E. G. White si acuzatia de plagiat
„Sa nu furi!” ( Exodul 20, 15 )
Una dintre cele mai grave si persistente acuzatii aduse lui E. G. White, atat in timpul vietii, cat si dupa moartea sa, este acuzatia de plagiat. In opinia detractorilor sai, acuzatia de plagiat este deosebit de grava, deoarece atat ea personal, cat si Biserica Adventista de Ziua a Saptea sustin ca scrierile sale au fost inspirate de Duhul lui Dumnezeu.
Acuzatorii sustin ca, in unele din cartile sale, E. G. White a copiat pagini intregi din lucrarile altor autori, fara sa mentioneze acest lucru si fara sa utilizeze semnele citarii. Faptul este considerat furt intelectual si ridica probleme serioase cu privire la moralitatea si inspiratia autorului.
Potrivit DEX-ului, fapta de a plagia inseamna „a-si insusi, a copia, totul sau partial, ideile, operele, etc., cuiva, pretinzadu-le drept creatii personale; a comite un furt literar, artistic sau stiintific.”
Unul dintre cei mai aprigi acuzatori ai lui E. G. White, atat in timpul vietii ei, cat si dupa moartea ei, a fost Dudley Canright, un fost pastor adventist care a imbratisat ulterior confesiunea baptista. El a devenit un fel de parinte al criticilor formulate impotriva lui E. G. White, din care s-au inspirat ulterior toti criticii si acuzatorii ei: Dirk Anderson, Dale Ratzlaff, Walter Rea si altii.
Prima carte publicata de Dudley Canright impotriva lui E. G. White si a Bisericii Adventiste de Ziua a saptea a fost „Seventh-day Adventism Renounced” ( „Renuntarea la adventismul de ziua a saptea”, in 1888. Cartea a cunoscut 14 editii, devenind cea mai importanta lucrare scrisa de cineva impotriva bisericii din care a facut parte si o sursa de inspiratie pentru detractorii de mai tarziu, pana in zilele noastre.
Insa cartea care reprezinta apogeul criticilor lui Canright impotriva lui E. G. White este „Life of Mrs. E. G. White, Seventh-day Adventist Prophet: Her False Claims Refuted” ( „Viata doamnei E. G. White, profetul adventistilor de ziua a saptea: Pretentiile ei false, respinse” ), publicata in 1919, la doua luni dupa moartea sa.
Intre nenumaratele acuzatii pe care i le-a adus Canright lui E. G. White a fost si aceea de plagiat. In opinia lui, o mare parte din lucrarile lui E. G. White reprezinta imprumuturi literare din alti autori, ceea ce face ca inspiratia divina a ei sa fie pusa sub semnul intrebarii.
Inainte de a aborda problema asa-zisului plagiat in dreptul scrierilor lui E. G. White, sunt necesare cateva observatii cu privire la autorul care a lansat aceste acuzatii, respectiv Dudley Canright. Inainte de a lua in considerare acuzatiile si criticile cuiva, este deosebit de important sa intelegem din partea cui vin aceste acuzatii si critici. De-a lungul vietii, Canright a facut mai multe afirmatii contradictorii cu privire la persoana si lucrarea lui E. G. White. Iata cateva exemple:
– In 1887, pe cand inca era membru al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, Canright afirma: „O cunosc pe sora White ca pe o femeie nobila, modesta, blanda si nepretentioasa. Aceste trasaturi de caracter nu sunt adoptate si cultivate, ci izvorasc in mod gratios si fara efort din dispozitia ei naturala.” ( 1 )
Dupa ce a parasit Biserica Adventista, acelasi Canright, de data aceasta din pozitia unui baptist, afirma despre aceeasi persoana: „Ea are o atitudine aspra si nedreapta… Severitatea si asprimea ei i-au dus pe multi in disperare.” ( 2 )
In mod firesc se ridica intrebarea: Cand a avut Canright dreptate cu privire la personalitatea lui E. G. White? Doua afirmatii contradictorii nu pot fi adevarate in acelasi timp.
