Relatia dintre scrierile lui E. G. White si Biblie: Sunt scrierile sale un al treilea testament?

Relatia dintre scrierile lui E. G. White si Biblie: Sunt scrierile sale un al treilea testament?

 

„Sa n-adaugati nimic la cele ce va poruncesc eu si sa nu scadeti nimic din ele, ci sa paziti poruncile Domnului Dumnezeului vostru, asa cum vi le dau eu.”

( Deuteronomul 4,2 )

„ N-adauga nimic la cuvintele Lui, ca sa nu te pedepseasca si sa fii gasit mincinos.”

( Proverbe 30,6 )

„Marturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in cartea aceasta. Si daca scoate cineva ceva din cuvintele acestei prorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii si din cetatea sfanta, scrise in cartea aceasta.”

( Apocalipsa 22, 18.19 )

 

In multe dintre domeniile vietii lucrurile sunt doar in alb si negru. Zonele de gri nu exista, chiar daca unii insista sa afirme contrariul. O femeie nu poate fi pe jumatate insarcinata: ea fie este insarcinata, fie nu este. Un om nu poate fi pe jumatate mort: el este fie viu, fie mort. De asemenea, un om nu poate fi pe jumatate mantuit: el fie este mantuit, fie este pierdut pentru vesnicie.

Despre Persoana Domnului Christos, unii sustin ca a fost doar un mare invatator moral al omenirii si nimic mai mult. Este cat se poate de falsa aceasta afirmatie. De ce? Pentru ca El fie este ceea ce a pretins ca este, adica Fiul lui Dumnezeu, fie a fost doar un impostor care a inselat o lume intreaga. Insa un invatator moral care sustine ca este Fiul lui Dumnezeu in timp ce el nu este decat un om, nu mai este nici invatator, nici moral. El este un impostor.

Situatia este asemanatoare si in cazul lui E. G. White, insa bineinteles ca lucrurile se prezinta la un alt nivel, mult mai mic. Ea fie a fost un profet adevarat, inspirat de Dumnezeu, fie a fost o impostoare care a inselat nu doar biserica din care a facut parte, ci si generatii intregi de oameni care i-au citit sau ii citesc in continuare scrierile.

Daca ii intrebam pe criticii ei, acestia vor sustine cu tarie ca E. G. White a fost o impostoare. Daca, dimpotriva, ii intrebam pe oamenii a caror viata a fost schimbata in bine prin scrierile ei, apropiindu-i mai mult de Biblie si de Dumnezeu, acestia vor spune cu convingere ca ea a fost cu adevarat un profet trimis de Dumnezeu pentru a sluji biserica din timpul sfarsitului.

Voi porni acum de la premisa ca E. G. White a fost un profet adevarat al timpurilor moderne ( cu cealalta premisa, precum si cu criticile aduse impotriva ei, ne vom ocupa in alte articole ). Daca astfel stau lucrurile ( si eu nu ma indoiesc de acest lucru! ), se ridica o serie de intrebari justificate:

– Ce grad de autoritate au scrierile sale?

– Aceste scrieri pot fi puse alaturi de Biblie?

– Reprezinta aceste scrieri eventual un al treilea testament al Bibliei adventistilor de ziua a saptea, asa dupa cum afirma cei mai multi critici si detractori ai lui E. G. White si ai Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea?

– Ce raport exista intre scrierile lui E. G. White si Biblie?

Unul dintre principiile protestante sustinute si de Biserica Adventista de Ziua a Saptea si provenind din Reforma secolului al XVI-lea este „Sola Scriptura” ( „Biblia si numai Biblia!” ). Criticii sustin insa ca Biserica Adventista nu mai este fidela acestui principiu protestant, atata vreme cat ea acorda autoritate scrierilor lui E. G. White, considerandu-le la fel de inspirate ca si scrierile profetilor biblici.

