Psalmul 132 – Juramantul omului si juramantul lui Dumnezeu

Psalmul 132 – Juramantul omului si juramantul lui Dumnezeu

O cântare a treptelor

1. „Doamne, adu-Ţi aminte de David şi de toate necazurile lui !
2. Adu-Ţi aminte cum a jurat el Domnului şi a făcut următoarea juruinţă Puternicului lui Iacov:
3. „Nu voi intra în cortul în care locuiesc, nu mă voi sui în patul în care mă odihnesc,
4. nu voi da somn ochilor mei, nici aţipire pleoapelor mele
5. până nu voi găsi un loc pentru Domnul, o locuinţă pentru Puternicul lui Iacov.” –
6. Iată, am auzit vorbindu-se despre el la Efrata, l-am găsit în ogorul Iaar…
7. „Haidem la locuinţa Lui, să ne închinăm înaintea aşternutului picioarelor Lui !…
8. Scoală-Te, Doamne, vino la locul Tău de odihnă, Tu şi Chivotul măreţiei Tale !
9. Preoţii Tăi să se îmbrace în neprihănire şi credincioşii Tăi să scoată strigăte de bucurie !
10. Pentru robul Tău David, nu lepăda pe unsul Tău !” –
11. Domnul a jurat lui David adevărul şi nu Se va întoarce de la ce a jurat: „Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău.
12. Dacă fiii tăi vor păzi legământul Meu şi învăţăturile Mele pe care li le voi da, vor şedea şi fiii lor în veci pe scaunul tău de domnie.”
13. Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuinţă a Lui şi a zis:
14. „Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit.
15. Îi voi binecuvânta din belşug hrana, voi sătura cu pâine pe săracii lui.
16. Voi îmbrăca în mântuire pe preoţii lui şi credincioşii lui vor scoate strigăte de bucurie.
17. Acolo voi înălţa puterea lui David, voi pregăti o candelă unsului Meu,
18. voi îmbrăca cu ruşine pe vrăjmaşii lui şi peste el va străluci cununa lui.”

O cantare a Sionului

     Intre cele cincisprezece „cantari ale treptelor” ( 120-134 ), supranumite si „cantarile suirilor” sau „ale ascensiunilor”, Psalmul 132 ocupa un loc aparte. Este un imn regal cu aluzii mesianice, o cantare a Sionului intonata, ca si celelalte „cantari ale treptelor”, cu ocazia pelerinajelor din timpul marilor sarbatori religioase anuale: Pastele, Rusaliile si Sarbatoarea Corturilor.

Tematica psalmului este foarte variata. Se vorbeste despre dinastia regala davidica, despre templul si chivotul legamantului, despre juramantul lui David facut lui Dumnezeu, dar si despre juramantul lui Dumnezeu facut imparatului.

Cele doua juraminte reprezinta scheletul Psalmului 132:

– Juramantul lui David ( vers. 2 ), aprobat de Dumnezeu, prin care imparatul se angajeaza sa construiasca in Ierusalim un locas sfant, in care sa adaposteasca chivotul legamantului

– Juramantul lui Dumnezeu ( vers. 11 ), prin care El alege dinastia lui David pentru a conduce destinele poporului Israel

Daca juramantul lui David este dominat de dorinta fierbinte a imparatului de a vedea chivotul Domnului asezat intr-un locas sfant, juramantul lui Dumnezeu ne vorbeste despre fidelitatea Sa in implinirea promisiunilor facute lui David.

In acest psalm, avem zugravita relatia corecta si ideala intre om si Creatorul sau. Daca omul Il iubeste pe Dumnezeu, asezandu-L pe primul loc in viata sa, Dumnezeu nu va ramane dator. El promite nenumarate binecuvantari celor credinciosi, ramanand fidel promisiunilor facute. Cine are de castigat din aceasta relatie ideala ? Ambele parti, caci omul este fericit si binecuvantat de cer, iar Dumnezeu este fericit pentru ca are copii fericiti pe pamant.