– In 1877, Canright spunea despre E. G. White: „Nu este increzuta, nu se indreptateste pe sine si nu isi da importanta, asa cum sunt intotdeauna fanaticii… Eu am constatat ca E. G. White este la polul opus fatza de acestia.” ( 3 )
In 1889, 12 ani mai tarziu, Canright afirma exact contrariul despre E. G. White, spunand ca este „pur si simplu o maniaca religioasa, o fanatica careia ii place sa se laude singura.” ( 4 )
Cand a fost sincer Canright: in 1877 sau in 1889? Pe cand era adventist de ziua a saptea sau pe cand era baptist?
– In 1877, Canright adventistul spunea despre Marturiile scrise de E. G. White ca in ele ”nu este nimic care sa desparta de Biblie sau de Christos.” In 1885, cu doar cinci ani inainte de a denunta adventismul, acelasi Canright afirma: „Tendinta si influenta marturiilor ei, spre deosebire de invataturile vreunui medium spiritist, nu indeparteaza atentia de la Biblie, de la Dumnezeu, de la credinta in Christos, spre deosebire de mormonism.” ( 5 )
In 1889, el scria contrariul: „Aceste Marturii inspirate formeaza acum zece volume legate. Asa ca au o alta Biblie, exact la fel ca mormonii.” ( 6 )
Putea fi sincer Canright in ambele cazuri? A fost sincer in afirmatiile din 1877, cand Canright avea deja 18 ani de colaborare cu E. G. White, sau in 1885, cand deja o cunoastea pe aceasta de 26 de ani, sau in 1889, cand a contrazis tot ceea ce afirmase mai inainte? Care din cele trei afirmatii este credibila? Cu o astfel de labilitate in afirmatii, oare insusi Canright poate fi credibil in ceea ce afirma?
Asa cum am afirmat deja, Dudley Canright este parintele tuturor criticilor care au acuzat-o ulterior pe E. G. White de plagiat in scrierile sale. In 1878, Canright a publicat o carte cu titlul „Biblia din ceruri.” Totul bine si frumos! Numai ca aceasta carte este cu adevarat un plagiat grosolan, Canright copiind pagini intregi dintr-o carte scrisa de fostul pastor adventist Mozes Hull ( devenit ulterior spiritist ) si publicata cu 15 ani mai inainte, in 1863.
Este important de mentionat ca ambele carti au fost tiparite la tipografia Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din Battle Creek. Canright a copiat nu doar titlul, ci pasaje intregi, cuvant cu cuvant, fara sa foloseasca semnele citarii si fara sa indice sursa ideilor. Cine are acces la cele doua lucrari, poate compara D. M. Canright, „The Bible from Heaven”, pag. 288 cu Mozes Hull, „The Bible from Heaven”, pag. 168.169.
Totusi, imprumuturile literare ale lui Canright nu sunt de condamnat, din motive pe care le voi prezenta mai tarziu. Ceea ce este insa de condamnat este atitudinea sa lipsita de scrupule, acuzand-o pe E. G. White de un procedeu pe care el insusi l-a folosit, insa mult mai evident decat ea.
In cazul lui Canright, in legatura cu acuzatiile aduse lui E. G. White, se potriveste perfect afirmatia care circula in popor: „Tot hotul striga: „Hotii!” Dar mai ales se potrivesc cuvintele de avertizare rostite de Insusi Domnul Christos:
„Nu judecati, ca sa nu fiti judecati! Caci cu ce judecata judecati, veti fi judecati, si cu ce masura masurati, vi se va masura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau? Sau cum poti zice fratelui tau: „Lasa-ma sa scot paiul din ochiul tau!”, si cand acolo, tu ai o barna intr-al tau? Fatarnicule! Scoate intai barna din ociul tau si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau.” ( Matei 7, 1-5 )
La intrebarea daca E. G. White a folosit in lucrarile sale informatii si idei de la alti autori nu putem raspunde decat cu un „Da!” categoric. In momentul mortii, E. G. White avea o biblioteca uriasa, numarand circa 1400 de volume. In pofida educatiei scolare reduse ( din cauza unui accident nefericit din copilarie ), ea a fost un om insetat de cunoastere si dezvoltare intelectuala. Iubea cartile si citea tot ceea ce gasea ca fiind de valoare si care corespundea principiilor si valorilor biblice, chiar daca autorii nu erau adventisti.
