Proverbe 8, 22-31: Intelepciunea – „cea dintai dintre lucrarile Lui”
„Domnul m-a facut cea dintai dintre lucrarile Lui, inaintea celor mai vechi lucrari ale Lui. Eu am fost asezata din vesnicie, inainte de orice inceput, inainte de a fi pamantul. Am fost nascuta cand inca nu erau adancuri, nici izvoare incarcate cu ape; am fost nascuta inainte de intarirea muntilor, inainte de a fi dealurile, cand nu era inca nici pamantul, nici campiile, nici cea dintai farama din pulberea lumii. Cand a intocmit Domnul cerurile, eu eram de fatza; cand a tras o zare pe fatza adancului, cand a pironit norii sus, si cand au tasnit cu putere izvoarele adancului, cand a pus un hotar marii, ca apele sa nu treaca peste porunca Lui, cand a pus temeliile pamantului, eu eram mesterul Lui, la lucru langa El, si in toate zilele eram desfatarea Lui, jucand neincetat inaintea Lui, jucand pe rotocolul pamantului Sau, si gasindu-mi placerea in fiii oamenilor.”
( Proverbe 8, 22-31 )
Desi contextul imediat al pasajului biblic nu vorbeste despre despre Fiul lui Dumnezeu, ci despre intelepciune, Proverbe 8, 22-31 a fost interpretat de unii cercetatori ca fiind o paralela la lucrarea celei de-a Doua Persoane a Divinitatii – Iisus Christos. Luand ca argument unele afirmatii din acest pasaj, in mod deosebit versetele 22, 24 si 25, unii comentatori au tras concluzia ca Iisus Christos are un inceput al existentei Sale, fiind fie creat, fie nascut din Dumnezeu candva in vesnicie si inainte de orice creatie.
Interpretarea acestui pasaj biblic ( ca de altfel a oricarui alt pasaj ) trebuie sa tina seama de cateva elemente importante. Un prim amanunt care nu trebuie ignorat este acela ca pasajul din Proverbe 8, 22-31 este un pasaj alegoric, nu literal. Acest amanunt impune o atentie deosebita interpretarii, pentru a nu forta nota, scotand din el idei si invataturi pe care autorul nu le-a avut in intentie.
Aici avem de-a face cu o personificare a intelepciunii – o figura de stil intalnita si in alte parti ale Bibliei. Astfel, in Psalmul 85, 10-13, autorul afirma ca „bunatatea si credinciosia se intalnesc”, iar „dreptatea si pacea se saruta” asemenea unor persoane, desi nu sunt persoane. In Psalmul 96,12, campia tresalta de bucurie si „toti copacii padurii sa strige de bucurie inaintea Domnului”, ceea ce nu inseamna ca elementele naturii au sentimente.
Personificarea este un procedeu literar si poetic, care are drept scop crearea unei anumite atmosfere si insufletirea unor lucruri fara viata, ca si cand acestea ar fi fiinte vii. Deoarece parabolele, alegoriile si ilustratiile biblice folosesc figuri de stil, ele nu se preteaza unor concluzii dogmatice. A stabili doctrine pe baza unor astfel de pasaje este deosebit de riscant.
Un exemplu concludent este invatatura populara despre nemurirea naturala a sufletului, pe care unii comentatori o argumenteaza folosindu-se de Parabola bogatului si a saracului Lazar ( Luca 16, 19-31 ). Insa este evident ca pilda este o alegorie si nu trebuie interpretata literal.
Orice crez trebuie intemeiat pe pasaje literale ale Scripturii, nu pe cele simbolice si alegorice, care ne pot conduce la puncte de vedere incompatibile cu alte pasaje biblice in care adevarul este clar prezentat. Acest principiu de baza al hermeneuticii, respectiv respingerea metodei alegorice de interpretare a Bibliei, a stat la temelia Reformei.
Veesetul 22 este tradus diferit, in functie de sensul pe care traducatorul l-a dat verbului „quanah”:
– „Domnul m-a facut” ( KJV, NIV )
– „Domnul m-a creat” ( RSV, NEB )
– „Domnul m-a nascut” ( NAB )
Sensul de baza al verbului este „a achizitiona”, „a dobandi”, „a poseda”, fara insa a respinge sensurile amintite mai sus. Traducerile moderne ale Bibliei ( RSV ) se abat de la ebraica in care a fost scris Vechiul Testament, preferand Septuaginta. Acestea folosesc termenul „creat” in loc de „posedat”, putand duce la confuzie si la concluzii gresite.
