Decalogul reconfirmat in Noul Testament

Decalogul reconfirmat in Noul Testament

 

Era nevoie de o reconfirmare a Legii morale odata cu aparitia Bisericii crestine ?

Unii crestini antinomianisti afirma: „Da, era nevoie de aceasta reconfirmare explicita a Legii morale. Si pentru ca aceasta nu exista pe paginile Noului Testament, inseamna ca Decalogul nu mai este obligatoriu pentru crestini, acestia fiind eliberati de „jugul robiei” ( Galateni 5,1 ). Pentru crestini ramane in vigoare doar „Legea lui Christos” ( 1 Corinteni 9,21 ), legea iubirii de Dumnezeu si de aproapele ( Matei 22, 37-40 ). Iar „umblarea dupa lucrurile Duhului Sfant” ( Romani 8, 1 ) este suficienta in relatia cu Dumnezeu, fara a mai fi nevoie si de ascultarea stricta de o Lege data, in definitiv, evreilor, si nu tuturor popoarelor.”

La o privire superficiala, aceste argumente par suficient de convingatoare. Privind insa lucrurile mai in profunzime, vom observa ca acest mod de gandire are fisuri adanci si primejdioase.

Conceptia potrivit careia Dumnezeu a dat o Lege morala la care apoi a renuntat, are cateva consecinte ce decurg logic din aceasta. Iata cateva dintre ele:

1) Dumnezeu este inconsecvent in privinta standardelor morale pe care le cere oamenilor, acest fapt aducand o umbra serioasa asupra caracterului Sau desavarsit.

2) Exista o discontinuitate in desfasurarea Planului de Mantuire, intre poporul evreu si Biserica crestina existand o ruptura teologica.

3) Dreptatea judecatii finale a lui Dumnezeu este pusa sub semnul intrebarii prin prezenta mai multor standarde morale dupa care vor fi judecati oamenii.

4) Autoritatea Scripturii este subminata, dat fiind faptul ca Biblia afirma clar in repetate randuri ca Dumnezeu este neschimbator ( vezi Maleahi 3,6; Iacov 1,17; Evrei 1,12; 13,8 ).

La intrebarea daca mai era nevoie de o reconfirmare explicita a Legii morale ( Decalogul ) in timpurile Noului Testament ( insotita eventual de tunetele de pe Sinai, care au insotit glasul lui Dumnezeu din cer ), raspunsul este: Categoric, nu ! Si aceasta pentru ca Dumnezeu nu trebuie sa repete de mai multe ori ceea ce El a stabilit si descoperit ca este rau si bine.

Psalmistul David afirma ca „o data a vorbit Dumnezeu, si de doua ori am auzit” ( Psalmul 62,11 ). Parafrazand ideea din Psalmi, putem spune ca Dumnezeu a vorbit o singura data pe Sinai, facand cunoscute principiile guvernarii Sale, iar noi, oamenii, de doua ori am auzit vointa Sa: odata poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament – poporul Israel, apoi poporul Sau din Noul Testament – Biserica lui Christos. Si aceasta pentru ca „toate legile Tale cele drepte sunt vesnice” ( Psalmul 119, 160 ).

Cu toate ca Noul Testament nu contine o reconfirmare explicita a Decalogului de genul celor intamplate pe Sinai, asa cum ar pretinde unii crestini antinomianisti ( si care, de altfel, nu era necesara ), totusi pe paginile sale intalnim nenumarate dovezi ca Legea morala a ramas in vigoare chiar si dupa marele sacrificiu al Fiului lui Dumnezeu pe cruce.

Inca de la inceputul activitatii Sale publice, in binecunoscuta Predica de pe Munte, Domnul Iisus Christos a dorit sa indeparteze aceasta neclaritate in privinta Legii morale date pe Sinai ( si nu doar in privinta Legii morale, ci a intregii Legi a Vechiului Testament ), afirmand: „Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile” ( Matei 5, 17.18 ).

Tanarului bogat, care dorea viata vesnica, Iisus ii spune clar: „Daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile”. „Care ?” I-a zis el.” Atunci Mantuitorul face trimitere directa la Decalog, amintindu-i patru din poruncile scrise pe a doua tabla a Legii, acolo unde probabil acest tanar avea lipsuri mari ( Matei 19, 17-19 ).

Iar atunci cand un invatator al Legii L-a abordat pe Mantuitorul cu scopul de a-L ispiti, intrebandu-L care este cea mai mare porunca din Lege, Iisus a enuntat cele doua mari principii care stau la baza intregului Decalog: dragostea de Dumnezeu ( primele patru porunci ) si dragostea fatza de aproapele ( ultimele sase porunci; Matei 22, 34-40 ).

Apostolii Domnului au mers pe aceeasi linie de gandire. Scriindu-le credinciosilor din Roma despre aparentul conflict dintre credinta si Lege, apostolul Pavel afirma: „Deci prin credinta desfiintam noi Legea ? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea” ( Romani 3,31 ).

Aceeasi Lege morala, care pentru el era „sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7,12 ), apostolul Pavel o doreste implinita in viata sa si a credinciosilor:  „Pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului” ( Romani 8, 4 ).

Pentru apostolul Iacov, Legea lui Dumnezeu este o lege „desavarsita”, o „lege a slobozeniei”, o „lege imparateasca” ( Iacov 1,25; 2,8.12 ), indemnandu-i pe cititorii epistolei sale: „Fiti implinitori ai Cuvantului, nu numai ascultatori, inselandu-va singuri. Caci cine asculta Cuvantul si nu-l implineste cu fapta, seamna cu un om care isi priveste fatza fireasca intr-o oglinda; si, dupa ce s-a privit, pleaca si uita indata cum era. Dar cine isi va adanci privirile in legea desavarsita, care este legea slobozeniei, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui”(Iacov 1,22-25 ).

