E. G. White si reforma sanatatii in contextul sec. al XIX-lea
„Nu zice: „Cum se face ca zilele de mai inainte erau mai bune decat acestea ? Caci nu din intelepciune intrebi asa”
( Eclesiastul 7, 10 )
Ati fi dorit sa va nasteti in America si nu in Romania ? Insa nu cea de astazi, ci in America secolului al XIX-lea ?
De cand au aparut pe scena istoriei, SUA au dat nastere, in multimi de oameni de pe toate continentele, asa-numitului „vis american” – sintagma ce cuprinde in sine toate cautarile, aspiratiile si dorintele de mai bine ale oamenilor.
Atunci cand ne gandim la America secolului al XIX-lea, imaginatia ne creeaza tablouri idilice, cu ferme linistite si prospere, asezate in mijlocul unor peisaje de vis, in care oameni vigurosi si sanatosi, inconjurati de familii fericite, traiesc intr-o armonie desavarsita unii cu altii si cu natura inconjuratoare.
Niciun stres, ca cel pe care-l traim in mult zbuciumatul secol al XXI-lea, nicio grija cu privire la locul de munca, locuinta, hrana sau alte nevoi de baza ale fiintei umane. O lume fara zgomotul discotecilor, fara televiziune sau radio, fara internet si facebook, o lume fara greve, somaj, mitinguri impotriva guvernului…Linistea naturii, armonia in familie, siguranta zilei de maine, o credinta simpla, dar puternica in Dumnezeu – iata componentele de baza ale unui tablou idilic din care care multi dintre noi am dori sa facem si noi parte.
Dar oare aceasta a fost cu adevarat America secolului al XIX-lea, acea America in care a trait si a lucrat E. G. White ? Scriitorul britanic C. P. Snow ( 1905-1980 ) scria candva ca „nicio persoana intreaga la minte nu ar alege sa se fi nascut intr-o epoca anterioara, decat daca ar putea fi sigura ca s-ar fi nascut intr-o familie prospera, ca s-ar fi bucurat de o sanatate extrem de buna si daca ar fi putut accepta cu stoicism sa-i moara cei mai multi dintre copii” ( 1 ).
America secolului al XIX-lea nu era nici pe departe o tara demna de invidiat, caci multe lucruri nu erau atat de bune cum ni le imaginam noi. Intr-o astfel de lume s-a nascut si a lucrat Ellen G. White, unul dintre cei trei fondatori ai Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, alaturi de James White si Joseph Bates.
Spatiul acestui articol nu ne permite sa abordam toate aspectele societatii americane din secolul al XIX-lea si pozitia pe care E. G. White a luat-o fatza de aceste aspecte in toate cuvantarile si scrierile sale. Am putea discuta despre patronate, angajati si sindicate, despre activitatile recreative ( sport, distractii, teatru, etc. ), despre problemele rasiale, despre literatura si hobby-urile vremii, despre „legile albastre” care impuneau pazirea duminicii ca sabat saptamanal, despre miscarile religioase ale timpului sau despre impactul darwinismului asupra societatii americane. Si multe altele…
Fatza de toate aceste probleme reale, cu care era confruntata societatea americana, ar fi interesant de observat care a fost pozitia lui E. G. White si modul in care Dumnezeu a indrumat Biserica Adventista in rezolvarea acestora prin lucrarea ei.
Pentru moment, ne vom opri doar asupra domeniului sanatatii, stiind bine ca E. G. White a fost principalul promotor al reformei sanatatii in Biserica Adventista de Ziua a Saptea. In 6 iunie 1863, pe cand se afla in localitatea Otsego, Michigan, intr-o zi de Sabat si in timpul unei intalniri de rugaciune, E. G. White a primit o viziune care se va dovedi de o importanta majora pentru credinciosii bisericii. Viziunea se referea la principiile corecte pe care ar trebui sa le adopte membrii bisericii in privinta hranei, a ingrijirii corpului si a folosirii remediilor naturale ( aer curat, bai de soare, activitate fizica, apa curata, etc. ) pentru pastrarea unei sanatati cat mai bune, atat a trupului, cat si a spiritului.
