Ioan 11, 26: „Nu va muri niciodata”
„Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta ?”
( Ioan 11,26 )
Scoase din contextul lor imediat, dar si din contextul general al Scripturii, cuvintele Mantuitorului, rostite in fatza mormantului lui Lazar, au fost interpretate de unii crestini in sensul ideii ca un credincios nu va avea parte de moarte. Totusi, realitatea existentei noastre pe pamant arata ca moartea ii loveste pe toti: si buni si rai, si credinciosi si necredinciosi.
La aceasta concluzie a ajuns si autorul cartii Eclesiastul cu aproape trei milenii in urma: „Tuturor li se intampla toate deopotriva; aceeasi soarta are cel neprihanit si cel rau, cel bun si curat ca si cel necurat, cel ce aduce jertfa ca si cel ce n-aduce jertfa, cel bun ca si cel pacatos, cel ce jura ca si cel ce se teme sa jure” ( Eclesiastul 9,2 ).
Daca astfel stau lucrurile in privinta vietii si mortii pe pamant, cum trebuie intelese cuvintele Mantuitorului, rostite in fatza mormantului lui Lazar ?
Daca analizam contextul imediat al afirmatiei Sale, vom gasi o alta afirmatie care pare sa o contrazica pe prima: „Iisus i-a zis: „Eu sunt invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai” ( Ioan 11, 25 ).
Asadar, in aceeasi imprejurare Iisus a facut doua afirmatii aparent contradictorii. Daca in versetul 25 El vorbeste de moartea celor credinciosi, in versetul urmator El ne asigura ca cei care se incred in El nu vor muri niciodata. Unde este adevarul ?
Contextul general al Scripturii ne vorbeste de realitatea a doua morti. Prima moarte este cea de care au parte toti oamenii, indiferent ca sunt buni sau rai, credinciosi sau necredinciosi. Ca urmare a faptului ca este urmata de inviere ( vezi 1 Corinteni 15, 22.51-54; Apocalipsa 20, 4.5, etc. ), aceasta prima moarte este asemanata cu un somn din care oamenii se vor trezi la inviere ( vezi Ioan 11, 11-14; Daniel 12,2; 2 Cronici 16, 13.14, etc. ).
Exista insa si o a doua moarte ( vezi Apocalipsa 2,11), care, spre deosebire de prima, este vesnica ( vezi Apocalipsa 20,14 ). Aceasta a doua moarte nu mai este numita „somn” deoarece nu va fi urmata de inviere, iar atunci cand se refera la ea, scriitorii Bibliei folosesc termeni ca: „pieire”, „pierzare”, „a pieri” ( vezi Ioan 3,16; 10,28, etc. ).
In concluzie, in versetele 25 si 26 ale capitolului 11 din Evanghelia lui Ioan Mantuitorul se refera la ambele morti. Daca in versetul 25 El face referire la prima moarte, de care au parte toti oamenii, indiferent de calitatile lor morale, in versetul 26 Iisus vorbeste in mod clar despre cea de-a doua moarte de care vor avea parte doar cei nelegiuiti.
Cei care au construit o relatie vie si mantuitoare cu Dumnezeu, prin Iisus Christos, nu au de ce sa se teama. Chiar daca Dumnezeu ii cheama la „odihna” la sfarsitul pelerinajului lor pamantesc, aceasta „odihna” ( numita in Biblie si „somn” ) este temporara. In dimineata invierii ei se vor scula din morminte si vor primi in dar viata vesnica. Din aceasta perspectiva luminoasa ei nu vor muri niciodata.
Lori Balogh