Acelasi apostol le atrage atentia crestinilor ca „cine pazeste toata Legea si greseste intr-o singura porunca, se face vinovat de toate. Caci Cel ce a zis: „Sa nu preacurvesti”, a zis si: „Sa nu ucizi”. Acum, daca nu preacurvesti, dar ucizi, te faci calcator al Legii. Sa vorbiti si sa lucrati ca niste oameni care au sa fie judecati de o lege a slobozeniei” ( Iacov 2, 10-12 ).

Ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, ne dezvaluie scene petrecute dincolo de cortina ce ne impiedica sa vedem lucrurile ceresti. Intr-un din viziunile primite de Ioan pe insula Patmos, in cadrul Trambitei a saptea, el vede Templul ceresc deschizandu-se, iar in el zareste chivotul legamantului lui Dumnezeu, depozitarul Celor Zece Porunci ( vezi Apocalipsa 11, 19 ). Ce rost ar avea o asemnea viziune, primita de Ioan spre sfarsitul secolului intai d.Chr., daca Legea morala ar fi fost desfiintata la cruce ?

Cartile Noului Testament nu contin doar afirmatii pozitive referitoare la Legea morala in general, ci si referinte punctuale cu privire la fiecare porunca din Decalog. Iata cateva din acestea:

Porunca intai: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine” ( Exodul 20, 2.3 ).

– Matei 4, 8-10: Cu ocazia ispitirii in pustie, Satana L-a dus pe Domnul Iisus pe un munte inalt, aratandu-I „imparatiile lumii si stralucirea lor” ( de ce oare nu I-a aratat si cimitirele, spitalele, leprozeriile si intreaga mizerie a lumii ? ). La propunerea de a I le oferi in schimbul unui singur gest din partea Sa: inchinarea, Iisus l-a refuzat categoric, folosind ca argument continutul Poruncii intai: „Pleaca, Satano”, i-a raspuns Iisus. „Caci este scris: „Domnului, Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui sa-I slujesti”.

– Efeseni 4,6: Folosindu-se de continutul Poruncii intai, apostolul Pavel le reaminteste credinciosilor din Efes ca „exista un singur Dumnezeu si Tata al tuturor, care este mai presus de toti, care lucreaza in toti si care este in toti”.

– Apocalipsa 19,10: Fiind coplesit de maretia descoperirilor ceresti, vizionarul Ioan cade la picioarele ingerului sau calauzitor cu intentia  de a i se inchina. Raspunsul ingerului a fost prompt: „Fereste-te sa faci una ca aceasta ! Eu sunt un impreuna slujitor cu tine si cu fratii tai, care pastreaza marturia lui Iisus. Lui Dumnezeu inchina-te.”

– Apocalipsa 22,9: Scena din capitolul 19,10 se repeta, iar Ioan se confrunta cu aceeasi reactie din partea ingerului: „Fereste-te sa faci una ca aceasta ! Eu sunt un impreuna slujitor cu tine si cu fratii tai, prorocii, si cu cei ce pazesc cuvintele din cartea aceasta. Inchina-te lui Dumnezeu.”

 

     Porunca a doua: „Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri, sau jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul. Sa nu te inchini inaintea lor si sa nu le slujesti, caci Eu, Domnul, Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii pana la al treilea si al patrulea neam al celor ce Ma urasc, si Ma indur pana la al miilea neam de cei ce ma iubesc si pazesc poruncile Mele” ( Exodul 20, 4-6 ).

– Fapte 15, 20.29: Intre hotararile Conciliului de la Ierusalim, convocat pentru a rezolva controversele legate de necesitatea respectarii de catre crestinii dintre neamuri a Legii lui Moise ( in mod deosebit circumciziunea – vezi Fapte 15,1 ), s-a aflat si aceea care ii indemna pe crestini „sa se fereasca de pangaririle idolilor” si de „lucrurile jertfite idolilor.” Aceasta hotarare a conducatorilor Bisericii face trimitere directa la continutul Poruncii a doua.

– Fapte 17,29: In predica tinuta de apostolul Pavel in Areopagul din Atena, acesta face o aluzie directa la continutul Poruncii a doua, spunandu-le atenienilor: „Astfel dar, fiindca suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie sa credem ca Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului, sau pietrei cioplite, cu mestesugirea si iscusinta omului.”

– Romani 1,23.25: Apostolul Pavel face un rechizitoriu sever la adresa celor care, sfidand vointa lui Dumnezeu, asa cum este ea exprimata in cea de-a doua porunca a Legii morale, „au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare”, si „au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu, si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci.”

– 1 Corinteni 5, 10.11: Apostolul Pavel ii indeamna pe credinciosii din Corint sa nu aiba nicio legatura cu inchinatorii la idoli, precizand ca nu e vorba de cei din afara Bisericii, ci de cel care „macar ca isi zice: „frate”, totusi este… inchinator la idoli.”

     – 1 Corinteni 6,9: In lista celor nemantuiti, pe care apostolul Pavel o prezinta credinciosilor din Corint, apar si „inchinatorii la idoli”, fapt care reconfirma valabilitatea Poruncii a doua si in cadrului Noului Legamant.

– Galateni 5,20: Intre faptele firii pamantesti, amintite de apostolul Pavel, este inclusa si inchinarea la idoli. Din nou vedem reconfirmarea valabilitatii Poruncii a doua din Decalog.