Sa consemnam cateva declaratii ale lui E. G. White in legatura cu inspiratia scrierilor sale:

„Duhul Sfant este autorul Scripturilor si al Spiritului Profetic.” ( 1 )

     „In timpurile din vechime, Dumnezeu le-a vorbit oamenilor prin gura profetilor si a apostolilor. Astazi El le vorbeste prin marturiile Duhului Sau. Nu a fost niciodata un timp cand Dumnezeu sa instruiasca pe poporul Sau mai staruitor decat o face acum in ceea ce priveste vointa Sa si directia pe care El doreste ca poporul Sau sa o urmeze.” ( 2 )

     „Ellen White nu este sursa acestor carti. Ele contin invatatura pe care i-a dat-o Dumnezeu pe parcursul vietii. Ele contin lumina pretioasa, aducatoare de mangaiere, pe care Dumnezeu a dat-o cu indurare aceleia care L-a slujit, pentru a fi data lumii.” ( 3 )

     „Nu scriu niciun singur paragraf pe hartie care sa exprime doar ideile mele. Ele sunt ceea ce Dumnezeu mi-a descoperit in viziune – razele pretioase de lumina stralucind de la tronul lui Dumnezeu.” ( 4 )

Criticii Bisericii Adventiste si ai lui E. G. White nu se leaga doar de aceste afirmatii, ci si de unul din punctele fundamentale de doctrina ale bisericii, respectiv de punctul 18, intitulat „Darul profetic”, care afirma:

„Unul dintre darurile Duhului Sfant este profetia. Acest dar este un semn de identificare a Bisericii Ramasitei si a fost manifestat in lucrarea lui E. G. White. Ca mesager al Domnului, scrierile ei sunt o sursa continua si autoritara a adevarului, care ii ofera bisericii mangaiere, calauzire, instruire si corectie. Ele arata in mod clar ca Biblia este standardul in functie de care toate invataturile si experientele trebuie sa fie testate. ( Ioel 2, 28.29; Fapte 2, 14-21; Evrei 1, 1-3; Apocalipsa 12, 17; 19, 10 ).” ( 5 )

Pe baza crezului Bisericii Adventiste si a unor afirmatii ale lui E. G. White, criticii sustin ca, de fapt, Biserica Adventista nu se supune doar autoritatii Bibliei, ci si autoritatii scrierilor acestui autor. Dudley Canright, de departe cel mai infocat critic al Bisericii Adventiste si al lui E. G. White, afirma ca adventistii au „Biblia si inca ceva; Biblia si scrierile doamnei White.” ( 6 )

Dale Ratzlaff, un fost pastor adventist, devenit ulterior unul din criticii cei mai inversunati ai Bisericii Adventiste si ai scrierilor lui E. G. White, afirma despre adventisti ca ei cred ca lucrarile acestei autoare sunt inspirate la acelasi nivel cu Biblia si, prin urmare, ele au aceeasi autoritate cu Biblia.

Un alt critic al Bisericii Adventiste, Norman Douty, care a trait la mijlocul secolului al XX-lea, scrie in cartea sa „Another Look at Seventh-day Adventism” ca adventistii ar trebui sa se decida intre doua pozitii: fie sa respinga ideea ca E. G. White a fost inspirata, fie sa recunoasca faptul ca inspiratia ei este egala cu Biblia. ( 7 )

Problema pe care o au toti acesti critici ai Bisericii Adventiste si ai scrierilor lui E. G. White este aceea ca ei nu vad decat doua variante posibile: fie E. G. White nu a fost deloc inspirata de Duhul lui Dumnezeu si prin urmare ea este o impostoare, fie inspiratia ei este egala cu inspiratia Scripturilor, caz in care scrierile ei au aceeasi autoritate cu cea a Bibliei.

