Obiectiuni la doctrina Trinitatii
Una dintre obiectiunile aduse de antitrinitarieni la doctrina Trinitatii este faptul ca aceasta ar fi de origine catolica, fiind inventia unei biserici apostaziate. Insa obiectiunea nu are temei din urmatorul motiv:
Doctrina Trinitatii a fost formulata in cadrul Conciliului de la Nicea din anul 325 d.Chr, convocat de imparatul roman Constantin cel Mare. Scopul acestui conciliu ecumenic era acela de a rezolva problema ariana, care capatase amploare in imperiu. Erezia prezbiterului Arie din Alexandria sustinea ca Iisus Christos este prima fiinta creata din Univers, iar Duhul Sfant este doar o emanatie impersonala.
La Conciliul de la Nicea au participat 318 episcopi, dintre care doar 7 proveneau din Occident. Mai mult decat atat, episcopul de Roma nu a fost prezent la Nicea, fiind reprezentat de doi delegati. Asadar, majoritatea covarsitoare a participantilor facea parte din bisericile rasaritene, asupra carora episcopul de Roma avea doar o influenta infima.
Tinand cont de realitatea istorica, e greu de crezut ca sapte episcopi din Occident au putut influenta pe cei peste trei sute de delegati ai bisericilor rasaritene. Doctrina Trinitatii nu a fost stabilita de catolici, ci de reprezentantii tuturor bisericilor care au trimis delegati la Conciliul de la Nicea.
O alta obiectiune la doctrina Trinitatii este legata de asocierea care se face intre Trinitatea Divina si triadele de zei pagani: Nimrod, Istar si Tammuz din mitologia babiloniana, si Osiris, Isis si Horus din mitologia egipteana.
Insa nici aceasta obiectiune nu are temei, caci triadele de zei pagani au la baza conceptul de familie: tata, mama si fiu, in timp ce in cazul Trinitatii Divine nu este vorba de asa ceva. Intre Persoanele Divine exista o deplina egalitate in ceea ce priveste atributele, caracterul, scopurile si natura Lor, ceea ce nu este valabil in cazul triadelor de zei amintiti. Armonia care exista intre cele trei Persoane conduce la existenta unui singur Dumnezeu, nu la existenta a trei Dumnezei diferiti.
In sprijinul conceptiei lor, antitrinitarienii aduc ca argument o serie de texte biblice care, fiind scoase din contextul lor imediat si cel general al Scripturii, dau aparenta ca sustin aceasta pozitie. Cele mai invocate texte biblice sunt urmatoarele: Ioan 3,16; Coloseni 1,15; Ioan 17,3; 1 Corinteni 8,6; 1 Timotei 2,5.6; 1 Corinteni 15, 24-28; Apocalipsa 3,14 si Proverbe 8, 22.
1) Ioan 3,16: „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”
Expresia din text la care fac apel contestatarii doctrinei Trinitatii este „singurul Lui Fiu”. Fiind numit Fiul lui Dumnezeu – afirma acestia – ca orice copil care se naste, El trebuie sa aiba un inceput al existentei Sale, candva in vesnicia trecutului.
Insa o intrebare la care ar trebui sa ne gandim este urmatoarea: Cum ar trebui sa interpretam titlurile si numele sub care apare Iisus Christos pe paginile Scripturii: literal sau figurat ? Daca titlul de „Fiu” al lui Dumnezeu il interpretam literal, inseamna ca El S-a nascut intr-adevar din Tatal, ca orice fiu pamantesc, si deci are un inceput al existentei.
Dar in acest caz, consecventa ne cere sa interpretam literal si celelalte titluri si nume ale lui Iisus: Pastor, Vitza, Usa, Miel, Leu, Paine, etc. Daca am interpreta literal toate numele si titlurile lui Iisus Christos, asa cum facem cu titlul de „Fiu”, am ajunge la aberatii.
In textul din Ioan 3,16, expresia „singurul Lui Fiu” este tradusa din grecescul „monogenes”, care inseamna „unicul”, „singurul de acest fel”. Termenul „monogenes” este intalnit si in Evrei 11,17, unde se vorbeste despre Avraam care „a dus jertfa pe singurul lui fiu ( „monogenes” n.n. )”, Isaac.
Biblia insa ne spune ca Isaac nu a fost singurul fiu al lui Avraam. Isaac a fost singurul fiu al lui Avraam ( „monogenes” ) doar in sens figurat: a fost singurul fiu al lui Avraam primit prin fagaduinta, unicul fiu de acest fel, aflat intr-o relatie unica cu tatal sau.
In cadrul Trioului Divin, numele de Fiu si Tata implica trasaturi comune, o relatie unica, dar si egalitate si unitate in natura, scopuri, caracter si atribute. Iudeii contemporani cu Iisus stiau bine ca titlul de Fiu al lui Dumnezeu Il facea pe Iisus egal cu Tatal si de aceeasi natura cu El.