– Apocalipsa 2, 14.20: In soliile adresate de „Martorul credincios” bisericilor din Pergam si Tiatira, apare si acuzatia ca in aceste biserici exista practica de a se manca din lucrurile jertfite idolilor. Daca Porunca a doua ( ca de altfel, intreaga Lege morala ) nu ar mai fi valabila dupa cruce, aceasta acuzatie nu au avea sens.

     – Apocalipsa 21,8 si 22,15: Ultimele doua capitole din cartea Apocalipsei, scrisa spre sfarsitul secolului intai d.Chr., contin doua liste cu pacate care ii vor impiedica pe cei care le savarsesc sa mosteneasca Imparatia cerurilor. Intre pacatele vizate apare si acela al inchinarii la idoli, ceea ce reconfirma valabilitatea Poruncii a doua si in timpurile Noului Testament.

     Porunca a treia: „Sa nu iei in desert Numele Domnului, Dumnezeului tau, caci Domnul, Dumnezeul tau nu va lasa nepedepsit pe cel ce va lua in desert Numele Lui”(Exodul 20,7 ).

– Matei 6,9: In modelul de rugaciune lasat de Domnul Iisus urmasilor Sai, prima cerere este: „Tatal nostru care esti in ceruri ! Sfinteasca-se Numele Tau !” Sfintirea Numelui lui Dumnezeu reprezinta implinirea activa a Poruncii a treia din Decalog.

– Matei 12, 31.32: Hula impotriva Duhului Sfant, despre care Mantuitorul afirma ca reprezinta pacatul de neiertat, are legatura cu luarea in desert a Numelui lui Dumnezeu de care vorbeste Porunca a treia.

     – 2 Timotei 3,2: Scriind despre „vremurile grele” ale timpului sfarsitului, apostolul Pavel intocmeste o lista a pacatelor care vor ingreuna viata oamenilor pe pamant. Intre aceste pacate este amintita si hula, care este definita de DEX ca fiind „ocara, injurie, ponegrire, calomnie, blasfemie.”

     – Apocalipsa 13, 5.6: Fiara din mare – o putere politico-religioasa ce urma sa apara pe scena istoriei dupa scrierea Apocalipsei, este descrisa ca avand „o gura care rostea vorbe mari si hule”. „Ea si-a deschis gura si a inceput sa rosteasca hule impotriva lui Dumnezeu, sa-I huleasca Numele, cortul si pe cei ce locuiesc in cer.”

– Apocalipsa 16, 9.11: In timpul celor sapte plagi, care reprezinta ultimele pedepse date de Dumnezeu celor nelegiuiti inainte de revenirea Domnului Christos, oamenii vor huli Numele lui Dumnezeu, calcand in mod flagrant Porunca a treia din Legea morala.

– Apocalipsa 17,3: In viziunea primita de Ioan si redata in capitolul 17 al Apocalipsei, desfranata ce poarta pe frunte numele de „Babilon” este vazuta sezand pe o fiara de culoare stacojie si „plina de nume de hula.”

Porunca a patra: „Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau; sa nu faci nicio lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul, marea si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit. De aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.” ( Exodul 20, 8-11 ).

– Matei 12, 8: In dialogul pe care il poarta cu fariseii pe tema smulgerii catorva spice de grau de catre ucenici intr-o zi de Sabat pentru a-si potoli foamea, Domnul Christos concluzioneaza: „Caci Fiul omului este Domn si al Sabatului.” Daca Porunca a patra nu ar mai avea valabilitate in Noul Testament, aceasta afirmatie nu ar avea sens. Domnul Iisus nu poate fi Domn peste ceva ce nu mai exista, ceva ce nu mai are valoare, sau ceva ce a fost desfiintat. O paralela sugestiva o gasim in Matei 22,31.32: „Cat priveste invierea mortilor, oare n-ati citit ce vi s-a spus de Dumnezeu cand zice: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov ?  Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morti, ci al celor vii”.

     – Matei 12, 11.12: Cu ocazia vindecarii omului cu mana uscata intr-o zi de Sabat, Domnul Christos concluzioneaza: „De aceea, este ingaduit a face bine in zilele de Sabat.” Folosirea verbului „ a  ingadui” la prezent presupune faptul ca exista si lucruri care nu sunt ingaduite in Sabat ( tot la prezent ! ), ceea ce reconfirma valabilitatea Poruncii a patra in Noul Testament. In cazul in care Mantuitorul ar fi intentionat sa desfiinteze Porunca a patra si sa inlocuiasca Sabatul zilei a saptea cu o alta zi, El ar fi putut sa se exprime altfel: „De aceea, este ingaduit sa faceti orice in zilele de Sabat.” Totusi, El nu a afirmat asa ceva, lasand Sabatul la locul sau in inchinarea credinciosilor din Noul Testament.

     – Marcu 2,27.28: „Sabatul a fost facut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; asa ca Fiul omului este Domn chiar si al Sabatului.” Afirmatia Domnului potrivit careia Sabatul a fost facut pentru om, in general, si nu doar pentru evrei, in special, arata spre universalitatea Legii morale, deci si a Poruncii a patra.

     – Luca 4,16: Evanghelistul Luca, desi nu era evreu, remarca faptul ca Domnul Iisus Christos intra in sinagoga in fiecare zi de Sabat „dupa obiceiul Sau.” La randul sau, apostolul Ioan le atrage atentia urmasilor lui Iisus ca „cine zice ca ramane in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Iisus” ( 1 Ioan 2,6 ). Daca Domnul Iisus este Modelul suprem al crestinilor, oare acestia nu trebuie sa aibă aceleasi obiceiuri ca Domnul lor ?

