Psalmul 140 – O rugaciune de izbavire

Psalmul 140 – O rugaciune de izbavire

Către mai-marele cântăreţilor.

Un psalm al lui David

1. „Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi ! Păzeşte-mă de oamenii asupritori,
2. care cugetă lucruri rele în inima lor şi sunt totdeauna gata să aţâţe războiul !
3. Ei îşi ascut limba ca un şarpe, au pe buze o otravă de năpârcă.
4. Păzeşte-mă, Doamne, de mâinile celui rău! Fereşte-mă de oamenii asupritori, care se gândesc să mă doboare !
5. Nişte îngâmfaţi îmi întind curse şi laţuri, pun reţele de-a lungul drumului şi îmi întind capcane.
6. Eu zic Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu! Ia aminte, Doamne, la glasul rugăciunilor mele !
7. Doamne, Dumnezeule, tăria mântuirii mele, Tu-mi acoperi capul în ziua luptei.”
8. Nu împlini, Doamne, dorinţele celui rău, nu lăsa să-i izbutească planurile, ca să nu se fălească !
9. Asupra capului celor ce mă înconjoară să cadă nelegiuirea buzelor lor !
10. Cărbuni aprinşi să cadă peste ei ! În foc să fie aruncaţi în adâncuri, de unde să nu se mai scoale !
11. Omul cu limba mincinoasă nu se întăreşte pe pământ şi pe omul asupritor, nenorocirea îl paşte şi-l duce la pierzanie.
12. Ştiu că Domnul face dreptate celui obijduit, dreptate celor lipsiţi.
13. Da, cei neprihăniţi vor lăuda Numele Tău, oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta.”

Un psalm enigmatic

     Cercetatorii Bibliei nu au gasit in Psalmul 140 suficiente detalii care sa-i ajute la identificarea evenimentelor istorice la care se refera autorul sau. De aceea, el ramane si astazi o enigma istorica si literara.

Tonalitatea in care a fost scris acest psalm este aceea a unei rugaciuni de izbavire din mijlocul unor primejdii de moarte. Tema celui neprihanit persecutat de oamenii rai este si ea prezenta. Insa, deoarece autorul nu spera sa gaseasca dreptate si eliberare printre oameni, el apeleaza la „curtea suprema de justitie”, venind inaintea tronului lui Dumnezeu cu cererile si plangerile sale.

Nu stim daca dreptul persecutat este o singura persoana, sau autorul psalmului se refera la o prigoana colectiva, in care poporul Israel este vazut asediat de popoarele vecine vrajmase. Desi nu este precizat si identificat, adversarul este descris in versurile psalmului ca fiind un calomniator arogant, un provocator de conflicte si un spirit violent, care intinde curse de-a lungul drumului celui neprihanit.

Psalmul poate fi citit cu o atitudine de detasare fatza de problemele pe care le avea autorul sau. Insa, daca imprejurarile vietii ne aduc in situatii asemanatoare cu cele descrise de psalmist, daca si noi ne identificam cu omul prigonit de semenii sai, strigand la Dumnezeu dupa izbavire, atunci acest psalm va avea o cu totul alta valoare si semnificatie pentru noi.

Si inca ceva: Daca noi insine suferim atat de mult si pe nedrept din cauza rautatii semenilor nostri, oare cat de mult a trebuit sa sufere Fiul lui Dumnezeu, Cel supranumit de Scriptura „Domnul, Neprihanirea noastra” ( Ieremia 23,6 up. ) ? De aceea, cand citim acest psalm ( sau altii asemanatori ), sa ne reamintim ca noi insine I-am produs suferinte de nedescris Mantuitorului nostru prin gandurile, prin cuvintele si prin faptele noastre.

Rautatea cea de toate zilele

     Psalmul 140 poate fi privit si din perspectiva unui tablou al rautatii umane. Este un tablou zugravit in culori intunecate, un tablou sumbru si lipsit de lumina. Si daca alaturi de el nu ar fi zugravit un alt tablou: cel al dreptatii si neprihanirii lui Dumnezeu, care intervine in favoarea celor drepti de pe pamant, totul s-ar cufunda in deznadejde si disperare.

