Ioan 11,25.26: „Nu va muri niciodată”
„Iisus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri niciodată.”
Scoase din contextul lor imediat, dar și din contextul general al Scripturii, cuvintele Mântuitorului din versetul 26, rostite în fața mormântului lui Lazăr, au fost interpretate de unii creștini în sensul ideii că un credincios nu va avea parte de moarte. Totuși, realitatea existenței noastre pe pământ arată că moartea îi lovește pe toți: și buni și răi, și credincioși și necredincioși.
La această concluzie a ajuns și autorul cărții Eclesiastul cu aproape trei milenii în urmă: „Tuturor li se întâmplă toate deopotrivă; aceeași soarta are cel neprihănit și cel rău, cel bun și curat ca și cel necurat, cel ce aduce jertfă ca și cel ce n-aduce jertfă, cel bun ca și cel păcătos, cel ce jură ca și cel ce se teme să jure” (Eclesiastul 9,2).
Dacă astfel stau lucrurile în privința vieții și morții pe pământ, cum trebuie înțelese cuvintele Mântuitorului, rostite în fața mormântului lui Lazăr?
Dacă analizăm contextul imediat al afirmației Sale, vom găsi în versetul 25 o altă afirmație care pare să o contrazică pe cea din versetul 26: „Iisus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11,25).
Așadar, în aceeași împrejurare Iisus a făcut două afirmații aparent contradictorii. Dacă în versetul 25 El vorbește despre moartea celor credincioși, în versetul următor El ne asigură că cei care se încred în El nu vor muri niciodată. Unde este adevărul?
Contextul general al Scripturii ne vorbește de realitatea a două morți. Prima moarte este cea de care au parte toți oamenii, indiferent că sunt buni sau răi, credincioși sau necredincioși. Ca urmare a faptului că este urmată de înviere (vezi 1 Corinteni 15, 22.51‑54; Apocalipsa 20,4.5, etc.), această primă moarte este asemănată cu un somn din care oamenii se vor trezi la înviere (vezi Ioan 11,11‑14; Daniel 12,2; 2 Cronici 16,13.14, etc.).
Există însă și o a doua moarte (vezi Apocalipsa 2,11), care, spre deosebire de prima, este veșnică (vezi Apocalipsa 20,14). Această a doua moarte nu mai este numită „somn” deoarece nu va fi urmată de înviere, iar atunci când se referă la ea, scriitorii Bibliei folosesc termeni ca: „pieire”, „pierzare”, „a pieri” (vezi Ioan 3,16; 10,28, etc.).
În concluzie, în versetele 25 și 26 ale capitolului 11 din Evanghelia lui Ioan Mântuitorul se referă la ambele morți. Dacă în versetul 25 El face referire la prima moarte, de care au parte toți oamenii, indiferent de calitățile lor morale, în versetul 26 Iisus vorbește în mod clar despre cea de-a doua moarte, de care vor avea parte doar cei nelegiuiți.
Cei care au construit o relație vie și mântuitoare cu Dumnezeu, prin Iisus Christos, nu au de ce să se teamă. Chiar dacă Dumnezeu îi cheamă la „odihnă” la sfârșitul pelerinajului lor pământesc, aceasta „odihnă” (numită în Biblie și „somn”) este temporară. În dimineața învierii ei se vor scula din morminte și vor primi în dar viața veșnică. Din această perspectiva luminoasă, ei nu vor muri niciodată.
Lori Balogh
