2 Samuel 12,7‑9: Dumnezeu a admis poligamia?
„Și Natan a zis lui David: „Tu ești omul acesta!” Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu te-am pus împărat peste Israel și te-am scăpat din mâna lui Saul; te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău și ți-am dat casa lui Israel și Iuda. Și dacă ar fi fost puțin atât, aș mai fi adăugat.”
Acest pasaj biblic creează mari probleme creștinilor din zilele noastre, lăsând impresia că Dumnezeu nu doar că a tolerat poligamia în timpurile Vechiului Testament, ci chiar ar fi promovat-o. Dilema devine cu atât mai mare cu cât Dumnezeu pare să acționeze în cazul lui David contrar celor ce El Însuși spusese în legătură cu împăratul și drepturile sale în ceea ce privește căsătoria.
Porunca lui Dumnezeu cu privire la împărat era: „Să nu aibă un număr mare de neveste, ca să nu i se abată inima și să nu strângă mari grămezi de argint și aur” (Deuteronomul 17,17). Totuși, în cazul lui David se pare că Dumnezeu Se contrazice pe Sine, afirmând că i-a dăruit acestuia soțiile lui Saul și că, dacă nu ar fi fost suficient acest lucru, El ar mai fi adăugat. Așadar, putem trage concluzia din acest pasaj că Dumnezeu ar fi admis poligamia și ar fi încurajată-o?
Un prim lucru de care trebuie să ținem seama atunci când dorim să înțelegem un adevăr biblic este acela de a avea o privire de ansamblu asupra întregii Scripturi cu privire la acel subiect. Cu alte cuvinte, nu este suficientă doar o singură piesă de puzzle pentru a ne forma o imagine de ansamblu, ci avem nevoie de toate piesele.
Mai mult decât atât, aceste piese trebuie așezate fiecare exact la locul lor pentru ca imaginea de ansamblu să fie cea corectă. Așadar, nu putem elabora o doctrina biblică legată de un subiect atât de important, ca cel al căsătoriei, doar dintr-un singur pasaj biblic, ignorându-le pe toate celelalte care tratează acest subiect.
Imaginea de ansamblu cu privire la căsătorie, așa cum apare ea în Cuvântul lui Dumnezeu, are două repere importante, pe care nu ar trebui și nu avem voie să le ignorăm:
– Care a fost planul inițial al lui Dumnezeu cu privire la căsătorie și familie?
– Care a fost atitudinea lui Iisus în legătură cu acest subiect?
Între aceste două repere importante, găsim în Cuvântul lui Dumnezeu numeroase alte informații care, dacă sunt așezate la locul lor corect, ne vor ajuta să avem imaginea de ansamblu asupra problemei poligamiei.
1) Care a fost planul inițial al Creatorului cu privire la căsătorie și familie?
Răspunsul îl găsim în cartea Genezei, în pasajul biblic care descrie ultimele evenimente ale zilei a șasea a Creației. Aici ne este prezentat principiul divin care stă la baza instituției căsătoriei, așa cum a hotărât Creatorul pentru binele și fericirea societății omenești:
„De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa; și se vor face un singur trup” (Geneza 2,24).
Înțelegem de aici că în planul inițial al Creatorului cu privire la căsătorie și familie a existat un singur bărbat și o singură femeie. Nu un bărbat și mai multe femei, nici o femeie și mai mulți bărbați, nici doi bărbați, nici două femei. Un „el” și o „ea” – acesta a fost planul Creatorului. Toți cei care au respectat acest plan de-a lungul timpului au avut parte de aprobarea și binecuvântarea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, cei care au respins acest plan divin, căutând alte variante ale căsătoriei și familiei, au avut numai de suferit.
2) Care a fost atitudinea lui Iisus față de subiectul căsătoriei și al familiei?
Fiind întrebat de farisei în legătură cu divorțul, Iisus i-a trimis pe aceștia la „cartea originilor” – Geneza, aducându-le aminte că în planul lui Dumnezeu nu au existat alte variante decât una singură: un bărbat unit cu o singură femeie: „Oare n-ați citit că Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască și a zis: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa; și cei doi vor fi un singur trup?” (Matei 19,4.5)
În ceea ce privește divorțul, care nu este altceva decât preambulul poligamiei în timp, Iisus a pus un diagnostic clar: „Din pricina împietririi inimii voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele; dar de la început n-a fost așa” (Matei 19,8).
Așadar, după câteva milenii de istorie a păcatului, Mântuitorul nu a dat nicio șansă poligamiei, afirmând că tot ce se întâmplă în cazul divorțurilor și al recăsătoririlor este cauzat de un singur lucru: împietrirea inimii omului.
3) Ce informații ne oferă Biblia cu privire la familie și căsătorie în cadrul poporului lui Dumnezeu din toate timpurile?
– Un prim lucru, care nu este greu de observat, este acela că, deși istoria poporului lui Dumnezeu a fost milenară, cazurile de poligamie relatate în Scriptură sunt relativ puține și limitate (Lameh, Iacov, Elcana, David, Solomon și unii dintre împărații lui Israel).
– Aproape de fiecare dată când apare în discuție o familie poligamă, vin la pachet și consecințele nefericite: traumele sufletești, frustrările, tensiunile interne, concurența, invidia, ura și multe alte trăiri și situații aducătoare de nefericire (vezi cazul soțiilor lui Iacov: Lea și Rahela, tensiunile și invidia dintre copiii lui Iacov proveniți de la soții diferite, tensiunile dintre Ana și Penina, cele două soții ale lui Elcana, influența devastatoare a soțiilor păgâne asupra lui Solomon, etc.).
