Proverbe 8,22‑31: Înțelepciunea – „cea dintâi dintre lucrările Lui”
„Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Eu am fost așezată din veșnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape; am fost născută înainte de întărirea munților, înainte de a fi dealurile, când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii. Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de față; când a tras o zare pe fața adâncului, când a pironit norii sus, și când au țâșnit cu putere izvoarele adâncului, când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului, eu eram meșterul Lui, la lucru lângă El, și în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul pământului Său, și găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.”
Deși contextul imediat al pasajului biblic nu vorbește despre Fiul lui Dumnezeu, ci despre înțelepciune, pasajul din Proverbe 8, 22‑31 a fost interpretat de unii cercetători ca fiind o paralelă la lucrarea celei de-a Doua Persoane a Divinității – Iisus Christos. Luând ca argument unele afirmații din acest pasaj, în mod deosebit versetele 22, 24 și 25, unii comentatori au tras concluzia că Iisus Christos are un început al existenței Sale, fiind fie creat, fie născut din Dumnezeu cândva în veșnicie și înainte de orice Creație.
Interpretarea acestui pasaj biblic (ca de altfel a oricărui alt pasaj) trebuie să țină seama de câteva elemente importante. Un prim amănunt care nu trebuie ignorat este acela că pasajul din Proverbe 8,22‑31 este un pasaj alegoric, nu literal. Acest amănunt impune o atenție deosebită interpretării, pentru a nu forța nota, scoțând din el idei și învățături pe care autorul nu le-a avut în intenție.
Aici avem de-a face cu o personificare a înțelepciunii – o figură de stil întâlnită și în alte părți ale Bibliei. Astfel, în Psalmul 85,10‑13, autorul afirmă că „bunătatea și credincioșia se întâlnesc”, iar „dreptatea și pacea se sărută” asemenea unor persoane, deși nu sunt persoane. În Psalmul 96,12, câmpia tresaltă de bucurie și „toți copacii pădurii să strige de bucurie înaintea Domnului”, ceea ce nu înseamnă că elementele naturii au sentimente.
Personificarea este un procedeu literar și poetic, care are drept scop crearea unei anumite atmosfere și însuflețirea unor lucruri fără viață, ca și când acestea ar fi ființe vii. Deoarece parabolele, alegoriile și ilustrațiile biblice folosesc figuri de stil, ele nu se pretează unor concluzii dogmatice. A stabili doctrine pe baza unor astfel de pasaje este deosebit de riscant.
Un exemplu concludent este învățătura populară despre nemurirea naturală a sufletului, pe care unii comentatori o argumentează folosindu-se de Parabola bogatului și săracului Lazăr (vezi Luca 16,19‑31). Însă este evident că pilda este o alegorie și nu trebuie interpretată literal.
Orice crez trebuie întemeiat pe pasaje literale ale Scripturii, nu pe cele simbolice și alegorice, care ne pot conduce la puncte de vedere incompatibile cu alte pasaje biblice în care adevărul este clar prezentat. Acest principiu de bază al hermeneuticii, respectiv respingerea metodei alegorice de interpretare a Bibliei, a stat la temelia Reformei.
Versetul 22 este tradus diferit, în funcție de sensul pe care traducătorul l-a dat verbului „quanah”:
– „Domnul m-a făcut” (KJV, NIV).
– „Domnul m-a creat” (RSV, NEB).
– „Domnul m-a născut” (NAB).
Sensul de bază al verbului este „a achiziționa”, „a dobândi”, „a poseda”, fără însă a respinge sensurile amintite mai sus. Traducerile moderne ale Bibliei (RSV) se abat de la ebraica în care a fost scris Vechiul Testament, preferând Septuaginta. Acestea folosesc termenul „creat” în loc de „posedat”, putând duce la confuzie și la concluzii greșite.
Pasajul din Proverbe 8,22‑31 nu se concentrează pe ideea că înțelepciunea a fost creată sau născută cândva în veșnicie din Dumnezeu, ci pe ideea că ea a existat înainte de orice creație. Dacă am înțelege acest pasaj în mod literal, am ajunge la o dilemă: Dacă Dumnezeu a creat (născut) înțelepciunea cândva în veșnicia trecutului, înseamnă că înainte de acest act al Creației nu a existat înțelepciune? Însuși actul Creației presupune prezența și manifestarea înțelepciunii divine.