E. G. White a fost un adevarat autodidact, care a aplicat in viata sa personala principiile dezvoltarii personale pe care le intalnim astazi promovate pe toate caile media. Este numai normal ca, citind atat de mult, ea sa-si insuseasca idei, expresii sau imagini pe care le-a gasit la autorii studiati. Si iarasi este cat se poate de firesc faptul ca, atunci cand se aseza la masa de scris, in minte sa-i vina idei, expresii sau imagini insusite si pe care le considera mai potrivite decat propriile sale cuvinte.
E. G. White a regretat intotdeauna faptul ca nu a avut privilegiul unei educatii mai inalte care sa-i permita sa exprime mesajele trimise de Dumnezeu in cuvinte si expresii mai elevate. De aceea, atunci cand mesajul pe care trebuia sa-l transmita putea fi comunicat intr-o forma mai elevata, ea nu ezita sa foloseasca expresii sau imagini pe care si le insusise de la alti autori.
Asa se procedeaza in toate articolele si lucrarile care se publica si astazi. Chiar daca apar citate incadrate in semnele citarii si referinte bibliografice ( de altfel bine venite si corecte ), nu toate ideile exprimate sunt ale autorilor. Autorul poate nici nu-si mai aminteste de unde si-a insusit o idee sau alta, o expresie sau alta. Totusi el le foloseste ca fiind ale sale, identificandu-se cu ele.
Predicile pe care le auzim de la amvoanele bisericilor noastre, articolele pe care le citim in revistele noastre, cartile pe care le avem in bibliotecile noastre nu sunt altceva decat „buchete” de idei pe care autorii lor le-au primit de la Duhul lui Dumnezeu sau pe care le-au preluat, uneori in mod inconstient, din lucrarile altor autori. Atunci cand indreptam degetul acuzator impotriva unui scriitor american din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, acuzandu-l de plagiat ( furt intelectual ) trebuie sa tinem cont de un amanunt deosebit de important.
Daca astazi plagiatul si drepturile de autor sunt bine definite si reglementate prin diferite norme, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand E. G. White a scris cele mai multe din lucrarile sale, aceste norme nu existau. Imprumuturile literare erau ceva obisnuit la autorii din acele vremuri, iar lipsa semnelor citarii si a referintelor nu era considerata o frauda.
Asadar, noi nu o putem judeca pe E. G. White ( nici chiar pe Dudley Canright, care a imprumutat „la greu” din lucrarea lui Mozes Hull ) dupa normele de astazi, ci dupa cele care erau cunoscute si practicate de generatia din acel timp. In scrierile sale, E. G. White nu a facut altceva decat sa aplice nu doar procedeele timpului sau, ci si pe cele ale scriitorilor biblici.
Poate ca ne este greu sa credem si sa acceptam acest fapt, dar aceasta este realitatea: scriitorii biblici au imprumutat idei, expresii si imagini de la alti autori, uneori chiar pagani, fara sa mentioneze numele lor sau lucrarea din care s-au inspirat. Iata cateva exemple:
– Autorul care a scris si compilat cartea 2 Regi a preluat din cartea profetului Isaia capitolele 36-39.
– Luca a scris Evanghelia care ii poarta numele din informatii preluate de la alti autori, dupa cum el insusi afirma in introducerea cartii: „Fiindca multi s-au apucat sa alcatuiasca o istorie amanuntita despre lucrurile care s-au intamplat printre noi, dupa cum ni le-au incredintat cei ce le-au vazut cu ochii lor de la inceput si au ajuns slujitori ai Cuvantului, am gasit si eu cu cale, prea alesule Teofile, dupa ce am facut cercetari cu de-amanuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obarsia lor, sa ti le scriu in sir, unele dupa altele, ca sa poti cunoaste temelia invataturilor pe care le-ai primit prin viu grai” ( Luca 1, 1-4 )
Teologii si cercetatorii Bibliei stiu astazi ca Luca s-a inspirat mult din Evanghelia lui Marcu, fara ca el sa precizeze numele autorilor din care s-a inspirat si fara sa ne ofere referinte cu privire la citatele folosite. Cu toate acestea, Evanghelia lui Luca este canonica si demna de toata increderea si respectul nostru.