Conducatorii nou-organizatei Biserici Adventiste de Ziua a Saptea au realizat imediat importanta reformei sanatatii, in contextul in care mai multi pastori suprasolicitati au fost nevoiti sa se retraga din activitate din cauza unor probleme grave de sanatate. Insasi familia White a avut de suferit din cauza necunoasterii unor principii sanatoase ale stilului de viata. Moartea prematura a lui Henry White, unul dintre cei cei patru fii ai familiei White, si boala grava a lui James White, care l-a fortat sa-si suspende activitatea timp de trei ani, le-au adus conducatorilor bisericii argumente suplimentare in favoarea unei reforme a sanatatii in sanul Bisericii Adventiste.
Ca urmare, in lunile care au urmat primirii viziunii de catre E. G. White, a fost elaborat un program educational de sanatate. Primul pas l-a constituit publicarea a sase carti a cate 64 de pagini fiecare, intitulate „Sanatatea – sau cum sa traiesti”. In fiecare din aceste carti putea fi regasit cate un articol scris de E. G. White.
In 25 decembrie 1865, E. G. White a primit instructiuni cu privire la construirea unei case de sanatate, avand ca scop ingrijirea bolnavilor si promovarea unui stil de viata sanatos ( 2 ). Ca urmare a acestor instructiuni, la inceputul anului 1866, biserica a facut planuri pentru construirea Institutului de Vest pentru reforma sanatatii, inaugurat in septembrie 1866.
Astazi, principiile unui stil de viata sanatos ni se par firesti, fiind promovate atat in literatura de specialitate, cat si in diferite conferinte tematice si mass-media. Insa, ca sa ne dam seama de valoarea acestor principii cu doua secole in urma, ar fi util sa aruncam o privire asupra societatii americane din acea vreme.
Stiti care era speranta de viata a unui american in perioada de inceput al activitatii lui E. G. White ? In anul 1800, speranta de viata la nasterea unui copil american era de numai 32 de ani. Pe la 1850, aceasta speranta de viata crescuse la 41 de ani; in 1900, ea era de 50 de ani, iar in 1950, era de 67 de ani. La cumpana dintre mileniile al doilea si al treilea, speranta de viata pentru un american crescuse deja la 79 de ani. Asadar, in doua secole, speranta de viata a americanilor a crescut de circa doua ori si jumatate. Cum a fost posibila o asemenea schimbare in bine ? Raspunsul este simplu: adoptarea unor principii de viata mai sanatoase, o salubrizare mai buna si o ingrjire medicala mai corecta. Cum era totusi posibil ca un american de la inceputul secolului al XIX-lea sa traiasca atat de putin ? Iata cateva cauze care provocau scurtarea dramatica a vietii americanilor din acea perioada:
– Americanii instariti mancau mult si nesanatos, alimentatia lor fiind bogata in carne, grasimi, condimente si deserturi nesanatoase.
– Fructele si legumele erau evitate de cei mai multi americani din cauza prejudecatii ca acestea ar fi responsabile de raspandirea unor epidemii. Se credea ca epidemia de holera din 1832 fusese cauzata de consumul unor fructe. Multi aveau prejudecata ca fructele si legumele proaspete le faceau rau mai ales copiilor.
– Americanii saraci nu se puteau imbuiba ca cei bogati, insa nici ei nu se hraneau sanatos. Alimentele erau procesate neigienic ( nu se cunoastea pasteurizarea laptelui ) si nu era cunoscuta refrigerarea. Rezultatul era o stare proasta de sanatate a intregii societati americane.
Insa nu doar alimentatia gresita era cauza nenumaratelor boli si a sperantei de viata atat de reduse. Americanii secolului al XIX-lea aveau mari probleme si cu igiena personala. Oamenii de rand se imbaiau foarte rar, iar unele informatii provenite de la autoritati ne arata ca americanii de rand care traiau in anii 1830 nu se imbaiau niciodata.
In 1855, in New York, la o populatie de peste 600 000 de locuitori nu existau decat 1361 de cazi de baie. In 1882, doar 2% din casele din New York aveau apa curenta. Ne putem usor imagina ca in zonele rurale situatia era mult mai grava.
In privinta salubrizarii, situatia era deplorabila la inceputul secolului al XIX-lea. Majoritatea caselor aveau toaletele in curte, astfel incat infiltratiile acestora infectau apa fantanilor, provocand epidemii bacteriologice. Gunoiul nu era colectat si procesat, ci era aruncat pur si simplu in strada, unde era apoi scormonit de porcii si pasarile de curte care circulau liber. In 1850, mii de porci umblau liber pe strazile orasului New York.