Limbajul metaforic al pasajului, chiar dacă a condus la unele paralele cu Iisus Christos, nu trebuie să ne conducă la concluzii legate de presupusa origine a lui Christos. Mai mult decât atât, interpretarea pasajelor simbolice și alegorice trebuie să fie în deplină armonie cu contextul general al Scripturii.
Ținând cont de principiul că Biblia nu se contrazice pe sine, avându-L drept Autor pe Însuși Dumnezeu, pasajul din Proverbe 8,22‑31 nu poate contrazice alte afirmații clare și literale ale Scripturii, în care se vorbește despre divinitatea absolută și veșnică a Fiului lui Dumnezeu.
Mica 5,2: „Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel, și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei.”
Ioan 1,1‑3: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El, și nimic din ceea ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.”
Romani 9,5: „… Christosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci.”
Autoarea creștină E.G.White, deși a făcut o paralelă între Proverbe 8,22‑31 și Iisus Christos, nu a susținut în lucrările sale ideea unui început al existenței Fiului lui Dumnezeu, fie prin creație, fie prin naștere. Paralela făcută de autoare are doar un scop omiletic, nu hermeneutic. Iată câteva afirmații ale lui E.G.White cu privire la divinitatea absolută a lui Christos:
„Iisus Christos este viața originală, neîmprumutată, nederivată” (Hristos Lumina Lumii, p. 530).
„Domnul Iisus Christos, divinul Fiu al lui Dumnezeu, a existat din veșnicie ca Persoană distinctă, și totuși una cu Tatăl” (R.H. 5 aprilie 1906).
„Christos este Fiul preexistent, de Sine existent, al lui Dumnezeu… El ne asigură că n-a existat niciun moment când să nu fi fost în strânsă comuniune cu Dumnezeul cel Veșnic” (Evanghelism, p. 615; H.L.L. p. 19.24.25).
Este demn de reținut faptul că pasajul din Proverbe 8,22‑31 nu este citat de niciunul dintre scriitorii Noului Testament pentru a-l aplica la Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.
Lori Balogh
Multumesc pentru comentariu si completarile pertinente. Nimeni nu neaga faptul ca Domnul nostru este numit in NT „intelepciunea lui Dumnezeu”. Eu m-am referit strict la pasajul alegoric din Proverbe, in care inteleciunea apare ca si cum ar fi avut un inceput ( facuta, creata, nascuta ), ceea ce nu corespunde cu vesnicia Fiintei Fiului lui Dumnezeu.
„Este demn de retinut faptul ca pasajul din Proverbe 8, 22-31 nu este citat de niciunul dintre scriitorii Noului Testament pentru a-l aplica la Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.”
Răspuns:
Prov. 8:22-32 GBV “Domnul mă avea la începutul căii Sale, înaintea lucrărilor Sale de demult. 23 Din eternitate am fost unsă, de la început, înainte de a fi pământul. 24 Când nu erau adâncuri AM FOST NĂSCUTĂ, când nu erau izvoare bogate în apă. 25 Înainte de a fi fost întemeiați munții, înaintea dealurilor, AM FOST NĂSCUTĂ, 26 când El încă nu făcuse pământul, nici câmpiile, nici începutul pulberii lumii. 27 Când El pregătea cerurile, eu eram acolo; când trăgea un cerc pe fața adâncului, 28 când așeza norii sus, când fântânile adâncului deveneau tari, 29 când impunea mării hotărârea Sa, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când stabilea temeliile pământului, 30 atunci eu Îi eram meșter și zilnic eram desfătarea Sa, veselindu-mă întotdeauna înaintea Lui, 31 veselindu-mă în partea locuită a pământului Său; și desfătările mele erau în fiii oamenilor. 32 Și acum, fiilor, ascultați-mă, și ferice de cei care țin căile mele!” (a se vedea și BVA, BTF,VBT etc.)
