Cine este Cuvântul din Ioan 1,1‑3?
„La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El, și nimic din ceea ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.”
Ioan 1,1‑3
Prologul Evangheliei lui Ioan nu ridică probleme cu privire la identitatea în sine a „Cuvântului”, care este nimeni altul decât Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu și cea de-a doua Persoană a Dumnezeirii. Versetul 14, care vorbește despre întruparea „Cuvântului” și locuirea Lui între noi, oglindind „slava singurului născut din Tatăl”, confirmă această identificare.
Dacă sunt controverse în lumea creștină în legătură cu acest pasaj, acestea sunt legate de calitatea pe care o are Fiul lui Dumnezeu în relația Sa cu Tatăl. Este Fiul lui Dumnezeu egal cu Tatăl în natura Sa, în caracterul Său și în privința atributelor Sale, sau este doar „un dumnezeu” de rang inferior?
O primă problemă pe care o ridică pasajul citat mai sus este legat de cuvântul „început”. La care „început” se referă apostolul Ioan? Cartea Genezei vorbește și ea despre un „început” chiar în primul său verset: „La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul” (Geneza 1,1). Însă „începutul” din Ioan 1 este anterior „începutului” din Geneza 1, căci Cuvântul deja „era” înainte de orice început.
În limba greacă, în care a fost scrisă Evanghelia lui Ioan, expresia „la început” este lipsită de articolul hotărât. Dacă ar fi fost prezent articolul hotărât, am fi putut trage concluzia că Ioan a avut în vedere un anumit început. Însă fără articolul hotărât, expresia „la început” ne trimite la timpul cel mai îndepărtat care se poate concepe, înainte de crearea tuturor lucrurilor, adică în veșnicia trecută.
A doua problemă pe care o ridică prologul Evangheliei lui Ioan este legată de verbul „era”, o formă a verbului „eimi” (gr.). Această formă verbală („era”) exprimă continuitatea existenței sau ființei. Pus în dreptul „Cuvântului”, care Îl reprezintă pe Iisus Christos, verbul „era” ne arată că în toată veșnicia nu a existat un timp în care să nu existe Cuvântul. Cuvântul „era„, Christos „era”, și prin această afirmație simplă din prologul Evangheliei sale, Ioan subliniază existența continuă, neîntreruptă și eternă a lui Christos înainte de întruparea Sa.
Unii cercetători susțin că în Ioan 1,1‑3 autorul face deosebire între Dumnezeu Tatăl, care este Dumnezeu în deplinătatea cuvântului, și Iisus Christos, care este doar „un dumnezeu”. Observația pornește de la faptul că în limba greacă termenul pentru „Dumnezeu” („Theos”) este întâlnit fie cu articolul hotărât „ho”, fiind folosit în dreptul Tatălui („ho Theos”), fie fără articolul „ho”, fiind folosit în dreptul Fiului („Theos”).
Astfel, în prologul Evangheliei lui Ioan, Tatăl este numit „ho Theos” („Dumnezeul”), în timp ce Fiul este numit doar „Theos” („un dumnezeu”). Concluzia pe care o trag acești comentatori este aceea că Tatăl este Dumnezeul cel Atotputernic, în timp ce Fiul este doar „un dumnezeu” de rang inferior.
Însă a trage astfel de concluzii legate de natura Fiului lui Dumnezeu în relația Sa cu Tatăl este deosebit de riscant. Și aceasta din mai multe motive:
1) Scriptura folosește frecvent termenul nearticulat „Theos” și în dreptul Tatălui, nu doar în dreptul Fiului. În același capitol 1 al Evangheliei sale, Ioan folosește de încă trei ori termenul nearticulat „Theos” în dreptul lui Dumnezeu Tatăl:
Ioan 1,6: „A venit un om trimis de Dumnezeu („Theos”): numele lui era Ioan.”
Ioan 1,13: „Născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, ci din Dumnezeu („Theos”).”
Ioan 1,18: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu („Theos”); singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut”.
De asemenea, și alți scriitori ai Noului Testament folosesc termenul nearticulat „Theos” în dreptul lui Dumnezeu Tatăl:
Luca 2,14: „Slavă lui Dumnezeu („Theos”) în locurile prea înalte, și pace pe pământ, între oamenii plăcuți Lui!”
Fapte 5,39: „Dar dacă este de la Dumnezeu („Theos”), n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu („Theos”).”
1 Tesaloniceni 2,5: „În adevăr, cum bine știți, niciodată n-am întrebuințat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu („Theos”).”
1 Ioan 4,12: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu („Theos”); dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu („Theos”) rămâne în noi și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi”.
2 Ioan 9: „Oricine o ia înainte, și nu rămâne în învățătura lui Christos, n-are pe Dumnezeu („Theos”). Cine rămâne în învățătura aceasta, are pe Tatăl și pe Fiul.”
2) Pe de altă parte, Scriptura folosește termenul articulat „ho Theos” și în dreptul lui Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu:
Evrei 1,8.9: „Pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule („ho Theos”), este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate. Tu ai iubit neprihănirea și ai urât nelegiuirea; de aceea, Dumnezeule („ho Theos”), Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus de tovarășii Tăi.”
Ioan 20, 28: „Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul („ho Theos”) meu!”
În concluzie, folosirea termenului „Theos” articulat sau nearticulat nu ne ajută să facem distincție între Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul. Amândoi sunt numiți fie „ho Theos” („Dumnezeul”), fie „Theos” („un dumnezeu”).
3) Unii își pun întrebarea: Dacă Tatăl și Fiul sunt egali în privința naturii Lor divine, având același caracter și același atribute, de ce atunci Ioan nu a folosit același termen articulat „ho Theos” pentru Amândoi?
Răspunsul este simplu: pentru a face distincție între cele două Persoane ale Dumnezeirii. Dacă Ioan ar fi folosit același termen „ho Theos” și pentru Tatăl și pentru Fiul, textul din Ioan 1,1 ar suna astfel: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu „ho Theos”, și Cuvântul era „ho Theos”. Sau: „La început era Iisus Christos, și Iisus Christos era cu Tatăl, și Iisus Christos era Tatăl”.
Însă o asemenea afirmație nu este corectă din punct de vedere teologic, deoarece întreaga Scriptură face distincție între cele două Persoane ale Dumnezeirii: Tatăl și Fiul. Pentru a face această distincție, Ioan a ales soluția de a folosi termenul „Theos” în mod diferit în dreptul Tatălui și al Fiului: cu articol hotărât în dreptul Tatălui („ho Theos”) și fără articolul hotărât în dreptul Fiului („Theos”).
În concluzie, absența articolului nu poate fi un argument în favoarea ideii că Iisus Christos este doar „un dumnezeu” de rang inferior, în comparație cu Tatăl care este „Dumnezeul”. Egalitatea dintre Tatăl și Fiul nu poate fi combătută pe baza pasajului din Ioan 1,1‑3.
Lori Balogh