Ce bine ar fi daca cei peste sapte miliarde de locuitori ai planetei ar cunoaste binecuvantarile unei astfel de relatii fericite si mantuitoare cu Dumnezeu ! Oare cum ar arata lumea noastra ?

Juramantul lui David

     Desi nu gasim relatat acest juramant al lui David in istoria sacra, faptul ca este citat in Psalmul 132 ii confera suficienta credibilitate si autenticitate: „Doamne, adu-Ti aminte de David si de toate necazurile lui ! Adu-Ti aminte cum a jurat el Domnului si a facut urmatoarea juruinta Puternicului lui Iacov: „Nu voi intra in cortul in care locuiesc, nu ma voi sui in patul in care ma odihnesc, nu voi da somn ochilor mei, nici atipire pleoapelor mele, pana nu voi gasi un loc pentru Domnul, o locuinta pentru Puternicul lui Iacov” ( vers. 1-5 ).

Afirmatia: „nu voi da somn ochilor mei, nici atipire pleoapelor mele” este tipic orientala, fiind intalnita si in Cartea Proverbelor, insa intr-un context cu totul diferit ( vezi Proverbe 6, 4 ). Mesajul pe care il transmite juruinta lui David este un mesaj de dragoste de Dumnezeu. Faptul ca imparatul este dispus sa renunte temporar la adapostul locuintei sale, la confortul sau si chiar la orele de odihna, doar pentru a se dedica construirii unui sanctuar pentru Dumnezeul sau, ne arata cat de mult Il iubea David pe Dumnezeu.

Ca om, David ar fi putut gasi numeroase pretexte ca sa amane construirea acestui locas sfant, dedicat Numelui lui Dumnezeu. Oboseala dupa ani lungi de persecutie din partea lui Saul, grjile inerente ale imparatiei, problemele de la granita, si multe altele l-ar fi putut determina pe imparat sa-si alcatuiasca o alta lista a prioritatilor.

Insa dragostea nu face astfel de compromisuri. Cine iubeste cu adevarat, va pune in capul listei prioritatilor sale persoana iubita cu tot ce este legat de aceasta. Niciun obiect, nicio alta persoana, nicio alta preocupare nu va lua locul persoanei iubite acolo unde exista dragoste adevarata.

Desigur, David era constient ca Dumnezeul sau nu va locui in mod fizic in sanctuarul pe care dorea sa I-l dedice. Insusi Solomon, descendentul dinastiei davidice, care a dus la bun sfarsit construirea templului, a trebuit sa recunoasca in rugaciunea sa de consacrare a sfantului locas: „Dar ce ! Va locui oare cu adevarat Dumnezeu pe pamant ? Iata ca cerurile si cerurile cerurilor nu pot sa Te cuprinda; cu cat mai putin casa aceasta pe care Ti-am zidit-o eu” ( 1 Imparati 8,27 ).

David nu-si ascunde dorinta de a construi un locas dedicat Numelui lui Dumnezeu. Iar chivotul legamantului, care adapostea Legea, si in care se afla concentrata intreaga vointa divina, era pentru el, ca de altfel pentru intregul popor Israel, un simbol al prezentei divine.

Istoria Cronicilor ne arata ca David „a pregatit un loc chivotului lui Dumnezeu si a ridicat un cort pentru el” in Ierusalim, noua capitala a poporului Israel ( vezi 1 Cronici 15,1 ). Astfel, invitatia facuta de psalmist intregului popor este pe deplin justificata: „Haidem la locuinta Lui, sa ne inchinam inaintea asternutului picioarelor Lui !” ( vers. 7 ).

Acolo, in prezenta simbolului prezentei divine, imparatul inalta o rugaciune fierbinte catre Dumnezeu: „Scoala-Te, Doamne, vino in locul Tau de odihna, Tu si chivotul maretiei Tale ! Preotii Tai sa se imbrace in neprihanire si credinciosii Tai sa scoata strigate de bucurie ! Pentru robul Tau, David, nu lepada pe unsul Tau” ( vers. 8-10 ).