– In Evanghelia sa, Ioan imprumuta termenul „Logos” din scrierile filosofilor greci, dandu-i insa un alt inteles ( vezi Ioan 1,1-3 ). Totusi, Evanghelia sa este canonica si apreciata.
– In predica tinuta la Atena, Pavel citeaza din poetul grec Aratus ( cca 270 i.Chr. ), insa fara sa indice numele autorului, nici lucrarea din care a citat:” „Caci in El avem viata, miscarea si fiinta”, dupa cum au zis unii din poetii vostri. „Suntem din neamul Lui” ( Fapte 17, 28 )
– In Epistola lui Pavel catre Tit, autorul citeaza din poetul grec Epimenides ( cca 600 i. Chr. ), de asemenea fara ca sa indice numele si lucrarea autorului din care s-a inspirat: „Unul dintre ei, chiar proroc al lor, a zis: „Cretanii sunt intotdeauna niste mincinosi, niste fiare rele, niste pantece lenese” ( Tit 1, 12 ).
– In 1 Corinteni 15,33, acelasi apostol Pavel citeaza din poetul si dramaturgul grec Menandru ( sau Menandros, cca 343-280 i.Chr. ), de asemenea fara sa indice nici macar faptul ca citeaza dintr-un alt autor: „Nu va inselati: „Tovarasiile rele strica obiceiurile bune” ( 1 Corinteni 15, 33 )
– Apocalipsa lui Ioan este plina de imprumuturi literare din carti ale Vechiului Testament, precum din carti apocrife, fara ca Ioan sa specifice autorii sau lucrarea din care a facut imprumutul respectiv. Astfel, imaginea marei gloate din cap. 7,9 este preluata din cartea apocrifa Enoh 40,1; imaginea stelei cazute din cer din cadrul Trambitei a 5-a ( cap. 9,1 ) o regasim in cartea lui Enoh 86,1; imaginea cerului nou si a pamantului nou din cap. 21,1 apare si in cartea lui Enoh 91,16; imaginea iazului de foc in care vor fi aruncati cei ale caror nume nu vor fi regasite in cartea vetii ( cap. 20,15 ) o regasim in aceeasi cartea lui Enoh 91,16.
– In Epistola catre romani cap.1, 20-31, Pavel foloseste imagini si expresii preluate din scrierea apocrifa „Intelepciunea lui Solomon”. Chiar si ilustratia cu lutul si olarul este imprumutata de apostol din aceasta lucrare. Sa comparam textul biblic din Romani 9,21 cu scrierea apocrifa:
„Nu este olarul stapan pe lutul lui, ca din aceeasi framantatura de lut sa faca un vas pentru o intrebuintare de cinste si un alt vas pentru o intrebuintare de ocara?”( Romani 9,21 )
„Iata-l pe olarul care, cu migala, framanta lutul moale si plasmuieste fiece vas in folosul sau. Din acelasi lut a plasmuit vasele menite folosului de cinste, dar si pe cele, asemanatoare, cu o menire contrara, dar…care va fi menirea fiecaruia, el, olarul este cel ce hotaraste” ( „Intelepciunea lui Solomon”. 15,7 ( 7 )
In Noul Testament exista citate din aproximativ 15 carti apocrife, afirma cercetatorii Bibliei. Una dintre aceste carti – Cartea lui Enoh – isi face simtita influenta mai ales asupra Epistolei lui Iuda. Iata un singur exemplu:
„Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai ca sa faca o judecata impotriva tuturor si sa incredinteze pe toti cei nelegiuiti de faptele nelegiuite pe care le-au facut in chip nelegiuit si de toate cuvintele de ocara pe care le-au rostit impotriva Lui acesti pacatosi nelegiuiti” ( Iuda 14.15 ).
„Iata, El vine cu zecile de mii de sfinti ai Sai ca sa execute judecata impotriva tuturor si sa distruga pe toti cei nelegiuiti si sa-i convinga pe toti de faptele lor nelegiuite pe care le-au facut in mod nelegiuit, si de toate cuvintele grele pe care le-au spus impotriva Lui pacatosii nelegiuiti” ( 1 Enoh 1,9 ) ( 8 )
Se poate observa ca pasajul din cartea lui Enoh este copiat aproape cuvant cu cuvant de catre Iuda in epistola sa, fara sa specifice autorul si lucrarea din care a facut imprumutul.