Insa nu doar gunoiul produs de oameni era o problema pentru orasele americane. La acest gunoi se adauga si balega produsa de caii si porcii care umblau pe strazi. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, doar in orasul New York erau depuse pe strazi zilnic circa 1250 t de balegar si 240 000 l de urina de cal ( 3 ). Astfel, gunoiul aruncat de oameni direct in strada, amestecat cu excrementele porcilor si cailor, deveneau paradisul mustelor, tantarilor, capuselor si sobolanilor, purtand germenii bolilor pretutindeni.
Atunci cand era soare, noroiul din strazi se transforma intr-un praf cu miros intepator care se raspandea pretutindeni. Si, pentru ca „meniul” sa fie complet, la toate acestea se mai adauga si prostul obicei al americanilor de a mesteca tutun, pe care apoi il scuipau pretutindeni, atat in casa, cat si in afara ei. Orasele nu aveau canalizari subterane, astfel incat paraiele care le strabateau deveneau adevarate haznale deschise, mirosul raspandit in jur fiind de nesuportat.
Insa nici viata la tara nu era cu mult mai buna si sanatoasa. Va imaginati ca in jurul conacelor rurale erau doar gradini cu trandafiri ? De fapt, in jurul conacelor de la tara gunoiul, noroiul si balegarul ajungeau uneori pana la carambul cizmelor. Deoarece fantanile se aflau in apropierea caselor, a ocoalelor de vite si a latrinelor, apa din ele era poluata si plina cu microbi, provocand boli inexplicabile pentru acea vreme.
In astfel de conditii de viata este explicabil pentru noi de ce speranta de viata pentru un american care traia pe vremea lui E. G. White era atat de mica si de ce apareau atatea boli si epidemii devastatoare.
Insa se mai ridica o intrebare: Ce sanse de vindecare avea un american bolnav din acea vreme ? Sa mearga la spital si sa apeleze la doctori ? Paradoxal, aceasta solutie era cea mai nefericita dintre toate, reprezentand drumul sigur catre moarte. De ce ?
In primul rand, spitalele erau foarte putine in acea vreme. In 1870, in America erau doar 200 de spitale, din care o treime erau pentru bolnavii mintali. Aceste spitale semanau mai degraba cu niste azile pentru saraci dacat cu niste spitale asa cum le cunoastem astazi. Ele erau mizerabile si doar cei saraci apelau la serviciile lor.
Cunoscand conditiile de acolo, cei bogati se tratau fie acasa, fie in sanatorii private. O doamna din inalta societate, care a vizitat unul din spitalele americane ale vremii ( Bellevue, New York, 1872 ), facea urmatoarea remarca: „Mirosul dezgustator m-a imbolnavit. Starea paturilor si a pacientilor era groaznica. Singura asistenta dormea in baie, iar cada era plina de tot felul de mizerii” ( 4 ).
Asistentele medicale nu erau nici pe departe ceea ce sunt astazi – cadre medicale pregatite in unitati scolare specializate, ci erau recrutate dintre femeile betive care, in loc sa faca inchisoare, isi ispaseau pedeapsa prin munca in folosul comunitatii in astfel de spitale.
Dar medicii ? Imaginati-va ce fel de pregatire medicala aveau in conditiile in care ei obtineau diploma doar dupa patru pana la opt luni de scoala. In 1869, presedintele Universitatii Harvard, Charles Eliot, a incercat sa introduca examenul scris pentru absolventii Scolii de Medicina Harvard ( Harvard Medical School ). Insa cererea a fost respinsa de decanul facultatii pe motiv ca studentii nu puteau inca sa scrie suficient de bine.
Care erau tratamentele cele mai uzuale aplicate de medici bolnavilor care apelau la ei ? Aceste tratamente nu erau foarte complicate. O procedura aproape universala in tratarea bolilor era metoda sangerarii, prin care se credea ca se elimina sangele in exces si se echilibreaza umorile corpului. De-a lungul catorva zile, medicul lasa se scurga din corpul bolnavului de la 0,5 l pana la 1l si chiar mai mult de sange.
Dupa ce se credea ca s-a realizat „purificarea” corpului, pacientului i se administrau calomel ( sare a mercurului ) si stricnina ( substanta toxica ), pentru a-i provoca bolnavului febra, voma si diaree. De ce toate acestea ? Pentru ca pe vremea aceea se credea ca febra, voma si diareea erau semne ale insanatosirii. Nu este de mirare ca in urma unor astfel de tratamente „medicale” oamenii mureau pe capete. Chiar si presedintele Washington a cazut victima unor asemenea „tratamente” la care l-au supus medicii vremii.