„Tocmai de aceea cautau si mai mult iudeii sa-l omoare, nu numai fiindca dezlega ziua Sabatului, dar si pentru ca zicea ca Dumnezeu este Tatal Sau si Se facea astfel deopotriva cu Dumnezeu” ( Ioan 5,18 ).
2) Coloseni 1,15: „El este chipul Dumnezeului nevazut, Cel intai nascut din toata zidirea.” Versetul 18 Il numeste pe Iisus „Cel intai nascut dintre cei morti”.
Din nou revine intrebarea: Titlul „intai nascut”, atribuit lui Christos, trebuie interpretat literal sau figurat ? Daca il interpretam literal, ajungem la concluzia ca Iisus Christos S-a nascut din Tatal candva, in vesnicia trecutului. Insa aici nu se vorbeste de nasterea fizica, ci de pozitia de onoare si demnitate detinuta de Fiul lui Dumnezeu in Univers. Expresia „Cel intai nascut” este tradusa din grecescul „prototokos”, care arata o pozitie privilegiata, de onoare si demnitate.
In Biblie intalnim expresia „intai nascut” si in dreptul unor persoane care nu erau primele nascute pe linie biologica in familiile lor. In Psalmul 89, 20-27, David este numit un „intai nascut” al lui Dumnezeu, desi din punct de vedere cronologic si biologic el era cel mai tanar fiu al lui Isai.
Fiind trimis de Dumnezeu inaintea lui faraon, Moise trebuia sa duca mesajul Acestuia catre demnitarul egiptean: „Asa vorbeste Domnul: „Israel este fiul Meau, intaiul Meu nascut” ( Exodul 4,22 ). Este evident ca aceasta afirmatie a Domnului este figurata, aratand ca poporul Israel are o pozitie de onoare si demnitate cu totul deosebita inaintea lui Dumnezeu.
Din scrierile Vechiului Testament, se stie ca intaiul nascut intr-o familie mostenea o parte mai mare din averea parintilor, preluand si rolul de preot al familiei. Cand autorul Epistolei catre evrei vorbeste de „Biserica intailor nascuti” ( Evrei 12,23 ), este evident ca el nu se gandeste la o biserica alcatuita doar din membrii cei mai in varsta din familiile lor, ci la o biserica pe care Dumnezeu o priveste ca fiind privilegiata si onorata.
Apostolul Pavel afirma despre Iisus Christos ca este „Cel intai nascut dintre mai multi frati” ( Romani 8,29 ). Desigur, apostolul nu se refera aici la faptul ca Iisus a avut frati mai mici, El fiind intaiul nascut al Mariei, ci la pozitia de onoare si demnitate care-L inalta deasupra fratilor Sai de credinta.
Aceeasi interpretare figurata este valabila si in dreptul textului din Coloseni 1,18, in care Iisus Christos este numit „Cel intai nascut dintre cei morti”. Din raportul Scripturii reiese clar ca inainte de invierea lui Iisus au existat si alte invieri, atat in Vechiul Testament, cat si in timpul activitatii publice a Mantuitorului ( fiica lui Iair, fiul vaduvei din Nain, Lazar ). Insa ca importanta, invierea lui Iisus este deasupra tuturor celorlalte invieri, caci ea a validat toate invierile trecute si viitoare, prin biruinta obtinuta de Iisus Christos asupra mortii.
In conluzie, expresia „intaiul nascut”, pusa in dreptul Persoanei lui Iisus Christos, trebuie interpretata figurat, in sensul unei demnitati speciale pe care o are El, si nu ca dovada a nasterii Sale fizice din Tatal.
3) Ioan 17,3: „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Christos pe care L-ai trimis Tu”
Contestatarii doctrinei Trinitatii invoca acest text pentru a demonstra ca doar Tatal este Dumnezeu adevarat, acest lucru afirmandu-l chiar Iisus Christos. Insa textul din Ioan 17,3 trebuie corelat si cu alte marturii ale Scripturii, fiind inteles in contextul general al Bibliei.
Daca Ioan 17,3 ar sustine ca doar Tatal este Dumnezeu adevarat, inseamna ca toate celelalte declaratii ale Scripturii cu privire la divinitatea lui Christos ar fi false. Daca doar Tatal ar fi Dumnezeu adevarat, atunci ar trebui sa tragem concluzia ca Fiul este neadevarat, fals ? El care a afirmat despre Sine: „Eu sunt calea, adevarul si viata” ( Ioan 14,6 ) !
