Galateni 4, 21-31: Agar si Sara
„Spuneti-mi voi, care voiti sa fiti sub Lege, n-ascultati voi Legea ? Caci este scris ca Avraam a avut doi fii: unul din roaba, si unul din femeia sloboda. Dar cel din roaba s-a nascut in chip firesc, iar cel din femeia sloboda s-a nascut prin fagaduinta.
Lucrurile acestea trebuie luate intr-un alt inteles: acestea sunt doua legaminte: unul de pe muntele Sinai, naste robie si esta Agar, caci Agar este muntele Sinai din Arabia, si raspunde Ierusalimului de acum, care este in robie impreuna cu copiii sai. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, si el este mama noastra.
Fiindca este scris: „Bucura-te, stearp-o, care nu nasti deloc ! Izbucneste de bucurie si striga tu, care nu esti in durerile nasterii ! Caci copiii celei parasite vor fi in numar mai mare decat copiii celei fara de barbat.”
Si voi, fratilor, ca si Isaac, voi sunteti copii ai fagaduintei. Si cum s-a intamplat atunci, ca cel ce se nascuse in chip firesc prigonea pe cel ce se nascuse prin Duhul, tot asa se intampla si acum. Dar ce zice Scriptura ? „Izgoneste pe roaba si pe fiul ei, caci fiul roabei nu va mosteni impreuna cu fiul femeii slobode.”
De aceea, fratilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Christos ne-a izbavit ca sa fim slobozi”
( Galateni 4, 21-31 )
Pasajul din Galateni 4, 21-31 este invocat de crestinii antinomianisti ca argument in favoarea ideii ca Legea lui Dumnezeu, data poporului Israel pe Sinai, nu mai este valabila in dispensatiunea Noului Testament. Potrivit acestei interpretari, incercarea de a ne conforma cerintelor Legii date pe Sinai este considerata „robie”, Christos, prin jertfa Sa, eliberandu-ne de acest „jug al robiei” ( Galateni 5,1 ), adica de obligativitatea de a asculta de aceasta Lege.
Insa atunci cand analizam analogiile folosite de apostolul Pavel in epistolele sale, mai ales in epistolele catre romani si galateni, este foarte riscant sa le scoatem din contextul lor. Este ca si cum, mergand pe un traseu montan, in loc sa tinem seama de toate indicatoarele si marcajele traseului, ne oprim doar in fatza unuia singur, incercand sa aflam directia de mers dupa acel singur marcaj sau indicator.
Cei care se folosesc de pasajul din Galateni 4, 21-31 pentru a dovedi ca in Noul Testament Legea morala nu mai este valabila, ar trebui sa tina cont de toate „marcajele” si „indicatoarele” pe care apostolul Pavel le-a lasat in epistolele sale in legatura cu Legea lui Dumnezeu ( indiferent daca prin „Lege” el intelege uneori doar Decalogul, iar alteori intregul sistem iudaic, cu normele sale morale, civile, ceremoniale sau sanitare ).
Oare acelasi apostol care afirma ca „taierea imprejur nu este nimic, si netaierea imprejur nu este nimic, ci pazirea poruncilor lui Dumnezeu” ( 1 Corinteni 7, 19 ) se putea contrazice pe sine, afirmand contrariul ?
Acelasi apostol, care afirma ca „nu cei ce aud Legea sunt neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc Legea aceasta vor fi socotiti neprihaniti” ( Romani 2,13 ), putea apoi sa se contrazica, spunand ca Legea nu mai este valabila ?
Putea oare apostolul Pavel sa nege importanta ascultarii de Lege, cand el le scria credinciosilor din Roma ca „Legea, negresit, este sfanta, iar porunca este sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7,12 ), si ca aceasta porunca a Legii trebuie sa fie implinita in noi, cei care traim dupa indemnurile Duhului ( vezi Romani 8,4 ) ?
Pe un traseu montan, indicatoarele si marcajele nu se contrazic si nu se anuleaza intre ele. Dimpotriva, ele se completeaza si se armonizeaza, ajutandu-l pe calator sa ajunga la destinatie. In mod asemanator, pe „traseul” omului spre neprihanire si mantuire, „marcajele” si „indicatoarele” lasate in Scripturi nu se contrazic, ci se armonizeaza si se completeaza.
Asadar, pasajul din Galateni 4, 21-31 nu trebuie inteles ca o afirmatie contradictorie fatza de celelalte afirmatii ale apostolului Pavel legate de Legea lui Dumnezeu, ci mai degraba ca o completare. Insa, pentru a-i intelege sensul, avem nevoie sa cunoastem contextul istoric si ideologic in care a scris Pavel Epistola catre galateni.
Citind cu atentie Epistola catre galateni, vom observa o anumita tensiune existenta intre apostol si credinciosii din bisericile Galatiei, intemeiate de Pavel si Barnaba in prima lor calatorie misionara ( 45-47 d.Chr. ). Lipsa cuvintelor de apreciere din introducere, prezente in toate celelalte epistole, cat si lipsa saluturilor personale din incheierea epistolei, ne arata ca ceva nedorit s-a intamplat in aceste biserici dupa plecarea lui Pavel.