– Fapte 13,14: Ajunsi in Antiohia Pisidiei, Pavel si tovarasii sai de lucru au intrat in sinagoga intr-o zi de Sabat. Unii vor obiecta faptul ca, fiind evreu, era numai firesc ca Pavel sa caute o sinagoga in zilele de Sabat. Insa versetul 42 ne spune ca „neamurile ( nu evreii ! n.n.  ) i-au rugat sa vorbeasca si in Sabatul urmator.” Urmarea ? Versetul 44 ne spune ca in Sabatul urmator aproape toata cetatea s-a adunat sa auda Cuvantul lui Dumnezeu predicat de Pavel si tovarasii sai. Acest lucru s-a intamplat la mijlocul secolului I d.Chr., cand Sabatul ar fi trebuit sa fie ignorat si inlocuit, daca Porunca a patra nu ar mai fi fost valabila.

     – Fapte 16,13: Ajuns in cetatea Filipi, deoarece acolo nu exista sinagoga, Pavel iese pe poarta cetatii intr-o zi de Sabat, pentru a cauta un loc linistit pentru inchinare. Daca Sabatul ar fi fost desfiintat, se pune intrebarea de ce tocmai in Sabat a cautat Pavel acel loc de inchinare, avand in vedere faptul ca el a stat in Filipi mai multe zile ? ( vezi vers. 12 ). Exemplul apostolului Pavel reconfirma valabilitatea Poruncii a patra in timpurile Noului Testament.

     – Fapte 17, 2: In Tesalonic, Pavel a predicat trei zile de Sabat consecutiv, „dupa obiceiul sau” – acelasi „obicei” pe care il avusese si Iisus cu cateva decenii in urma in timpul activitatii Sale publice. Versetul 4 ne spune ca o mare multime de greci si de femei de frunte au crezut. Daca Pavel avea obiceiul sa le predice nu doar evreilor, ci si neamurilor, in zilele de Sabat, este firesc sa tragem concluzia ca neamurile stiau de valabilitatea Poruncii a patra la acea data.

     – Fapte 18, 4.11: In Corint, Pavel a ramas si a predicat un an si sase luni in fiecare zi de Sabat, „induplecand pe iudei si pe greci” deopotriva. Daca Porunca a patra nu ar mai fi fost valabila la acea data ( spre mijlocul secolului I d.Chr. ), Pavel ar fi putut alege alte zile pentru predicarea Evangheliei ( de exemplu, ziua intai a saptamanii, ziua invierii Domnului ). Totusi, el a ales sa predice in zilele de Sabat, reconfirmand in felul acesta valabilitatea Poruncii a patra.

Porunca a cincea: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da Domnul, Dumnezeul tau” ( Exodul 20, 12 )

– Matei 15, 4-6: In dialogul purtat cu fariseii pe tema datinii batranilor, Domnul Iisus ii acuza pe acestia de calcarea Poruncii a cincea: „Caci Dumnezeu a zis: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta” si „Cine va grai de rau pe tatal sau si pe mama sa sa fie pedepsit negresit cu moartea.” Dar voi ziceti: „Cine va zice tatalui sau sau mamei sale: „Ori cu ce te-as putea ajuta, l-am inchinat lui Dumnezeu”, nu mai este tinut sa cinsteasca pe tatal sau sau pe mama sa. Si ati desfiintat astfel Cuvantul lui Dumnezeu in folosul datinei voastre.”

Nu Dumnezeu a desfiintat Decalogul sau vreuna din poruncile Sale, ci oamenii. Iar Mantuitorul ii numeste pe cei ce au facut lucrul acesta „fatarnici” ( Matei 15, 7 ).

     – Efeseni 6, 1-3: In indemnurile pe care le da credinciosilor din Efes, apostolul Pavel reconfirma valabilitatea Poruncii a cincea, spunand: „Copii, ascultati in Domnul de parintii vostri, caci este drept. „Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta” este cea dintai porunca insotita de o fagaduinta, „ca sa fii fericit si sa traiesti multa vreme pe pamant.”

– Coloseni 3,20: Acelasi indemn este dat de apostolul Pavel si credinciosilor din Colose: „Copii, ascultati de parintii vostri in toate lucrurile, caci lucrul acesta place Domnului.”

     – 2 Timotei 3,2: In tabloul moral al oamenilor care urmau sa traiasca in „zilele din urma”, apostolul Pavel include si pacatul neascultarii de parinti, asezandu-l alaturi de alte pacate ca: blasfemia, clevetirea, mandria si altele. Daca Decalogul, in general, sau Porunca a cincea, in special, nu ar mai fi valabile in Noul Testament, neascultarea de parinti nu ar trebuit sa fie incriminata.

     Porunca a sasea: „Sa nu ucizi.” ( Exodul 20, 13 )

– Matei 5,21: In Predica de pe Munte, Domnul Christos reia unele din poruncile Decalogului, trecand dincolo de litera lor si subliniind spiritul acestora. Porunca a sasea nu doar ca este reamintita in aceasta predica, dar Mantuitorul o si aprofundeaza, afirmand ca uciderea incepe in inima omului, printr-o atitudine de manie fatza de semenul sau.

     – Matei 19, 16-18: La intrebarea tanarului bogat: „Invatatorule, ce bine sa fac ca sa am viata vesnica ?”, Mantuitorul ii reaminteste de datoria lui de a pazi poruncile. Intre poruncile Decalogului amintite se afla si Porunca a sasea. De ce Iisus nu aminteste si porunci de pe prima tabla a legii ? Deoarece tanarul era un fariseu care le respecta din tinerete. Daca tanarul fariseu avea o problema cu Legea, aceasta era legata de felul in care se raporta la semenii sai, lucru care este reglementat de ultimele sase porunci ale Decalogului.