Pasajul din Proverbe 8, 22-31 nu se concentreaza pe ideea ca intelepciunea a fost creata sau nascuta candva in vesnicie din Dumnezeu, ci pe ideea ca ea a existat inainte de orice creatie. Daca am intelege acest pasaj in mod literal, am ajunge la o dilema: Daca Dumnezeu a creat ( nascut ) intelepciunea candva in vesnicia trecutului, inseamna ca inainte de acest act al creatiei nu a existat intelepciune ? Insusi actul creatiei presupune prezenta si manifestarea intelepciunii divine.
Limbajul metaforic al pasajului, chiar daca a condus la unele paralele cu Iisus Christos, nu trebuie sa ne conduca la concluzii legate de presupusa origine a lui Christos. Mai mult decat atat, interpretarea pasajelor simbolice si alegorice trebuie sa fie in deplina armonie cu contextul general al Scripturii.
Tinand cont de principiul ca Biblia nu se contrazice pe sine, avandu-L drept Autor pe Insusi Dumnezeu, pasajul din Proverbe 8, 22-31 nu poate contrazice alte afirmatii clare si literale ale Scripturii, in care se vorbeste despre divinitatea absoluta si vesnica a Fiului lui Dumnezeu.
Mica 5,2: „Si tu, Betleeme Efrata, macar ca esti prea mic intre cetatile de capetenie ale lui Iuda, totusi din tine Imi va iesi Cel ce va stapani peste Israel, si a carui obarsie se suie pana in vremuri stravechi, pana in zilele vesniciei.”
Ioan 1, 1-3: „La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El, si nimic din ceea ce a fost facut, n-a fost facut fara El.”
Romani 9,5: „…Christosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvantat in veci.”
Autoarea crestina E. G. White, desi a facut o paralela intre Proverbe 8, 22-31 si Iisus Christos, nu a sustinut in lucrarile sale ideea unui inceput al existentei Fiului lui Dumnezeu, fie prin creatie, fie prin nastere. Paralela facuta de autoare are doar un scop omiletic, nu hermeneutic. Iata cateva afirmatii ale lui E. G. White cu privire la divinitatea absoluta a lui Christos:
„Iisus Christos este viata originala, neimprumutata, nederivata” ( Hristos Lumina Lumii, p. 530 )
„Domnul Iisus Christos, divinul Fiu al lui Dumnezeu, a existat din vesnicie ca Persoana distincta, si totusi una cu Tatal” ( R.H. 5 aprilie 1906 ).
„Christos este Fiul preexistent, de Sine existent, al lui Dumnezeu… El ne asigura ca n-a existat niciun moment cand sa nu fi fost in stransa comuniune cu Dumnezeul cel Vesnic” ( Evanghelism, p. 615; H.L.L. p. 19.24.25 ).
Este demn de retinut faptul ca pasajul din Proverbe 8, 22-31 nu este citat de niciunul dintre scriitorii Noului Testament pentru a-l aplica la Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.
Lori Balogh
Multumesc pentru comentariu si completarile pertinente. Nimeni nu neaga faptul ca Domnul nostru este numit in NT „intelepciunea lui Dumnezeu”. Eu m-am referit strict la pasajul alegoric din Proverbe, in care inteleciunea apare ca si cum ar fi avut un inceput ( facuta, creata, nascuta ), ceea ce nu corespunde cu vesnicia Fiintei Fiului lui Dumnezeu.
„Este demn de retinut faptul ca pasajul din Proverbe 8, 22-31 nu este citat de niciunul dintre scriitorii Noului Testament pentru a-l aplica la Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.”
Răspuns:
Prov. 8:22-32 GBV “Domnul mă avea la începutul căii Sale, înaintea lucrărilor Sale de demult. 23 Din eternitate am fost unsă, de la început, înainte de a fi pământul. 24 Când nu erau adâncuri AM FOST NĂSCUTĂ, când nu erau izvoare bogate în apă. 25 Înainte de a fi fost întemeiați munții, înaintea dealurilor, AM FOST NĂSCUTĂ, 26 când El încă nu făcuse pământul, nici câmpiile, nici începutul pulberii lumii. 27 Când El pregătea cerurile, eu eram acolo; când trăgea un cerc pe fața adâncului, 28 când așeza norii sus, când fântânile adâncului deveneau tari, 29 când impunea mării hotărârea Sa, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când stabilea temeliile pământului, 30 atunci eu Îi eram meșter și zilnic eram desfătarea Sa, veselindu-mă întotdeauna înaintea Lui, 31 veselindu-mă în partea locuită a pământului Său; și desfătările mele erau în fiii oamenilor. 32 Și acum, fiilor, ascultați-mă, și ferice de cei care țin căile mele!” (a se vedea și BVA, BTF,VBT etc.)