Insusi Domnul Christos S-a folosit de expresii, imagini, idei si ilustratii preluate din cultura vremii in care a trait, incluzandu-le in predicile si invataturile Sale. Iata doua exemple:
Invitatia Mantuitorului din Matei 11,28-30 este izbitor de asemanatoare cu un pasaj din cartea „Intelepciunea lui Ben-Sirah” 51,23-27, scrisa catre anul 180 i.Chr.
„Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara” ( Matei 11, 28-30 )
„Veniti la Mine toti cei neinvatati si locuiti in scoala mea. Luati jugul ei asupra voastra si lasati sufletul vostru sa primeasca invatatura. Ea poate fi gasita in apropiere. Priviti cu ochii vostri ca eu am trudit putin si am gasit multa odihna.” ( Intelepciunea lui Ben-Sirah, 51, 23-27 )
Exemplele pot continua. Se ridica insa o intrebare de bun simt: Daca in perioada in care E. G. White a scris cea mai mare parte a lucrarilor sale problema plagiatului nu se punea in termenii de astazi si toti scriitorii timpului apelau la imprumuturi literare fara sa indice sursa, si daca chiar scriitorii biblici, inclusiv Domnul Christos, s-au folosit de citate, imagini, expresii si idei imprumutate din alte surse fara sa indice originea, atunci de ce ii pretindem lui E. G. White mai mult decat se cuvine?
Ca urmare a acuzatiilor de plagiat impotriva lui E. G. White, Biserica Adventista de Ziua a Saptea l-a angajat pe avocatul Vincent L. Ramik, de confesiune romano-catolica, specialist in legislatia privind licentele, patentele si drepturile de autor, pentru a clarifica daca E. G. White se face intr-adevar vinovata de frauda intelectuala. Iata care au fost concluziile acestuia dupa ce a petrecut circa 300 de ore de cercetare in aceasta speta, comparand lucrarile acesteia cu legislatia americana cu privire la productiile litarare:
„Cred ca acuzatorii au dat un mare rateu, concentradu-se asupra scrierilor lui E. G. White, in loc sa acorde atentie mesajelor din scrierile ei. Mesajul este ceea ce conteaza. Criticul citeste o fraza si nu intelege nimic – e posibil sa o scoata din context, iar uneori exact asta face. Dar sa citeasca mesajul intreg! Care este intentia autorului? Ce spune autorul cu adevarat – de unde vin cuvintele, nu e cel mai important lucru. Care e mesajul aici? Daca nu-ti place mesajul, nici Biblia insasi nu merita sa fie citita in acest sens al cuvantului.” ( 9 )
Acelasi Vincent Ramik foloseste o analogie interesanta pentru a arata cum functioneaza imprumuturile literare corecte, nefrauduloase:
„Situatia poate fi asemanata cu cea a unui constructor care doreste sa inalte o casa. El are la dispozitie o serie de elemente de constructie de baza si diverse materiale – ferestre, usi, caramizi si altele. Exista, de asemenea, si cateva tipuri de texturi si stiluri regogniscibile, care au fost create prin combinarea acestor elemente de catre constructorii dinaintea sa. Constructorul aduna multe din aceste elemente si le foloseste. Totusi designul noii case, in starea sa, marimea si forma sa, este unic acestui constructor contemporan. Acesta si-a pus in mod individual propria amprenta pe produsul final, care ii apartine in mod unic ( iar el nu spune – nici nu e nevoie sa spuna – am luat aceasta caramida de acolo, aceasta usa de aici si aceasta fereastra de dincolo! ) Eu cred ca aceasta a fost maniera in care E. G. White a folosit cuvinte, expresii, propozitii, fraze si paragrafe si, da, chiar si pagini din scrierile celor dinaintea ei. Ea s-a plasat bine in limitele legale ale folosirii corecte si intotdeauna a creat ceva substantial superior ( si chiar mai frumos! ) decat simpla alaturare a partilor componente.” ( 10 )
Marea problema pe care a avut-o cel mai important detractor al lui E. G. White, Dudley Canright, a fost aceea ca nu a inteles cum functioneaza inspiratia divina. El, ca si multi altii, considerau ca in scrierile ei fiecare fraza si fiecare propozitie trebuie sa fi fost inspirata direct de Duhul lui Dumnezeu. Insa Dumnezeu nu lucreaza in felul acesta cu profetii Sai. El nu inspira cuvintele, ci oamenii. Este vorba de asa-numita inspiratie dinamica, in care Duhul Sfant lucreaza asupra mintii profetului, lasandu-l apoi pe acesta sa exprime mesajul primit in cuvinte si expresii proprii, potrivit culturii, educatiei si propriei sale personalitati.