Oare va raspunde Dumnezeu la o rugaciune ca aceasta ? Cand omul tanjeste dupa prezenta divina, oare va ramane Dumnezeu indiferent si insensibil ?

Juramantul lui Dumnezeu

     Nu, la o astfel de rugaciune Dumnezeu nu poate ramane indiferent. Cand omul face un pas – un singur pas mic si timid spre Dumnezeul sau – El face restul, venindu-i in intampinare. Juruintei lui David, Dumnezeu ii raspunde cu un juramant. Iar cand Dumnezeu promite ceva prin juramant, nimeni si nimic nu poate sta in calea implinirii promisiunilor Sale.

     „Domnul a jurat lui David adevarul si nu Se va intoarce de la ce a jurat: „Voi pune pe scaunul Tau de domnie un fiu din trupul tau. Daca fiii tai vor pazi legamantul Meu si invataturile Mele, pe care vi le voi da, vor sedea si fiii lor in veci pe scaunul tau de domnie” ( vers. 11.12 ).

Poate exista in aceasta viata o promisiune mai pretioasa decat aceasta ? Ce isi poate dori mai mult un parinte pentru urmasii sai, dupa ce el va trece pragul mormantului ?

Insa juramantul lui Dumnezeu cu privire la dinastia davidica este conditionat. In acest juramant exista un „daca” legat de alegerile pe care urmau sa le faca descendentii familiei regale. Iar istoria sacra ne arata, din nefericire, ca nu toti urmasii lui David au calcat pe urmele sale in privinta credintei. Oare cum ar fi aratat istoria poporului Israel daca toti descendentii familiei lui David ar fi fost cel putin la fel de credinciosi lui Dumnezeu cum a fost tatal lor ?

Finalul psalmului este o asigurare divina ca rugaciunea lui David cu privire la noul locas sfant dedicat Numelui Sau a fost ascultata: „Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuinta a Lui si a zis: „Acesta este locul Meu de odihna pe vecie; voi locui in el, caci l-am dorit” ( vers. 13.14 ).

Iata ce rezultate are o relatie ideala intre om si Dumnezeu. Intr-o astfel de relatie, bazata pe dragoste si respect reciproc, cand omul isi doreste ceva, el implineste de fapt voia lui Dumnezeu. Si invers, cand omul se straduieste sa implineasca vointa divina, ajunge sa constate cu bucurie ca isi implineste propriile dorinte si aspiratii. Acesta este idealul relatiei dintre om si Dumnezeu, dintre creatura si Creatorul sau. Iar rezultatele ei sunt doar binecuvantari ceresti.

     „Ii voi binecuvanta din belsug hrana, voi satura cu paine pe saracii lui. Voi imbraca in mantuire pe preotii lui si credinciosii lui vor scoate strigate de bucurie. Acolo voi inalta puterea lui David, voi pregati o candela unsului Meu. Voi imbraca cu rusine pe vrajmasii lui si peste el va straluci cununa lui” ( vers. 15-18 ).

Belsug, bunastare, bucurie, fericire, ocrotire si, in final, mantuire. Ce altceva isi poate dori un om muritor ? Insa aceste binecuvantari nu vin de la sine, ci sunt urmarea unei relatii vii, curate, dezinteresate si mantuitoare cu Dumnezeu. De aceea, nu ar trebui sa facem ordine in prioritatile noastre ? Nu merita sa-L punem pe Dumnezeu, si tot ce este legat de Numele Sau, pe primul si cel mai bun loc in viata noastra ?

Iar daca facem lucrul acesta, nu din vreun interes egoist, ci pur si simplu de dragul Lui, pentru ca-L iubim si ne face placere sa ne aflam in preajma Lui, este cu atat mai bine. Dumnezeu nu va ramane niciodata dator nimanui.

Lori Balogh