Din nefericire, acesti critici nu observa ca exista si o a treia varianta: E. G. White a fost inspirata la fel ca profetii Bibliei de acelasi Duh al lui Dumnezeu, insa autoritatea sa profetica este limitata si mai mica decat a Bibliei. Pentru a intelege aceasta a treia varianta, sustinuta de Biserica Adventista de Ziua a Saptea, este necesar si util sa facem distinctie intre profetii canonici si cei necanonici care apar pe paginile Bibliei.

Asa cum se stie, canonul biblic este alcatuit din 66 de carti scrise de cel putin 40 de autori intr-o perioada de aproximativ 1500 de ani. Cele 66 de carti ale Bibliei au fost scrise sub inspiratie divina de profetii scriitori, numiti si profeti canonici: Moise, David, Isaia, Ieremia, Daniel, Pavel, Ioan, etc. Biblia vorbeste insa si de alti profeti ale caror scrieri ( daca au existat ) nu sunt incluse in canonul biblic: Maria ( sora lui Moise ), Debora, Hulda, Ilie, Elisei, Ioan Botezatorul, Agab, Sila, Ana, cele patru fiice ale lui Filip Evanghelistul, etc.

Cu privire la acesti profeti necanonici, Biblia nu ne lasa sa intelegem ca ei ar fi fost mai putin inspirati decat profetii canonici. Mai mult decat atat, unii dintre ei au fost recunoscuti ca fiind mari profeti ai timpului in care au activat ( vezi cazul lui Ilie, Elisei, Ioan Botezatorul ). Despre Ioan Botezatorul Insusi Mantuitorul a afirmat ca „este mai mult decat un proroc” si ca „dintre cei nascuti din femei nu este niciunul mai mare decat Ioan Botezatorul” ( vezi Luca 7, 24-28 )

Ce putem spune despre inspiratia si autoritatea profetilor necanonici? Cu siguranta ca ei au avut aceeasi sursa a inspiratiei, insa nu au avut si aceeasi autoritate ca cea a profetilor canonici. Autoritatea profetilor necanonici a fost limitata la timpul si locul in care au activat. Spre deosebire de acestia, profetii canonici au o autoritate universala, adica o autoritate care se rasfrange asupra tuturor locurilor, timpurilor si generatiilor de oameni care urmau sa se nasca pe pamant.

De exemplu, profetul Natan a avut aceeasi inspiratie a Duhului Sfant ca aceea a oricarui profet canonic, insa autoritatea sa s-a limitat doar la perioada domniei lui David si Solomon si doar la teritoriul pe care traia poporul lui Dumnezeu din acea perioada. Iar in Scriptura nu gasim niciun indiciu ca David si conationalii sai nu ar fi respectat autoritatea profetului Natan.

Nici imparatul Iosia nu a pus sub semnul intrebarii autoritatea profetesei Hulda ( vezi 2 Cronici 34, 23-28 ), iar in Noul Testament nu gasim nicio dovada ca crestinii ar fi pus la indoiala autoritatea de profet a fiicelor lui Filip Evanghelistul.

Acesti profeti necanonici au fost inspirati la fel ca oricare din marii profeti biblici; ei au fost port-vocea lui Dumnezeu pentru generatia lor, au avut autoritate printre cei din vremea lor, insa autoritatea lor a fost limitata la timpul si spatiul in care au lucrat. Daca s-ar descoperi intamplator lucrari scrise de vreunul din acesti profeti, scrierile lor nu ar intra in canonul biblic. Rolul acestor profeti necanonici nu a fost acela de a adauga o noua invatatura doctrinara la cele existente, ci de a le reaminti, clarifica si intari pe cele canonice existente, adica ceea ce era deja scris de catre profetii canonici.

Un exemplu in acest sens este mesajul trimis de profetesa Hulda regelui Iosia, in care aceasta face trimitere la Scripturile existente la acea data, in mod deosebit la blestemele din Deuteronomul ( vezi 2 Cronici 34, 22-28 ). Asadar, mesajul profetesei Hulda a constat doar din faptul de a-i reaminti regelui si poporului sau mesajul esential al Scripturii, respectiv pedeapsa lui Dumnezeu pentru neascultare si rasplata pentru cei ce se supun vointei divine. Profetesa Hulda nu a adus nicio doctrina noua, insa autoritatea sa, desi a fost mare in calitatea de profet al lui Dumnezeu, s-a limitat doar la vremea regelui Iosia.