     – Matei 26, 52: In momentul arestarii lui Iisus, Petru scoate sabia si-l loveste pe robul marelui preot. Mantuitorul il mustra, spunandu-i: „Pune-ti sabia la locul ei, caci toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.”

– Fapte 3,14.15: Dupa vindecarea ologului din nastere, Petru ia cuvantul, mustrandu-i pe conationalii sai, care L-au trimis la moarte pe Iisus: „Ati cerut sa vi se daruiasca un ucigas. Ati omorat pe Domnul vietii…” Acuzatia lui Petru nu ar avea sens daca Porunca a sasea nu ar mai fi fost valabila dupa cruce.

     – Galateni 5, 19-21: In lista faptelor firii pamantesti, alcatuita de apostolul Pavel, apar si maniile si uciderile, ca o incalcare a Poruncii a sasea din Decalog.

– Iacov 2, 10.11: „Caci cine pazeste toata Legea, si greseste intr-o singura porunca, se face vinovat de toate. Caci Cel ce a zis: „Sa nu preacurvesti”, a zis si: „Sa nu ucizi.” Acum, daca nu preacurvesti, dar ucizi, te faci calcator al Legii.” Amintind doua dintre poruncile Decalogului, apostolul Iacov ii avertizeaza pe crestini de primejdia de a deveni calcatori ai Legii prin sfidarea doar a uneia din poruncile ei. Este una din reconfirmarile cele mai evidente ale Decalogului in timpurile Noului Testament.

– Apocalipsa 9, 21: In descrierea Trambitei a sasea, se spune despre oamenii nelegiuiti ca acestia nu s-au pocait de uciderile lor, ceea ce reconfirma valabilitatea Poruncii a sasea si dupa cruce.

     – Apocalipsa 13, 10: Dupa descrierea fiarei din mare si a lucrarii sale, Ioan prezinta o prima concluzie legata de continutul Poruncii a sasea: „Cine ucide cu sabia, trebuie sa fie ucis cu sabia.”

     – Apocalipsa 17,6: Desfranata care poarta pe frunte numele de „Babilon” este descrisa ca fiind imbatata de sangele sfintilor, o acuzatie legata direct de calcarea Poruncii a sasea.

     – Apocalipsa 18, 24: Babilonul spiritual modern va fi judecat „pentru ca acolo a fost gasit sangele prorocilor si al sfintilor, si al tuturor celor ce au fost junghiati pe pamant”. Babilonul nu ar fi judecat daca nu ar fi ramas in vigoare Legea morala, respectiv Porunca a sasea care opreste uciderea.

– Apocalipsa 21,8 si 22,15: In cele doua liste ale celor nemantuiti apar amintiti si ucigasii, dovada ca Dumnezeu ii va judeca pe oameni dupa un standard moral care nu este altul decat Decalogul.

Porunca a saptea: „Sa nu preacurvesti” ( Exodul 20, 14 )

– Matei 5, 27.28: In Predica de pe Munte, Mantuitorul reia unele din poruncile Decalogului, aprofundandu-le. Una dintre poruncile amintite este Porunca a saptea: „Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: „Sa nu preacurvesti.” Dar Eu va spun ca orisicine se uita la o femeie ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui.” Mantuitorul trece in felul acesta dincolo de litera Legii morale, dezvaluind spiritul ei si aratand ca pacatul apare mai intai in inima, iar dupa aceea el este tradus in fapte.

– Matei 19, 3-9: Raspunzand intrebarilor puse de farisei in legatura cu divortul, Mantuitorul reconfirma valabilitatea Poruncii a saptea, intarind legamantul casatoriei: „Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.”

– Matei 19, 16-18: In discutia cu tanarul bogat, Mantuitorul ii reaminteste acestuia datoria de a pazi poruncile lui Dumnezeu, reamintindu-i intre altele si Porunca a saptea.

– Marcu 6,18: Ioan Botezatorul il acuza pe Irod de adulter: „Nu-ti este ingaduit sa tii pe nevasta fratelui tau.” Acuzatia nu ar avea niciun temei daca Porunca a saptea nu ar mai fi valabila in timpurile Noului Testament.

– 1 Corinteni 5, 1-5: Apostolul Pavel ii mustra pe credinciosii din Corint pentru ca au tolerat in mijlocul lor pacatul curviei: „Din toate partile se spune ca intre voi este curvie; si inca o curvie de acelea care nici macar la pagani nu se pomenesc…”

     – 1 Corinteni 5, 9: „V-am scris in epistola mea sa n-aveti nicio legatura cu curvarii.”

     – 1 Corinteni 6, 9.10: Apostolul Pavel intocmeste o lista a pacatelor care ii vor exclude pe oameni din Imparatia lui Dumnezeu. Intre aceste pacate este amintit si cel al curviei, ca o incalcare evidenta a Poruncii a saptea.

– 1 Corinteni 6, 18: Indemnul apostolului Pavel: „Fugiti de curvie !” nu ar avea niciun sens daca crestinilor li s-ar fi dat dezlegare cu privire la Porunca a saptea.

     – Galateni 5, 19: Intre faptele firii pamantesti, enumerate de apostolul Pavel, este amintita si curvia. Deoarece firea pamantesca nu tine seama de vremuri, este de la sine inteles ca si in timpurile Noului Testament Porunca a saptea, care opreste adulterul, este la fel de valabila ca si in timpurile Vechiului Testament.