“OBÂRȘIA LUI “se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei”. (Mica 5: 2.) FIUL LUI DUMNEZEU, EL ÎNSUȘI, declară DESPRE SINE: Domnul mă avea la începutul căii Sale, înaintea lucrărilor Sale de demult. Din eternitate am fost unsă, … când stabilea temeliile pământului, Atunci eram lângă el, ca unul ridicat cu el; și îi eram zi de zi desfătarea, bucurându-mă totdeauna înaintea lui”. (Proverbe 8:22-30.)” {EGW – Patriarhi și profeți 34.1}
“Domnul mă avea la începutul căii Sale, înaintea lucrărilor Sale de demult.”, CRISTOS SPUNE. ” Când El a dat mării decretul Său, că apele să nu treacă peste porunca Lui; când El a stabilit temeliile pământului; apoi am fost de El, ca unul a crescut cu El; și am fost zilnic încântarea Sa, bucurându-mă mereu înaintea Lui.” Dar singurul Fiu născut al lui Dumnezeu S-a umilit pe Sine Însuși pentru a veni pe acest pământ. El a luat locul păcătosului; cei fără vină a suferit pentru cei vinovați. Aceasta a fost ascunderea slavei Sale. „Atâta vreme cât copiii sunt părtași la carne și sânge, El însuși, de asemenea, a avut parte la același lucru; că prin moarte El să poată să distrugă pe cel care avea putere asupra morții.” {E. G. White – Semnele Timpului – 22 februarie 1899, pag. 2}
Matei 11:19 “A venit Fiul omului mâncând și bând, și ei zic: Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor! Totuși, ÎNȚELEPCIUNEA a fost justificată prin lucrările ei.”
Luca 11:49 “De aceea, ÎNȚELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU a zis: Le voi trimite profeți și apostoli și pe unii din ei îi vor ucide și pe unii îi vor persecuta,”
1Cor 1:23, 24, 30 “dar noi predicăm pe Cristos cel crucificat, care pentru iudei este o pricină de poticnire, iar pentru greci o nebunie, 24 dar pentru cei chemați, fie iudei, fie greci, CRISTOS ESTE PUTEREA LUI DUMNEZEU și ÎNȚELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU. 30 Dar voi, prin El, sunteți în Cristos Isus, care a devenit pentru noi ÎNȚELEPCIUNE de la Dumnezeu, și dreptate, și sfințire, și răscumpărare,”
1 Cor 2:6, 7 Totuși noi vestim înțelepciune printre cei ce sunt maturi, dar nu o înțelepciune a veacului acestuia, nici a conducătorilor veacului acestuia, care ajung de nimic, 7 ci noi vorbim ÎNȚELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU, cea misterioasă și ținută ascunsă, pe care o hotărâse Dumnezeu, pentru gloria noastră, mai înainte de veacuri,”
“Ucenicii erau bărbați care știau cum să vorbească și să se roage cu sinceritate, bărbați care puteau să se prindă de puterea Tăriei lui Israel. Cât de aproape au stat ei alături de Dumnezeu și cât de strâns au legat onoarea lor de tronul Său! Iehova era Dumnezeul lor. Onoarea Lui era onoarea lor. Adevărul Lui era adevărul lor. Orice atac îndreptat împotriva Evangheliei era ca o tăietură adâncă în sufletul lor și cu toate puterile ființei lor ei s-au luptat pentru cauza lui Cristos. Ei au putut ține sus Cuvântul vieții, pentru că au primit ungerea cerească. Ei au nădăjduit mult și de aceea au și încercat mult. Cristos li Se descoperise și la El priveau ei pentru călăuzire. Înțelegerea adevărului de către ei și puterea lor de a rezista împotrivirii erau în măsura în care se conformau voii lui Dumnezeu. Isus Cristos, ÎNȚELEPCIUNEA ȘI PUTEREA LUI DUMNEZEU, alcătuia tema oricărei vorbiri. Numele Său — singurul Nume dat sub cer, prin care oamenii pot fi mântuiți — era înălțat de ei. Când vesteau desăvârșirea lui Cristos, a Mântuitorului înălțat, cuvintele lor mișcau inimile și bărbați și femei erau câștigați la Evanghelie. Mulți care au ocărât Numele Mântuitorului și au disprețuit puterea Lui se declarau acum ucenici ai Celui Răstignit.” {EGW – FA 594.1}
Observăm din aceste pasaje că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu declară depre Sine că este ÎNȚELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU, scriitorii Noului Testament fac aplicații la Isus Cristos de asemenea. Și serva Domnului întărește acest lucru. Toate acestea spuse nu sunt pentru a vă contrazice, ci pentru a completa.