Spre deosebire de profetii necanonici, care au o autoritate limitata in timp si spatiu, profetii canonici nu cunosc astfel de limite. Scrierile lor sunt atemporale si universale, adresandu-se nu doar generatiei locale, ci intregii omeniri si tuturor generatiilor.

Corform avertismentelor pe care le gasim atat la inceputul Bibliei, cat si la mijlocul si la finalul ei ( vezi Deuteronomul 4, 2; Proverbe 30, 6; Apocalipsa 22, 18.19 ), la aceste carti canonice nu se poate adauga nimic si nu se poate scoate nimic din ele. Canonul biblic este incheiat si nu mai poate fi modificat fara riscul ca gestul acesta sa atraga dupa sine neplacerea si pedeapsa divina.

In lumea crestina circula ideea ca dupa incheierea canonului biblic darul profetic nu s-a mai manifestat in biserica. Insa nu avem nicio dovada in acest sens. Dimpotriva, Ioel 2, 28-32 ne vorbeste despre reinviorarea darului profetic in apropierea „zilei celei mari si infricosate a Domnului”, care va marca sfarsitul timpului si a istoriei:

„Dupa aceea, voi turna Duhul Meu peste orice faptura; fiii si fiicele voastre vor proroci, batranii vostri vor visa visuri si tinerii vostri vor avea vedenii. Chiar si peste robi si roabe voi turna Duhul Meu in zilele acelea.” 

Iar profetul Maleahi, ultimul profet canonic al Vechiului Testament, vorbeste despre o reinviere a mesajului profetului Ilie la sfarsitul istoriei omenirii. Domnul Christos a anuntat faptul ca aceasta profetie s-a implinit partial prin lucrarea lui Ioan Botezatorul ( vezi Matei 17, 10-13 ), insa Maleahi precizeaza faptul ca profetia se va implini plenar „in ziua cea mare si infricosata” de la finalul istoriei:

„Iata, voi trimite pe profetul Ilie inainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare si infricosata. El va intoarce inima parintilor spre copii si inima copiilor spre parintii lor, ca nu cumva la venirea Mea sa lovesc tara cu blestem” ( Maleahi 4, 5.6 ).

Insusi Mantuitorul, vorbind in contextul timpului sfarsitului, avertizeaza cu privire la existenta profetilor falsi, ceea ce presupune si existenta darului profetic autentic in biserica din timpul sfarsitului:

     „Se vor scula multi proroci mincinosi si vor insela pe multi… caci se vor scula Hristosi mincinosi si proroci mincinosi; vor face semne mari si minuni pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi” ( Matei 24, 11.24 ).

Scriindu-le credinciosilor din Roma si Corint despre darurile Duhului Sfant, apostolul Pavel subliniaza faptul ca acestea, intre care un loc important il ocupa darul profetic, vor calauzi biserica pana la sfarsitul istoriei, ajutandu-i pe credinciosi sa ajunga la ”unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Christos” ( Efeseni 4, 13 ).

Un pasaj foarte important care ne vorbeste despre prezenta darului profetic chiar si dupa incheierea canonului biblic este cel din 1 Tesaloniceni 5, 19-22: „Nu stingeti Duhul! Nu dispretuiti prorociile, ci cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun! Feriti-va de orice vi se pare rau!”

Sfatul apostolului Pavel este nelimitat in timp si priveste modul in care credinciosii din epoca post-canonica trebuie sa se raporteze la darul profetic: atentia acordata acestui dar spiritual, testarea si evaluarea manifestarii darului profetic si constatarea faptului ca este vorba de darul profetic autentic sau unul fals.