Constient ca singur nu poate scapa de rautatea oamenilor, si de asemenea constient ca nu se poate baza pe ajutorul semenilor sai, psalmistul striga la Dumnezeu, implorand ajutorul Sau: „Scapa-ma, Doamne, de oamenii cei rai ! Pazeste-ma de oamenii asupritori, care cugeta lucruri rele in inima lor si sunt totdeauna gata sa atate razboiul” ( vers. 1.2 ).

Intr-adevar, cum ai putea sa scapi de oamenii asupritori, cand ei sunt mai puternici decat tine ( vers. 4 ) ? Cum ai putea invinge minciuna, cand este stiut faptul ca, in timp ce adevarul isi leaga sireturile incaltamintei, minciuna deja da ocol pamantului ( vers. 11 ) ? Cum poti sa prevezi si sa te feresti de toate cursele celor rai, cand ele sunt ascunse la tot pasul, asemenea unor mine ingropate in pamant si aducatoare de moarte ( vers. 5 ) ?

In fatza atator primejdii reale, psalmistul este constient ca nici bratul sau, nici inteligenta sa, si nici ajutorul semenilor nu ii sunt de folos. Singura lui speranta se afla in ajutorul lui Dumnezeu: „Eu zic Domnului: „Tu esti Dumnezeul meu ! Ia aminte, Doamne, la glasul rugaciunilor mele ! Doamne, Dumnezeule, taria mantuirii mele, tu-mi acoperi capul in ziua luptei” ( vers. 6.7 ).

Ar putea oare un Dumnezeu al dragostei si al indurarii sa ramana indiferent fatza de o astfel de rugaciune ? Ar putea El sa nu raspunda unei credinte totale, care se abandoneaza fara rezerve in mainile Sale ? Nicidecum !

Desi nu stim cum a raspuns Dumnezeu la rugaciunea psalmistului, suntem siguri ca El a raspuns la timpul potrivit si in cel mai fericit mod cu putinta. Putem si noi confirma acest lucru in viata noastra ?

„Soarta de la urma a celor rai” ( Psalmul 73, 17 )

     Privelistea rautatii omenesti, cu abisurile ei intunecate, ii produce psalmistului o indignare atat de profinda incat, in a doua parte a psalmului, acesta recurge la imprecatie ( blestem ). Insa, daca citim cu atentie aceste versete, vom observa ca el nu arunca „sagetile” blestemului direct asupra celor care i-au produs atata suferinta, ci Il roaga pe Dumnezeu sa faca dreptate, punand frana rautatii lor: „Nu implini, Doamne, dorintele celui rau, nu lasa sa-i izbuteasca planurile, ca sa nu se faleasca !” ( vers. 8 ).

Mai mult decat atat, David Ii cere lui Dumnezeu sa lase ca legea universala a cauzei si a efectului sa actioneze si in dreptul asupritorilor sai: „Asupra capului celor ce ma inconjoara sa cada nelegiuirea buzelor lor ! Carbuni aprinsi sa cada peste ei ! In foc sa fie aruncati, in adancuri de unde sa nu se mai scoale !” ( vers. 9.10 ).

Prezenta blestemului ( imprecatiei ) in vorbirea unui copil al lui Dumnezeu este inexplicabila. Cu atat mai mult cu cat acesta se numeste David, omul despre care Insusi Dumnezeu a marturisit ca este un „om dupa inima Mea” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ).

Insa sa nu ne grabim sa-i judecam pe acesti oameni inainte de a le cunoaste motivele  care i-au determinat sa procedeze in felul acesta. Fara a incerca sa scuzam folosirea blestemului de catre un credincios devotat lui Dumnezeu, inainte de a aprecia daca ceea ce face este bine sau rau, ar trebui sa cunoastem motivele care stau in spatele unui asemenea comportament.