Daca mesajul lui Dumnezeu poate fi exprimat mai clar si mai pe inteles folosind imagini si expresii ale altor autori, ce este rau in aceasta? Cei mai multi scriitori biblici, pe care-i consideram inspirati de Dumnezeu, au procedat in felul acesta. De ce sa-i cerem lui E. G. White mai mult decat scriitorilor Bibliei?
Insa mai este un lucru foarte important de retinut. Ca si scriitorii Bibliei, E. G. White a scris despre Adevar. Nu a scris fictiune sau fantezii personale, ci lucruri profund spirituale care apartin Adevarului. Or singurul care detine monopolul Adevarului este Dumnezeu, caci El Insusi este Adevarul ( vezi Ioan 14,6).
Orice profet inspirat de Dumnezeu are voie sa exprime orice adevar pe care altii l-au exprimat inaintea lui, in aceeasi forma sau intr-o forma schimbata, daca asa a fost inspirat, fara sa fie vinovat de plagiat. Adevarul este de la Dumnezeu si asta conteaza. Forma omeneasca in care acest adevar este exprimat are o importanta secundara.
Dar pentru ca din multimea lucrurilor care se scriu astazi ( mai ales in epoca internetului ) sa le selectezi pe cele de valoare si adevarate, refuzandu-le pe cele false, este cu adevarat nevoie sa fii inspirat de Dumnezeu.
PS: Acest articol poate fi si el considerat un plagiat. Dintr-un punct de vedere, nimic din tot ceea ce am scris nu-mi apartine. Si aceasta dintr-un motiv simplu: cand m-am nascut, nu am venit pe lume cu niciuna din ideile pe care le-am prezentat aici. Toate aceste idei le-am adunat pe parcursul vietii, prin lectura si meditatie. Unele idei si paragrafe imi amintesc de unde le-am imprumutat, de aceea am dat si referintele respective, insa alte idei nu mai stiu de unde sunt. Desi am senzatia ca sunt ideile mele, sunt sigur ca le-am imprumutat de undeva, dar nu-mi mai amintesc de unde. Vreau insa sa cred ca Duhul lui Dumnezeu le-a inspirat si a condus totul in directia in care Adevarul sa triumfe. Caci Adevarul nu este nici al meu, nici al autorilor pe care i-am citat, ci este al lui Dumnezeu. Asta conteaza cel mai mult. A Lui sa fie slava in veci!
Lori Balogh
Referinte:
( 1 ) William H. Branson, In Defense of the Faith, The Truth About Seventh-day Adventists: A Replay to Canright, Review and Herald, Washington D.C., 1933
( 2 ) Dudley Canright, Life of Mrs. E. G. White, ed.cit., pag. 160
( 3 ) Jud Lake, E. G. White trece proba focului, Ed. Viata si Sanatate, Pantelimon, Bucuresti, 2018, pag. 100
( 4 ) Ibidem, pag. 100
( 5 ) Ibidem, pag. 100
( 6 ) Dudley Canright, Seventh-day Adventism Renounced, pag. 136
( 7 ) Aron Moldovan, Raspunsuri la acuzatiile aduse lui E. G. White, Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti 2003, pag. 60.61
( 8 ) Ibidem, pag. 61
( 9 ) Roger W. Coon, „There Simply Is Nu Case: Interview With Attorney Vincent L. Ramik”, Review and Herald, 17 septembrie 1981, pag. 3
( 10 ) Jud Lake, „E. G. White trece proba focului”, Ed. Viata si Sanatate, Pantelimon, 2018, pag. 296