– Biblia conține numeroase pasaje care prezintă monogamia ca fiind idealul divin pentru familia omenească:
„Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie (nu mai multe! n.n.) și a adus-o la om” (Geneza 2,22).
„Acestea sunt legile pe care le-a dat lui Moise Domnul, ca să aibă putere între un bărbat și nevasta lui” (nu nevestele lui! n.n. ) (Numeri 30,16).
„Dumnezeu este martor între tine și nevasta din tinerețea ta (nu nevestele tale! n.n.) … niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinerețea lui (nu nevestelor! n.n. ) (Maleahi 2, 14.15).
Ideea de „necredincioșie” nu este valabilă decât în cazul căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. În cazul căsătoriilor poligame, termenul își pierde sensul. Dacă la toate aceste aspecte enumerate adăugăm și faptul că poporul evreu de astăzi este monogam (ceea ce ne învață ca el a înțeles din Scripturile Vechiului Testament cum trebuie să se raporteze la căsătorie), ne putem face o imagine de ansamblu asupra acestei probleme: Creatorul a creat familia alcătuită dintr-un bărbat și o femeie. Acesta este idealul divin.
Ceea ce a apărut în societatea omenească ulterior căderii în păcat a primilor noștri părinți nu reprezintă altceva decât „mutații” provocate de „virusul” păcatului. Însă, ca și în lumea biologică, în lumea relațiilor sociale „mutațiile” nu sunt niciodată aducătoare de progres. Dimpotrivă! Cum armonizăm atunci pasajul din 2 Samuel 12, 7‑9 cu restul Scripturii?
În primul rând, pasajul din 2 Samuel 12 nu are ca subiect central poligamia. Dumnezeu nu l-a trimis pe profetul Natan la David ca să rezolve problema poligamiei, ci o altă problemă mult mai acută: adulterul cu Batșeba și uciderea lui Urie. Acesta a fost scopul vizitei lui Natan și nicidecum aprobarea divină a poligamiei.
De ce se vorbește totuși de poligamie în acest pasaj? La fel cum Dumnezeu vorbește în alte părți ale Scripturii despre sclavie, fără să o condamne. După cum Dumnezeu doar a tolerat sclavia, fără să fie de acord cu ea, la fel și în cazul lui David, Dumnezeu a tolerat poligamia, fără să fie de acord cu această practică.
În altă ordine de idei, datorăm poporului Israel multe lucruri bune pe care creștinismul le-a moștenit de la el, în mod deosebit Scripturile Vechiului Testament. Însuși Mântuitorul a afirmat că „mântuirea vine de la iudei” în discuția pe care a purtat-o cu femeia din Samaria (vezi Ioan 4, 22). Însă, în pofida acestor binecuvântări ajunse până la noi, poporul Israel nu poate fi un exemplu desăvârșit pentru creștini.
Au existat evrei care au consumat băuturi alcoolice, care au consumat alimente necurate, interzise de Scriptură, care au călcat Sabatul Poruncii a patra, care au căzut în idolatrie, minciună, adulter și multe altele. În final, au existat evrei care au avut un rol decisiv în suferințele și moartea Mântuitorului lumii.
Când este caracterizat de Moise sau de Însuși Dumnezeu, poporul Israel este adesea numit un „popor încăpățânat” (vezi Exodul 32,9; 33,3.5; Deteronomul 9,6.13, etc.). Așadar, dacă au existat în vechiul Israel cazuri de poligamie, chiar între oameni credincioși ca Elcana, David, Solomon și alții, aceste cazuri nu reprezintă modele de urmat pentru creștini. Dacă dorim un model de viețuire demn de urmat, să-l căutăm în prima familie întemeiată de Creator și în toate familiile monogame care au respectat principiul divin al căsătoriei și familiei.
Știm că evreii au un respect deosebit față de regele lor David. Se ridică în mod firesc întrebarea: Dacă ei îl respectă atât de mult pe regele lor, de ce nu au preluat de la el și poligamia? Se știe că morala poporului evreu este inspirată din scrierile Vechiului Testament. De ce atunci evreii de astăzi au ales monogamia și nu poligamia?
Dacă evreii, de la care avem Scripturile Vechiului Testament, au înțeles din ele că voia lui Dumnezeu cu privire la căsătorie și familie este monogamia, de ce unii creștini din zilele noastre înțeleg exact opusul?
Unii sunt nedumeriți de faptul că în Vechiul Testament nu a existat o condamnare radicală a poligamiei din partea lui Dumnezeu. Dar să privim lucrurile și dintr-o altă perspectivă: Nu cumva tocmai lipsa unei astfel de condamnări clare a poligamiei este dovada că majoritatea oamenilor din acele timpuri acceptaseră monogamia și nu erau necesare precizări suplimentare?
Ar fi înțelept să nu ne alegem modele de viață dintre excepțiile nefericite prezente în Biblie, din deraierile de la moralitatea lăsată de Dumnezeu. Avem suficiente modele demne de urmat, modele care au respectat planul divin cu privire la căsătorie și familie și care au fost binecuvântate de Dumnezeu.
Lori Balogh
