Psalmul 134 – Rugaciune la final de pelerinaj

Psalmul 134 – Rugaciune la final de pelerinaj

O cântare a treptelor

 

  1. „Iată, binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, care staţi noaptea în Casa Domnului !
  2. Ridicaţi-vă mâinile spre Sfântul Locaş şi binecuvântaţi pe Domnul !
  3. Domnul să te binecuvânteze din Sion, El, care a făcut cerurile şi pământul !”

 

Privire generala

     Psalmul 134 este ultima din cele cincisprezece „cantari ale treptelor” ( 120-134 ). Expresia „cantare a treptelor”, pe care o intalnim in preambulul acestor psalmi, ramane enigmatica, necunoscandu-se sensul ei exact.

Unii comentatori leaga aceasta sintagma de intoarcerea iudeilor din exilul babilonian. Alti comentatori sustin ca Psalmii 120-134 erau cantati de levitii aflati in picioare pe cele cincisprezece trepte care duceau din curtea femeilor in cea a barbatilor, in templul din Ierusalim. Insa opinia celor mai multi comentatori este aceea ca aceste „cantari ale treptelor” au fost compuse special pentru pelerinii care calatoreau la Ierusalim pentru a se inchina in templu, cu ocazia marilor sarbatori religioase anuale: Pastele, Rusaliile si Sarbatoarea Corturilor.

Indiferent de originea si destinatia acestor psalmi, ei ocupa un loc aparte in literatura sacra si in experienta credinciosilor din toate timpurile. Insa si mai de dorit ar fi ca acesti psalmi sa devina o parte din experienta spirituala a fiecarui credincios.

 

Rugaciune de seara

     Psalmul 134 ne introduce in atmosfera sfarsitului de pelerinaj. La caderea serii, pregatindu-se sa paraseasca templul si Sfanta Cetate, pelerinii le cer preotilor sa continue rugaciunea si in timpul noptii care urmeaza: „Iata, binecuvantati pe Domnul, toti robii Domnului, care stati noaptea in Casa Domnului ! Ridicati-va mainile spre sfantul locas si binecuvantati pe Domnul !” ( vers. 1.2 ).

Raspunsul preotilor este o binecuvantare rostita asupra pelerinilor care sunt pe cale sa paraseasca Ierusalimul: „Domnul sa te binecuvanteze din Sion, El care a facut cerurile si pamantul !” ( vers. 3 ).

Din informatiile pe care ni le ofera istoria sacra, intelegem ca expresia „robii Domnului” se refera la preotii si levitii consacrati cultului divin. Acestia locuiau in curtile templului si aveau responsabilitatea ca inchinarea si laudele la adresa lui Dumnezeu sa nu inceteze nici in timpul noptii. 1 Cronici 9,33 ne spune ca acesti „robi ai Domnului” „locuiau in odai ( ale templului ), scutitit de alte slujbe pentru ca lucrau zi si noapte”. Cat priveste ridicarea mainilor spre sfantul locas, acest gest este strans legat de rugaciunile rostite in timpul inchinarii.

     De altfel, orice evreu din diaspora, oriunde s-ar fi aflat, in timpul rugaciunii se indrepta cu fatza spre Ierusalim, locul in care se afla templul – inima inchinarii inaintea lui Yahweh, Creatorul. Iar precizarea din finalul psalmului: „El, care a facut cerurile si pamantul” ( vers. 3 ) este un semn distinctiv prin care adevaratul Dumnezeu poate fi deosebit de zeii falsi, atat de numerosi in acele vremuri.

Autorul psalmului priveste binecuvantarea ca pe un drum cu dublu sens. Pe de o parte, „robii Domnului” sunt rugati de pelerinii care se inchina la templu sa-L binecuvanteze pe Domnul, iar pe de alta parte, ei insisi rostesc o binecuvantare asupra pelerinilor din partea Domnului.

Aparent, cele doua binecuvantari sunt identice. Dar ce diferenta ! A binecuvanta pe Domnul inseamna a spune lucruri bune despre El, dar a fi binecuvantat de Dumnezeu inseamna ca El va face lucruri bune pentru noi. Ce diferenta intre a spune si a face ! Si totusi, cat de fericita este inima Tatalui ceresc cand ii aude pe copiii Sai de pe pamant binecuvantandu-I Numele !

Intre atatea dureri pe care I le provocam prin pacatele noastre, prin lipsa noastra de recunostinta si prin spiritul nostru de independenta, ce mangaiere imensa simte inima Sa de Tata cand aude astfel de cuvinte de apreciere !

De aceea, „binecuvantati pe Domnul, toti robii Domnului !” ( vers. 1 ). Faceti-L fericit pe Cel care a facut atatea sacrificii pentru ca noi sa cunoastem din nou bucuria vietii imbelsugate si a mantuirii. Cat ne costa sa rostim un cuvant de apreciere, de recunostinta si de lauda la adresa Lui ?

Insa acel cuvant inseamna mult pentru El. Iar Dumnezeu nu va ramane niciodata dator fatza de cei ce-L iubesc, Il respecta si Ii sunt recunoscatori.

Lori Balogh

This entry was posted in Psalmii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.