Daca afirmatia din Ioan 17,3 ar avea intentia de a-L prezenta pe Iisus ca fiind un Dumnezeu de rang inferior, ar aparea o contradictie intre aceasta afirmatie si alte declaratii biblice care-L prezinta pe Iisus Christos ca avand plintatea divina:
„La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu” ( Ioan 1,1 )
„Tocmai de aceea cautau si mai mult iudeii sa-L omoare, nu numai fiindca dezlega ziua Sabatului, dar si pentru ca zicea ca Dumnezeu e Tatal Sau si Se facea astfel deopotriva cu Dumnezeu” ( Ioan 5,18 ).
„Iisus le-a zis: „Adevarat, adevarat va spun ca, mai inainte ca sa se nasca Avraam, sunt Eu” ( Ioan 8,58 ).
„Eu si Tatal una suntem… Iudeii I-au raspuns: „Nu pentru o lucrare buna aruncam noi cu pietre in Tine, ci pentru o hula, si pentru ca Tu, care esti om, Te faci Dumnezeu” ( Ioan 10, 30.33 ).
Afirmatia lui Iisus din Ioan 17,3 nu Il opune pe Tatal Fiului, ci pe Dumnezeul adevarat zeilor falsi. Iisus vorbeste aici despre misiunea Sa pe pamant ( „L-ai trimis” ), ceea ce nu inseamna inferioritate, ci o subordonare voita a Fiului fatza de Tatal in cadrul marelui Plan al Mantuirii.
4) 1 Corinteni 8,6: „Totusi, pentru noi nu este decat un singur Dumnezeu: Tatal de la care vin toate lucrurile, si pentru care traim si noi, si un singur Domn: Iisus Christos, prin care sunt toate lucrurile, si prin El si noi.”
Contextul imediat ( versetele 4 si 5 ) Il pun pe Dumnezeul adevarat in opozitie cu zeii falsi si nu cu Iisus Christos. Daca apostolul Pavel ar fi avut intentia sa nege in acest pasaj divinitatea deplina a lui Iisus Christos, el s-ar contrazice pe sine, caci in alte epistole el afirma plinatatea dumnezeirii Sale:
„Caci il El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii” ( Coloseni 2,9 ).
„El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu…” ( Filipeni 2,6 )
Daca textul din 1 Corinteni 8,6 ar fi interpretat exclusiv literalist, atunci am putea trage o concluzie ciudata: Daca Fiul nu este Dumnezeu adevarat, deoarece singurul Dumnezeu adevarat este Tatal, atunci nici Tatal nu este Domn, deoarece Fiul este numit „singurul Domn”. Ceea ce ar fi aberant !
De fapt, in acest pasaj, atat Tatal, cat si Fiul au prerogative de Creator. Pavel vorbeste de unitatea Dumnezeirii, dar si de diversitatea Persoanelor care o compun.
5) 1 Timotei 2,5: „Caci este un singur Dumnezeu, si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: omul Iisus Christos.”
Departe de a nega divinitatea lui Iisus Christos, aceasta afirmatie a apostolului Pavel chiar sustine divinitatea Sa. In calitate de mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, Iisus Christos trebuia sa vina in atingere atat cu Tatal, cat si cu omul.
Pentru a veni in legatura cu Tatal, El trebuia sa aiba natura divina, iar pentru a veni in legatura cu omenirea decazuta, El trebuia sa aiba si natura umana. Dubla natura a lui Iisus Christos era imperios necesara pentru realizarea lucrarii de mijlocire.
Ca si in pasajul din 1 Corinteni 8,6, Pavel vorbeste aici atat despre unitatea Dumnezeirii, cat si despre diversitatea Persoanelor care o compun, cu rolurile Lor diferite in desfasurarea Planului de Mantuire.
6) 1 Corinteni 15, 24-28: „In urma, va veni sfarsitul, cand El va da Imparatia in mainile lui Dumnezeu Tatal, dupa ce va fi nimicit orice domnie, orice stapanire si orice putere. Caci trebuie ca El sa imparateasca pana va pune pe toti vrajmasii sub picioarele Sale. Vrajmasul cel din urma care va fi nimicit va fi moartea. Dumnezeu, in adevar, „a pus totul sub picioarele Lui.” Dar cand zice ca totul I-a fost supus, se intelege ca afara de Cel care I-a supus totul. Si cand toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti.”
Antitrinitarienii invoca vesetul 28 pentru a sustine ca Fiul, supunandu-Se pe deplin Tatalui dupa incheierea Planului de Mantuire, dovedeste prin acest gest ca este inferior Tatalui ( un semizeu, un dumnezeu mai mic ).
Insa trebuie sa facem distinctie intre divinitatea absoluta a lui Iisus Christos, asa cum este afirmata in Scripturi ( vezi Filipeni 2, 5-8; Coloseni 1,19; 2,9; Evrei 1,5-10; Romani 9,5; Tit 2,13 ), si pozitia sau functia pe care El o are in cadrul Planului de Mantuire, exercitata prin intruparea Sa.