– Coloseni 3, 5.6: „De aceea, omorati madularele voastre care sunt pe pamant: curvia, necuratia, patima, pofta rea si lacomia, care este o inchinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultarii.” Expresia „fiii neascultarii” face referire directa la neascultarea oamenilor nelegiuiti de vointa lui Dumnezeu, asa cum este ea descoperita in Legea Sa.

– Iacov 2,10.11: „Caci cine pazeste toata Legea, si greseste intr-o singura porunca, se face vinovat de toate. Caci, Cel ce a zis: „Sa nu preacurvesti”, a zis si: „Sa nu ucizi.” Acum, daca nu preacurvesti, dar ucizi, te faci calcator al Legii.” Nu poate fi o reconfirmare mai clara a poruncilor Decalogului, in mod special a Poruncii a saptea, decat aceasta.

     – Apocalipsa 2,14: In Epistola catre Pergam, apare o mustrare adresata acestei biserici legata de Porunca a saptea. In mijlocul acelei Biserici existau oameni care, tinandu-se de invatatura lui Balaam, ii invatau pe altii sa se dedea la curvie. Chiar daca sensul termenului „curvie” in acest context poate fi unul spiritual, o eventuala „dezlegare” de obligativitatea de a a respecta poruncile Decalogului ar face ca aceasta acuzatie adusa Bisericii Pergam sa nu mai aiba sens.

– Apocalipsa 2, 20: In Epistola catre Tiatira, „Martorul credincios” mustra Biserica pentru ca o lasa pe Izabela sa-i amageasca pe credinciosi sa se dedea la curvie. Fie ca e vorba de adulterul fizic, fie ca e vorba de cel spiritual, Porunca a saptea il condamna deopotriva si in timpurile Noului Testament.

– Apocalipsa 9,21: In descrierea Trambitei a sasea, se spune despre cei nelegiuiti ca nu s-au pocait de curvia lor. Pocainta insemnand regret profund pentru un pacat savarsit si dorinta de a nu-l repeta, deducem ca cerintele Poruncii a saptea raman valabile si in Noul Testament.

– Apocalipsa 17, 1.2.4.5: Capitolul 17 din Apocalipsa vorbeste despre judecata curvei pe a carui frunte sta scris numele „Babilon”. Chiar daca aici avem de-a face cu un simbol, nu putem nega faptul ca Dumnezeu va continua sa incrimineze desfraul ca o calcare a Poruncii a saptea.

– Apocalipsa 18, 3: Pasajul vorbeste despre caderea Babilonului spiritual modern, cu care au curvit imparatii pamantului. Chiar daca avem de-a face si aici cu simboluri profetice, curvia, fie ca e vorba de cea trupeasca, fie ca e vorba de cea spirituala, continua sa fie incriminata si dupa cruce.

– Apocalipsa 21,8 si 22,15: In cele doua liste ale celor nemantuiti de pe ultimele pagini ale Bibliei apar si desfranatii, ceea ce reconfirma valabilitatea Poruncii a saptea in timpurile Noului Testament.

Porunca a opta: „Sa nu furi” ( Exodul 20, 15 )

     – Matei 19, 16-18: In discutia purtata cu tanarul bogat, Mantuitorul ii reaminteste acestuia de datoria de a respecta poruncile Legii morale, amintindu-i cateva din acestea, legate de relatia cu semenii. Intre aceste porunci se afla si Porunca a opta.

     – 1 Corinteni 6, 10: In lista celor nemantuiti, prezentata de apostolul Pavel credinciosilor din Corint, sunt amintiti si hotii: „Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu ? Nu va inselati in privinta aceasta; nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomitii, nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defaimatorii, nici hraparetii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu.” Lista apostolului Pavel face aluzie la cel putin patru din poruncile Decalogului, a caror sfidare ii va impiedica pe unii sa primeasca darul mantuirii.

     – Efeseni 4,28: Scriindu-le credinciosilor din Efes, apostolul Pavel le da cateva indemnuri legate de vietuirea practica. Intre acestea se afla si acela de a respecta Porunca a opta: „Cine fura, sa nu mai fure, ci mai degraba sa lucreze cu mainile lui la ceva bun, ca sa aiba sa dea si celui lipsit.”

– Apocalipsa 9, 21: In finalul descrierii Trambitei a sasea, Ioan trage o concluzie dureroasa: oamenii „nu s-au pocait de uciderile lor, nici de vrajitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtisagurile lor.” Este evident ca termenul „furtisaguri” face referire la calcarea Poruncii a opta.

Porunca a noua: „Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau” ( Exodul 20,16 ).

– Matei 19, 16-18: La intrebarea tanarului bogat: „Invatatorule, ce bine sa fac ca sa mostenesc viata vesnica ?”, Mantuitorul ii raspunde: „Pazeste poruncile !” Intre poruncile amintite se numara si si Porunca a noua, prin aceasta reconfirmandu-se valabilitatea Legii morale in timpurile Noului Testament.

– Ioan 8, 44: Vorbind despre caracterul lui Satana, Iisus il numeste „mincinos si tatal minciunii.” Din aceasta descriere reiese ca minciuna, respectiv calcarea poruncii a noua din Decalog, este vrednica de condamnat si in timpurile Noului Testament, nu doar in Vechiul Testament.

     – Fapte 5, 3.4: Luand cunostinta de gestul lui Anania si Safira, Petru le reproseaza ca au mintit: „Anania, pentru ce ti-a umplut Satana inima sa minti pe Duhul Sfant si sa ascunzi o parte din pretul mosioarei ?”… N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” Daca Decalogul nu ar mai fi fost valabil ca standard al moralitatii in era crestina, aceasta acuzatie nu ar fi avut niciun sens. Insa mustrarea severa, urmata de pedepsirea exemplara a celor doi de Insusi Dumnezeu, demonstreaza ca nu doar Porunca a noua, ci intreaga Lege morala ramane in vigoare dupa cruce.