Apostolul le scrie galatenilor despre unii care incercau sa-i dezlipeasca pe credinciosi de el ( vezi Galateni 4,17 ). Indignarea lui Pavel este atat de mare incat rosteste o imprecatie neasteptat de dura: „Si schilodeasca-se odata cei ce va tulbura !” ( cap. 5, 12 ). Cat despre anatema pe care o rosteste de doua ori impotriva celor care le-au predicat galatenilor o alta Evanghelie ( vezi cap. 1, 8.9 ), aceasta ne aduce o dovada in plus ca in bisericile Galatiei s-a intamplat ceva foarte grav, un fapt care punea in pericol insasi mantuirea credinciosilor.
Care era acel lucru grav care afecta nu doar relatia apostolului cu bisericile intemeiate de el, dar chiar insasi mantuirea lor ? Cartea Faptele apostolilor ne ofera cateva detalii istorice si teologice in acest sens:
„Cativa oameni, veniti din Iudea, invatau pe frati si ziceau: „Daca nu sunteti taiati imprejur dupa obiceiul lui Moise, nu puteti fi mantuiti”… Atunci unii din partida fariseilor care crezusera, s-au ridicat si au zis ca neamurile trebuie taiate imprejur si sa li se ceara sa pazeasca Legea lui Moise” ( Fapte 15, 1.5 ).
Asadar, unii evrei convertiti la crestinism au inceput sa raspandeasca invatatura ca Legea lui Moise, inclusiv circumciziunea, trebuia tinuta si de crestinii veniti dintre neamuri, daca acestia doareau sa fie mantuiti. De fapt, care era mesajul din spatele acestor pretentii ?
Mesajul era clar: jertfa lui Christos nu era suficienta pentru mantuire. Omul care dorea sa fie mantuit trebuia sa faca si el ceva: sa implineasca cerintele Legii lui Moise, mai ales trebuia sa accepte circumciziunea. Era o cu totul alta Evanghelie decat cea predicata de Pavel, care afirma cu tarie ca neprihanirea si mantuirea sunt daruri ale lui Dumnezeu, primite de omul pacatos doar prin credinta, fara faptele Legii.
Controversa era intre invatatura neprihanirii prin credinta, predicata de apostolul Pavel, si cea legalista, a neprihanirii prin fapte, predicata de invatatorii iudaizanti. Analogia apostolului Pavel din Galateni 4, 21-31 apare in contextul acestei controverse. Pavel se foloseste de istoria nasterii lui Isaac, realizata in mod supranatural si prin fagaduinta, si cea a nasterii lui Ismael, realizata in mod natural si prin eforturi omenesti.
Folosind aceasta analogie, apostolul nu intentioneaza nicidecum sa discute despre Lege: daca ea mai trebuie sa fie tinuta, sau nu mai este valabila pentru crestini. Am vazut deja pozitia apostolului fatza de Legea lui Dumnezeu in alte epistole, mai ales in Romani si 1 Corinteni. Pe apostol il framanta cu totul alt subiect: pozitia crestinului fatza de Legea lui Dumnezeu in legatura cu propria sa mantuire.
Daca omul asculta de Lege ( indiferent daca e vorba de Decalog sau Legea lui Moise ) pentru a dobandi merite inaintea lui Dumnezeu in vederea mantuirii, atunci el este un crestin legalist, un urmas al lui Agar, care zadarniceste harul lui Dumnezeu si isi pune in primejdie mantuirea. Un astfel de om s-a asezat de bunavoie din nou „sub jugul robiei” ( vezi cap. 5,1 ), anuland marele adevar al Evangheliei in care „este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: „Cel neprihanit va trai prin credinta” ( Romani 1,17 ).
Prin intermediul acestei analogii, Pavel ne vorbeste despre doua religii total deosebite. Prima este religia lui Isaac – o religie a harului, care consta in lucrurile pe care Dumnezeu le-a promis si le-a facut pentru mantuirea omului. A doua este religia lui Ismael – o religie a naturii umane, care consta in lucrurile pe care omul le promite si le face pentru mantuirea sa.
Cei care traiesc religia lui Isaac sunt liberi, avand incredere deplina in ceea ce face Dumnezeu pentru ei, in timp ce aceia care traiesc religia lui Ismael sunt robi, avand incredere in ceea ce fac ei pentru propria lor neprihanire si mantuire.
In concluzie, pasajul din Galateni 4, 21-31 nu trateaza problema daca Legea morala mai trebuie tinuta sau nu de catre crestini, ci subiectul este legat de atitudinea corecta a unui om mantuit prin harul lui Dumnezeu fatza de cerintele Legii divine. Ea nu produce mantuire, dar are rolul ei important in viata unui copil al lui Dumnezeu. Dupa cum o oglinda nu ne spala, dar ne trimite la baie, si dupa cum un diagnostic nu ne vindeca, dar ne trimite la farmacie, la fel si Legea divina nu ne mantuieste, dar ne trimite la Cel care ne poate oferi mantuirea Sa.
Lori Balogh