“OBÂRȘIA LUI “se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei”. (Mica 5: 2.) FIUL LUI DUMNEZEU, EL ÎNSUȘI, declară DESPRE SINE: Domnul mă avea la începutul căii Sale, înaintea lucrărilor Sale de demult. Din eternitate am fost unsă, … când stabilea temeliile pământului, Atunci eram lângă el, ca unul ridicat cu el; și îi eram zi de zi desfătarea, bucurându-mă totdeauna înaintea lui”. (Proverbe 8:22-30.)” {EGW – Patriarhi și profeți 34.1}
“Domnul mă avea la începutul căii Sale, înaintea lucrărilor Sale de demult.”, CRISTOS SPUNE. ” Când El a dat mării decretul Său, că apele să nu treacă peste porunca Lui; când El a stabilit temeliile pământului; apoi am fost de El, ca unul a crescut cu El; și am fost zilnic încântarea Sa, bucurându-mă mereu înaintea Lui.” Dar singurul Fiu născut al lui Dumnezeu S-a umilit pe Sine Însuși pentru a veni pe acest pământ. El a luat locul păcătosului; cei fără vină a suferit pentru cei vinovați. Aceasta a fost ascunderea slavei Sale. „Atâta vreme cât copiii sunt părtași la carne și sânge, El însuși, de asemenea, a avut parte la același lucru; că prin moarte El să poată să distrugă pe cel care avea putere asupra morții.” {E. G. White – Semnele Timpului – 22 februarie 1899, pag. 2}
Matei 11:19 “A venit Fiul omului mâncând și bând, și ei zic: Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor! Totuși, ÎNȚELEPCIUNEA a fost justificată prin lucrările ei.”
Luca 11:49 “De aceea, ÎNȚELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU a zis: Le voi trimite profeți și apostoli și pe unii din ei îi vor ucide și pe unii îi vor persecuta,”
1Cor 1:23, 24, 30 “dar noi predicăm pe Cristos cel crucificat, care pentru iudei este o pricină de poticnire, iar pentru greci o nebunie, 24 dar pentru cei chemați, fie iudei, fie greci, CRISTOS ESTE PUTEREA LUI DUMNEZEU și ÎNȚELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU. 30 Dar voi, prin El, sunteți în Cristos Isus, care a devenit pentru noi ÎNȚELEPCIUNE de la Dumnezeu, și dreptate, și sfințire, și răscumpărare,”
1 Cor 2:6, 7 Totuși noi vestim înțelepciune printre cei ce sunt maturi, dar nu o înțelepciune a veacului acestuia, nici a conducătorilor veacului acestuia, care ajung de nimic, 7 ci noi vorbim ÎNȚELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU, cea misterioasă și ținută ascunsă, pe care o hotărâse Dumnezeu, pentru gloria noastră, mai înainte de veacuri,”
“Ucenicii erau bărbați care știau cum să vorbească și să se roage cu sinceritate, bărbați care puteau să se prindă de puterea Tăriei lui Israel. Cât de aproape au stat ei alături de Dumnezeu și cât de strâns au legat onoarea lor de tronul Său! Iehova era Dumnezeul lor. Onoarea Lui era onoarea lor. Adevărul Lui era adevărul lor. Orice atac îndreptat împotriva Evangheliei era ca o tăietură adâncă în sufletul lor și cu toate puterile ființei lor ei s-au luptat pentru cauza lui Cristos. Ei au putut ține sus Cuvântul vieții, pentru că au primit ungerea cerească. Ei au nădăjduit mult și de aceea au și încercat mult. Cristos li Se descoperise și la El priveau ei pentru călăuzire. Înțelegerea adevărului de către ei și puterea lor de a rezista împotrivirii erau în măsura în care se conformau voii lui Dumnezeu. Isus Cristos, ÎNȚELEPCIUNEA ȘI PUTEREA LUI DUMNEZEU, alcătuia tema oricărei vorbiri. Numele Său — singurul Nume dat sub cer, prin care oamenii pot fi mântuiți — era înălțat de ei. Când vesteau desăvârșirea lui Cristos, a Mântuitorului înălțat, cuvintele lor mișcau inimile și bărbați și femei erau câștigați la Evanghelie. Mulți care au ocărât Numele Mântuitorului și au disprețuit puterea Lui se declarau acum ucenici ai Celui Răstignit.” {EGW – FA 594.1}
Observăm din aceste pasaje că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu declară depre Sine că este ÎNȚELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU, scriitorii Noului Testament fac aplicații la Isus Cristos de asemenea. Și serva Domnului întărește acest lucru. Toate acestea spuse nu sunt pentru a vă contrazice, ci pentru a completa.