     – Efeseni 4, 25: Indemnul apostolului Pavel adresat credinciosilor din Efes este o reconfirmare a valabilitatii Poruncii a noua: „De aceea, lasati-va de minciuna: „Fiecare din voi sa spuna aproapelui sau adevarul, pentru ca suntem madulare unii altora.”

     – Coloseni 3, 9: Indemnandu-i pe credinciosii din Colose sa nu foloseasca minciuna in relatiile dintre ei, apostolul Pavel leaga acest indemn de „dezbracarea” de omul cel vechi si de faptele lui reprobabile: „Nu va mintiti unii pe altii, intrucat v-ati dezbracat de omul cel vechi, cu faptele lui.”

– Apocalipsa 14, 5: In descrierea caracterului celor 144 000, Ioan consemneaza un fapt legat de Porunca a noua: „Si in gura lor nu s-a gasit minciuna, caci sunt fara vina inaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Concluzia logica a acestui verset este aceea ca prezenta minciunii, respectiv calcarea Poruncii a noua, il impovareaza pe om cu vina inaintea lui Dumnezeu. Este demn de observat ca dintre toate pacatele posibile pe care le poate comite un om, cartea Apocalipsei aminteste cel mai des pacatul minciunii. De ce ? Probabil pentru ca este cel mai raspandit pacat, dar si cel caruia i se atribuie cele mai multe scuze.

– Apocalipsa 16, 13: Triada satanica ce va conduce lumea spre conflictul final al Armaghedonului este format din „balaur”, „fiara” si „prorocul mincinos.” Expresia „prorocul mincinos”, cu aluzie directa la calcarea Poruncii a noua din Decalog, ne arata ca minciuna nu a fost, nu este si nu va fi niciodata acceptata si tolerata de Dumnezeu in Imparatia Sa.

– Apocalipsa 21,8 si 22,15: Cele doua liste al celor care nu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu contin si categoria mincinosilor. Este din nou demn de observat ca minciuna este subliniata in mod deosebit intre celelalte pacate. Daca in capitolul 21, 8 se foloseste expresia „toti mincinosii”, in capitolul 22, 15 ideea de minciuna este dezvoltata: „Oricine iubeste minciuna si traiste in minciuna.”

     – Apocalipsa 21, 27: Viziunea Noului Ierusalim ceresc intrece orice imaginatie. Insa, oricat de captivanta ar fi, Dumnezeu doreste sa fim realisti, asigurandu-ne ca „nimic intinat nu va intra in ea ( cetatea Noul Ierusalim n.n. ), nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna, ci numai cei scrisi in cartea vietii Mielului.”

     Porunca a zecea: „Sa nu poftesti casa aproapelui tau; sa nu poftesti nevasta aproapelui tau, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici magarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tau.” ( Exodul 20, 17 )

– Matei 5, 27.28: In Predica de pe Munte, rostita la inceputul lucrarii Sale publice, Domnul Christos avertizeaza cu privire la pacatul adulterului in contextul Poruncii a zecea: „Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: „Sa nu preacurvesti.” Dar Eu va spun ca orisicine se uita la o femeie ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui.” Spunand aceste lucruri, Mantuitorul nu reconfirma doar Porunca a saptea si a zecea, ci intreaga Lege morala.

     – 1 Corinteni 5, 10.11: Intre indemnurile date de apostolul Pavel credinciosilor din Corint se afla si acela de a nu avea nicio legatura cu cei lacomi si hrapareti din biserica. Este o condamnare pe fatza a calcarii Poruncii a zecea, caci lacomia este una din formele in care se manifesta sfidarea acestei porunci.

     – 1 Corinteni 6, 9.10: Pe lista pacatelor care ii vor impiedica pe oameni sa mosteneasca imparatia lui Dumnezeu se afla si lacomia: „Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu ? Nu va inselati in privinta aceasta: nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomitii, nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defaimatorii, nici hraparetii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu.”

– Galateni 5, 19-21: Intre faptele firii pamantesti amintite de apostolul Pavel, si de care crestinul trebuie sa se tina departe, se afla si betiile si imbuibarile, care nu sunt altceva decat pofte vinovate, care distrug trupul omului, considerat de apostol un „templu al Duhului Sfant” ( vezi 1 Corinteni 3, 16.17; 6, 19.20 ).

     – Efeseni 5, 18: „Nu va imbatati de vin; aceasta este destrabalare. Dimpotriva, fiti plini de Duh !” Betia este una din formele sub care se manifesta pofta vinovata. Cineva ar putea obiecta ca betia nu este vizata de Porunca a zecea. Totusi, daca privim mai adanc in spiritul poruncii, dincolo de litera ei, vom intelege ca prin aceasta porunca Dumnezeu ne interzice sa trecem anumite limite, indiferent de domeniu. Or betia este o dubla trecere peste limite: calitativ, caci este vorba de bauturi nesanatoase pentru trup ( care este „templul Duhului Sfant”  – vezi 1 Corinteni 3, 16.17; 6, 19.20 ), dar si cantitativ. Intr-un singur sens e bine sa „poftim” mult: „Fiti plini de Duh !”.

– Coloseni 3, 5: Intre sfaturile date de apotolul Pavel credinciosilor din Colose se numara si acela de a „omora pofta rea si lacomia”, deoarece acestea reprezinta un fel de inchinare la idoli. Este demn de observat ca poruncile Decalogului sunt interdependente. Un om lacom, care cultiva „pofta rea”, deci un calcator al Poruncii a zecea, devine vinovat si de pacatul idolatriei, vizat de Porunca a doua din Decalog.