Daca ne referim la chirurgie, doar faptul ca ea era practicata fara anestezic ne spune deja mult despre eficienta ei. Lipsa anestezicelor era „compensata” de viteza cu care opera medicul. Astfel, in timpul Razboiului Civil ( 1861-1865 ), chirurgii militari reuseau sa amputeze un picior in doar 40 de secunde. Chiar unul dintre pionierii Bisericii Adventiste, Uriah Smith, a trecut printr-o astfel de experienta dramatica. Pe cand era tanar, a fost nevoie sa i se amputeze un picior pentru a i se salva viata. Operatia a avut loc pe masa de bucatarie, iar singurul „anestezic” care i s-a administrat a fost prezenta mamei care l-a tinut de mana in timpul operatiei.
Pe vremea aceea nu se cunostea inca nimic despre germenii patogeni, despre infectiile intraspitalicesti si despre modul cum se pot raspandi infectiile. Din aceasta cauza, medicii nu-si schimbau sorturile si nici cutitele folosite in timpul operatiilor. Uneori, ei nici macar nu se spalau pe maini inainte de o noua operatie, ci doar isi stergeau cutitele de sorturile deja manjite de sange. La inceputul secolului al XIX-lea, intreaga chirurgie se limita doar la amputari de membre, iar putinele interventii chirurgicale pe abdomen, piept sau craniu erau aproape intotdeauna fatale.
Daca la toate acestea mai adaugam si conditiile insalubre de locuit in marile orase, tabloul devine complet. In orase domnea supraaglomerarea, camerele erau prost sau deloc ventilate si lipsite de lumina naturala, unele camere de locuit neavand nicio fereastra.
In aceste conditii de viata, ideile reformei sanatatii promovate de E. G. White, incepand cu anul 1863, erau cu adevarat revolutionare. Noua ni se pare firesc sa promovam un stil de viata in care aerul curat, lumina naturala a soarelui, miscarea in aer liber, folosirea apei curate si o dieta sanatoasa, bazata pe fructe si legume proaspete, sa ocupe un loc important in viata. Insa pentru acea vreme, cand asa-zisa stiinta medicala consta doar intr-o suma de prejudecati si practici gresite, astfel de idei erau cu adevarat novatoare.
In secolul al XIX-lea au aparut cativa reformatori ai sanatatii care au vorbit despre un nou stil de viata. Printre ei se remarca Sylvester Graham care, dupa epidemia de holera asiatica din 1832, si-a facut tot mai auzit glasul. Iata cateva principii de sanatate pe care Sylvester Graham le-a facut publice in 1837 in „The Graham Journal”:
– La baza alimentatiei umane ar trebui sa fie legumele si fructele
– Painea ar trebui facuta din grau integral
– Smantana este preferabila untului
– Mancarea ar trebui sa fie bine mestecata inainte de a fi inghitita
– Evitarea consumului de cafea, tutun, vin, ceai si orice stimulent de orice fel
– Cea mai buna bautura este apa curata
– Intre mese sa nu se consume nimic
– Sa fie evitata imbuibarea
– Abstinenta este de preferat folosirii „medicamentelor” ( „medicamentele” vremii erau adevarate otravuri, ca stricnina si calomelul )
– Somnul trebuie sa fie de cel putin 7 ore in camere aerisite
– Evitarea hainelor stramte ( intr-o vreme in care femeile purtau corsete )
– Nevoia imbaierii chiar si zilnice
– Exercitii in aer liber
– Painea sa fie mancata abia dupa 12-24 de ore de cand a fost scoasa din cuptor
– Evitarea consumului de carne si peste
– Evitarea sosurilor grase, a grasimilor si a condimentelor picante
– Ultima masa ar trebui sa fie usoara si luata cu cel putin 3-4 ore inainte de culcare
Este de remarcat faptul ca, intr-o societate condusa de idei cu totul gresite in privinta sanatatii, in care practicile medicale nu numai ca nu ajutau la vindecare, ci chiar agravau situatia bolnavilor, E.G.White, inspirata de Duhul lui Dumnezeu, a promovat principiile reformatoare in domeniul sanatatii.
Ea a respins „medicamentele” nocive din acea vreme care, „in loc de a ajuta natura, ii paralizeaza continuu eforturile” ( 5 ). E.G.White a promovat din rasputeri folosirea remediilor naturale in tratarea bolilor si in pastrarea sanatatii. „Aerul curat, lumina solara, cumpatarea, odihna, exercitiul fizic, dieta corespunzatoare, folosirea apei si increderea in puterea divina – acestea sunt adevaratele remedii” ( 6 ).
