Psalmul 127 – Zadarnicia omenescului

Psalmul 127 – Zadarnicia omenescului

O cântare a treptelor

Un psalm al lui Solomon

1. „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte.
2. Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere, căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.
3. Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.
4. Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.
5. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne de ruşine când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.”

O cantare a „suirilor”

     Ca si ceilalti psalmi din grupul intitualt „ai treptelor” ( 120-134 ), Psalmul 127 era intonat cu ocazia marilor sarbatori religioase anuale: Pastele, Rusaliile si Sarbatoarea Corturilor. Din acest motiv, „cantarile treptelor” pot fi supranumite, fara teama de a gresi, „cantarile suirilor”.

Daca psalmul precedent ( 126 ) ne introduce in atmosfera vietii de la tara, Psalmul 127 ne vorbeste mai ales despre viata urbana, in care prezenta ideii de cetate si viata sociala este un element esential. Psalmul are doua teme aparent lipsite de legatura intre ele. Daca in prima parte a imnului autorul se concentreaza pe ideea: „Omul propune, dar Dumnezeu dispune”, cea de-a doua parte scoate in evidenta bucuria de a fi parinte.

Desi cele doua teme nu par sa aiba vreo legatura una cu alta, trebuie specificat faptul ca pentru mentalitatea ebraica temele sunt strans legate, chiar inseparabile. Si aceasta cu atat mai mult cu cat termenul „casa” nu se refera atat la zidurile materiale ale caminului, ci la caminul insusi, cu tot ce presupune aceasta notiune: sot, sotie, parinti, copii si relatia dintre ei, toti ducandu-si viata intr-un cadru material, intim.

In esenta, Psalmul 127 este o cantare religioasa care exprima bucuria de a fi parinte, o cantare folosita probabil nu doar cu ocazia pelerinajelor religioase la Ierusalim, ci si cu ocazia nasterii unui copil intr-o familie de credinciosi.

Nu trebuie pierdut din vedere insa caracterul sapiential al psalmului. Daca primele doua versete ne vorbesc despre zadarnicia eforturilor omenesti din care lipseste Dumnezeu, ultima parte a imnului scoate in evidenta fericirea familiilor binecuvantate cu multi copii.

In cele cinci versete ale sale, Psalmul 127 ne prezinta „reteta” unei vieti de familie fericite si a succesului in orice domeniu de viata. Oare cate vieti omenesti ar fi fost vieti de succes daca s-ar fi tinut seama de invataturile intelepte ale acestui psalm ? Doar vesnicia ne va arata .

Nihil sine Deo ( Nimic fara Dumnezeu )

     Conform piramidei lui Maslow, una din nevoile de baza ale fiintei umane este nevoia de siguranta. O casa aflata intr-o cetate cu ziduri groase si inalte ii oferea omului din vechime nu doar un cadru in care sa-si traiasca viata familiala si sociala, dar si garantia unei oarecare sigurante si protectii.

Istoria ne invata insa ca oricat de aparate ar fi fost cetatile din vechime, si oricata ingeniozitate omeneasca a insotit constructia zidurilor si a portilor lor, in cele din urma ele au cazut prada cotropitorilor. Probabil insiprat din istorie, sau chiar de evenimente contemporane, psalmistul incepe „cantarea treptelor” enuntand o invatatura plina de intelepciune:

     „Daca nu zideste Domnul o casa, degeaba lucreaza cei ce o zidesc; daca nu pazeste Domnul o cetate, degeaba vegheaza cel ce o pazeste. Degeaba va sculati de dimineata si va culcati tarziu, ca sa mancati o paine castigata cu durere, caci preiubitilor Lui El le da painea ca in somn” ( vers. 1.2 ).

Istoria sacra ne arata ca ori de cate ori poporul Israel din timpurile Vechiului Testament a incercat sa realizeze ceva independent de Dumnezeu, eforturile sale au fost zadarnice. De aceea, ideea principala din prima parte a Psalmului 127 este aceea a unei ordini corecte a prioritatilor.

In Predica de Munte, Mantuitorul a subliniat ca succesul, fericirea si chiar mantuirea omului depind de modul in care-si organizeaza prioritatile: „Nu va ingrijorati dar, zicand: „Ce vom manca ?”, sau „Ce vom bea ?”, sau „Cu ce ne vom imbraca ?” Fiindca toate aceste lucruri neamurile le cauta. Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” ( Matei 6, 31-33 ).

Atunci cand ai o ordine gresita a prioritatilor, nu ai nicio sansa sa fii pe deplin fericit. Ce pacat ca in scolile lumii nu exista manuale si cursuri care sa-i invete pe copii care ar trebui sa fie prioritatile lor in viata !

Dumnezeu insa nu ne-a lasat in ignoranta in aceasta privinta. Si chiar daca educatia laica neglijeaza aceasta „materie” de studiu, El ne-a lasat Biblia, ca fiind cel mai bun manual in domeniul moral. Daca in Cuvantul lui Dumnezeu ordinea corecta a prioritatilor este: intai Dumnezeu, apoi familia, la urma fiind cele materiale, in mentalitatea lumii, ordinea prioritatilor este complet inversata: intai cele materiale, apoi familia, si la urma, daca mai este loc si timp pentru El, Dumnezeu. Ne miram atunci ca in lumea noastra exista atata neimplinire si nefericire ?

