este locul în care tronează Dumnezeu, înconjurat de miliardele de îngeri și ființe cerești.

Pentru înțelegerea sensului afirmațiilor lui Pavel este foarte important să ținem cont că el relatează ce i s-a întâmplat în timpul unei vedenii (viziune). Or în timpul unei viziuni, omul este complet inconștient de realitățile din jurul său. În același timp, lucrurile pe care le vede în viziune sunt tot atât de reale pentru el ca și situațiile normale ale vieții.

Așa se explică faptul că apostolul nu putea preciza sub ce formă a fost răpit până în prezența lui Dumnezeu: în trup sau doar în duh. De fapt, el nici nu face eforturi să înțeleagă ce s-a întâmplat cu el în timpul viziunii. Pentru apostol, ambele situații erau la fel de posibile.

Adevărul cu privire la natura vizitei lui Pavel în cel de-al treilea cer îl cunoaște doar Dumnezeu. De aceea, oamenii ar face bine să nu-și întemeieze doctrinele pe lucruri nesigure înțelegerii umane. Folosirea acestui pasaj biblic pentru a susține teoria nemuririi sufletului este total neavenită.

În timpul viziunii primite, sufletul apostolului nu și-a părăsit trupul, așa cum încearcă să interpreteze unii creștini. Dacă s-ar fi întâmplat lucrul acesta, înseamnă că apostolul ar fi fost mort și nu ar mai fi putut scrie ulterior epistola.

În Coloseni 2,5, Pavel afirmă: „Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuși cu duhul sunt cu voi, și privesc cu bucurie la buna rânduială care domnește între voi și la tăria credinței voastre în Christos”.

Totuși, nimeni nu înțelege din acest pasaj că sufletul nemuritor ar fi părăsit trupul apostolului pentru a fi alături de credincioșii din Colose.

În concluzie, în pasajul din 2 Corinteni 12,1‑7 apostolul relatează o experiență spirituală personală în care, fiind răpit în viziune (fie cu trupul, fie doar cu spiritul), a putut vedea și auzi lucruri pe care nu le putea transmite semenilor săi. Pasajul biblic nu ne oferă niciun indiciu care să întărească teoria nemuririi naturale a sufletului.

Lori Balogh