Desi apostolul nu aminteste niciun mijloc de testare a darului profetic, in sfaturile pe care le-a dat credinciosilor din Tesalonic in cea de-a doua sa epistola, precum si in epistolele catre Timotei, el pune accent pe Scriptura ca fiind standardul dupa care trebuie testat darul profetic post-canonic: „Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna” ( 2 Timotei 3, 16.17 ).

Asadar, standardul final de evaluare a darului profetic post-canonic este Biblia si numai Biblia. De aceea, orice manifestare a darului profetic dupa incheierea canonului biblic va trebui sa fie in armonie desavarsita cu revelatia Scripturii si nu va adauga nimic nou din punct de vedere doctrinar Scripturii, la fel cum s-a intamplat cu lucrarea profetilor necanonici din timpurile biblice.

Orice manifestare a darului profetic dupa incheierea canonului biblic il va conduce pe credincios la Biblie ca fiind cea mai inalta autoritate. Si aceasta pentru simplul motiv ca Dumnezeu S-a revelat pe Sine in mod deplin in viata si lucrarea lui Iisus Christos si nicio alta revelatie ulterioara nu o poate egala, nu o poate depasi sau completa.

In ceea ce priveste ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, ea sustine prezenta darului profetic in Biserica lui Christos la sfarsitul timpului: „Si balaurul maniat pe femeie s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei ( a femeii n.n. ), care pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin marturia lui Iisus” ( Apocalipsa 12, 17 ).

Expresia „marturia lui Iisus” in originalul grecesc inseamna un mesaj profetic al lui Iisus pentru Biserica Ramasitei din timpul sfarsitului, iar Apocalipsa 19,10 si 22, 8.9 confirma faptul ca darul profetic se va manifesta in Biserica Ramasitei.

Daca darul profetic se va manifesta in biserica din timpul sfarsitului conforma Scripturii, se ridica intrebarea: Care este relatia dintre inspiratia si autoritatea acestui dar profetic post-canonic si inspiratia si autoritatea canonului biblic? Respectiv, care este relatia dintre inspiratia si autoritatea scrierilor lui E. G. White si inspiratia si autoritatea Bibliei?

Fiind un profet post-canonic, asa cum o considera pe E. G. White Biserica Adventista de Ziua a Saptea, scrierile sale nu ar putea adauga sau completa canonul biblic. Desi a fost inspirata de acelasi Duh al lui Dumnezeu care i-a inspirat pe toti profetii din vechime, autoritatea scrierilor lui E. G. White nu este aceeasi cu cea a profetilor canonici. Autoritatea scrierilor ei este limitata in timp si spatiu, asemenea profetilor biblici necanonici ca Hulda, Natan, Elisei, fiicele lui Filip si altii.

Lucrarea profetica a lui E. G. White este limitata, fiind adresata doar Bisericii Adventiste de Ziua a saptea, asa cum remarca John Andrews, unul dintre cei mai competenti pionieri ai miscarii advente. Scrierile ei au fost limitate doar la timpul sfarsitului, urmarind pregatirea unui popor pentru a doua venire a Domnului Christos. Spre deosebire de scrierile lui E. G. White, Biblia nu are nicio limita de timp si spatiu, ea adresandu-se tuturor oamenilor din toate timpurile si de pe toate meridianele lumii.

De aceea, scrierile lui E. G. White nu pot fi considerate ca aflandu-se la acelasi nivel de autoritate cu Biblia, ci asa dupa cum recunoaste chiar autoarea, ele reprezinta „o lumina mai mica” ce are menirea de a-i conduce pe oameni la lumina mai mare a Scripturii. ( 8 )

Acesta este adevaratul si cel mai corect raport care trebuie sa existe intre scrierile lui E. G. White si Biblie. Daca scrierile sale ar disparea dintr-o data, Biblia totusi ar ramane de sine statatoare. Dar daca Biblia ar disparea din lume, scrierile lui E. G. White nu ar mai avea niciun suport, nicio finalitate. Asadar, scrierile lui E. G. White nu incalca nicidecum principiul protestant Sola Scriptura, ci, dimpotriva, il intareste, trimitandu-i pe oamenii pacatosi inapoi la revelatia biblica.