Cati oameni de afaceri, inainte de a incheia un nou contract cu partenerii lor, cauta mai intai sfatul lui Dumnezeu ? Cati medici chirurgi, inainte sa puna mana pe bisturiu, Il invita pe Dumnezeu sa-i asiste in interventia lor plina de riscuri? Cati soferi, inainte de a  porni motorul masinii, inalta o scurta rugaciune, cerand prezenta si ocrotirea lui Dumnezeu ? Si cati dintre noi, inainte de a face o alegere in viata, fie ea importanta sau mai putin importanta, Il cautam pe Dumnezeu, cerand de la El intelepciune ?

Natiunile pamantului, familiile si indivizii care compun societatea umana nu au nicio sansa sa progreseze in mod real fara Dumnezeu. „Nihil sine Deo” nu este un slogan invechit, anacronic. El este si va fi valabil pentru societatea omeneasca pana la sfarsitul istoriei acestei lumi.

Orice progres fara Dumnezeu este aparent, in final constatandu-se ca el este, in realitate, un regres lamentabil. Fara aprobarea si binecuvantarea lui Dumnezeu, eforturile omenesti sunt zadarnice, sortite esecului. Insa atunci cand omul Il pune pe Dumnezeu in locul care I se cuvine, in capul listei prioritatilor sale, binecuvantarile se revarsa din abundenta peste el, peste familia sa, peste munca si afacerile sale.

Folosind expresia „paine ca in somn”, autorul nu are intentia sa promoveze lenea sau comoditatea, ci mai degraba ne lasa sa intrevedem binecuvantarea lui Dumnezeu care insoteste eforturile omului.

Sa retinem deci: Succesul in orice domeniu al vietii si fericirea nu depind nici de marimea eforturilor depuse, nici de inteligenta pusa la lucru in realizarea unor proiecte, ci in primul rand de prezenta binecuvantarii divine. Si daca astfel stau lucrurile, oare nu este cazul sa ne oprim din alergarea noastra prin viata, intrebandu-ne care ne sunt prioritatile ?

Si daca observi ca ordinea lor nu este corecta, spune cu curaj propriului tau suflet: „Oprete-te ! Schimba macazul si ia deciziile corecte !” Insa, pentru a face aceasta reforma, tot Dumnezeu este Cel care ne poate ajuta. De aceea, ofera-I lui primul si cel mai onorat loc in viata ta ! Si nu vei regreta.

Ce lasi in urma ta ?

     O alta nevoie importanta a fiintei umane este aceea de a avea un sens in viata. Iar sensul existentei noastre este strans legat si de ceea ce lasam posteritatii drept mostenire. Daca in timpurile biblice una din prioritatile tinerelor familii era aceea de a da nastere la cat mai multi copii, in gandirea omului post-modern ideea de a da nastere la copii a trecut pe un plan secundar. Pentru cei mai multi oameni, prioritare sunt cariera, locuinta, confortul, vacantele, distractiile, iar la urma, dupa ce sunt satisfacute toate aceste prioritati, apare si dorinta de a avea copii.

Oare ce s-a intamplat cu mentalitatea umana astfel incat o binecuvantare atata de mare ca aceea de a avea copii sa fie lasata la coada prioritatilor si aspiratiilor omenesti ? Parca dorind sa-i convinga pe acesti oameni de marea pierdere pe care o sufera, autorul insista asupra acestei binecuvantari ceresti in a doua parte a Psalmului 127: „Iata, fiii sunt o mostenire de la Domnul, rodul pantecelui este o rasplata data de El. Ca sagetile in mana unui razboinic, asa sunt fiii facuti la tinerete. Ferice de omul care-si umple tolba de sageti cu ei ! Caci ei nu vor ramane de rusine cand vor vorbi cu vrajmasii lor la poarta” ( vers. 3-5 ).

Este adevarat ca o familie binecuvantata cu copii are griji si responsabilitati suplimentare, pe care nu le cunosc familiile fara copii. Insa acolo unde sunt responsabilitati noi, exista si avantaje noi. Iar acolo unde sunt avantaje noi, exista si impliniri ale vietii la cote mai inalte.

Psalmistul insa nu face multa filozofie pe aceasta tema. El il cunoaste pe omul care da nastere la copii ca fiind pur si simplu fericit. Inseamna ca cei necasatoriti, despartiti si fara copii nu pot fi fericiti ? Nicidecum ! Biblia vorbeste de doua feluri de „copii”: copii trupesti si copii sufletesti. Cine nu are copii trupesti ( din motive independente de ei ), poate avea copii sufletesti.

Specialistii afirma ca orice om influenteza in cursul vietii sale circa zece mi de oameni cu care vine in contact. Ne-am gandit vreodata cate suflete pot fi influentate in bine prin propria noastra viata, daca Ii suntem credinciosi lui Dumnezeu ? Ne-am gandit vreodata ce mostenire spirituala lasam in urma noastra, dupa ce vom iesi de pe scena vietii ?

Daca inca nu te-ai gandit la acest lucru, nu este tarziu sa faci acum lucrul acesta.

Lori Balogh