Am avut si noi parte de aceeasi rautate din partea semenilor nostri ca psalmistul ? Am fost si noi asupriti de oamenii „cu limba de sarpe”, si care au pe buze „otrava de naparca” ( vers. 3 ) ? Viata noastra a fost un permanent slalom printre cursele si capcanele celor rai ?

In imensa sa suferinta pe care nu si-o putea explica, Iov a rostit unele cuvinte pe care nu le-ar fi spus in zilele sale senine si fericite. Si totusi, Dumnezeu nu l-a acuzat pentru acele afirmatii. Dimpotriva, l-a inteles si I-a fost alaturi lui Iov, chiar daca acesta nu-I percepea prezenta. Mai mult decat atat, la sfarsitul experientei sale dureroase, Dumnezeu Se adreseaza mustrator catre prietenii lui Iov: „Mania Mea S-a aprins impotriva ta ( Elifaz n.n. ) si impotriva celor doi prieteni ai tai ( Bildad, Tofar n.n. ), pentru ca n-ati vorbit asa de drept de Mine cum a vorbit robul Meu Iov” ( Iov 42,7 ).

Ceea ce stie Dumnezeu si nu stim noi in legatura cu o fapta sau o afirmatie oarecare, sunt motivele care au stat in spatele acelei fapte sau afirmatii. „De aceea, sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric, si va descoperi gandurile inimilor. Atunci fiecare isi va capata lauda de la Domnul” ( 1 Corinteni 4,5 ).

Rautatea si neprihanirea din perspectiva viitorului

     Una din lectiile de viata pe care le gasim pe paginile Scripturii, in general, si in versurile Psalmilor, in particular, este aceea ca pacatul si cei care-l cultiva nu au niciun viitor. Acelasi mare adevar este prezent si in finalul Psalmului 140: „Omul cu limba mincinoasa nu se intareste pe pamant, si pe omul asupritor nenorocirea il paste si-l duce la pierzare” ( vers. 11 ).

Intr-un Univers in care suveran absolut este Dumnezeu, pacatul nu are nicio sansa sa supravietuiasca dincolo de limitele pe care El le pune istoriei. Fiind convins de acest adevar incurajator, autorul incheie psalmul intr-o nota luminoasa si optimista, facand o adevarata marturisire de credinta: „Stiu ca Domnul face dreptate celui obijduit, dreptate celor lipsiti. Da, cei neprihaniti vor lauda Numele Tau, oamenii fara prihana vor locui inaintea Ta” ( vers. 12.13 ).

Asadar, intr-o lume condusa de un Dumnezeu al dreptatii doar neprihanirea si cei care se imbraca cu haina ei nepatata vor avea viitor. Un viitor vesnic si fericit. Insusi Dumnezeu ne garanteaza acest lucru: „Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde” ( Ieremia 29,11 ).

De ce „un viitor si o nadejde” ? Pentru ca in vesnicia pe care Tatal ceresc a pregatit-o copiilor Sai credinciosi de pe pamant, viitorul va deveni candva prezent. Si ce va urma dupa acel prezent ? Nadejdea unui alt viitor mai luminos si mai imbelsugat. Iar cand si acesta va deveni prezent, din nou va exista nadejdea unui alt viitor.

Si tot asa, ca intr-o uriasa spirala care se deschide spre infinitul timpului, viata celor mantuiti va cunoaste noi culmi inca neatinse, noi descoperiri ale dragostei lui Dumnezeu, noi minuni ale Creatiei Sale. Insa, pentru a ajunge sa traim acel viitor si acea nadejde, avem inca de trait si de luptat aici, in acest prezent al vietii pamantesti, inconjurati de ispite, rautati si curse la tot pasul. Exista posibilitatea biruintei in asemenea conditii ?

Fagaduintele Apocalipsei exista tocmai pentru ca Dumnezeu stie ca vor fi biruitori: „Celui ce va birui ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie” ( Apocalipsa 3,21 ).

Biruinta asupra raului din aceasta lume este posibila. Vei fi si ti printre biruitori ?

Lori Balogh