Adventistii din secolul al XIX-lea au recunoscut faptul ca ideile reformei sanatatii, asa cum au fost promovate de E.G.White, aveau multe puncte comune cu ideile unor reformatori ai sanatatii din acel timp. Insa E.G.White a adus un plus in biserica in acest domeniu. Fara contributia ei, ideile reformatorilor sanatatii nu ar fi avut un impact atat de mare asupra bisericii.
J.H.Waggoner scria in 1866, la trei ani dupa primirea viziunii cu privire la reforma sanatatii de catre E.G.White: „Nu pretindem ca suntem pionieri in ceea ce priveste principiile generale ale reformei sanitare. Faptele pe care se bazeaza aceasta miscare au fost elaborate, in mare masura, de reformatori, medici si scriitori in domeniul fiziologiei si al igienei, si se pot gasi pretutindeni in tara. Insa noi credem ca, prin metoda aleasa de Dumnezeu ( indemnurile lui E. G.White, n.n. ), reforma ni s-a prezentat mai clar si mai cu putere, producand, prin urmare, un efect pe care nu l-am fi putut avea prin alte mijloace.” ( 7 )
Marea contributie a lui E.G.White a constat in faptul ca ea a legat reforma sanatatii de subiectul atat de important si de actual al intreitei solii ingeresti din Apocalipsa cap. 14. ln felul acesta, reforma sanatatii a fost legata organic de insasi misiunea Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea in acest sfarsit de istorie.
Acelasi Waggoner scria: „Ca simple adevaruri fiziologice si igienice, ele ( ideile reformei sanatatii n.n. ) pot fi studiate de unii in timpul liber, iar de altii, date deoparte ca neimportante, insa atunci cand sunt puse pe acelasi plan cu marile adevaruri ale soliei ingerului al treilea, prin aprobarea si autoritatea Duhului lui Dumnezeu, si cand se declara despre ele ca sunt mijlocul prin care un om slab poate fi intarit pentru a fi biruitor si prin care corpurile noastre bolnave pot fi curatate si pregatite pentru a fi luate la cer, atunci ( reforma sanatatii n.n. ) ne apare ca o parte esentiala a adevarului prezent.” ( 8 )
Ca urmare a sfaturilor si indemnurilor lui E.G.White cu privire la reforma sanatatii, Biserica Adventista a pus un accent deosebit pe educatia medicala, pe infiintarea unor sanatorii, colegii si spitale in care au fost promovate principiile unui nou stil de viata sanatoasa.
La inceputul secolului al XX-lea, Biserica Adventista a infiintat Colegiul Evanghelistilor Medicali ( College of Medical Evangelists ), devenit ulterior Universitatea Loma Linda, aflata astazi in topul celor mai renumite universitati de medicina din lume. Ca urmare a indrumarilor date de Dumnezeu prin intermediul lui E.G.White, astazi reteaua institutiilor de sanatate ale Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea este a doua cea mai extinsa din lume. Aceasta retea cuprinde peste 700 de institutii medicale, dintre care 351 sunt clinici si dispensare, iar 173 sunt spitale si sanatorii.
In toate aceste institutii se promoveaza un stil de viata sanatos, bazat pe aer curat, apa curata, folosita atat intern ca si extern, lumina naturala, hrana sanatoasa, exercitii fizice, odihna suficienta, abtinerea de la substante nocive ( cafea, tutun, droguri, alcool, etc. ), toate acestea fiind incununate de o incredere deplina in iubirea lui Dumnezeu.
Asadar, putem spune, asemenea lui imparatului Iosafat din vechime: „Incredeti-va in Domnul, Dumnezeul vostru si veti fi intariti; incredeti-va in prorocii Lui si veti izbuti !” ( 2 Cronici 20, 20 up. ).
Lori Balogh
Referinte:
( 1 ) G. R. Knight, „Lumea lui Ellen White”, p. 37
( 2 ) E. G. White, „Marturii pentru Biserica”, vol. I, p. 489
( 3 ) G. R. Knight, „Lumea lui Ellen White, p. 126
( 4 ) Idem. P. 129
( 5 ) E. G. White, „Divina vindecare”, p. 126, ed. engl.
( 6 ) Idem , p. 127
( 7 ) G. R. Knight, „Lumea lui Ellen White”, p. 45
( 8 ) Idem , p. 45