Ca Dumnezeu intrupat si Fiul al omului, Christos este si va fi subordonat Tatalui pentru vecie. Insa ca Dumnezeu, care are in Sine „toata plinatatea Dumnezeirii” ( Coloseni 2,9 ), El va domni pentru vecie pe acelasi tron cu Tatal ( vezi Apocalipsa 22.1.3 ).
In pasajul din 1 Corinteni 15, 24-28, apostolul Pavel prezinta solidaritatea lui Iisus Christos ca Fiu al omului cu cei mantuiti. Dupa incheierea Planului de Mantuire, cand pacatul va fi fost eradicat din Univers, ca un exemplu de subordonare voluntara si ascultare de Dumnezeu pentru lumile necazute, pentru ingeri si pentru oamenii mantuiti, Iisus Christos Se va supune de buna voie Tatalui, desi El si Tatal vor ramane una, desi vor domni pe acelasi tron si desi va fi Dumnezeu adevarat, avand in Sine „toata plinatatea Dumnezeirii”.
7) Apocalipsa 3,14: „Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat, inceputul zidirii lui Dumnezeu”.
Pe baza acestui text, prezbiterul Arie din Alexandria a lansat teoria ca Iisus Christos ar fi prima creatura a Tatalui, pe care L-a ridicat apoi la rang de Fiu al Sau. Insa termenul grecesc din care s-a tradus cuvantul „inceputul” este „arche”, care are si alte sensuri: „origine”, „sursa”, „cap”, „stapan”, „principiu”.
Putem afirma despre Iisus Christos ca este „inceputul zidirii lui Dumnezeu” in sensul in care El este cauza primara a Creatiei, nu primul ei produs. Cand spunem ca Emil Racovita este „inceputul speologiei romanesti”, nimeni nu intelege ca el a fost prima pestera, ci cel care a initiat noua stiinta. Cand spunem despre Petru Maior ca este „inceputul Scolii Ardelene”, nimeni nu intelege ca el a fost prima scoala, ci a fost cel care a organizat scoala romaneasca din Transilvania.
In mod asemanator, Iisus Christos nu este prima creatura, ci Cel care a creat tot ce exista in Univers, conform celor afirmate de Biblie:
„Toate lucrurile au fost facute prin El, si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El.” ( Ioan 1,3 )
„La sfarsitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor, si prin care a facut si veacurile” ( Evrei 1,2 ).
„Pentru ca prin El au fost facute toate lucrurile care sunt in ceruri si pe pamant, cele vazute si cele nevazute; fie scaune de domnii, fie dregatorii, fie domnii, fie stapaniri. Toate au fost facute prin El si pentru El” ( Coloseni 1,16 ).
8) Proverbe 8,22: „Domnul m-a facut cea dintai dintre lucrarile Lui, inaintea celor mai vechi lucrari ale Lui”.
Textul este inteles de antitrinitarieni ca un argument in favoarea ideii ca Iisus Christos ar fi fost creat candva, in vesnicia trecutului, inainte de orice creatie. Inainte de orice alt considerent, nu trebuie sa pierdem din vedere ca pasajul in discutie este o exprimare poetica, bogata in figuri de stil, din care este riscant sa scoatem doctrine biblice.
Verbul „m-a facut” este tradus din ebraicul „qana”, care are mai multe intelesuri: „a poseda”, „a achizitiona”, „a lua in posesie”, „a cumpara”, „a dobandi”, „a castiga”, „a crea”, „a naste”. O traducere literala a textului ebraic arata astfel: „Yahweh m-a posedat la inceputul caii Sale, inaintea lucrarilor Lui”.
Sensul adevarat al textului este acela ca Dumnezeu a posedat ( a avut ) intelepciune inainte de a crea. Nimeni nu poate afirma ca Dumnezeu nu a avut intelepciune inainte de a incepe actul Creatiei.
Verbul „qana” este folosit in Biblie si in alte exprimari poetice. Astfel, in Deuteronomul 32,6, se spune ca Yahweh este „Tatal tau care te-a facut, te-a intocmit si ti-a dat fiinta”, referindu-se la poporul Israel. Iar in Psalmul 139,13, David afirma: „Tu mi-ai intocmit ( „qana” ) rarunchii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele”.
Astfel de exprimari poetice si metaforice nu pot fi folosite ca baza pentru stabilirea unor doctrine biblice. Cat priveste Persoana lui Iisus, despre care se crede ca e vorba in Proverbe 8 ( intelepciunea ), El nu putea fi creat. Conform pasajului din Evrei 7,3, „El n-are inceput al zilelor”. Cum ar fi posibil ca Cel pe care profetul Isaia Il numeste „Parintele vesniciilor” ( Isaia 9,6 ) sa aiba inceput ?
Lori Balogh