Acum se ridica o alta intrebare, pe care un student a adresat-o profesorului sau: „Daca Biblia are un grad de autoritate mai mare decat al scrierilor lui E. G. White, atunci am putea avea si grade de ascultare pe masura?” ( 9 )  Adica am putea sa ne permitem sa nu ascultam de indemnurile si sfaturile transmise prin lucrarile ei?

Daca profetii necanonici nu au aceeasi autoritate ca cei canonici, aceasta nu inseamna ca noi nu suntem datori sa ascultam mesajele trimise de Dumnezeu prin ei. Daca profetesa Hulda, Ioan Botezatorul, Elisei sau fiicele lui Filip nu au avut aceeasi autoritate ca profetii care au scris cartile Bibliei, aceasta nu i-a absolvit pe contemporanii lor de obligatia de a asculta mesajul lui Dumnezeu transmis prin ei. Este o situatie similara cu relatiile din cadrul armatei. Soldatul trebuie sa asculte 100% ordinele primite, fie ca acestea vin de la un general, fie de la un subofiter sau caporal.

In cazul profetilor, fie ei canonici sau necanonici, glasul lor este port-vocea lui Dumnezeu, iar omul are datoria sa asculte de acest glas, indiferent daca el se face auzit printr-un profet canonic ( general ) sau necanonic ( subofiter ).

In concluzie, putem spune ca scrierile lui E. G. White nu reprezinta nicidecum un al treilea testament al canonului biblic. Desi E. G. White a fost inspirata la fel cum au fost inspirati si profetii biblici, autoritatea scrierilor ei este mai mica decat cea a Scripturii, la fel cum autoritatea profetilor biblici necanonici a fost mai mica decat cea a profetilor canonici.

Lucrarea lui E. G. White a fost limitata in timp si spatiu, adresandu-se in principal Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, in timp ce Biblie este universala si fara limita de timp, adresandu-se tuturor oamenilor din toate timpurile.

Cu toate ca autoritatea scrierilor lui E. G. White nu este aceeasi cu cea a Bibliei, noi trebuie sa ascultam de soliile trimise prin ele, caci ele sunt de la Dumnezeu, El fiind autoritatea suprema.

Intreaga activitate profetica a lui E. G. White in cei 70 de ani de slujire poate fi inteleasa dintr-un singur gest de o simplitate evidenta, insotit de cateva cuvinte rostite din inima ei: ridicand Biblia in fatza multimii care o asculta la una din intrunirile la care a luat parte, ea a rostit un indemn care defineste intreaga sa activitate:

„Va recomand aceasta carte!”

Lori Balogh

 

 

Referinte:

( 1 ) E. G. White, Marturii pentru biserica, vol. 5, pag. 661

( 2 )  Ibidem, pag. 661

( 3 ) E. G. White, Evanghelizare prin literatura, pag. 125

( 4 ) E. G. White, Marturii pentru biserica, vol. 5, pag. 67

( 5 ) https://ro.wikipedia.org/wiki/Cele_28_de_puncte_fundamentale_de_credin%C8%9B%C4%83_ale_doctrinei_adventiste

( 6 ) D. M. Canright, Life of Mrs. E. G. White, Seventh-day Adventist Prophet: Her False Claims Refuted, Standard Publishing, Cincinnati, 1919

( 7 ) Norman F. Douty, Another Look at Seventh-dat Adventism, Baker Book House, Grand Rapids, 1962, pag. 22

( 8 ) E. G. White, Colporteur Ministry, Pacific Press, Mountain View, CA, 1953, pag. 125

( 9 ) Jud Lake, Ellen White trece proba focului, ed. Viata si Sanatate, Pantelimon, 2018, pag. 222