– 2 Timotei 3, 4: In tabloul moral al oamenilor care traiesc in timpul sfarsitului, asa cum este zugravit de apostolul Pavel, apar si oamenii „iubitori mai mult de placeri decat de Dumnezeu.”  Este evident ca si in acest caz este incriminata pofta cea rea, pofta vinovata, vizata de spiritul Poruncii a zecea.

– Iacov 1, 14: Apostolul Iacov descrie mecanismul prin care se naste pacatul in viata unui om: „Fiecare este ispitit cand este atras de pofta lui insusi si momit.” Cand pofta interioara vinovata, vizata de spiritul Poruncii a zecea, se uneste cu ispita din exterior, cu rol de momeala, se produce „zamislirea” pacatului. „Pofta cea rea” exista in fiecare om, dar depinde de el daca o cultiva sau nu, daca o invinge sau se lasa invins de ea.

 

Concluzii

Am pornit de la intrebarea: Era necesara reconfirmarea Legii morale dupa aparitia Bisericii crestine ? Raspunsul este: Nu, nu era nevoie ! Si aceasta pentru simplul motiv ca o lege data ramane in vigoare atata timp cat ea nu este abrogata. Daca nu exista o abrogare explicita, acea lege continua sa produca efecte.

In scrierile Noului Testament nu intalnim niciun indiciu ca aceasta Lege morala ar fi fost abrogata de Datatorul ei, Dumnezeu. Dimpotriva, inca de la inceputul lucrarii Sale publice, Mantuitorul a tinut sa precizeze: „Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea ( in sensul sau larg, cuprinzand Tora, invataturile Vechiului Testament, incluzand si Decalogul n.n. ) si Prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc” ( Matei 5, 17 ).

Noul Testament este o continuare fireasca Vechiului Testament, intre cele doua neexistand o ruptura teologica. De aceea, multe din randuielile Legii „vechi” nu sunt repetate de apostoli, fara ca prin aceasta ele sa devina mai putin importante. Dar tocmai faptul ca unele legi si prevederi nu au fost aduse in discutie, arata spre valabilitatea lor si in Biserica crestina.

Sa observam ce discutii aprinse au existat in sanul Bisericii primare in legatura cu valabilitatea circumciziunii pentru crestinii dintre neamuri. Problemele au fost rezolvate in cadrul discutiilor purtate in cadrul Conciliului de la Ierusalim, iar apostolul Pavel a dedicat doua epistole scrise special pentru a clarifica aceasta problema ( Romani si Galateni ).

Cum ar fi fost posibil ca crestinii sa renunte la unele prevederi ale Legii morale fara ca acest lucru sa nu dea nastere la opozitie si discutii in cadrul Bisericii ? Cum ar fi fost posibil ca crestinii sa renunte la vreuna din poruncile Decalogului ( mai ales la porunca Sabatului ), fara ca crestinii convertiti dintre evrei sa nu reactioneze si sa se opuna cu vehementa ? Totusi, istoria sacra nu consemneaza asemenea tensiuni si controverse legate de desfiintarea vreuneia din poruncile Decalogului, fie ca e vorba de Porunca a patra, fie de Porunca a doua.

Este adevarat ca in Iisus Christos unele din legile lui Moise si-au gasit implinirea, ele nemaifiind valabile pentru Biserica. Dr. Orest Trangul scrie despre acest aspect in „Morala crestina ortodoxa” ( Vatra Dornei, Ed. Tipografiei Scoala Romana, 1925, p. 8.9 ):

„Legislatia mozaica are un intreit scop si cuprins, conform caruia distingem legi morale, ceremoniale si civile. Dar numai legile morale au o destinatie si obligatie vesnica, pe cand cele ceremoniale si civile si-au pierdut puterea obligatorie prin Evanghelia Domnului.”

     In „Invatatura de credinta ortodoxa” ( Craiova, Ed. Centrului mitropolitan al Olteniei, 1952 ), la pagina 354 gasim urmatoarele:

     „Decalogul este cea dintai lege scrisa a Vechiului Testament, si totodata cea mai inalta Lege morala data pana la Domnul Christos. Ea ramane in putere pentru toate timpurile, fiindca Cele Zece Porunci sunt poruncile legii firesti, pe care Dumnezeu le aduce la cunostinta credinciosilor intr-un chip mai limpede si mai hotarat. De aceea, crestinul trebuie sa le cunoasca si sa pazeasca Cele zece Porunci.”

     Iar profesorul Ioan Zagrean afirma in „Morala crestina”, un manual pentru seminarele teologice ( Bucuresti, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al BOR, 1985, p. 34 ):

     „Decalogul ramane pana astazi cea mai desavarsita legislatie morala a Antichitatii, deoarece cuprinde principiile generale ale moralitatii, prezentate intr-o formulare de ordine sistematica, ceea ce dovedeste originea ei divina.”

     Insa toate aceste afirmatii ale teologilor nu ar avea nicio greutate daca ele nu ar fi sustinute de insusi Cuvantul lui Dumnezeu, care spune: „Temelia Cuvantului Tau este adevarul, si toate legile Tale cele drepte sunt vesnice.” ( Psalmul 119, 160 ). Iar „legile drepte si vesnice” ale lui Dumnezeu nu au nevoie de reconfirmari. Pur si simplu ele „sunt”, asemenea Datatorului lor, care Se recomanda: „Eu sunt Cel ce sunt” ( Exodul 3, 14 ).

Lori Balogh